Fapt: Klaus Iohannis este relativ aproape de Victor Ponta în diverse scenarii pentru turul 2.
Premisă: Obiectivul principal al PSD este să pună în alegeri un candidat care să câștige sigur alegerile. Nu „foarte probabil”, „sigur”.
Premisă: PDL+PFC+ PMP nu atacă în mod real postul prezidențial și pot spera maxim a un loc onorabil în turul doi.
Faptele sunt fapte în măsura în care acceptăm consensul sondajelor. Premisele sunt plauzibile, dar nu bătute în cuie.
Partida 1: „Banzai”:
PNL atacă cu Crin Antonescu. PSD joacă cam orice, nu mai contează. PSD președinte.
Partida 2: „Menage a trois”
PSD atacă cu Victor Ponta. PNL atacă cu Klaus Iohannis. PSD atacă cu Călin Popescu Tăriceanu (independent). Călin Popescu Tăriceanu face pagube în flancul PNL. PSD președinte.
- Hiba partidei este că nici Ponta nici Tăriceanu nu sunt piese pe o tablă de șah. Dl Tăriceanu nu are nimic de câștigat în această poveste. Dl Ponta are chiar de pierdut. Așa că partida trebuie corectată astfel:
Partida 2: „Menage a trois”, corecție
PSD îi oferă ceva lui Călin Popescu Tăriceanu (să zicem, un partid liberal); CPT acceptă. PNL nu reușește să oprească sângerările necesare pentru a fi creat partidul lui CPT. PSD îl convinge/forțează pe Victor Ponta să candideze. PNL atacă cu Klaus Iohannis. Călin Popescu Tăriceanu face pagube în flancul PNL. PSD președinte.
Partida 3: „Menage a doux”
PSD atacă cu Victor Ponta. PNL atacă cu Klaus Iohannis. Bătălia se joacă cu PSD favorit dar fără certitudini.
Partida 4: „Menage a un”
PSD atacă cu cineva din PSD altul decât Victor Ponta. PNL atacă cu Klaus Iohannis. PNL favorit.
Partida 5: „Menage a trois cu perversiuni ideologice”:
PSD eșuează să îl convingă pe Victor Ponta să candideze. PNL atacă cu Klaus Iohannis. PSD atacă cu CP Tăriceanu. În principiu PSD președinte.
- Ca să ajungem aici este nevoie ca V Ponta să vrea cu încăpățânare să nu candideze și să pună PSD în față faptului împlinit. Pentru că PSD ar vrea să joace partida 2, dar CP Tăriceanu îi poate obliga să joace partida 3, iar Victor Ponta este în poziția să impună chiar abominabila partidă 4.
Partida 6: „Deus ex machina”:
Mircea Diaconu câștigă europarlamentarele, glorie națională la Antena 3. PNL atacă cu Klaus Iohannis. PSD îi oferă ceva lui Călin Popescu Tăriceanu (să zicem, un partid liberal); CPT acceptă. PNL nu reușește să oprească sângerările necesare pentru a fi creat partidul lui CPT. PSD atacă cu Mircea Diaconu susținut de PSD și CPT („USL trăiește”!). Rezultat: PSD președinte (sort of).
- Intențiile dlui Diaconu îmi sunt complet necunoscute, dar pentru PSD ar putea părea un liberal mai agreabil și mai puțin primejdios decât decât dl Tăriceanu. Dl Diaconu nu are legăturile politice ale fostului premier. În plus, PSD poate spera că actorul-politician Diaconu va fi mai mulțumit cu un rol ceremonial și persuasiv decât ex-premierul Tăriceanu.
Concluzii
Pentru PSD combinația ideală de forțe este organizația PSD plus popularitatea lui Victor Ponta plus un sprijin liberal semnificativ (scenariul 2). Dacă liberalii nu cooperează, ar putea rămâne social-democrații cu Victor Ponta (scenariul 3). Dacă Victor Ponta nu cooperează, social democrații vor fi presați să împingă în față un liberal (scenariile 5, 6). Dacă social-democrații nu cedează la presiuni, pot rămâne singuri contra dreptei (scenariul 4).
Andrei Tiut
eu am fost membru la o sectie de votare in Bucuresti. Va pot spune ca eroare de la sondaje se datoreaza faptului ca multi alegatori au votat si Psd si Mircea Diaconu pe acelasi buletin de vot, iar la intrebarea pusa de institutele “sondaj”, au raspuns PSD. Unii alegatori au avut falsa impresie ca pot vota un partid dar si un independent. Din aprox 600 de voturi exprimate in sectia de votare unde am fost membru, 12 au fost anulate pentru ca era votat si Psd si Mircea Diaconu. Daca intrebati si alti membrii din alte sectii de votare va vor confirma cele spuse de mine… chiar va rog!