Adevăratul clivaj electoral (ipoteză) Răspunde

voturi-judete-buline_2014110319

Imediat după alegeri o anumită zonă a dreptei a început automanipularea. Scopul, ca de obicei, demonizarea electoratului învingătorului. Ipoteza slabei educații a căzut rapid, în momentul în care s-a aflat că cei cu educație primară nu prea au venit la vot (IRES). Bătrânii au avut o prezență slabă la vot, după cum prezicea criptic Barbu Mateescu, deci nici ei nu sunt de vină.

România (indiferent ce citiți pe Internet) este ferm ancorată în Occident. Criza (precum Marea Ciumă) nu a făcut diferență între săraci și bogați, vrednici și nevrednici, mitteleuropeni și balcanici. Evident, diferențe semnificative persistă; dar, psihologic, ne raportăm în mod asemănător la același punct de vârf al prosperității noastre. Rutele de migrație s-au deschis și ele în mod semănător, apoi au început să se închidă odată cu blocarea pieței muncii în vestul Europei. More…

Spectrul politic după turul întâi 3

ponta_iohannis_30108000

La „dreapta” se află dominant Klaus Iohannis (~30%). În jurul său, ceea ce putem numi triunghiul urii: Tăriceanu, Udrea, Macovei. În acest grup, care totalizează ~15%, fiecare din cele trei electorate urăște sau disprețuiește reprezentanții celorlalte două. Electoratul lui Tăriceanu nu vrea să se amestece cu „băsiștii’; electoratul lui Udrea cu „trădătorii” iar electoratul lui Macovei cu “corupții”.

La „stânga” se află Victor Ponta (~40%). El trebuie să rezove un binom la fel de interesant. Pe de o parte, candidatul UDMR, aliatul său la guvernare are ~4%. Pe de altă parte, electoratul naționalist (Diaconescu + Vadim =~7%) ar fi mai înclinat să voteze candidatul PSD decât un neamț în turul doi . More…

Adevărata miză a alegerilor prezidențiale 3

Numaratoare voturi universitate (48)

Adevărata miză este ce se va întâmpla între momentul anunțării rezultatelor din turul 1 și investirea următorului Guvern. Trei sunt posibilitățile mari.

Prima este construcția unei puteri monocefale, în care primul ministru este în același timp șeful PSD și un fidel al primului ministru. Evident, zilele lui Emil Boc nu se vor mai întoarce. Dar un premier relativ fidel poate fi, teoretic, găsit.

A doua este construcția unei puteri bicefale. Premierul este stăpânul propriului destin și ia decizii separat de dar nu neapărat în contra președintelui. În forma cea mai pură am avea un binom de tip Năstase-Iliescu; altfel spus, premierul va avea mai multă putere decât președintele. Cel mai probabil, însă, primele două opțiuni se vor hibridiza. More…

E-Guvernare: The fall of the house of paper Răspunde

Clipboard01

În condițiile în care un manual de hârtie costă 15-20 lei (plus auxiliare) iar tableta cea mai ieftină sub 200 de lei proliferarea manualelor digitale gratuite devine o formă de a subvenționa indirect achiziționarea de tablete. Din nou, vorbim de un concept. Nu încerc să sugerez că actualele manuale chiar ar rula pe cele mai ieftine tablete ci doar că avem o direcție promițătoare.

Zidul de hârtie care înconjoară statul român se fisurează încet-încet. Dacă ne uităm prin crăpături nu o să vedem mare lucru: informații parțial relevante, proiecte parțial finisate, etc. Dacă, însă , ne uităm la crăpături vom vedea ceva mult mai interesant: un zid care stă să cadă. Dar nu vă grăbiți să deschideți șampania, mai durează 5-10 ani. More…

Despre Ponta, Iohannis, monarhia temporară și concurența politică Răspunde

1003184_10151722010452488_1396837497_n

Orice putere politică în România este fragmentată între două grupuri. Pe de o parte sunt organizațiile locale care știu două lucruri: să mobilizeze la vot și să ceară (la schimb) bani de la buget. Observați cum nu am făcut încă legătura cu posibilități de fraudă – acestea sunt crema de pe tort. Dar chiar și cea mai legalistă organizație tot va continua să tragă bani de la bugetul central pentru că banii cheltuiți în circumscripție aduc voturi.

Lipsește de aici o pătură de experți, policy-makers și creatori de doctrine. În ecuația imediată a dobândirii puterii ei sunt inutili. Dimpotrivă un eventual lider vizionar și reformist care ar dori îi promoveze va trebui să ia putere de la mașina de partid și, pe termen scurt, ar pune în pericol voturile aduse de aceasta. De aceea experții sunt cooptați când partidul se află la guvernare (și are resurse sporite), apoi abandonați imediat ce se trece în opoziție. More…

19 întrebări pentru prezidențiabili (final) 5

0a86157[1]

Avem, așadar, 19 întrebări pentru prezidențiabili. Ca și în runda trecută nu pretindem că avem o imagine completă a lucrurilor pe care trebuie să le aflăm de la un viitor președinte. Dar ele reprezintă un bun start.

