Spre deosebire de alte alegeri, multă lume amenință pragul electoral și, indiferent cați vor reuși, un lucru este cert: vor rămâne multe resturi de împărțit care vor împinge în sus principalele partide de la masa politică. Astfel, atunci când se vor număra euro-parlamentarii, surprinzător de multe partide ar putea proclama victoria. More…
În privința alegerilor naționale, sunt de obicei tolerant cu faptul că partidele nu publică programe. În definitv, fluxul de comunicare este continuu și cetățeanul are ocazia să se lămurească care sunt promisiunile formațiunilor politice. Lucrurile se schimbă în cazul alegerilor europene. Aici discutăm odată la patru ani și ar fi de dorit să știm și noi ce vor partidele de la și în Europa.
Ni se spune obsesiv să ne uităm cine sunt cei care ne cer votul. Eu vă propun să vă uitați în primul rând la ce spun că vor face. Apoi, încercați să vă dați seama ce au de gând cu adevărat să facă. Apoi aplicați un filtru de plauzibilitate. Și abia apoi, și numai peste cei rămași, merită să ne uităm la CVuri.
Căci un candidat care nu are de gând să facă nimic, sau are de gând să facă lucruri care nu se pot face, degeaba este el cine este și are CVul pe care îl are. Haideți să îi votăm pe cei ce fac ceva, nu pe cei ce sunt cineva. Întru această idee, aștept noi mesaje și programe dinspre partide. More…
Și acuma să facem o numărătoare. Pentru fiecare predicție împlinită (sau despre care este evident că se va îndeplini) mi-am dat +1. Pentru fiecare predicție neîndeplinită sau pentru care este evident că nu se va îndeplini -1. Pentru fiecare predicție „în grafic” dar despre care nu a devenit evident că se va îndeplini +0,5. Simetric -0,5. Plus câteva nuanțe intermediare, pentru că nu m-am putut abține.
Numărul de itemi este 23 (ținând cont că unele predicții sunt duble). Dar pe vreo patru fire nu s-a întâmplat nimic în nici o direcție, deci să zicem că la ora aceasta putem evalua 19.
Rezultatul? More…
Fragmentarea partidelor desprinse din Guvernul Boc pare să dea roade dacă ne gândim în termeni de sondaje. Împreună, ele au, după unele sondaje, aproape dublu față de (ne)reușita ARD. Problema este cum unifici aceste electorate sub un steag comun. Cum îl faci pe PFCistul elitist de oraș, PMPistul care a trecut la noul partid cu întreaga organizație, PDListul frustrat și fostul PMPist de la periferie să meargă în aceeași coloană.
Soluția naturală acestor partide de proveniență carismatică este ca un partid și un lider să se ridice în ochii opiniei publice și să își stranguleze lent concurența. Un asemenea lider nu se decide în negocieri, căci decizia ar re-deschide diverse răni care dor. El se impune singur și își coboară concurența undeva la 2% înainte ca aceasta să se predea. (3% este un prag la care se pare că partidele CPpB încă mai găsesc energie să nu dispară). Un nou Băsescu, dacă doriți. Doar că Băsescu-din-2004 a adus un minim necesar de procente suplimentare peste o strategie corectă orienată spre câștig. Un nou Băsescu în 2014 nu va putea decât să încheie perioada de doliu și damage-control. More…
Astfel ajungem la esența problemei. Electoratul nu este o fabrică de cremvuști în care torni mesaje și din care scoți voturi. Chiar și cei mai puțin informați dintre alegători simt nevoia unei minime garanții că votul lor folosește la ceva, că nu este un simplu exercițiu de admirație. Înainte de a lupta pentru voturi, dl Tăriceanu trebuie să se poziționeze ca o alternativă credibilă. Ca să fie o alternativă credibilă, dl Tăriceanu trebuie sa aibă deja voturi. Acest cerc vicios este specific noilor partide și mișcări și, în cazul domnului Tăriceanu și al RPL, poate fi rezolvat în două moduri. Ambele necesită un impuls din partea PSD.
