E pluribus unum: surprinzătoarea convergență a noilor mișcari politice 5

pluribus
„Politicienii sunt răi. Voi știți asta, noi știm asta. Veniți la noi, pentru că suntem altfel. Este suficient să vă uitați la noi cum suntem altfel decât ei, și asta ar trebui să vă ajungă. Nu vă îngrijorați și nu întrebați de capacitatea noastră de organizare politică: DNA îi va rade pe cei organizați (și corupți) și atunci lumea ne va vota pe noi. Pentru că suntem altfel.

Veniți alături de noi. Dați-ne un vot, un post pe Facebook, o oră de voluntariat și, dacă rezolvăm chestiile birocratice pe care nu prea le înțelegem doi lei pe SMS și patru euro pe Paypal.

În privința direcților de dezvoltare, noi avem viziune. Poate că pe alocuri această viziune vi se pare a fi insuficient operaționalizată. Dar e normal așa, suntem la început [și tot la început vom fi până ajungem la putere]. Se știe dealtfel că direcțiile de politici publice se fac de către specialiștii în politici publice conform ghidurilor și bunelor practici în crearea politicilor publice.

Și, nu uitați, în buget există deja banii necesari pentru a îndeplini visurile voastre. Mai trebuie doar să îi smulgem din ghearele actualilor guvernanți.” More…

România frivolă și violul Răspunde

480720

Dacă pașoptiștii mergeau la popor și îl învățau să traducă slobozenie prin libertate, noi stăm cel mai adesea în bula noastră confortabilă. Produsele noastre nu sunt vizibile în cârciumi, cluburi, biserici și canale de divertisment (exemplu).

Poate că unii dintre noi nu au poporul pe care îl merită. Dar, cu siguranță, unii din popor nu au elitele pe care le-a merita. More…

Victor Ponta și PSD Răspunde

http://www.wprost.pl/F/pic.php?T=news&P=263177
Aceste victorii și abilități tactice maschează, însă, diluarea strategică. Mai este PSD partidul forței liniștite, în linia Iliescu-Năstase? Poate că nu, căci premierul se simte obligat să combată. Mai este PSD principalul partid anti-Băsescu? Probabil că da dar, dincolo de un electorat captiv, cui îi mai pasă? Mai este PSD continuatorul USL? Din nou, cui îi mai pasă? Mai este PSD partidul celor săraci? Poate, dar, iată, și al celor bogați. Pe scurt identitatea dlui Ponta este neclară și, date fiind epurările, identitatea dlui Ponta este identitatea PSD.

Deocamdată dl Ponta beneficiază de deciziile pe termen lung luate mai demult (întărirea UNPR/ PLR; Codul Fiscal). Dar când acestea își vor fi trăi traiul, la ce va mai apela premierul?

Evident, situația este cumva ipotetică. Dacă dl Ponta va fi condamnat atunci discuția devine caducă. Dacă va fi achitat (în viitorul apropiat) suferința sa eroică în ghearele DNA va servi drept combustibil electoral o vreme. Dar, până în 2016, problema revine oricum: cine este Victor Ponta? , pe cine reprezintă PSD? Până se vor găsi răspunsuri la aceste întrebări PNL are (deși nu neapărat merită) avantajul strategic. More…

Traian Băsescu și extremismul (puțină laudă de sine) 1

42c5ca50e2a68c74cec24c6dd0056677.320x240x73[1]
Ce vedem aici nu este o izbucnire irațională și impredictibilă a fostului președinte. Este un gest extrem, dar logic. Dl Băsescu (scuzați jocul de cuvinte) se află într-o închisoare politică: accesul la electoratul respectabil i-a fost tăiat. Este închisoarea despre care vă vorbeam în ianuarie 2014. Scandalul moscheii arată că dl. Băsescu și-a acceptat situația și, dacă nu poate evada, a hotărât să fie cel mai șmecher din celulă. Nu este imposibil să reușească.
More…

Sondaj: Provocările liberalizării creării noi de partide 1

Screenshot_1
Civitas ’99 a desfășurat în martie 2014 sub coordonarea colegului Cristian Andrei un sondaj de opinie care să testeze reacțiile populației la reformele propuse de Politică fără Bariere și/sau Comisia Comună. Găsiți rezultatele aici: Prezentare grafică, raport complet.

Așa cum era de așteptat, dată fiind complexitatea problemei și mediatizarea limitată, cetățenii nu au cunoscut în detaliu nici legea curentă nici propunerile de modificare. Totuși, ca o percepție generală sunt conștienți că este dificil să înființezi un partid sub legea veche (29% spun că este oarecum complicat, 39 % foarte complicat). De asemenea cetățenii nu au avut încredere în disponibilitatea Parlamentului de a simplifica procedurile (36% susțin că Parlamentul dorește să facă mai complicată înființarea unui nou partid iar 29% că nu există nici un interes).

