Pe 20 ianuarie președintele Statelor Unite ale Americii Barack Obama a depus jurământul și a început oficial al doilea mandat obținut după o victorie categorică împotriva rivalului său republican, Mitt Romney fost guvernator al statului Massachusetts.

La debutul acestui al doilea mandat se pun câteva întrebări. Va fi un mandat dedicat politicii externe? Sau va fi mai curând un mandat orientat spre politica internă, având în vedere multidunea de provocări cu care se confruntă Statele Unite ale Americii? La ce să se aștepte aliații americani? Cum să-și adapteze politicile externe și de securitate la evoluțiile din politica externă americană?

Dacă utilizăm drept ghid cognitiv primul mandat al președintelui Obama vom observa un echilibru relativ între agenda de politică externă și internă, iar acest model se va repeta probabil și în acest mandat. Este drept că în 2008 Barack Obama moștenise două războaie (cu nota de plată cu tot) și o criză economică și financiară de proporții. Din acest punct de vedere primul mandat a fost unul foarte dificil. Cel de-al doilea mandat are mai puține probleme interne și externe de amploare decât cel anterior, dar este presărat cu o sumedenie de capcane.

În plan intern cea mai mare provocare  este legată de prăpastia fiscală (fiscal cliff)– de tăierile bugetare și creșterile de taxe automate care s-ar activa dacă democrații și republicanii nu ajung la un compromis privind reducerea deficitului bugetar. O asemenea evoluție economică ar antrena intrarea în recesiune a economiei americane, care tocmai și-a revenit din criza economică și financiară din 2008. Data limită pentru obținerea unui compromis este începutul lunii martie. A doua provocare majoră în politica internă ține tot de economie, relansarea economică nu a dus și la o reducere consistentă a șomajului – jobless recovery. Capcana acestui mandat consta în reglementarea strictă a dreptului de port-armă în urma masacrului de la Sandy Hook. Deși opinia publică este în favoarea interzicerii deținerii armelor de asalt ca urmare a uciderii de către o persoană dezechilibrată psihic a unor elevi ai unei școli din Connecticut lupta politică pentru a impune un Assault Weapons Ban mai dur decât cel aflat în vigoare până în anul 2004 se va anunța a fi polarizatoare și ar putea submina alte eforturi legislative ale administrației.

Una din temele campaniei electorale a lui Barack Obama în 2012 fost nation building at home – adică renunțarea la angajamentele internaționale pe termen nedefinit – open ended (de tipul Irakului și Afganistanului) și concentrarea asupra reconstrucției naționale. În acest caz este vorba de refacerea infrastructurii americane, reforma sistemului de educație, creșterea competitivității economiei americane, consolidarea clasei mijlocii, reforma legilor imigrației și un sistem economic mai echitabil. Toate aceste elemente de natură economică și socială sunt importante pentru sprijinirea poziției de mare putere a SUA în viitor. Nation building at home nu va însemna o retragere abruptă din politica externă, ci evitarea angajamentelor costisitoare pentru Statele Unite.

Agenda de politică externă pentru al doilea mandat al lui Barack Obama rămâne în continuare plină. Trei dosare majore de politică externă vor fi prioritare în această perioadă pentru administrația Obama: retragerea din Afganistan, dosarul nuclear iranian și pivotul asiatic. În cazul Afganistanului în discuție va fi ritmul retragerii, precum și câte trupe ar putea rămâne în această  țară după 2014. Există posibilitatea ca SUA să se retragă complet din această țară, o evoluție care a fost deja menționată în timpul vizitei lui Hamid Karzai în SUA de la începutul lui ianuarie.

Dosarul nuclear iranian este în momentul de față cea mai delicată temă de politică externă de pe agenda administrației. În 2009 când a preluat oficial primul mandat situația generală era defavorabilă SUA, acum după patru ani de eforturi diplomatice, impactul sancțiunilor impuse Teheranului și după izbucnirea războiului civil din Siria situația s-a întors în favoarea Washingtonului. Administrația Obama va încerca cel mai probabil să soluționeze acest dosar prin mijloace diplomatice și utilizarea ocazională a amenințării cu utilizarea forței. Un posibil atac american asupra instalaților nucleare iraniene nu este exclus, dar este improbabil.

