Să evaluăm, pentru început, resursele politice ale președintelui.

Voturile

Multă lume încearcă să ne convingă că cele 900 000 de voturi pierdute de PDL între locale și parlamentare sunt datorate deviaționismului PDL de la puritatea doctrinei și imaginii băsesciene. Dar asta nu are cum să fie cu totul adevărat, căci blaturile și cooptarea liderilor locali au avut și ele un rol. Ipoteza opusă (care mi se pare mai probabilă) este că absenții sunt mai degrabă cei dezamăgiți de președinte, în timp ce cei care încă îl susțin l-au urmat la vot. Ca și în ipoteza anterioară, un rol important îl are partidul care a făcut campanie și a adus lume la vot.

Traian Băsescu poate să își asume, în 9 decembrie 2012, fie o parte din 900 000 de voturi pierdute fie o parte din cei ~1 250 000 de voturi rămase. Altfel spus, electoratul lui Traian Băsescu este sub un milion, undeva în zona sutelor de mii.

Potențialul de alianță

Ultima alianță de succes făcută de Traian Băsescu/ PDL este cea cu UNPR din 2010. De atunci alianțele au fost mai degrabă recuperări ale facțiunilor interne și utilitatea lor este, în cel mai bun caz, marginală.

Multe speculații, care au o doză de wishful thinking, susțin că scena politică se va împărți în două părți atât de egale încât sutele de mii de voturi ale lui Traian Băsescu vor produce un nou „efect balama”. Sau că un proces asemănător va avea loc în Parlament.

În Parlament, lucrul acesta este improbabil deoarece PSD are cam 38% din voturi. Chiar în cazul extrem al spargerii USL, PSD poate și are motive să facă o coaliție fără PDL.

În alegeri (2014, 2016) lucrul este teoretic posibil, dar fără mari șanse. Succesul  Alianței DA, al CDR și al USL nu trebuie să ne facă să uităm eșecurile CDR 2000, ale transferului de voturi între Crin Antonescu și Mircea Geoană și al ARD. O alianță pur electorală ar respecta „regula” după care întregul este mai puțin decât suma părților. O alianță politică construită în timp, pe un fond de frustrare al populației și care s-ar baza pe valori comune (apud. Barbu Mateescu) ar avea șanse mai bune dar este și mai greu de construit.

Alegătorii PSD sau ai PNL doresc capul lui Traian Băsescu agățat pe perete deasupra televizorului. Poate această dorință este mai puțin pasională acum decât în vară, dar ea rămâne la fel de clară. Alegătorii lui Traian Băsescu doresc ca Victor Ponta sau (eventual) Crin Antonescu să producă o umilință precum la Canossa și să accepte politicile esențiale președintelui. Notă: toate politicile președintelui sunt esențiale. Pe acest soclu de neîncredere valorile comune nu pot prinde rădăcini.

Rămâne o alianță post-electorală în 2016, făcută cu speranța că timpul și buna guvernare vor face uitate „trădările ideologice”. Patru ani până în 2016 nu este mult pentru un partid de opoziție. Dar pentru un Traian Băsescu, care dorește să fie mai mult/ altceva decât partidul său, acest interval este o mică eternitate.

Alternativa la guvernare

Chiar dacă voturile lui Traian Băsescu nu sunt teribil de multe, ele pot constitui o bază de agregare a nemulțumii față de guvernare. Mai mult decât voturile vor conta vizibilitatea și credibilitatea opozanților (v. concluzia acestei prezentări). Sau în cazul lui Traian Băsescu…

Carisma

În sens sociologic (singurul care ne interesează aici) carisma este capacitatea cvasi-mistică a liderului/ profetului de a produce rezultate acolo unde alții eșuează.

În timpul suspendării, președintele a creat anumite așteptări. Printre acestea se numără facilitarea unui rezultat decent al ARD, impunerea unui prim-ministru care să fie altcineva decât dl. Ponta și protejarea statu quo-ului în Justiție. Primele două obiective sunt un eșec vizibil, iar, în ce privește al treilea, speranțele se îndreaptă cel mult spre o victorie parțială. În plus, USL a pus în discuție chiar și zone care păreau rezervate președintelui, precum rolul acestuia în politica externă. Desigur, dl. Băsescu mai are muniție pe țeavă, iar nevoia USL de a produce un cvorum de 50%+1 la Constituție are putea să-i ofere noi oportunități. Dar aura sa de invincibilitate se pierde ușor-ușor și, continuând în ritmul acesta dl. Băsescu va retrograda în categoria politicienilor normali, care pot să placă, dar care nu mai sunt „mari oameni providențiali”.

În plus carisma necesită de obicei…

Seriozitate

Profeții pot glumi dar nu sunt niciodată ridicoli. În acest sens capacitatea lui Traian Băsescu de a evita ridicolul a fost remarcabilă. Glumițele și excesele i-au dat mai degrabă o față umană. Ei bine, episodul hărții este ridicol din toate punctele de vedere: de la adecvarea hărții la discurs până la adecvarea președintelui la demnitatea funcției.

