Ce să înțelegem din protestele din Ferguson, Missouri? Răspunde

Police Shooting Missouri

Paradoxul luptei împotriva criminalității din SUA este încă o realitate – deși criminalitatea este în scădere, în timp, „militarizarea” a crescut în rândul poliției. Din anii 1990 încoace, poliția a acumulat cantități impresionante de armament și echipamente militare. Înarmarea și utilizarea tacticilor dure cu frecvență crescândă este acum descrisă ca reprezentând „militarizarea poliției”. Alte proteste au demonstrat faptul că aplicarea excesivă a forței și lipsa comunicării pot alimenta violențele.

SUA se confruntă cu declinul dezvoltării urbane, iar suburbia a devenit vulnerabilă la șomaj, sărăcie și sub-finanțarea serviciilor publice, fenomene pe care le asociem cu inner city-ul american. Chiar și familiile de clasă mijlocie au fost lovite de recesiunile anilor 2000, iar cetățenii sunt frustrați de incapacitatea autorităților de a soluționa probleme precum declinul sistemului educațional. More…

Cum să (nu) reglementăm Internetul (I) Răspunde

network cables connected to switch

Săptămânile trecute, la invitația Ambasadei Germaniei la București, am participat la o vizită de documentare (fact-finding visit) în Berlin.

Vizita a fost centrată pe ideea de privacy, atât prin prisma dezvăluirilor lui Snowden și a modului în care Uniunea Europeană reacționează la ele cât și prin prisma (chiar mai sinistră) a acțiunilor unor guverne nedemocratice împotriva propriilor cetățeni.

(1) Nu există drepturi ale omului în mediul digital, există doar drepturi ale omului.
(2) Toți administratorii de situri sunt publiciști, nici un administrator de sit nu este tipograf.
A treia afirmație spune că, la modul ideal, UE ar trebui să reglementeze toate serviciile online consumate pe teritoriul său și că statele/Uniunea au o obligație absolută de a implementa drepturile cetățenești în lumea digitală. Despre acest punct, însă, vom vorbi în articolul viitor.
More…

Cine va conduce politica externă a UE? Răspunde

eu-flag

Competiția pentru viitorul ministru de Externe al UE se află pe ultima sută de metri. Pe lista scurtă se află Sikorski, Mogherini, Bildt și Gheorghieva. În momente seismice, Europa a dat lideri pregătiți pentru misiuni istorice – Winston Churchill în interbelic sau Karol Wojtyła în anii ‘80. Oare ce va prefera acum? More…

Ferguson, USA Răspunde


Majoritatea administrațiilor din lumea aceasta înțeleg intuitiv ideea lui Max Weber că statul deține monopolul violenței legitime. La nivelul cel mai simplist există ideea că poate ar trebui să lăsăm forțelor de ordine o anumită discreție letală astfel încât să fim siguri că vor aplica forța când este necesar. Dar există și o interpretare mai subtilă și mai problematică: un stat nu prea își poate permite să cedeze în fața forței, chiar dacă forța se pune în slujba unei cauze legitime.

Tradiția mainstream a protestului american este a nesupunerii civice. Martin Luther King, hippioții și mișcările Occupy aprind imaginația publicului, nu Panterele Negre sau eco-teroriștii. Dacă statul începe să cedeze în mod manifest în fața revoltelor, atunci legitimează revolta (violentă) ca mijloc de a soluționa probleme. Și, prinși între ieșirile de locuri de muncă, schimbările culturale și intrările de migranți, americanii au destule probleme. More…

Doru Pop: Eșecul intelectualilor de a prelua controlul României este transparent astăzi 1

798434_10151362998747488_310181343_o

În fond, intelectualii nu sunt altceva decât capitalul de inteligență al unei națiuni, numai că inteligența ori deșteptăciunea nu sunt suficiente pentru a proba calitatea de intelectual. Chiar dacă, în sens tradițional un intelectual este specialistul într-un domeniu academic, nu sunt în niciun fel convins că trebuie să limităm această categorie la elitele profesionale, de multe ori un medic specialist, care are predispoziții spre lectură și cultură este preferabil unui comentator cu gura mare de la televizor, care nu a citit nicio carte în ultimul deceniu. Pe de altă parte, nici orice abolvent de facultate nu devine automat membru al comunității intelectualilor, prin faptul că a efectuat lecturile obligatorii. Și aici ajungem la ideea de intelectual public – vorbim despre acel tip de „profesionist al intelectului” care este capabil să participe la dialogul cu semenii săi într-o manieră coerentă și accesibilă.

