Falsul sentiment de securitate al Varșoviei 1

Radek-Sikorski_2783474k

Calculele unei țări depind de credibilitatea garanțiilor pe care le primește. Este credința care îl determină pe Sikorski să nu repete greșelile din 1939, când Polonia a crezut că era în siguranță.

Scandalul înregistrărilor a zguduit serios reputația Guvernului Tusk. Mai mult, îl expune și îl vulnerabilizează pe ministrul de Externe al Poloniei într-un moment cheie, aflat în plină campanie pentru unul dintre cele mai râvnite portofolii europene, cel deținut până în prezent de Lady Ashton. În general, nominalizarea unui reprezentant din valul estic, mai ales după Crimeea, ar fi un semnal simbolic pentru o Moscovă obișnuită cu lideri europeni care nu deranjează, șterși, care vorbesc perfect limbajul eurocraților, dar a căror autoritate se es­tom­pea­ză în fața capitalelor cu greutate.

Cu Sikorski ministru de Externe, Europa ar intra într-o altă epocă, anunțând disponibilitatea de a juca cu adevărat la scară mare, strategic, în liga marilor puteri. O realitate nu foarte convenabilă pentru mulți. Să nu uităm că energia și viziunea sa personală s-au regăsit în proiectul Parteneriatului Estic și în reconfigurarea NATO pentru a răspunde amenințărilor teritoriale venite dinspre „străinătatea apropiată“. More…

Eu cu cine și cu ce votez? 9

alegeri-legislative-in-germania-birourile-de-vot-s-au-deschis

Din vremurile când venea sfârșitul lumii (2012) a rămas o mică tradiție ca pe această platformă să vă spunem din când în când opțiunile noastre politice. Știu, tradiția românească este ușor diferită și s-ar rezuma cam așa: „Nu sunt mare fan al lui X, chiar i-am criticat atitudinile în problema pârșului de pădure, dar trebuie să recunoașteți că…”. Dar noi preferăm să știți atunci când suntem fani ai lui X pentru ca să decideți dumneavoastră în ce măsură opiniile noastre sunt sau nu influențate de acest fapt.

Ca o notă laterală, establishmentul politic românesc este reprezentat de trei partide deservite de câteva centre media și 10-15-20 de restaurante (țară mică, mese puține). Dacă persoanele importante din acest sistem închis decid, de bună credință, că ne trebuie un „tătucă” ca președinte, un „frate mai mare” ca prim ministru și niște bone ca șefi de județ atunci asta vom primi. A fost nevoie de clivajul pro- și anti- Băsescu pentru ca acest establishment să scârțâie și să vedem și altceva. More…

Tragedia MH17 și semnificația sa politică 2

MH14_02_2980598b

Principalul responsabil pentru tragedia aviactică din estul Ucrainei este Federația Rusă, care a creat condițiile care au condus la doborârea cursei civile MH17. În Ucraina nu se desfășoară un război civil între două facțiuni ce își contestă controlul asupra statului, ci asistăm de fapt la o agresiune orchestrată din exterior, al cărei scop este subminarea suveranității și integrității teritoriale a Kievului. Insurgenții din estul Ucrainei sunt agenții de influență ai Moscovei, care acționează în numele acesteia și al căror scop este să preia controlul asupra unor bucăți din teritoriul ucrainean peste care apoi Rusia să-și poate extindă protecția. Cea mai bună dovadă că Rusia îi controlează și se află în spatele separatiștilor ucraineni sunt liderii acestora, doi cetățeni ruși și foști ofițeri ai serviciilor de informații: Igor Girgkin, cunoscut și sub numele Igor Ivanovici Strelkov, respectiv Alexander Yurevici Borodai.

