Logica sacrificiului și logica politică în Piața Universității 1

Am urmărit întotdeauna amuzat frustrările domnului Antonescu vis-a-vis de lipsa de entuziasm a românilor față de lupta sa solitară cu Traian Băsescu și noul sistem ticăloșit. Iar amuzamentul vine din faptul că, într-un fel, are dreptate.

Într-o bună logică politică, el a dus lupta cu Traian Băsescu la consecințele sale naturale, incluzând mișcări curajoase (precum Klaus Johannis) sau alianțe delicate cu PSD. Într-o logică mai nefastă (deși la fel de validă) Crin Antonescu și USL nu au produs viziuni și propuneri politice mult peste așteptările electoratului. Unii spun că nu au oferit aproape nimic.

Deocamdată, sondajele confirmă justețea analizei USL. Poate doar voturile anti-sistem ar putea să îi tulbure, dar acestea pot justificate ușor atunci când vrei să te auto-gratulezi. Și totuși… nici domnul Antonescu și nici domnul Ponta nu mai strâng mulțimile pe care un Iliescu, Băsescu sau Constantinescu au părut că le au la dispoziție.

Am văzut această frustrare și vis-a-vis de Piața Universității și celelalte piețe din țară. Domnul Antonescu a părut, în câteva discursuri succesive să afirme – dacă nu pre-eminența USL – măcar o recunoaștere onorifică a faptului că ei au fost primii pe câmpul de bătălie iar „poporul român” abia acum îi ajunge din urmă.

Ori asta este greșit. Piața nu este „poporul”, ea poate cel mult să încerce să îl reprezinte într-un mod foarte specific (adică strigând „Jos Băsescu!”).  În fapt piața este populată cu membrii unei minorități active de oameni dispuși să își revendice drepturile și să își promoveze ideile (de aici poate diversitatea de pancarte). Sunt oameni care doreau de mult să își strige în spațiul public nemulțumire și care, dacă sunt simpatizanți USL, pot fi chiar frustrați că nu au fost chemați de opoziție la proteste de stradă acum mult timp.

În centrul simbolic al acestui grup este acel număr de oameni (sute, poate zeci) care stau în fiecare seară, la temperaturi mult sub zero grade, și își manifestă în mod continuu nemulțumirea. Mulți dintre ei au doleanțe proprii (monarhie, etc.) dar nu abuzează de momentele în care rămân singuri în piață pentru a-și promova agenda proprie. Logica ce îi animă pe aceștia nu mai este o logica politică ci (deși poate într-o cheie minoră) o logică a sacrificiului.

Desigur nu egalăm sacrificiul vieții sau averii cu câteva săptămâni de frig și teamă de jandarmi. Dar nici un militant USL nu a stat o săptămână în frig pentru a susține o idee politică. De aceea logica sacrificiului este moralmente superioară logicii politice.

Atunci când diverși politicieni sunt huiduiți pâna la ieșirea din piață asta nu se întâmplă pentru că cei de la Universitate resping însăși politica. Dar politicienii care au intrat – cu ziariștii, bodyguarzii și acoliții lor – erau veniți ca să ceară și nu să ofere, să își sprijne cariera în declin și nu să sprijine piața în ascensiune. Iar noi, ceilalți, nu mai suntem obligați sa îi acceptăm ca fiind răul cel mai mic. Putem alege să fim inspirați pentru un timp de sacrificiul celorlalți.

Risc să afirm aici că acei politicieni care s-ar arăta capabili de sacrificiu vor fi primiți în piață ca niște egali. Dar nu gesturile ezitante pe care le face Opoziția, ci acțiuni fără echivoc, care nu lasă loc de intepretări și răzgândiri. Chiar și Traian Băsescu, dacă și-ar asuma sacrificiul care i se cere, ar putea (probabil) să se plimbe fără griji prin fața Teatrului Național.

Andrei Tiut

Anunțuri

One comment

  1. Pingback: A 20-a zi pentru România | Teologie pentru azi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s