Imaginea NATO în Afganistan e serios zdruncinată Răspunde

Ultimele săptămâni i-au expus pe militarii americani din Afganistan în cele mai groaznice ipostaze: urinând peste corpurile talibanilor ucişi sau incendiind Cartea sfântă a Islamului – Coranul. Însă totul avea să culmineze cu masacrarea civililor dintr-un sat afgan din apropiere de Kandahar. Autorul celei mai grave atrocităţi de la începutul conflictului afgan încoace este sergentul Robert Bales, de 38 de ani. Înrolat imediat după atacurile de la 11 septembrie 2001, a fost de 3 ori în Irak şi se afla de tot atâtea luni în Afganistan. Cert este că, în seara celei de a 1.192-a zile petrecute pe fronturile „războiului împotriva terorii“, sergentul Bales şi-a luat arma şi s-a dus într-un sat afgan, aflat în apropierea bazei sale din Kandahar. În mai puţin de o oră, a executat metodic 16 civili, dintre care 4 erau copii. Apoi, a dat foc cadavrelor şi s-a predat. More…

De la doctrina preventivă înapoi la descurajare 1

Imediat după atacurile de la 11 septembrie 2001, administraţia Bush s-a grăbit să constate „moartea“ vechilor reţete de securitate care, până atunci, asiguraseră protecţia Statelor Unite. Atacurile împotriva Pentagonului şi a gemenilor din New York păreau să fi alterat fundamental regulile jocului. Logica „descurajării” din timpul Războiului Rece nu mai era considerată suficientă împotriva noului tip de adversar. Statele sunt sensibile la manipularea balanţei costuri-beneficii. În plus au active vulnerabile. Însă, terorismul motivat de perspectiva martiriului şi a gloriei lumii de apoi, cerea un răspuns de tip nou. Postura reactivă nu mai era suficientă. De aici şi răspunsul Statelor Unite, codificat în celebra Strategie de Securitate Naţională din septembrie 2002: More…

2001–2011: Deceniul războiului non-stop Răspunde

A devenit aproape un truism să spunem că atacurile de la 11 septembrie 2001 au schimbat lumea. Prăbuşirea gemenilor (emblema prin excelenţă a prosperităţii americane), Pentagonul fumegând – imagini de neînchipuit pentru un Occident îmbătat de mitul propriei invincibilităţi – au generat atunci un tsunami cognitiv. Un lucru este însă cert: 10 ani mai târziu, Occidentul nu mai este acelaşi. Este pur şi simplu de nerecunoscut. Atunci era pe plus. Acum, „împăratul“ este gol şi împotmolit în datorii. Retroactiv, 11 septembrie ar putea rămâne în istorie drept începutul momentului spenglerian al Occidentului: declanşarea declinului. More…

Povestea unui martir american Răspunde

Preluăm cu permisiunea autorului un nou articol al lui Octavian Manea, publicat în Revista 22.

Într-un moment în care în Libia se anunţă zorii triburilor, iar bătrânul continent e cuprins de teama de Eurabia, povestea unui T. E. Lawrence al secolului XXI ar putea să devină pentru noi toţi o sursă de inspiraţie.

În Tameen, un cartier din Ramadi (capitala provinciei Anbar, Irak), se poate vedea o secţie de poliţie ridicată în prima parte a anului 2007. Clădirea este denumită „Martir Hisham Abu Risha“ în memoria unui ofiţer american de 32 de ani, ucis în decembrie 2006. Este singura clădire irakiană care poartă numele unui american. În interiorul sediului, pe unul dintre pereţi, se află portretul său: Căpitanul Travis Patriquin. Aşadar, un ofiţer american considerat martir în vechiul fief al insurgenţei sunite din Anbar? Pare o scenă ireală, de film. „A fost un erou“, spune primarul. „Ne-a redat libertatea.“ În „folclorul local“ se spune că a avut un rol cheie în unificarea triburilor sunite împotriva Al-Qaeda.

More…

Impresii despre cooperarea NATO-Rusia 4

Presedintele Federatiei Ruse, Dmitri Medvedev si Secretarul General al NATO, Anders Fogh Rasmussen, Moscova, 16-17 decembrie. Copyright NATO

Am avut plăcerea să particip la conferinţa NATO Russia Cooperation in the East. Afghanistan as a Premise,  organizată de Foreign Policy România şi NATO la Cercul Militar Naţional, joi 16 septembrie. Conferinţa s-a dovedit extrem de utilă deoarece am asistat la o serie de discuţii şi schimburi de idei extrem de deschise cu privire la cooperarea NATO-Rusia. În cele urmează voi rezuma şi comenta principalele puncte de vedere exprimate în cadrul discursurilor şi a panel-urilor conferinţei.

More…

Planul Petraeus Răspunde

Sgt. William O. Bee din 24 th Marine Expeditionary Unit într-un schimb de focuri cu talibanii, Helmand 18 mai 2008.  Sgt. William O. Bee a supravietuit acestui angajament. (Reuters: Goran Tomasevic)

Preluăm din Revista 22, cu permisiunea autorului, o analiză a lui Octavian  Manea referitoare la obiectivele americane urmărite în războiul din  Afganistan.

Obiectivul generalului Petraeus nu este transformarea Afganistanului într-o democraţie jeffersoniană, ci unul psihologic: de a impune o conjunctură care să îi forţeze pe talibanii reconciliabili să întoarcă armele.

More…

Petraeus se întoarce 1

Preşedintele Barack Obama şi generalul David Petraeus pe 23 iunie, ziua numirii acestuia din urmă în fruntea ISAF şi a forţelor americane din Afganistan. Photo by Chip Somodevilla/Getty Images North America

Octavian Manea a publicat în Revista 22 o interesantă analiză privind numirea generalului american David Petraeus în fruntea ISAF şi a forţelor americane din Afganistan. Reproducem cu permisiunea autorului articolul în întregime.

„Pentru un militar nu mai este suficient să fie doar un simplu războinic, ci trebuie să devină un diplomat part-time, un politician part-time, un inginer part-time.“ (generalul William Caldwell).

More…