Nu o să mai insist acum asupra previziunii că USL va da premierul României, și nici asupra aceleia că, la majoritate de ~65%, Președintele va desemna un premier USL de la prima încercare. Să vorbim mai degrabă despre…

Guvernare

În 7 mai 2012, vorbind de promisiunile „fundamentale” pe care USL va fi presat puternic să le îndeplinească,  spuneam:

În opinia mea, pentru USL sunt relevante două promisiuni. Prima spune că USL va „restaura funcționalitatea instituțiilor statului”. La nivel central asta înseamnă de-blocarea și, posibil, re-reglementarea relațiilor între cele trei puteri, incluzând probabil mai puține  ordonanțe de urgență/ asumări de răspundere și aproape sigur mai puține legi ne-constituționale.

Deblocarea relațiilor dintre instituții (fără să discutăm dacă este bine sau rău) s-a întâmplat. În ceea ce privește asumările de răspundere și legile respinse la CCR nu am văzut (deocamdată) statistici. În ceea ce privește numărul ordonanțelor de urgență… este complicat. Tehnic, se pare că am avut dreptate, numărul a fost mai mic. Dar asta nu s-a întâmplat organic; dimpotrivă, guvernul Ponta a fost destul de entuziast în a legifera prind decret. Abia la finalul anului s-a pus o frâna bruscă pentru a salva statistica. O nuanțare a previziunii puteți citi aici.

Apoi:

La nivelul cetățeanului, măcar în prima fază, se va încetini retragerea statului din societate (desființare de spitale, școli, etc.). Rămâne teoretic posibil ca un  guvern USL cu un foarte bun nivel de încredere să continue restructurarea acestor servicii dacă poate să o prezinte ca o întărire și nu o scădere de funcționalitate.

Restructurarea de care vorbeam vine sub forma descentralizării, care este vândută exact în forma despre care vorbeam. Ar fi însă exagerat să spun că mă așteptam la o restructurare atât de accentuată.

Apoi:

A doua [promisiune] spune că USL va avea o abordare mai creatoare/creativă a politicilor economice. […]  În funcție de mulți factori, între care FMI joacă un rol proeminent, asta poate însemna orice între o abandonare a austerității și o austeritate mai analitică, mai grijulie față de nevoile populației și funcționarea sistemelor.

Apoi:

La fel de important este și ceea ce nu se promite. Modelul de societate funcțională al USL este o versiune ușor romanțată a statului din guvernările Tăriceanu/Năstase. De aceea, dacă principala dumneavoastră preocupare pe termen scurt este în continuare „reforma statului” este posibil ca USL să nu vă reprezinte interesele. […]  În fine unele aspecte fundamentale rămân în suspensie. Includ aici reforma Justiției (dincolo de MCV) și educația.

În decembrie 2012, înainte ca noul guvern Ponta să fie numit, luam în considerare acumularea de putere a USL și posibile limite:

Astfel rămân deocamdată doar doi actori majori capabili să acționeze ca limite ale puterii USL: Uniunea Europeană și UDMR.

În afară de acestea, discutam despre necesitatea unor noi forme de protest:

Este de sperat că din moștenirea Pieței se vor naște noi forme de protest care să acționeze ca un early warning la adresa guvernării USL. Dar în măsura în care acest fapt nu se întâmplă, o nouă Piață se va mobiliza târziu și numai în condiții speciale (abuzuri masive, criză profundă).

Observație. Din punctul meu de vedere coabitarea nu a fost o frână semnificativă în calea puterii USL. Mi se pare mai logic să facem referință la unicul caz în care presiunea lui Traian Băsescu a avut efecte majore: numirea procurorilor. Acesta a fost un eveniment important, prin care puterea USL a fost moderată intern. În lipsa lui, probabil, acest rol ar fi fost preluat de partenerii externi. Evident, nu l-am prevăzut.

Președintele și Președinția:

În  6 martie 2013, vorbeam deja despre perspectivele lui Traian Băsescu în termeni de spargere a unui balon speculativ:

Voturile: […] electoratul lui Traian Băsescu este sub un milion, undeva în zona sutelor de mii.

Potențialul de alianță: […] Alegătorii PSD sau ai PNL doresc capul lui Traian Băsescu agățat pe perete deasupra televizorului. Poate această dorință este mai puțin pasională acum decât în vară, dar ea rămâne la fel de clară. Alegătorii lui Traian Băsescu doresc ca Victor Ponta sau (eventual) Crin Antonescu să producă o umilință precum la Canossa și să accepte politicile esențiale președintelui. Notă: toate politicile președintelui sunt esențiale. Pe acest soclu de neîncredere valorile comune nu pot prinde rădăcini.