Mulțumesc tuturor celor care au contribuit și sunt nominalizați mai jos. Pentru prezidențiabilii care ar binevoi să răspundă, țineți cont că întrebările pornesc de la viziuni asupra funcției care nu sunt neapărat identice între cei ce întreabă. Dumneavoastră răspundeți vă rog pornind de la viziunea care vă animă. Răspundeți acestor întrebări unde doriți, dar dați un semn că ați răspuns ca să știm. More…

16 întrebări pentru prezidențiabili (work in progress) 7

speakup[1]

Dezvoltând o idee a Ioanei Lupea am rugat nişte oameni să formuleze nişte întrebări care, în opinia lor, ar trebui puse preşedintelui.
Lista care a ieşit nu este reprezentativă pentru „agenda populaţiei” sau „interesul naţional”. Şi e departe de a fi completă (în sensul că acoperă doar parţial atribuţiile).
[…]
Dar, chiar şi aşa, este cea probabil cea mai bună listă de întrebări existentă în spaţiul public până acuma.

More…

După congres (Poveste din două cetăți) 8

61572514[1]

A semănat cu mitingul USL de 30 000 și va semăna cu mitingul de partid de 100 000 (când și dacă va fi acesta) indiferent de numele partidului de atunci.

Au fost lansate câteva teme noi (nu multe) și a rămas neatinse multe altele.

Ceea ce rămâne ca având impact este efectul de stabilizare a vieții politici, prin care ușor-ușor ne vedem fiecare îngropat în tranșeea sa. Este același efect de înghețare pe care l-a avut suspendarea dar mult (mult!) mai redus. More…

Fals dialog între euro-parlamentarii români și publicul de acasă Răspunde

enhanced-buzz-7440-1371756846-16

Putem specula rezonabil că membrii PPE au votat în funcție de raportul PPE, membrii S&D în funcție de raportul din umbră al lui Victor Negrescu și, poate, membrii ALDE în funcție de poziția lui Mircea Diaconu. Dar faptul că raportorii pe o cerere a României sunt … români, sugerează că votul „pentru” a fost considerat previzibil. Deci raportorii nu au forjat un consens ci doar s-au asigurat că un consens pre-existent se exprimă bine în cuvinte.

Cazul este în mod particular interesant pentru că cel puțin Siegfried Mureșan și Mircea Diaconu au venit în fața alegătorilor ca exponenți ai unui nou mod de a face politică. Ori, reprezentanții vechiului mod de a face politică, huliții baroni locali, ar fi prelucrat informația într-un mod mai subtil, arătând astfel mai multă considerație pentru inteligenta alegătorului. Ceea ce trebuie să ne întristeze, More…

Trei electorate esențiale pentru alegerile prezidențiale (II) Răspunde

referendum1

Astfel electoratul ex-USL… este primul electorat esențial al acestor alegeri. Al doilea electorat esențial este cel al UDMR.

În 2012 UDMR obține 5,25% din voturi. Sunt alegeri cu prezență mare și în care un număr semnificativ de maghiari au abandonat votul etnic pentru a se arunca în lupta pro- și contra- Băsescu. În 2014, pe un climat mai liniștit, Uniunea obține 6,3%, cu 0,1% peste PMP. Pentru alegerile prezidențiale am putea specula un 5,5-6%, ținând cont de prezența mai mare la vot, dar și de caracterul mai pronunțat etnic al acestor alegeri („mândru că sunt român” vs. „neamțul care tace și face”).

Victor Ponta are de partea sa faptul că a fost mereu deschis colaborării cu UDMR. Împotriva sa stă faptul că a ales să fie „mândru că este român”. Textele patriotice sugerează că putem (și trebuie) să fim cu toții mândri de națiunile noastre în același timp. Totuși atunci când ești mândru de starea în care te afli o preferi și o consideri superioară altor stări. Adică, starea de român este mai bună decât cea de ne-român. Greu să obții voturile maghiarilor cu acest mesaj. More…

Toamna se numără prezidențiabilii 2


Miza sau plictisul acestor alegeri stau în bună măsură în mâinile domnului Iohannis. Dacă reușește să își depășească condiția actuală și să lărgească alianța din jurul său, atunci vom putea avea o bătălie reală. Pentru asta trebuie să înceteze să accepte agenda publică setată pentru el de guvernare și să definească el dezbaterea publică în jurul unor teme comune ale opoziției. Dacă nu, tot ce are nevoie domnul Ponta să facă este să evite greșeli catastrofale.

More…