Este, până la urmă, Aferim un film bun? Greu de zis. Țin minte că am văzut Selma și nu m-a impresionat. M-am gândit atunci că filmul nu are sens decât dacă strămoșii tăi au bătut negri. Poate că și pentru mine filmul are sens pentru că strămoșii mei or fi bătut țigani. Nu pot privi povestea din afară. More…
Dezastrul de la consiliul JAI 5
Modul în care diplomația română s-a poziționat pe tema crizei refugiaților reprezintă un eșec de proporții pentru care nu există circumstanțe atenuante și care afectează cursul politicii externe. Delicatul dosar al crizei refugiaților a fost gestionat prost și reprezintă prima înfrângere majoră în plan extern a președintelui Klaus Iohannis.
Cea mai gravă problemă cu care se confruntă România în prezent este agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Dacă Bucureștiul dădea dovadă de o flexibilitatea mai mare pe tema cotelor de refugiați, pentru că oricum nu dispunea de voturile necesare ca să-și impună punctul de vedere, putea folosi măcar votul pe tema cotelor de refugiaț ca o monedă de schimb, într-o negociere viitoare. Având în vedere conciliatorismul german în raport cu agresivitatea Rusiei, iritarea Berlinului pe o temă de politică europeană atât de importantă precum criza refugiaților nu a reprezentat o mișcare inteligentă din partea Bucureștiului. More…
Ce nu ne spunem nici măcar nouă înșine despre criza refugiaților Răspunde
[…]problema adevărată a UE este următoarea: date fiind valorile europene și dată fiind prezența mulțimilor la granița (continuă) Schengen, care este modalitatea eficientă de a ține la distanță refugiații?
Valorile relevante sunt reticența în a bate sau ucide mari mase de oameni. Chiar și în criză economică, este greu pentru (aproape) orice opinie publică să vadă scene masive de violență la televizor. Așadar, Europa are nevoie de o modalitate aseptică de a trata problema, de refugiați care să dea înapoi la simpla vedere a unei puști și de guverne care să nu vorbească prea mult despre temă. Astfel spus, are nevoie să poată exclude refugiații din conversația politicoasă. De o soluție finală dar, în același timp, umană. More…
O criză de securitate Răspunde
Probabil una dintre marile probleme ale decidenților europeni este deficitul de atenție strategică. Astăzi se ocupă de criza ucraineană, mâine de Grexit, poimâine de refugiați. Reacționează emoțional și aparentul lor leadership nu depășește durata unui breaking-news. Campania NATO din Libia împotriva lui Gaddafi oferă exemplul perfect. Considerată inițial drept un model de intervenționism de succes, patru ani mai târziu este mai degrabă o rețetă sigură de fabricare a unui stat eșuat. Sub presiunea jurnalelor de știri și sub spectrul repetării unei noi Srebrenica, aviația franco-britanică s-a grăbit să oprească avansul armatei guvernamentale către Benghazi. Ulterior, sprijiniți de Alianță, rebelii vor triumfa împotriva regimului Gaddafi, fără însă ca operațiunea mandatată de Consiliul de Securitate să fie urmată de un efort persistent de stabilizare post-conflict. Rezultatul? Libia post Gaddafi devine o Somalie mediteraneană, un tărâm „al războiului tuturor împotriva tuturor“ și unul dintre principalii exportatori de refugiați care iau drumul Europei.
Sunt voci care cred că o operațiune UE ar fi trebuit să urmeze celei desfășurate de Alianță. „NATO și-a îndeplinit misiunea fixată de Consiliul de Securitate. Rezoluțiile 1970 și 1973 cereau NATO să instituie o carantină maritimă împotriva comerțului cu arme și o zonă de interdicție aeriană deasupra Libiei pentru a proteja populația civilă. NATO a făcut toate aceste lucruri și misiunea în coordonatele mandatului Consiliului de Securitate s-a încheiat. Responsabilitatea post-conflict cădea în sarcina ONU și într-o oarecare măsură în sfera UE, fiind organizația internațională cu cel mai mult de câștigat prin implicarea în reconstrucția post-conflict. Este evident că un grad mai mare de particpare post-conflict din partea ONU și a UE ar fi putut schimba complet situația pe care o avem astăzi. Dar asta nu era o responsabilitate NATO, ci una a UE“, crede astăzi amiralul James Stavridis, fostul comandant suprem al Forțelor Aliate din Europa. More…
Ce este naționalismul? (la moartea lui Vadim-Tudor) 6
Trist cartofor, tu, monument de ură
satyr drapat în giulgiu vişiniu
cum vii să faci tu ordine-n cultură
mai bine-ai vinde nasturi şi rachiu
mici echimoze-s ochii tăi de fiară
rînjeşti ca rîia, hoţ, cu colţii răi
mefiboşet gîngav şi fără ţară
răufăcător eşti tu, cu toţi ai tăi.