Profeții nu pot fi uciși, căci devin martiri. Dacă popularitatea lor nu se stinge ei trebuiesc fie compromiși fie făcuți de râs. Primele două scenarii nu s-au întâmplat, dar dl. Băsescu îl oferă pe tavă pe al treilea.

Astfel, ridicolul ucide carisma, iar lipsa carismei împiedică poziționarea ca principală alternativă la guvernare.

Și câteva cuvinte despre raționalitate

Episodul cu harta afectează insidios nu doar imaginea președintelui în opinia publică. Cred că și premisele analizelor pe care le facem trebuiesc revizitate. În particular aceea de raționalitate/ inteligență. Să ne înțelegem, eu dispensez atributul de rațional și chiar inteligent destul de ușor. Tema lucrării mele de licență se referea la raționalitatea PRM. În timpul verii, George, editorul sitului, a fost sunat să i se spună că analizele mele sunt prea raționaliste și de aceea nu pot să cuprindă „nebunia” a ce se întâmplă. De curând, vorbind despre președinte, spuneam:

Traian Băsescu arată şi el în mare un comportament raţional deşi au existat zile şi chiar săptămâni când mi s-a părut că personalitatea umană acaparează personalitatea politică.

Trebuie adăugat că momentele în care „personalitatea umană acaparează personalitatea politică” au coincis în general cu clipe de mare tensiune politică. Ei bine, de data aceasta, nu mai există justificări. În plus, stupiditatea gestului este mai adâncă decât pare.

Hărțile naționale atârnate de pereții școlilor sunt folosite de aproape 200 de ani pentru a educa tineretul în spiritul național; francezii sunt cei care au inventat această tehnică. În mod particular, formatult de hartă folosit de președinte este cel preferat în școlile copilăriei noastre. Mai exista harta administrativă, care însă era urâtă și arăta diviziunile din sânul nației. Harta geografică frumos colorată, însă, arată unitatea și echilibrul geografic al teritoriului. Este acea hartă în față căreia ne-am făcut cu toții poze în clasa întâi. Dacă este folosită politic, ea strigă următorul text: „românii trebuiesc să stea uniți în teritoriul inalienabil al neamului (alături de naționalitățile conlocuitoare dacă acestea insistă și sunt cuminți)”.

O hartă a Europei ar fi salvat mult din ridicolul situației. Presupun însă că nu s-a găsit una în palat. S-a găsit doar o hartă a României pentru că, deși nu servește la nimic, un nene sau o tanti de la aprovizionare au decis cândva că nu se poate ca președintele să nu aibă o hartă a țării pe care o cârmuiește. Iar nenea sau tanti au acasă poze cu copii lor, făcute chiar în fața respectivei hărți.

Evident, nu contează ce a gândit serviciul aprovizionare. Contează dacă dl. Băsescu s-a adresat direct lor, ne-cerând sau ignorând sfatul consilierilor, care cu siguranță ar fi putut să clarifice simbolistica decorului.

Astfel pentru analizele viitoare trebuie să țin cont că dl Băsescu ar mai putea avea accese de lipsă de inteligență și pe viitor, pe care poate nu va putea să le izoleze de momentele unor decizii critice. Iar asta ar putea să îl coste.

*

Pentru a înțelege cele de mai sus trebuie să acceptăm un adevăr simplu: victoria nu este un atribut intrinsec sau subiectiv al unui lider. Ci produsul unor resurse politice. Pentru Traian Băsescu, după cum am arătat mai sus, ele sunt pe cale de a se epuiza.

Este adevărat că președintele a avut o „winning streak” sau, mai precis, o bulă (precum pe burse) care a putut fi speculată politic. Și, o vreme, cei ce au speculat-o au părut cei mai adaptați dintre politicieni. Tot precum într-o bulă, analiștii se mai străduie încă să creadă că pattern-urile vor continua neschimbate, la infinit. Dar atributele fundamentale ale puterii politice ale domnului Băsescu scad cu fiecare lună.

Există, după părerea mea, doar două oportunități de ieșire. Prima ar fi ca USL să facă niște greșeli cu adevărat catastrofice pe temele fundamentale în relația sa cu electoratul. Acest scenariu este cu atât mai improbabil cu cât Uniunea este relativ flexibilă în deciziile sale, putând absorbi șocuri din partea societății. A doua este ca Traian Băsescu să pășească pe un drum al umilității (în sens creștin, cumva), plătind greșelile (viziunea USL) sau eșecul (viziunea non-USL). Nu-mi este clar cum ar arăta această asumare, dar ea ar trebui urmată de ani de construcție politică dură, fără garanții, care să producă până în 2016 un partid fără balastul de astăzi al PDL. Evident, până în 2016 partidul acesta riscă să moară de foame. Din nou, nu pare foarte probabil ca un asemenea gest să se întâmple; și chiar dacă s-ar întâmpla, succesul său este discutabil

Andrei Tiut

Pe teme asemănătoare:

• Mirel Axinte şi Vocea Rusiei au căzut de acord: PDL este în continuare centrul politicii
• Continuitate vs. revoluție: cine va fi președinte în 2014?
• Starea analizei politice în online 5. Spre sfârșitul carismei?