În Ucraina asistăm la o agresiune mascată, un proxy war, prin care Moscova încearcă să dobândească controlul asupra teritoriului vecinului său de la vest prin încurajarea tendințelor separatiste și prin utilizarea unor grupări paramilitare formate în principal din mercenari, interlopi și forțe speciale ruse. Obiectivul Kremlinului în Ucraina este fragmentarea teritorială a acesteia și apariția unor entități teritoriale semisuverane obediente în raport cu Rusia. More…

Criza irakiană – o perspectivă generală Răspunde

iraq-civil-war-invasion

Ceea ce se întâmplă astăzi în Irak ilustrează în ultimă instanță limitele autorităților occidentale în exercitarea controlului asupra unor state instabile din punct de vedere politic prin intermediul instrumentelor ce alcătuiesc așa numita soft-power. Logica utilizării forței brute, a dominat viziunea strategică a intervenției NATO în Orientul Mijlociu, situație care a plasat într-un plan secundar practicile specifice acțiunii diplomatice sau a penetrării elementelor de intelligence. Pe termen lung această strategie s-a dovedit a fi un eșec în condițiile în care așa numitul Război contra terorismului a implicat desfășurarea unor operațiuni împotriva unui inamic non-statal, fapt care a determinat incoerența acțiunii militare și care a favorizat prelungirea situației conflictuale. Astfel, efectele implicării militare nu au condus la eliminarea influenței organizațiilor teroriste în regiune, în ciuda celor aproximativ 500.000 de victime ale Războiului Irakian sau a celor 6 trilioane de dolari, suma totală atribuită intervenției militare americane în Afganistan și în Irak și care indică cel mai costisitor conflict militar din istoria SUA.

De asemenea ocuparea militară directă a Irakului desfășurată în intervalul 2003-2011 nu a fost dublată de acțiuni strategice eficiente care să permită pe termen lung temperarea tensiunilor dintre majoritatea șiită, oprimată înainte de anul 2003, dar favorizată din punct de vedere politic ulterior și minoritatea sunnită care își pierde privilegiile puterii în urma intervenției externe. Planul de reconstrucție a statului irakian și de sporire a securității regonale, The New Way Forward, anunțat în anul 2007 de către G. W. Bush și care prevedea printre altele izolarea extremismului și soluționarea conflictelor dintre facțiunile religioase, s-a dovedit la rândul său a fi un eșec, chiar dacă pe termen scurt tensiunilor dintre sunniti și șiiți au fost diminuate. Eșecul reconcilierii a dovedit faptul că stoparea conflictului religios care opune cele două ramuri ale islamului prin intermediul unui consens general este greu de concretizat, însă tocmai această radicalizare a disensiunilor la nivel regional constituie una dintre principalele cauze ale actualei crize irakiene. More…

Al treilea moment al adevărului pentru DNA 7

Sursa

Față de DNA, dacă excludem idioții de toate culorile politice, există tradițional două atitudini. Prima cere evaluări de proces, primește evaluări de proces sub forma MCV și conchide din aceste evaluări ca Justiția merge din ce în ce mai bine. Eventualele confirmări empirice (vezi cazul Năstase) sunt primite cu bucurie dar nu sunt esențiale.

Cealaltă atitudine cere rezultate verificabile empiric, ceea ce înseamnă implicit că face o evaluare paralelă a spețelor. Dl Năstase este considerat vinovat (sau nu) înainte de sentință; la fel și dna Udrea sau cine mai vreți dumneavoastră. Dacă un număr semnificativ dintre aceștia, distribuiți proporțional cu accesul la buget al partidelor de proveniență, simt răcoarea închisorii atunci această abordare va constata că Justiția funcționează. Dacă nu (și consensul este că nu), atunci nu. Eventualele analize ale procesului de tip MCV sunt privite cu interes, dar nu sunt esențiale.

Comunicarea rațională între aceste grupuri a fost practic imposibilă ani de zile. Fiecare încerca să înțeleagă un fenomen greu cognoscibil prin scurtături logice diferite. Gândiți-vă la peștera lui Platon, dar cu două focuri. More…

Lecţiile uitate ale reconcilierii din Irak Răspunde

0,,17726729_303,00

Granița dintre Irak și Siria s-a pulverizat, harta Orientului Mijlociu redesenându-se. Armata irakiană se dezintegrează. Milițiile șiite, în special temuta „armata Mahdi“ controlată de Moqtada al Sadr, revin în prim-plan, mobilizându-se pentru apărarea Bagdadului. Pentru mulți observatori Irakul amintește mai degrabă de Europa Evului Mediu sfâșiată de războaie religioase. Ce-i de făcut? O călătorie în istoria recentă poate să contureze câteva răspunsuri.