Sondajul arată că există o cerere solidă de noi partide din partea societății. 38% susțin că este nevoie de partide noi (în linie cu sondaje realizate de alte organizații) în timp ce aproximativ 20% se arată interesați să participe la înființarea unui nou partid.

More…

De ce ne enervează Germania? 2

Nu mă încearcă o simpatie teribilă pentru soarta Greciei. Nu se poate să ai o guvernare proastă atâtea decenii și tu, ca națiune, să spui că nu ai știut nimic (și, apoi, să insiști că ești demnă de suveranitate). Dar pentru poporul grec, ca și pentru Syriza, drumul între hybris și pedeapsă este deja scurtat. Dacă poporul grec nu votează cum trebuie va plăti. Ba chiar și dacă votează cum trebuie tot va plăti, pentru că nu pare să existe o cale directă de ieșire din actuala situație. Deci nu mă voi alătura să lovesc în cine se află deja la pământ.

Dar poziția Uniunii este cu totul altă discuție. Spre oroarea liderilor europeni, FMI a oferit un raport din care pare să rezulte că, în forma actuală, propunerile UE nu mai sunt capabile să conducă la creștere economică și posibil, nici la recuperarea datoriilor. (În mod ironic FMI a fost adus în Troică pentru ca să țină sub control eventuale manevre ale grecilor, nu ale UE) More…

Prognoză politică: volatilitate în profunzime, gheață la mal 8

clasa-politica-romaneasca[1]

Pare mult timp, dar au trecut doar vreo doi ani de la vremurile de aur când politicienii erau previzibili și electoratul măsurabil. Pe atunci am început pe Civitas Politics să propun predicții politice ca metodă de testare a perspectivei pe care o am asupra societății românești. Anul acesta, confruntat cu impredictibilitatea crescândă a politicienilor m-am oprit în a face sistematic predicții. Pur și simplu nu am mai avut un model mental care să îmi permită asta. Această dificultate a fost corectată în urma ultimelor evenimente. Avem, deci, un model … oarecum.

II

Combinația dintre concediul medical al premierului, promovarea dlui Oprea ca premier interimar și susținerea UNPR pentru dl Ungureanu au produs o percepție a unui eveniment major care ar duce la pierderea guvernării de către PSD și/sau destrămarea partidului. Aceste percepții sunt în același timp prea îndrăznețe și prea timide. Prea îndrăznețe pentru că, pe termen scurt, după cum observă și Teodor Tiță, nu avem condițiile necesare unei „adevărate” degringolade a PSD. Pe termen mediu percepțiile sunt prea timide pentru că, după cum voi încerca să arăt, întreaga clasă politică are mari probleme. More…

Cinci grade de (in)satisfacție privind legile partidelor și alegerilor Răspunde

parlamentUnde suntem deci cu efortul? Aș zice că există progrese incontestabile. Înainte de această reformă legile partidelor erau ca muntele Everest: au existat oameni care le-au înfrânt, dar nu prea mulți. Acuma este ca și cum ai avea o companie mică: ți se permite să trăiești atâta vreme cât reușești să navighezi printr-o serie de reglementari care par făcute împotriva ta.

Dar progresul nu trebuie să ne închidă ochii la unele consecințe absurde cum ar fi aceea că un partid local va fi de facto nevoit să candideze la alegerile parlamentare. Sau cum ar fi aceea că candidații fantomă depuși pentru a evita radierea ar putea avea dreptul să deconteze cheltuieli de campanie. Sau că partide care câștigă alegeri ar putea fi radiate.

Deci suntem la un grad de fericire. Avem progrese, dar legea nu are întotdeauna sens (cel puțin pentru noi). More…

Note din marea confuzie 10

a
Cândva, însă, PSD a evoluat de la „facem orice compromisuri rezonabile” la „folosim orice șansă să ne întărim puterea”. Separarea de PNL a permis unificarea Opoziției. Această unificare i-a permis să preia cu relativă ușurință tema anticorupției judiciare. Astfel, fapte care pe vremuri ar fi rămas cu totul nepenalizate (v. Ca un zeu printre politicieni Ponta trecea) îi sunt astăzi imputabile în primul rând de adversari dar, într-o măsură probabil mai mică, și de propriul electorat. (Se adaugă aici și încrederea sporită în DNA, evident). More…

De ce scade TVA la alimente începând cu luna iunie? Răspunde

Se dă următorul grafic cu evoluția prețurilor de consum:

val ipcVedem cum indicele prețurilor nealimentare are o evoluție relativ constantă, în timp ce indicele mărfurilor alimentare pare să aibă o variație sezonieră. Mai precis, vedem niște mici „vârfuri” în luna mai. Practic, mai pare a fi ultima lună în care trăim din rezerve (sau solarii), și luna iunie prima lună în care începem să trăim semnificativ din roadele câmpului. Diferența se vede și mai bine dacă desenăm variația de la lună la lună (prima coloană de după fiecare linie este luna mai):

ipc variatii More…