I

Pare mult timp, dar au trecut doar vreo doi ani de la vremurile de aur când politicienii erau previzibili și electoratul măsurabil. Pe atunci am început pe Civitas Politics să propun predicții politice ca metodă de testare a perspectivei pe care o am asupra societății românești. Anul acesta, confruntat cu impredictibilitatea crescândă a politicienilor m-am oprit în a face sistematic predicții. Pur și simplu nu am mai avut un model mental care să îmi permită asta. Această dificultate a fost corectată în urma ultimelor evenimente. Avem, deci, un model … oarecum.

II

Combinația dintre concediul medical al premierului, promovarea dlui Oprea ca premier interimar și susținerea UNPR pentru dl Ungureanu au produs o percepție a unui eveniment major care ar duce la pierderea guvernării de către PSD și/sau destrămarea partidului. Aceste percepții sunt în același timp prea îndrăznețe și prea timide. Prea îndrăznețe pentru că, pe termen scurt, după cum observă și Teodor Tiță, nu avem condițiile necesare unei „adevărate” degringolade a PSD. Pe termen mediu percepțiile sunt prea timide pentru că, după cum voi încerca să arăt, întreaga clasă politică are mari probleme.

1. Clasa politică reprezentată în marile partide (sau roită în partide mai mici) nu prea are capacitatea de a se reproduce ca resursă umană. La nivel central sursele de recrutare seacă de multă vreme, în timp ce la nivel local politicienii nu au decât rarisim o viziune a interesului general și candidează pe o viziune a obținerii și cheltuirii fondurilor de la buget. Este o problemă veche, despre care vorbesc încă din 2012

• Pe această temă: Brâncoveanu și mitul administratorului (despre circulația elitelor)

2. Dincolo de această slăbiciune de sistem, cele două mari partide sunt într-o circumstanță proastă din punct de vedere al resursei umane. La PSD, Victor Ponta a fost precum un stejar falnic … înarmat cu o macetă: în jurul său nu a mai crescut nici un lăstar politic, dimpotrivă. La PNL pare a fi mai simplu, redundanța celor n organizații care s-au vărsat în noul partid ajută, dar și ia partidul în captivitate. Cu atâția notabili și atât de puține posturi dispare motivația pentru a recruta o noua generație.

3. Justiția rărește din numărul politicienilor importanți pe toate nivelele. La nivelul 2014 DNA a arătat o „preferință” pentru politicienii partidului de guvernare dar nici opoziția nu este la adăpost. În momentul de față susținerea DNA și a celorlalte procuraturi este triplă. Avem, în continuare, sprijin extern. Odată cu tulburările politice și schimbarea de management putem vedea care din instituții sunt capabile să funcționeze și în lipsa liderului inițial; din acest punct de vedere instituționalizarea pare să fie destul de solidă. În sfârșit, crește susținerea populară.

• De citit: Peter H. Frank și Roxana-Maria Găina: Political Corruption in Romania: The DNA Database

Acest proces de eliminare a politicienilor trebuie gândit dinamic. Dacă Justiția elimină, să zicem, 10 politicieni de un anumit nivel și partidele recrutează doar 8 nu avem, aparent, nici o tragedie. Dar dacă Justiția elimină 10 politicieni per annum și se recrutează în loc doar 8 atunci numărul membrilor elitei politice va tinde spre zero.

4. Narațiunile prin care partidele (mari) își justifică existența sunt din ce în ce mai subțiri.

PNL se justifică prin afirmația că dl Ponta este cataclismic și dl Iohannis minunat. În condițiile în care majoritatea cetățenilor au preocupări legat de supraviețuire iar economia nu este cataclismică efectul mobilizator al primei justificări este redus. A doua afirmație este cea care susține de fapt partidul; dar aici bătălia dlui Iohannis în a arăta în mod continuu că este minunat va fi lungă și grea.

• Pe această temă: Congresul PNL: putere nudă și putere îmbrăcată

PSD se justifică prin afirmația că #josBăsescu și prin efectele pozitive ale guvernării. Dl Băsescu, evident, nu poate fi dat jos în fiecare lună până în 2016; această narațiune este din ce în ce mai veche. În privința beneficiilor guvernării, acestea nu se supun mereu dorinței guvernamentale. Scăderea TVA la alimente nu duce automat la ieftinire și scăderea taxelor nu duce automat la creștere economică; este necesar ca beneficiarii potențiali să perceapă un minim de bună credință ca să îl voteze pe dl Ponta și când măsurile sale nu au efectele scontate; iar pentru a percepe bună-credința este nevoie a se percepe coerență politică. În plus, măsurile de redistribuire sunt limitate de buget, pe când atacurile cu miză la dl Ponta par să fie nelimitate.