(Din opera lui Corneliu Vadim-Tudor) More…
Swift Response 15 și provocările descurajării unei agresiuni împotriva NATO Răspunde
Swift Repsonse 15 este un exercțiu foarte important pentru NATO deoarece testează abilitatea forțelor aliate de a „forța accesul” în zone apărate cu mijloace anti-acces – sisteme anti-aeriene cu raza lungă de acțiune, sisteme anti-nava supersonice ce pot fi lansate de pe nave, submarine, avioane și lansatoare mobile cu baza la sol și rachete balitice cu raza scurtă de acțiune de înaltă precizie. Aceste tipuri de arme ar urma să fie desfășurate de către forțele rusești în cazul anexării unui teritoriu aparținând unui stat NATO (țările baltice de exemplu) pentru a preveni eliberarea acestuia de către forțele alianței.
În paralel cu acest exercițiu de amploare, pe 3 septembrie au fost activate comandamentele forței de reacție rapidă (VJTF) a NATO în 6 țări europene, în conformitate cu deciziile privind răspunsul alianței la agresiunea Rusiei din Ucraina, luate anul trecut la summit-ul din Țara Galilor. Toate aceste aplicații militare și măsuri fac parte din planurile alianței de reasigurare a alianților de pe flancul estic. Pe lângă coordonarea ripostei aliate în cazul unui atac asupra teritoriului unui stat membru NATO, misiunea celor 6 centre va fi și gestionarea echipamentului militar prepoziționat de Statele Unite în țările baltice, Polonia și România – în total 250 de tancuri și vehicule blindate. Acest echipament va fi operat de unități ce vor fi desfășurate în aceste țări la intervale regulate prin rotație. More…
România: o poveste cu trei electorate 1
PSD este urmașul (C)FSN care la rândul său este urmașul mixturii de stat și partid din perioada comunistă. Ori, statele moderne tind să trateze cetățenii în mod egal. Inclusiv dictaturile comuniste oprimă în mod (relativ!) egal. În același timp PSD este produsul primei mașini de vot din România. Ori, pentru antreprenorul electoral toate voturile sunt egale. Un vot = un vot = un vot. Am putea chiar glumi spunând că voturile viilor sunt egale cu ale morților. Astfel, PSD nu este, de regulă, îndreptat împotriva nimănui. Excepția principală de la această regulă este naționalismul maghiar (atât cel real cât și cel imaginat). Această excepție nu trebuie să ne surprindă. Deja în vremea național-comunismului maghiarii fuseseră marginalizați în sânul națiunii politice. Faptul că, după revoluție, UDMR a extras această minoritate din bazinul de voturi ce pot fi urmărite partidele românești nu a făcut decât să consolideze această marginalizare.
PNL este mai puțin deschis, dar ar fi greșit să considerăm că intoleranța este definitorie pentru toate aripile partidului. Dimpotrivă, CDR/PNL/PDL au atras între membri și susținători unii dintre cei mai aprigi propovăduitori ai valorilor occidentale și, implict, ai societății deschise. Dar există și o altă tradiție discursivă, care își are originile în frustrarea anilor ’90 când CDR părea limitată la marile arii urbane. Atunci a apărut imaginea alegătorului de dreapta similară cu a consumatorului de Norvea: „bărbatul la 30 de ani, frumos, deștept și cu bani”; și nevasta lui, desigur. Această imagine a fost întărită de modul în care Traian Băsescu a ales să abordeze problema salariilor și pensiilor în anul 2010. Imaginea statului gras cocoțat peste un „privatul” slab a devenit rapid imaginea hoardelor de asistați social care stau în spatele oamenilor vrednici și muncitori. More…
Întrebări și răspunsuri cu și despre refugiați 46
Am ezitat înainte să scriu acest articol. Pe lângă fotbal și agricultură se pare că românul începe să se priceapă și la refugiați. Și nu îmi doream în mod particular să intru și eu în acest grup al pricepuților. Dar, în fața puroiului de aberații, deja simt că e datoria mea să nu tac din gură. Deci să curgă întrebările, așa cum le-am auzit în diverse contexte sociale. More…
Hans Klemm și propaganda rusă 1
Simpla prezență în spațiul public românesc a unor mesaje anti-americane, anti-occidentale și/sau pro-ruse, nu înseamnă că românii sunt vulnerabili la propaganda rusească. Simpla existență a unor vectori de propagandă rusești în limba română nu înseamnă că România este în vreun fel vulnerabilă la mesajele Kremlinului sau că propagandă rusă are vreun succes.