După 1989 România ar fi avut șansa unei „revoluții a intelectualilor”. Mircea Dinescu și Ion Caramitru erau la televiziune, Ana Blandiana sau Doina Cornea se găseau în mijlocul structurilor politice de la nivel central, existau variante remarcabile pentru aparița unei noi clase de politicieni, printre care se numărau oameni ca Nicolae Manolescu sau chiar Andrei Pleșu. Eșecul intelectualilor de a prelua controlul României post-decembriste – unde includ și eșecul lui Emil Constantinescu, să nu uităm, la vremea aceea Rectorul celei mai importante Universități din țară – este transparent astăzi. România este condusă de către o specie de pseudo-specialiști, de falși profesioniști, de pretinși lideri de opinie. De fapt reconstrucția despre care vorbim nu poate să se producă decât în momentul când ierarhia valorilor va fi reinstaurată în România. Fără o societate meritocratică, în care succesul și ascensiunea publică să fie asigurate numai de meritele personale autentice, nu putem vorbi despre un sistem democratic funcțional. More…

Trei electorate cheie pentru alegerile prezidențiale (I) Răspunde

Spain San Fermin

Să începem cu o observație și o premisă. Pe orice eșantion am pune întrebarea și oricum am formula-o răspunsul raportul dintre partide este cam la fel. Că întrebăm în sondaje pe toată lumea sau că îi întrebăm doar pe cei ce vor veni la vot; că întrebăm despre alegerile naționale sau cele europene răspunsurile sunt cam aceleași. Iar aceste răspunsuri au fost confirmate în ultimele alegeri (cu corecția Mircea Diaconu). Aceasta este observația.

Premisa este că în momentul în care toate formațiunile de peste 5% au candidat, presupunând că au ales în mod corect, procentele candidatului și cele ale partidului/alianței vor fi asemănătoare. Această premisă este coerentă cu relativa stabilitate a clivajelor în ultimele (multe) luni. În plus, încrederea politicienilor pare a fi în scădere. Ca o dezvoltare a premisei, ne putem aștepta ca, la finalul campaniei pentru turul întâi, să fi contat mai puțin calitățile și discursul candidatului și mai mult poziționările efectuate împreună cu formațiunile susținătoare și capacitatea de a atrage voturi de la candidații fără șanse. More…

Gloanțe și cenușă la Sarajevo Răspunde

sarajevo-murder

Atentatul de la Sarajevo a fost produsul atât al acțiunii unui grup indivizi aflați în slujba statului sârb, și care acționau în afara limitelor impuse de autoritățile civile, dar și de politica de stat a Belgradului, ce viza subminarea poziției Austro-Ungariei în Balcani și unificarea slavilor sudici în jurul său. Serbia nu a luat măsurile necesare pentru a preveni atentatul și după producerea a acestuia i-a protejat pe cei care l-au planificat și comis.

În 1914 situația Serbiei era oarecum similară cu cea a Pakistanului de astăzi în relația sa acestuia cu talibanii – un stat care utilizeză terorismul pentru a-și avansa obiectivele de politică externă, dar care avea foarte puțin control asupra fenomenului. Pe teritoriul Serbiei funcționau o serie întreagă de organizații naționalist-teroriste ai căror membrii erau funcționari sau ofițeri ai armatei, și al căror scop era promovarea „unității sârbilor” prin orice mijloace, atât împotriva Austro-Ungariei cât și a celorlalți vecini ai Serbiei. Acțiunile acestor grupări au variat de la propaganda naționalistă, acțiuni de guerillă, activism politic și, bineînțeles, acțiuni teroriste. Cele mai cunoscute organizații naționalist-teroriste sârbe au fost Narodna Odbrana (Apărarea Neamului) și Ujedinjenje ili smrt! (Unitate sau moarte! sau pe scurt Mâna Neagră).