• Pe această temă: Marele Încasator și Marele Preot

Narațiunea justificativă (misiunea și viziunea, cum se spune în corporații) asigură stabilitate într-un mediu variabil. În lipsa lor discursul politic devine din ce în ce mai dezlânat, apropiindu-se de stilul PDL2011. Deciziile politice, la rândul lor, resimt lipsa coerenței.

• Pe această temă: Cu ce m-au enervat astăzi puterile statului roman?

5. Partidele distrug narațiunile prin care alegătorii și-au justificat/raționalizat susținerea acordată.

Exemplul clasic este PMP care se baza pe încrederea irațională (carismatică) în Traian Băsescu și pe susținerea Justiției. După ce că dl Băsescu s-a dovedit a fi un simplu muritor, partidul și-a și înstrăinat sistematic susținătorii care ar fi sperat că PMP este face cele mai multe lucruri pentru Justiție.

Dar PMP nu este, oricum, un partid major. Efectele se multiplică când vorbim de partidele mari. Astfel ajungem la domnii Oprea și Ungureanu, care, fiecare în felul său, au fost etaloane ale migrației politice (ca să nu spun trădării). Ei au fost acceptați de electoratul PSD și PNL în ideea că este nevoie de ei, deci ca un compromis. Recentele promovări (?) sugerează că PSD și PNL au încredere în cei doi. Ori, de la stânga la dreapta, din tenebrele revoluționare ale Uniți Salvăm și până în culmile elitiste ale iubitorilor de ICR o asemenea încredere stârnește aceeași reacție: „și, atuncea, noi de ce ne-am mai agitat?”

Nu cred că cineva și-a promis să își alieneze electoratul. Dar este posibil ca, prin fărâmițarea identității, politicienii să nu mai „țină minte” cum au ajuns să își atragă feliile respective de electorat. În plus, impresia mea este că politicienii devin din ce în ce mai încrezători că pot face agenda politică a populației conform dorințelor lor.

6. Societatea este mai activă astăzi decât, de exemplu, în 2011. (Este adevărat, însă, că se poate instala o oboseală civică pe măsură ce Puterea (sau Opoziția) fac mai multe lucruri bizare decât poate digera societatea civilă definită în sensul cel mai larg).

7. Accesul partidelor noi la competiția electorală este ușurat prin noua lege a partidelor

• De citit: Primele măsuri spre deschiderea competiției politice

III

Descrierea de deasupra ne arată o realitate tulburată. Sondajele în schimb, vorbesc de o lume mai simplă: spectrul politic românesc este dominat de două partide mari plus un potențial splinter (UNPR; ALDE; M10). Altfel spus, pe măsură ce partidele se dezintegrează, sprijinul populației rămâne constant.

Datele de sondaj sunt valabile pentru teme care au fost discutate, interiorizate și pentru care populația are o opinie fermă. Liniștea opinie publice reflectă o atitudine de neputință (reală sau învățată) care îi face pe cei mai nemulțumiți să se refugieze în absenteism, mai degrabă decât să acționeze (vot, organizare politică, protest)

IV

Așteptarea mea este că până în 2016 sistemul politic va intra în criză, datorită lipsei de oameni, de idei și (posibil) de bani. Pasivitatea populației mai susține establishmentul, dar se va epuiza și ea atunci când persoanele și semnalele care generează conformism se vor împuțina. De aceea, ce vedem acum sunt doar mugurii acestei crize.

Ca să facem, totuși, unele predicții cu data de expirare în 2016:

• În ambele partide mari vor avea loc discuții privind propria identitate.

• Cel puțin unul din cele două partide mari va ieși din Congresul de după parlamentarele din 2016 cu o garnitură de lideri și idei pe care astăzi nici nu le putem prevedea. Poate amândouă (partidele).

• Alegerile locale din 2016 vor fi un test pentru noi partide, facțiuni și mișcări care vor dori să capitalizeze eșecul partidelor din mainstream. Dar un rezultat bun la locale nu garantează un rezultat bun la alegerile parlamentare.

• Pentru noile mișcări și partide nu vor conta doar diferențierea și credibilitatea ci și capacitatea de a crea alianțe suficient de puternice.

• Excepție de la punctul de mai sus face votul populist care ar putea trimite din nou un partid în Parlament.

Această criză nu se va rezolva prin mișcări și realinieri politice, pentru că nu provine din alinieri și mișcări. Sugerez cititorilor Civitas Politics să privească mai des spre (in)stabilitatea politicii actuale nu prin prisma rocadei partidelor ci prin prisma (in)capacității politicienilor actuali de a mai livra genul de acțiuni care iau adus și menținut în prim-planul scenei politice centrale sau locale.

Andrei Tiut