More…
Dincolo de termenii rezervați, ideea era că, dacă USL „dorește” să existe, atunci ea „poate” să existe. În spatele aveam două premise. Pe de o parte, o premisă de raționalitate ca rezultat al procesului politic. Pe de altă parte, premisa tacită a unei prudențe în păstrarea puterii. Altfel spus, o raționalitate orientată spre conservarea puterii în fața unui potențial pericol băsescian și nu o raționalitate „aventurieră” orientată spre maximizarea profitului politic în condiții de risc.
Prima premisă mi se pare validă în continuare. A doua a fost, extrem de probabil, greșită. USL a început să se usuce în interior când diverși politicieni ai Uniunii, la diferite nivele, au ales să joace la offside forțând concesii sub amenințarea șubrezirii sau părăsirii alianței.
Există trei rânduri de motive despre care am vorbit mai sus. Una este epuizarea obiectivelor – pe care l-am prevăzut. Al doilea este comportamentul aventurier (deși rațional) al unei mase critice de politicieni USL – acesta mi-a scăpat. Al treilea (și cel mai la modă astăzi) este erodarea încrederii – despre acesta, iarăși, am vorbit. More…
Am scris de mai multe ori că un scop principal al USL, codificat în ADN-ul organizațional mai mult chiar decât în declarații publice, este anihilarea PDL și a lui Traian Băsescu. Sau cel puțin marginalizarea lor și împingerea într-o zonă în care să fie asimilați partidelor radicale, anti-sistem și extremiste. Mă grăbesc să spun că fraza dinainte nu este o judecată normativă. Prin „asimilați partidelor radicale” vreau doar să descriu o situație în care un grup de oameni aflați într-o minoritate adâncă își propun să producă transformări majore la nivelul societății.
Cât de „adâncă” trebuie să fie, însă, minoritatea ca săfie marginalizată? Experiența sugerează că, dacă toate partidele marginale au un scor însumat de aproximativ 15% (poate chiar mai mult), ele nu vor constitui o problemă majoră pentru societate sau pentru partidele „mainstream”. După această definiție, proiectul USL a eșuat. PDL are înspre 20%, PFC/PMP ~5%, PPDD ~6%, PRM ~3%. În total, din trei români care votează, unul merge către aceste partide.
În această configurație este important să înțelegem rolul PDL. După victoria lui Vasile Blaga există trei evenimente importante pentru partid. Primul este dat de scena perdeluței, care înseamnă separarea de Traian Băsescu. Al doilea moment este dat de rezistența și chiar prosperitatea PDL sub Vasile Blaga. Văduvit de sprijinul „ultra-reformiștilor” și „ultra-anti-corupților” din PFC/PMP, partidul nu numai că a supraviețuit, dar chiar a crescut în sondaje. Al treilea eveniment, doar parțial consolidat, este discursul de „pace” al d-lui Predoiu. Nimeni, indiferent de opinia despre președintele în funcție, nu îi nu neagă acestuia caracterul conflictual. Promovând pacea, domnul Predoiu arată nu doar că este diferit de Traian Băsescu ci și în ce fel. More…
Președintele ales al României se va încadra în una din două tipologii. Fie va fi un „Om de Stat” care a mai reprezentat România în calitate oficială înainte să candideze, fie va fi lider de alianță, unde alianță nu înseamnă întoarcerea acasă a experimentelor eșuate ci o alianță între minim două electorate distincte. Cele două tipologii se pot suprapune. O discuție despre numele posibile găsiți aici și aici. O explicație puțin mai abstractă voi publica în numărul viitor al Foreign Policy România.
Sorin Oprescu nu va candida la președinție, sau, cel puțin, nu la modul serios (= cu o organizație eficientă în spate).