De departe cel mai important episod pentru stabilizarea Irakului a fost reprezentat de campania din Ramadi începută în vara anului 2006. În imaginarul conflictului a fost un moment tectonic, generând unde de șoc în toate direcțiile și schimbând chiar cursul războiului. O oportunitate unică s-a dezvăluit atunci, imediat speculată de americani. Un clivaj aproape insesizabil apăruse între sunniţi și Al Qaeda. Excesele și radicalismul militanților Al Qaeda ajunseseră în timp să îi îndepărteze tot mai mult pe liderii triburilor sunnite de agenda acestora. More…

Liderii dreptei 5

Intro. Multe luni am folosit „dreapta” intre ghilimele pentru că pe scena politică au existat două, uneori trei, „drepte”, fiecare fiind cea mai adevărată. Acuma că s-au recunoscut brusc dreptele între ele voi renunța la ghilimele. Nu pentru că brusc aș recunoaște relevanța ideologiei, ci pentru că pot folosi cuvântul dreapta în mod ne-ambiguu, descriind toate partidele de la PNL la PMP.
Înainte să începem, trebuie definită ideea de „lider al dreptei”. Pentru scopul acestui articol, lider este cel care poate pune în mișcare, simultan, alegători și militanți. Poți face asta, ești lider și ai atuuri. Nu – nu.
Așadar… More…

Congresul PNL: putere nudă și putere îmbrăcată Răspunde

Congesul PNL din 2012. Sursa: Cronica Romănă

Actualul congres al PNL îmi produce oarecari satisfacții intelectuale. Se face în jur de un an de când am zis că negocierile PNL-PPE sunt serioase (și au fost), că nu vor afecata USL (și nu au creat niciodată probeme), că vor putea produce o sciziune pe partea stângă (centristă) a partidului (și au produs). Am vorbit și de faptul că dl. Tăriceanu are o șansă reală de a produce un partid dacă PSD cooperează suficient (și are). Sau că FC ar putea fi în avangarda rapprochement-ului față de PNL; aici m-am cam înșelat și cei ce au mizat pe Vasile Blaga au avut dreptate. Toate aceste fapte sunt, în principiu, acceptabile în politică.
Și, totuși, am avut față de acest congres o anumită reținere pe care abia curând am clarificat-o. Dacă ne uităm la PNL-PDL-PPE și trebuie să spunem repede ce reprezintă această grupare fără să folosim cuvântul „dreapta” vom avea mari probleme. More…

Flancul estic al NATO – o consolidare parțială 1

_p2a26391

Statele de pe flancul estic al NATO sunt în momentul de față puse într-o situație deloc avantajoasă fiind nevoite să „lupte diplomatic” pe trei fronturi: să convingă Washington-ul să transfere o parte din trupele americane din Germania și Europa de Vest pe flancul estic, să convingă partenerii europeni din NATO de necesitatea acestei redesfășurări de forțe și să reziste presiunilor rusești. În acest context strategic complex summit-ul NATO din Țara Galilor se va dovedi crucial pentru ancorarea flancului estic al alianței, iar membri din Centrul și Estul Europei trebuie să-și argumenteze foarte bine cauza. Asigurarea flancului estic al NATO ar putea primi „o mână de ajutor” din partea Rusiei, dacă Moscova continuă să se comporte agresiv în spațiul fost sovietic.

România, Polonia, Bulgaria și țările baltice nu sunt singure în fața revizionismului și revanșismului rusesc, așa cum a precizat președintele Obama, dar mai au de luptat până când vor primi ceea ce își doresc. More…

Europa a uitat lecţia Solidarităţii Răspunde

d7338fc200c93b8bc5c40553088e24f8641000

În perspectiva sum­mitului din toamnă, NATO se deplasează pe un teren mlăștinos, cu o falie internă intraeuropeană în plină expansiune, amplificată de măsuri luate pe jumătate și care nu corectează nici pe departe dezechilibrul de fond rostogolit din anii ‘90 până astăzi. Rămâne de văzut câte miliarde va pune pe masă Vechea Europă pentru reasigurarea Noii Europe și cât este dis­pusă în al 12-lea ceas să iasă din tradiția măsurilor convenționale, cosmetice, timide. „Ne este greu să înțelegem de ce este OK să existe baze în Germania, Anglia, Spania, Italia, Turcia, și nu în Polonia. De cine apără Germania cei 55000 de militari americani rămași acolo? Vă asigur că Polonia nu este o amenințare. Nici Danemarca nu este o amenințare. Nu știu despre francezi…“, spunea Sikorski la Wrocław pe 7 iunie. Pentru el, soluția este limpede.