Principalii responsabili pentru izbucnirea crizei din iulie 1914, care a dus la declanșarea Primului Război Mondial sunt organizatorii și asasinii care l-au ucis pe arhiducele Franz Ferdinand. Responsabilitatea pentru acest act este împărțită cu cei, care prin inacțiunea lor sau prin îndemnurile lor, mai mult sau mai puțin tacite, au facilitat asasinatul. More…

Sunniții rămân cheia (de)stabilizării Irakului 1

la-epa-iraq-conflict-fallujah-jpg-20140105

Momentul zero al insurgenței din Anbar se află în deciziile sistemice luate de noile autorități din Bagdadul post-Saddam. Până atunci, istoric, sunniții ocupaseră un loc dominant în sistemul politic irakian. Însă aproape peste noapte, prin primele decizii asumate de administrația lui Paul Bremer în vara lui 2003, lustrația administrativă a foștilor membri ai Partidului Baath, precum și disoluția forțelor de securitate, îi împinge pe sunniți în afara „noului Irak“, îi transformă în cetățeni de rangul doi. Imediat, zeci, chiar sute de mii de oameni au rămas fără locuri de muncă. Este contextul care îi face pe sunniți să se simtă alienați și în esență să resimtă „eliberarea“ americană ca pe o pace punitivă, în care fostele elite ale puterii și comu­nitățile lor sunt epurate și excluse în bloc din noua ordine politică.

Treptat, sunniții ajung la concluzia că sunt perdanții noului Irak. Pentru ei miza invaziei americane nu mai ține doar de înlăturarea regimului Saddam Hussein, dar și a comunității lor din ecuația națională a puterii. Efectul „ocupației“ devine răsturnarea echilibrului de putere și colonizarea pârghiilor cheie cu noii beneficiari, șiiții. Irakul intră astfel într-o spirală a jocului de sumă zero, a dilemei de securitate extremă, unde câștigurile unei comunități sectare devin automat pierderile celeilalte. Neavând o miză personală în succesul noului Irak, comunitatea sunnită se transformă treptat în ceea ce literatura de specialitate numește un spoiler al păcii, un actor direct interesat de sub­minarea și eșecul unei păci percepute ca inechitabile. Reflectând asupra condițiilor societale care fac războiul posibil, generalul H.R. McMaster ne-a spus că „în cele din urmă, oamenii luptă și astăzi pentru aceleași motivații surprinse de Tucidide acum mai bine de 2.500 de ani: teamă, onoare și interes“. Sunt și motoarele care au alimentat resentimentele anti-status-quo ale sunniților (teama de șiiți, o ordine care nu le reprezintă interesele, pierderea statutului social prin rescrierea regulilor care îți dădeau dreptul să faci sau nu parte din aparatul administrativ), pregătind terenul pentru alianța temporară cu Al-Qaeda. More…

Falsul sentiment de securitate al Varșoviei 1

Radek-Sikorski_2783474k

Calculele unei țări depind de credibilitatea garanțiilor pe care le primește. Este credința care îl determină pe Sikorski să nu repete greșelile din 1939, când Polonia a crezut că era în siguranță.

Scandalul înregistrărilor a zguduit serios reputația Guvernului Tusk. Mai mult, îl expune și îl vulnerabilizează pe ministrul de Externe al Poloniei într-un moment cheie, aflat în plină campanie pentru unul dintre cele mai râvnite portofolii europene, cel deținut până în prezent de Lady Ashton. În general, nominalizarea unui reprezentant din valul estic, mai ales după Crimeea, ar fi un semnal simbolic pentru o Moscovă obișnuită cu lideri europeni care nu deranjează, șterși, care vorbesc perfect limbajul eurocraților, dar a căror autoritate se es­tom­pea­ză în fața capitalelor cu greutate.

Cu Sikorski ministru de Externe, Europa ar intra într-o altă epocă, anunțând disponibilitatea de a juca cu adevărat la scară mare, strategic, în liga marilor puteri. O realitate nu foarte convenabilă pentru mulți. Să nu uităm că energia și viziunea sa personală s-au regăsit în proiectul Parteneriatului Estic și în reconfigurarea NATO pentru a răspunde amenințărilor teritoriale venite dinspre „străinătatea apropiată“. More…

Eu cu cine și cu ce votez? 15

alegeri-legislative-in-germania-birourile-de-vot-s-au-deschis

Din vremurile când venea sfârșitul lumii (2012) a rămas o mică tradiție ca pe această platformă să vă spunem din când în când opțiunile noastre politice. Știu, tradiția românească este ușor diferită și s-ar rezuma cam așa: „Nu sunt mare fan al lui X, chiar i-am criticat atitudinile în problema pârșului de pădure, dar trebuie să recunoașteți că…”. Dar noi preferăm să știți atunci când suntem fani ai lui X pentru ca să decideți dumneavoastră în ce măsură opiniile noastre sunt sau nu influențate de acest fapt.