Pivotul asiatic, reorientarea politicii externe americane către Asia-Pacific pentru a gestiona și contrabalansa ascensiunea Chinei a fost principala evoluție majoră în plan diplomatic pentru administrația Obama. Strategia însă nu este încă clar definită și resursele pentru implementarea ei nu au fost încă complet definite sau alocate. Pivotul asiatic este practic work in progress, iar al doilea mandat al lui Barack Obama va fi dedicat instrumentării și implementării acestei strategii. Relațiile sino-americane rămân în continuare delicate, ambele state având multe de pierdut în urma vreunei confruntări sau tensionări a relațiilor. Strategia asiatică a adminsitrației a administrației Obama trebuie să țină cont de faptul că Beijingul nu a periclitat status quo-ul sistemului internațional, iar China mai are ceva vreme până va fi capabilă să provoace SUA de la egal la egal, mai ales în plan militar.

Discursul inaugural al președintelui Obama a semnalat câteva tendințe în politica externă americane importante pentru al doilea mandat. În primul rând renunțarea treptată la angajamentele militare pe termen nedefinit și cu obiective neclare:

We, the people, still believe that enduring security and lasting peace do not require perpetual war.

Angajamente militare de tip Afganistan și Irak, cu eforturi de nation building și strategii de contrainsurgență ies din discuție. Intervențiile americane, acelea care vor fi în al doilea mandat Obama, vor fi similare cu cea din Libia, decât cu angajamentele militare din timpul războiului împotriva terorismului. Avioanele fără pilot și unitățile de forțe speciale vor fi mijloacele preferate pentru eliminarea amenințărilor teroriste, decât invaziile terestre.

Un al doilea aspect al politicii externe americane va fi accentul pus pe diplomație, coaliții largi și utilizarea instituțiilor internaționale pentru soluționarea crizelor și conflictelor:

…we are also heirs to those who won the peace and not just the war; who turned sworn enemies into the surest of friends – and we must carry those lessons into this time as well.

We will defend our people and uphold our values through strength of arms and rule of law.  We will show the courage to try and resolve our differences with other nations peacefully –- not because we are naïve about the dangers we face, but because engagement can more durably lift suspicion and fear.

America will remain the anchor of strong alliances in every corner of the globe.  And we will renew those institutions that extend our capacity to manage crisis abroad, for no one has a greater stake in a peaceful world than its most powerful nation.

Reîntoarcerea la diplomație este un aspect important pentru rolul SUA în cadrul sistemului internațional și este un semnal pozitiv al debutului de mandat. Dacă primul deceniu al secolului XXI a fost marcat de unilateralismul războinic neoconservator al Global War on Terror, puterea americană în cadrul sistemului internațional va fi ancorată pe termen lung mai eficient prin diplomație și dialog, decât doar prin forța armelor.  Barack Obama se află în momentul de față, ca și predecesorul său, în poziția de a modela politica externă americană în acest deceniu.

Constrângerile și amenințările crează resentimente și amplifică tensiunile pe termen lung. Inamicul de astăzi poate fi aliatul de mâine – acesta este unul din principiile fundamentale ale diplomației, iar istoria relațiilor internaționale demonstrează cu prisosință validatea acestuia. Ramura de măslin întinsă celor care contestă puterea americană este un mijloc de politică externă la fel de important și eficient ca un portavion trimis să patruleze apele Golfului Persic sau ale Oceanului Pacific. Dialogul diplomatic este aspectul fundamental al politicii externe, iar utilizarea forței este ultima ratio regum – mijlocul final al arbirării disputelor internaționale în momentul care celalte mijloace dau greș. Sistemul internațional și comunitatea internaționala va reacționa mai bine la eforturile diplomatice și la dialog decât la constrângere și utilizarea forței. Puterea americană va fi percepută astfel ca fiind legitimă, și rezistența față de acesta se va diminua.

Vor fi aliații tradiționali ai SUA abandonați în al doilea mandat al lui Barack Obama? Evident că nu, dar relevanța lor pentru politica externă americană depinde adaptarea la noile realități globale. Europa Unită nu este un aliat credibil atât timp cât economia acesteia este fragilă și se dezarmează în mod constant. Degeaba SUA desfășoară un sistem anti-balistic performant pe continent dacă forțele militare ale statelor membre devin din ce în ce mai puțin interioperabile cu partenerul american. Statele europene trebuie să găsească o modalitate credibilă de a influența politica externă americană în contextul în care Asia devine principala zonă de interes strategic american. Atât SUA cât și Europa au interese comune în Asia – de unde și oportunitatea redefinirii relației euro-atlantice în următorii ani.

George VIŞAN