Context nefericit
Pe data de 3 august a expirat termenul limită până la care România trebuia să accepte oferta Statelor Unite privind achiziţia de avioane F-16 C/D în uz. Această ofertă făcea parte dintr-un plan ambiţios al Forţelor Aeriene Române de a moderniza aviaţia militară românească şi de a accede la programul F-35 Lightning II sau Joint Strike Fighter, dezvoltat de Statele Unite in parteneriat cu alte opt state europene: Marea Britanie, Italia, Olanda, Canada, Turcia, Australia, Norvegia şi Danemarca. Explicaţia oficială pentru care guvernul român a ratat termenul limită a fost lipsa fondurilor necesare pentru plata avioanelor în timp de criză. Alte elemente care au contribuit la această decizie au fost suprapunerea cu vizita FMI în România, procesul controversat de selectare a ofertei şi impopularitatea acestei decizii pe timpul crizei economice.