Ruperea USL, ruperea PNL și predicții Răspunde

Ruperea USL, ruperea PNL și predicții

Cei care mă citiți cât de cât constant, aici sau în altă parte, știți că predicțiile mele au fost de-a lungul lunilor mai puțin sceptice față de soarta USL decât altele. Acuma, că USL este rupt, merită să le revedem.

O observație necesară înainte să începem. Majoritatea abordărilor predictive au plecat de la permisa că USL fie există fie nu există. Tertium non datur. Dacă alianțele PNL-PSD rămân puternice la nivel local în timp ce partidul propus de dl. Tăriceanu va ajunge la guvernare susținut de un număr semnificativ de parlamentari, atunci  tertium datur: USL va fi o entitate interesantă între ființă și neființă. Viața bate predicția. Totuși, ruptura dintre PSD și PNL-cu-ștampilă merită analizată.

Despre stabilitatea politică

Într-un articol numit Perspectivele (in)certitudinii parlamentare după decembrie 2012 am afirmat:

Astfel, USL are motivaţia şi mijloacele de a produce un guvern propriu. O rupere a Uniunii pentru a face o alianţă separată, cu sau fără Traian Băsescu este tehnic posibilă dar nu aduce deocamdată beneficii către USL şi, în plus, ar fi penalizată de către electorat.

Pe termen relativ scurt (până în preajma prezidenţialelor) USL poate păstra unitatea şi accesul la putere.

Dincolo de termenii rezervați, ideea era că, dacă USL „dorește” să existe, atunci ea „poate” să existe. În spatele aveam două premise. Pe de o parte, o premisă de raționalitate ca rezultat al procesului politic. Pe de altă parte, premisa tacită a unei prudențe în păstrarea puterii. Altfel spus, o raționalitate orientată spre conservarea puterii în fața unui potențial pericol băsescian și nu o raționalitate „aventurieră” orientată spre maximizarea profitului politic asumând riscuri.

Prima premisă mi se pare validă în continuare. A doua a fost, extrem de probabil, greșită. USL a început să se usuce în interior când diverși politicieni ai Uniunii, la diferite nivele, au ales să joace la offside forțând concesii sub amenințarea șubrezirii sau părăsirii alianței.

Credit i se cuvine aici lui Cristi Andrei. Articolul meu despre stabilitatea politică era o replică a unui articol al său despre instabilitate. El a avut dreptate, eu nu.

Despre momentul ruperii și predicții intermediare

Predicția pe termen lung asupra soartei USL a fost mereu cam așa: USL va exista până când își va atinge obiectivele (distrugerea lui Traian Băsescu și înghițirea resturilor PDL) sau până când va pierde speranța de a atinge aceste obiective. Această predicție a fost foarte corectă dar nu neapărat foarte precisă. În 2012 sau prima parte a lui 2013 era evident că obiectivele USL sunt tangibile dar încă insuficient îndeplinite. Odată cu trecerea timpului, lucrurile se complică. Mai are Traian Băsescu o putere cu care merită să lupți?Mai există șanse de a omorî PDL?

Așa că predicția despre USL a fost înlocuită cu un soi de strategie de pariere, care era mai degrabă o predicție despre predicțiile altora. Ea suna așa: în orice moment dat, să mizezi pe supraviețuirea USL și nu pe moartea sa; astfel vei „câștiga” de multe ori și vei „pierde” o singură dată. Ceea ce a fost perfect adevărat. Am câștigat câteva dispute intelectuale și mici cantități de alcool și, la schimb, nu trebuie să scriu decât acest articol.

Nu este vorba aici de cinism. În caz că ați uitat, dați-mi voie să vă amintesc cum moartea USL a fost prezisă pe motiv de Băsescu și/sau Merkel și/sau Obama și/sau Ambasada SUA și/sau SRI și/sau Sârbu. Strategia „pariului” a avut un excelent rol sanitar în sensul că m-a ajutat să păstrez o gândire „sănătoasă”.