Carisma: […] aura sa de invincibilitate se pierde ușor-ușor și, continuând în ritmul acesta, dl. Băsescu va retrograda în categoria politicienilor normali, care pot să placă, dar care nu mai sunt „mari oameni providențiali”. […]

Alianțe

Pornind de la cele de mai sus respingeam în februarie ipoteza (populară odată) că, dincolo de aparențe, există alianțe secrete  sau alunecări spre alianțe inevitabile de forma {PSD +Traian Băsescu + Elena Udrea} vs. {PNL + PDL}:

Pe scurt, nu USL se sparge în jurul clivajului PDL ci invers. PDL (poate că) interpretează semnele unui clivaj USL și se poziționează după ele. Doar că nu există decât un proto-clivaj, o poziționare în vederea unei distanțării viitoare. Iar această distanțare, dacă democrat-liberalii rămân la fel de abulici, va avea loc numai după moartea PDL.

Observație importantă: PDL nu mai este atât de abulic. Mai multe despre asta mai încolo.

Reacții sociale

22 februarie 2013

[Din perspectiva USL], urmașii Pieței Victoriei (papioanele) trebuiesc separați de urmașii Pieței Universității. Trebuie spus că autismul crescând al [urmașilor Pieței Victoriei] face orice efort suplimentar al USL inutil.

11 iunie 2013

Ecologiștii continuă să fie preocupați de fracturare și de Roșia Montană. Date fiind resursele [lor] limitate și strategiile de învăluire ale Guvernului, aș zice că nu le este încă clar care este cea mai bună cale de abordare. Dar vom mai auzi de ei.

1 Oct 2013  (după începerea protestelor dar înainte de lărgirea lor)

Cred, de aceea, că va trebui să ne obișnuim cu ideea că vor exista proteste în continuare în actualul ciclu legislativ.

Principalele lucruri pe care nu le-am prevăzut

Am subestimat amploarea declinului PPDD și rezistența în tranșee a PDL. În 2012 ARD a obținut 16%. În 2013 ARD minus FC minus Traian Băsescu, adică PDL, are un scor de aproximativ 18%. Acest scor îi oferă o poziție dominantă în negocierile cu restul Opoziției și o poziție cvasi-egală în eventuale discuții cu PNL. Aceste două consecințe au efecte importante asupra jocului politic.

Apoi, ca urmare a punctului de mai sus, am supraestimat stabilitatea scenei politice și în special a USL. Acuma, să ne înțelegem, guvernarea a mers înainte cu câteva sincope normale și, până la urmă, sănătoase. Dar climatul din interiorul USL s-a deteriorat semnificativ.

Într-un anumit sens, USL s-a bazat mereu pe împărțirea beneficiilor ce vor urme lichidării lui Traian Băsescu și a PDL. Pe măsură ce o parte din beneficii au fost împărțite, iar PDL și Traian Băsescu nu se grăbesc să cedeze ultimele resurse pe care le au, echilibrul dintre PNL și PSD a devenit problematic. La aceasta s-a adăugat eroarea lui Crin Antonescu care nu a putut sau nu a vrut să folosească la maxim statutul de „părinte al revizuirii constituționale”.

În sfârșit, deși am vorbit despre necesitatea lor structurală pentru a echilibra puterea USL, nu am prevăzut amploarea manifestațiilor de stradă. În iunie scriam:

De aceea unitatea este un obiectiv mult mai slab în această lume [a protestatarilor din 2012]. Ideea că într-un an Victor Ponta ar putea aliena toate grupurile mai mult decât Emil Boc în trei proiectează trăsăturile unei sub-culturi asupra alteia. Mai mult, ea este naivă, ignorând pattern-urile extrem de greoaie ale mobilizării protestatare la români. Deocamdată fiecare protestează (sau nu) în funcție de cazul său particular.

Pot exista, însă, mobilizări comune. Dar ele se fac după ritmurile și cu ocaziile proprii. […] Dar, insist, românii se mobilizează greu.

Manifestațiile au avut o slabă diversitate de vârste, deci, într-adevăr nu au fost mobilizate toate grupurile din 2012. În plus „Jos Ponta!” este punctul maximal dintr-un continuum, și nu esența manifestațiilor (ca în 2012). Mobilizarea s-a făcut în ritmul propriu, și nu ca răspuns la necesitățile strategice percepute din afară (vezi și articolul lui George Vișan). Până aici ar fi OK. Dar am ratat total amploarea manifestațiilor și importanța „operațională” a unității.

Cam atât pentru anul acesta. Urmează, în curând, predicțiile pentru anul care vine.

Andrei Tiut