Dilemele lui Victor Ponta în 2014. Și un bonus 6

Clipboard01

Dl Ponta poate alege dacă PSD susține sau nu candidatul PNL. Dacă decide să îl susțină, atunci poate folosi controlul asupra bugetului (prin domnii Voinea și Șova) pentru a controla nemulțumirea internă din PSD. În plus, un candidat PSD care nu are sprijinul necondiționat al lui Victor Ponta ar avea mari dificultăți să se confrunte cu un Crin Antonescu exponent simultan al tradiției USL și al spiritului anti-baronial / anti-corupție. Pe scurt, liderii locali nu sunt întrutotul gata să joace în politica mare singuri, iar Victor Ponta are drept de veto.

Dacă decide să susțină un candidat PSD, dl. Ponta se poate baza pe organizația PSD și, foarte probabil, pe a UDMR. Împreună, acestea controlează aproape 50% din Parlament și aproape 50% din voturile populației. Să admitem că există o lipsă de suprapunere între voturile parlamentare și cele prezidențiale. Chiar și așa, punctul de pornire al unui candidat PSD este excelent More…

Continuitate vs. revoluție: cine va fi președinte în 2014? 6

mystery-men-poster

Din 1996 până în 2009 avem în esenţă doar două poveşti de succes prezidenţial. În prima poveste stânga conservatoare se află la putere. Guvernarea este osificată şi cei patru ani de mandat îşi spun cuvântul, dar, aparent, sondajele şi controlul aparatului de stat sugerează o victorie electorală. Dreapta non-extremistă (CDR în 1996, PNL în 2004) se aliază cu stânga non-conservatoare (PD(L) în ambele cazuri). Împreună formează Coaliţia Progresistă sau, şi mai bine, Coaliţia Revoluţionară (veţi vedea imediat de ce). După mari emoţii progresiştii îi înving pe conservatori.

În a doua poveste avem un lider redutabil, carismatic, care candidează pentru un nou mandat. El care controlează cea mai puternică maşină de vot a ţării (chiar dacă în 2009 aş acorda acest titlu inter pares). Oponenţii se coalizează mult mai slab decât în modelul „Coaliţiei Progresiste” (în 2000 deloc, în 2009 doar în turul doi) şi pierd.

Dar să nu ne limităm la victorii. Înfrângerile din 2004 şi 2009 au fost la limită şi, într-un sens, pot fi considerate succes. Coaliţia din 2009 se potriveşte în bună măsură ideii de „Coaliţie Revoluţionară”. Doar în 2000 candidatura lui Adrian Năstase însă este atipică. Acesta nu este un fost preşedinte ci „doar” un fost prim-ministru. Dar, poate mai important, este un personaj lipsit de carismă. More…

Un preşedinte peste două Polonii? Răspunde

Harta electorala pentru alegerile prezidenţiale din Polonia, 2010. Courtesy of Wikipedia

Harta electorala pentru alegerile prezidenţiale din Polonia, 2010. Courtesy of Wikipedia

“Democraţia a câştigat. Democraţia noastră poloneză a câştigat.” a spus Bronisław Komorowski la aflarea rezultatelor alegerilor din 4 iulie, un preşedinte care creează impresia că va fi puţin vizibil în mandatul său. Bronisław Komorowski, susţinut de Platforma Civică, a câştigat 53 la sută din voturi, potrivit comisiei electorale şi a devenit preşedintele Poloniei. Jarosław Kaczyński, liderul Partidului Dreptate şi Justiţie, a câştigat 47 la sută, după o campanie în care a încercat să ofere o imagine diferită de cea ultraconservatoare, o trăsătură aparte a perioadei sale ca prim-ministru, din 2006 şi 2007. După o campanie lipsită de evenimente majore, Polonia va avea o relaţie armonioasă între preşedinte şi premier şi o opoziţie puternică, ce are şanse să se impună la umătoarele alegeri locale şi generale.

More…