A venit, însă, un moment în care problemele Uniunii m-au făcut să îi reclasific din categoria „obligați să stea împreună” în „ar putea să rămână împreună dacă sunt suficient de inteligenți”. Nu mai era vorba de raționalitatea ce reiese din multe tatonări colective ci de abilitatea de negociere a liderilor. În Octombrie 2013 ziceam:

[…] dacă PNL interpretează gesturile PSD ca o negociere agresivă, rămâne posibilă o rezolvare a conflictelor interne. Dacă, însă, PNL percepe o distanţare care premerge ruperea, atunci devine în interesul liberalilor să dramatizeze cât mai tare acest moment şi să aibă grijă ca USL să se rupă în condiţiile lor.

Altfel spus, soarta USL depinde în mare măsură de abilităţile de comunicare şi de inteligenţa politică a acelor liberali şi social-democraţi care doresc ca Uniunea să continue să existe. Săptămânile următoare ne vor arăta dacă este suficient sau nu.

S-a întâmplat un lucru interesant. Pe măsură ce eu deveneam mai deschis spre ideea ruperii USL, vechii susținători ai acestei ipoteze deveneau mai prudenți. Înaintea week-end-ului aș fi fost încă dispus – din principiu – să mizez pe supraviețuirea USL. Dar nimeni nu m-a mai provocat.

Să îi dăm, totuși, credit lui Barbu Mateescu, care ne-a amintit discret că el are o predicție standing despre ruperea USL din ianuarie 2013. Dar acest credit se limitează la ruperea USL și nu la modelul său cu trei electorate (PNL, PSD, „dreapta”) la care tot nu accesez.

Despre motivele ruperii

Există trei rânduri de motive ale ruperii USL. Unul este epuizarea obiectivelor – pe care l-am prevăzut. Al doilea este comportamentul aventurier (deși rațional) al unei mase critice de politicieni USL – acesta mi-a scăpat. Al treilea (și cel mai la modă astăzi) este erodarea încrederii – despre acesta, iarăși, am vorbit.

Despre soarta și ruperea PNL

Aici o să dau doar citatele. Cu mențiunea că am prevăzut poate mai puțin cauzele și mai degrabă o parte din mecanismul de rupere a PNL. Dacă citiți întreg textul, veți vedea că situația descrisă acolo este mai complexă și împlinită doar parțial:

Există două mijloace complementare prin care PNL se poate poziționa ca partid principal de dreapta. Primul constă în asumarea unei identități culturale de dreapta, fie ea și schematică.  […] Apoi PNL poate adera la PPE, profitând de natura pragmatică a politicii europene și capitalizând o eventuală prestație dezamăgitoare a PDL în alegerile euro-parlamentare.

Dincolo de dificultățile ambelor demersuri, poziționarea agresivă a PNL pe culoarul de drepta va ridica probleme PNL în gestionarea acelui segment de electorat care este mai degrabă suspicios față de atitudinile sociale conservatoare. Mai mult, politicieni dizidenți din partid pot încerca să capteze acest curent spre beneficiul lor. […]

În  mod  notoriu  domnul  Călin  Popescu  Tăriceanu  a  nuanțat  liberalismul său astfel: „Noi dorim o societate în care oamenii să fie liberi şi şansele lor să fie egale,  în  care  să  existe  dreptate  în  ceea  ce  priveşte  accesul  la  resursele societăţii,  în  care  oamenii  să-şi  aleagă  conducătorii,  în  care  drepturile  şi libertăţile  fundamentale  să  fie  garantate.” Lista  nemulțumiților  din  PNL  îi include  pe  Andrei  Chiliman  și  Ludovic  Orban,  ar  putea  include  numele organizațiilor locale care se opun scoaterii domnului Chiliman din partid și ar putea fi extinsă cu nume precum Daniel Dăianu sau Renate Weber.

Deocamdată domnii Chiliman și  Orban au mers în altă direcție. Dar dl Dăianu sau dna Weber sunt în continuare opțiuni valabile pentru (interesant numitul) Partid Reformator Liberal.

Andrei Tiut

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s