PDL va avea candidat propriu la președinție și acest candidat va lua (mult) mai multe voturi decât un eventual candidat PMP/PFC. More…
Deblocarea relațiilor dintre instituții (fără să discutăm dacă este bine sau rău) s-a întâmplat. În ceea ce privește asumările de răspundere și legile respinse la CCR nu am văzut (deocamdată) statistici. În ceea ce privește numărul ordonanțelor de urgență… este complicat. Tehnic, se pare că am avut dreptate, numărul a fost mai mic. Dar asta nu s-a întâmplat organic; dimpotrivă, guvernul Ponta a fost destul de entuziast în a legifera prind decret. Abia la finalul anului s-a pus o frâna bruscă pentru a salva statistica. O nuanțare a previziunii puteți citi aici.
Am subestimat amploarea declinului PPDD și rezistența în tranșee a PDL. În 2012 ARD a obținut 16%. În 2013 ARD minus FC minus Traian Băsescu, adică PDL, are un scor de aproximativ 18%. Acest scor îi oferă o poziție dominantă în negocierile cu restul Opoziției și o poziție cvasi-egală în eventuale discuții cu PNL. Aceste două consecințe au efecte importante asupra jocului politic.
Apoi, ca urmare a punctului de mai sus, am supraestimat stabilitatea scenei politice și în special a USL. Acuma, să ne înțelegem, guvernarea a mers înainte cu câteva sincope normale și, până la urmă, sănătoase. Dar climatul din interiorul USL s-a deteriorat semnificativ. More…
Există un mit conform căruia Internetul românesc ar fi dominat de politică și de politicieni de dreapta. („Dreapta” fiind în acest caz oricine dorește să fie, fără discriminări).
Acest mit se bazează pe câteva idei prezente în spațiul public. Pe de o parte electoratul „ideal” al PNL și PDL este celebra clasă de mijloc cu studii superioare, locuind în urban, relativ tineri și relativ prosperi. Desigur, realitatea deviază des de la ideal; dar rămâne percepția că măcar „electoratul dur al dreptei” s-ar afla pe undeva pe aici. Există, apoi, unele reușite recunoscute, mai ales în zona Băsescu-PDL. Dacă pe zona de presă „tradițională” Antena3 și RTV nu au decât o copie palidă în B1 sau Nașul TV… în online-ul „pur” jucătorii proeminenți sunt platforme precum Hotnews-Contributors sau Ziare.com. Nu intru aici în zona de blogeri din A-list, unde discuția e mai complicată și afilierile greu de dovedit.
În acest articol propun însă să ne uităm la alt indicator: ce anume caută lumea pe Internet. More…
S-a ajuns [aici] deoarece USL a încetat să mai acumuleze suficientă putere cât să ajungă la toată lumea. În special PNL a fost lovit. Crin Antonescu a eşuat să utilizeze poziţia în Comisie pentru a poza ca pater patriae. PDL nu a murit, dimpotrivă, a recuperat puţin. DNA s-a dovedit mult mai eficient în a descoperi corupţii liberali decât cei ai PSD. Confruntat cu această situaţie PNL a recurs la una din tacticile tradiţionale ale acestui partid: s-a poziţionat drept copilul rebel al puterii, încercând să exploateze slăbiciunile aliaţilor. Doar că PSD nu este PNŢCD şi nici 2013 nu este 1996+ (atunci PNL avea destul de puţin de pierdut, acuma apără postul de preşedinte al ţării).
More…
Să începem cu o observaţie simplă. Toţi candidaţii cu şansă la alegerile prezidenţiale au fost fie percepuţi ca „oameni de stat” fie au fost sprijiniţi de o alianţă. Prin alianţă nu înţelegem reunirea unor partide care pe vremuri au fost un singur partid ci o coalizare între partide cu electorate diferite. Explicaţii posibile aici. Ştiind acum acest lucru, putem să ne uităm cu alţi ochi la suma de potenţiali candidaţi.
Am ales pentru această scurtă analiză nume a căror notorietate şi încredere le dă dreptul, măcar teoretic, să spere la acest post. Totuşi, vă încurajez să nu confundaţi încrederea cu intenţia de vot. Dacă cetăţeanul are încredere în candidat el poate totuşi să voteze un alt candidat în care are mai multă încredere, pe care îl consideră a avea şanse reale sau pe care îl consideră mai potrivit pentru post. More…
Civitas Politics 