Ca o notă laterală, establishmentul politic românesc este reprezentat de trei partide deservite de câteva centre media și 10-15-20 de restaurante (țară mică, mese puține). Dacă persoanele importante din acest sistem închis decid, de bună credință, că ne trebuie un „tătucă” ca președinte, un „frate mai mare” ca prim ministru și niște bone ca șefi de județ atunci asta vom primi. A fost nevoie de clivajul pro- și anti- Băsescu pentru ca acest establishment să scârțâie și să vedem și altceva. More…

Tragedia MH17 și semnificația sa politică 2

MH14_02_2980598b

Principalul responsabil pentru tragedia aviactică din estul Ucrainei este Federația Rusă, care a creat condițiile care au condus la doborârea cursei civile MH17. În Ucraina nu se desfășoară un război civil între două facțiuni ce își contestă controlul asupra statului, ci asistăm de fapt la o agresiune orchestrată din exterior, al cărei scop este subminarea suveranității și integrității teritoriale a Kievului. Insurgenții din estul Ucrainei sunt agenții de influență ai Moscovei, care acționează în numele acesteia și al căror scop este să preia controlul asupra unor bucăți din teritoriul ucrainean peste care apoi Rusia să-și poate extindă protecția. Cea mai bună dovadă că Rusia îi controlează și se află în spatele separatiștilor ucraineni sunt liderii acestora, doi cetățeni ruși și foști ofițeri ai serviciilor de informații: Igor Girgkin, cunoscut și sub numele Igor Ivanovici Strelkov, respectiv Alexander Yurevici Borodai.

În Ucraina asistăm la o agresiune mascată, un proxy war, prin care Moscova încearcă să dobândească controlul asupra teritoriului vecinului său de la vest prin încurajarea tendințelor separatiste și prin utilizarea unor grupări paramilitare formate în principal din mercenari, interlopi și forțe speciale ruse. Obiectivul Kremlinului în Ucraina este fragmentarea teritorială a acesteia și apariția unor entități teritoriale semisuverane obediente în raport cu Rusia. More…

Criza irakiană – o perspectivă generală Răspunde

iraq-civil-war-invasion

Ceea ce se întâmplă astăzi în Irak ilustrează în ultimă instanță limitele autorităților occidentale în exercitarea controlului asupra unor state instabile din punct de vedere politic prin intermediul instrumentelor ce alcătuiesc așa numita soft-power. Logica utilizării forței brute, a dominat viziunea strategică a intervenției NATO în Orientul Mijlociu, situație care a plasat într-un plan secundar practicile specifice acțiunii diplomatice sau a penetrării elementelor de intelligence. Pe termen lung această strategie s-a dovedit a fi un eșec în condițiile în care așa numitul Război contra terorismului a implicat desfășurarea unor operațiuni împotriva unui inamic non-statal, fapt care a determinat incoerența acțiunii militare și care a favorizat prelungirea situației conflictuale. Astfel, efectele implicării militare nu au condus la eliminarea influenței organizațiilor teroriste în regiune, în ciuda celor aproximativ 500.000 de victime ale Războiului Irakian sau a celor 6 trilioane de dolari, suma totală atribuită intervenției militare americane în Afganistan și în Irak și care indică cel mai costisitor conflict militar din istoria SUA.

De asemenea ocuparea militară directă a Irakului desfășurată în intervalul 2003-2011 nu a fost dublată de acțiuni strategice eficiente care să permită pe termen lung temperarea tensiunilor dintre majoritatea șiită, oprimată înainte de anul 2003, dar favorizată din punct de vedere politic ulterior și minoritatea sunnită care își pierde privilegiile puterii în urma intervenției externe. Planul de reconstrucție a statului irakian și de sporire a securității regonale, The New Way Forward, anunțat în anul 2007 de către G. W. Bush și care prevedea printre altele izolarea extremismului și soluționarea conflictelor dintre facțiunile religioase, s-a dovedit la rândul său a fi un eșec, chiar dacă pe termen scurt tensiunilor dintre sunniti și șiiți au fost diminuate. Eșecul reconcilierii a dovedit faptul că stoparea conflictului religios care opune cele două ramuri ale islamului prin intermediul unui consens general este greu de concretizat, însă tocmai această radicalizare a disensiunilor la nivel regional constituie una dintre principalele cauze ale actualei crize irakiene. More…