Publicul românesc este vulnerabil la manipulare și dezinformare din cauză că este slab educat și datorită structurii presei românești. Zvonurile, fake news-urile pot fi utilizate ușor pentru a stârni panică în rândul unui public credul. „Rusofobia” istorică românilor, adică teama de politica externă rusă în această zonă de Europă, este un „scut” în fața propagandei rusești. More…
Xenoscepticismul: nuanțe de gri 10
Barbu Mateescu propune un concept excelent: xenoscepticism. Xenoscepticul are aparent valori similare cu xenofobul. Dar, în practică, și le ignoră. Spune dl Mateescu:
„xenoscepticism” implică respingerea a ce este străin (nu doar UE sau nu doar SUA), dar realizată în majoritatea cazurilor fără violență și fără manifestări psihologice grave, ergo sufixul „-scepticism” și nu „-fobie”. Astfel, xenoscepticii noștri se tem de Facebook și cred că telefoanele mobile sunt cancerigene, dar nu renunță de fapt la utilizarea acestor mijloace de comunicare. De la Roșia Montană și îngroparea de porci pe terenul pe care se va construi o moschee în București la legea anti-legionară sau opoziția în creștere față de hipermarketuri, xenoscepticismul continuă să definească scandalurile și subiectele zilei.
Conceptul mi se pare fertil deoarece pune un nume peste celebrele contradictorii valorice al românilor, pe care le știe oricine se uită cu oarecare atenție peste sondaje. Dar articolul pare să îi vadă pe xenosceptici ceva mai unitari decât sunt, sfârșind prin a-i aronda în majoritatea lor în curtea PSD. În discuțiile ce au urmat mi s-a părut că văd un efect pe care eu îl numesc „halou de bere”. Cei cu care bem bere sunt oameni mișto, ergo opiniile lor politice sunt cel puțin decente, ergo cei ce împărtășesc opiniile lor politice sunt și ei mai decenți decât media. Dl Mateescu vede xenoscepticii în curtea PSD, iar unii amici mai la „stânga” văd xenosscepticismul în curtea „dreptei”
Ori, există cel puțin trei „școli” de xenoscepticism și un curent xenosceptic pan-românesc.
Uniunea care a refuzat să moară Răspunde
Într-un articol The Economist „Charlemagne” deplânge vechile „glorious days of fudge” ale Europei. Nu pot traduce această expresie decât ca „glorioasele zile ale mânărelii”. Într-un anume sens, Uniunea este fondată pe mânărie și improvizație. Să fie bine să nu fie rău. Oamenii normali la cap atunci când vor pace fac un tratat de pace. Oamenii normali și cu viziune normală fac un Consiliu de Securitate al ONU. Îți trebuie o filosofie cu adevărat bizară ca să construiești o „Comunitate a cărbunelui și oțelului”. Mai toate tratele și instituțiile care urmează cuprind a doză de mânărie, de improvizație, de atingere oblică a scopurilor, de disipare bizară a puterii. În acest sens, dacă instituțiile s-au comportat mediocru, dacă Uniunea nu a fost pregătită pentru crizele succesive înfruntate, spiritul de improvizație a prevalat. Acesta este primul fir roșu. More…
Despre „islamizarea Europei” noua veche problemă a habarnistului român 23
Tot soiul de „specialiști media”, actrițe obscure și oameni care-și iau informația de pe site-uri neonaziste au ajuns la concluzia că Europa, leagănul civilizației, se afla în fața Armaghedonului: Islamizarea. Brrr. Problema lor e că, în visceralitatea abordării, nu au timp să se documenteze. Problema mea e că astfel de pseudoformatori de opinie gâdilă xenofobia și intoleranta pașnicului român. Pentru ei m-am înhămat în acest demers. More…
Civitas Politics 