Întreaga coregrafie și arhitectură NATO, anchilozată în geografia Războiului Rece, trebuie regândită pentru a reda credibilitatea garanțiilor de securitate oferite de umbrela Alianței. În caz contrar, „dacă Putin le testează și aces­tea eșuează, atunci NATO este terminată“. Și într-o eră în care aliații vorbesc doar de forțe de reacție rapidă (de altfel, în mod tradițional veriga foarte slabă a europenilor) preferând o atitudine mai degrabă „offshore“, iar Moscova își dezvoltă sisteme A2/AD (capacități antiacces și de interdicție regională), un scenariu în care Rusia ține la distanță forțele NATO, blocând realimentarea flancului estic și oferind Alianței un nou fait accomplit pe propiul teritoriu, nu este deloc SF. More…

Traian Băsescu și probabilitatea onestității 11

[caption id="" align="alignnone" width="728"] Sursa: Realitatea TV[/caption]

 

Traian Băsescu se vinde pe sine ca un politician al cinstei și onoarei cvasimilitare. Victor Ponta ca un politician al liniștii și reîntregitor de pensii și salarii. Opoziția este oarecum în tranziție, deci îmi este greu să îi găsesc mitul principal. Merită totuși menționat articolul colegului Alexandru Filimon despre cum Crin Antonescu nu și-a însușit mitul viitorului. Hai să investigăm în ce măsură putem, date fiind și evenimentele recente, să tragem o concluzie despre cinstea președintelui.

Fapte

More…

Edward Lucas: Pericolul unei provocări oportuniste împotriva teritoriului NATO este din ce în ce mai mare 1

russia_03_88951c

O mulțime de oameni susțin că Rusia nu ar întreprinde nimic împotriva NATO. Dar dacă ești Putin și ești convins că NATO este slab, atunci probabil că vrei să testezi această oportunitate. Putin este mare amator de încercări low-cost. Spre exemplu, ce se va întâmpla dacă pune mâna pe un post de frontieră în Letonia și NATO nu face nimic? Cred că pericolul unei provocări oportuniste împotriva teritoriului NATO este din ce în ce mai mare. Am devenit obișnuiți cu ideea invincibilității NATO pe fondul Războiului Rece. Dar nu sunt deloc sigur că NATO a câștigat Războiul Rece. Doar că Rusia nu a fost niciodată tentată să atace Alianța, foarte probabil de teama sistemului de descurajare nucleară desfășurat de Statele Unite. În timpul Războiului Rece, eram mai mult sau mai puțin siguri de faptul că Washingtonul era dispus să riște războiul nuclear pentru a-și apăra aliații europeni. Dar oare mai este dispus să riște astăzi un război nuclear pentru un oraș din statele baltice? Nu sunt sigur.

Relațiile dintre România și Ucraina au fost întotdeauna foarte proaste. În parte, din cauza personalității președintelui Băsescu, problema Moldovei, la care se adaugă și conflictul pentru o amărâtă de insulă. Dimpotrivă, Polonia ar avea mult mai multe motive să urască Ucraina decât România. Naționaliștii ucraineni au ucis în modul cel mai brutal cu putință zeci de mii de polonezi în timpul războiului. Și totuși, relațiile dintre cele două state sunt excepțional de bune. Iar asta este o problemă care desparte Polonia de România. Polonia are un guvern puternic, în timp ce România are unul foarte slab. Mai mult, România este o țară cu o populație numeroasă, însă cu un PIB redus. România poate avea o semnificație tactică, însă, în mod fundamental, Washingtonul se poate baza astăzi pe Polonia, Polonia, Estonia, Polonia, Polonia, Estonia. Mai mult, Polonia și Estonia sunt tot mai interesate de consolidarea relațiilor de apărare cu Suedia și Finlanda. More…