Observ o oarecare tendinţă de a întreba adversarii lui Traian Băsescu din 2012 „unde sunt acuma”. După Dragoş Paul Aligică, este rândul lui Cătălin Prisăcariu.

Acesta doreşte de fapt două lucruri. O dată să ştie (să recenzeze) manifestanţii adevăraţi şi sinceri, evaluaţi conform unui modest set de 6-9 criterii. Aici … nu pot să ajut. Cum ar fi, spre exemplu, să mă duc la o feministă şi să îi spun „auzi, fată, eu şi cu încă un tip am evaluat sentimentele tale protestatare conform unei grile riguroase şi le-am găsit OK…”?

Dar dl Prisăcariu pune problema şi la modul colectiv:

Pe ăia cinci sute [de manifestanţi sinceri] vreau să-i văd acum în piaţă, recuperîndu-şi locul simbolic din care au luptat cu tiranul şi, din greşeală, au scăpat doar de Boc, dar au dat de ta-su, adică de Ponta. (sursa)

Aceasta este o întrebare mult mai corect pusă, şi de aceea i se poate răspunde. Înainte, însă, trebuie repetat ceva despre structura Pieţei. Pentru că în cuvinte am tot spus, voi apela de data asta la imagini.

În prima imagine avem un protest de 100 şi ceva de oameni, focalizat pe solidaritate cu cei din Piaţa Taksim. La protest cineva s-a gândit să ataşeze şi problema Roşiei Montane („Chemical Ponta”), pe principul „unde-s doi, hai şi eu”. Şi a putut să facă asta pentru că în acea subcultură protestatară, comunicantă cumva cu Piaţa Universităţii, diversitatea este acceptată şi uneori încurajată.

În a doua imagine 30 de protestatari din subcultura cealaltă vor menţinerea regulilor referendumului. Atrag atenţia asupra pancartei din stânga sus: „Noi [aceştia 30] suntem [toată] dreapta unită”. Poate fi, desigur, o ironie la sectarismul, secesiunile şi excluderile „unicei şi adevăratei drepte”. Dar este o ironie corectă: orice grup ajunge la un consens se declară „nucleul dreptei”.

Avem, deci, un sentiment de largă coaliţie într-o Înparte, care agregă obiective vag compatibile, vs. sectarism în partea cealaltă. În ambele cazuri, răspunsul la întrebarea „Unde este …” nu poate fi decât: „În mai multe locuri”. Să vedem în care.

Epilog 1

Monarhiştii s-au regrupat în Asociaţia Naţională pentru Renaşterea Monarhiei. Sunt destul de activi organizatoric, şi presupun că este mult de muncă pentru a pune împreună diversele orgolii. Speranţa lor este nou venitul principe Nicolae.

Fata cu „Unica soluţie/ Propria evoluţie” a … evoluat într-o mişcare care se desfăşoară sub sloganul „Românii sunt frumoşi”. Unde se desfăşoară? Păi de regulă în locuri frumoase, cum ar fi parcurile. Ca să nu fiţi hateri, am aflat de curând că şi „Turcii sunt frumoşi”. Deci nu speculaţi despre ura naţională.

Grupul lui Claudiu Crăciun şi dl. Crăciun însuşi îşi fac veacul prin SNSPA şi alte locuri. Singura dată când am vorbit despre asta, dl. Crăciun îşi propunea, cumva să reinventeze cultura protestului (cuvintele mele, nu ale lui!).

Feministele şi feminiştii sunt aproximativ la fel de prezenţi pe cât erau înainte. Ecologiştii continuă să fie preocupaţi de fracturare şi de Roşia Montană. Date fiind resursele limitate şi strategiile de învăluire ale Guvernului, aş zice că nu le este încă clar care este cea mai bună cale de abordare. Dar vom mai auzi de ei.

Cei preocupaţi de soarta Bucureştiului sunt probabil cei mai activi. Nic nu ar putea fi altfel, dat fiind că dl. Oprescu se mişcă repede şi loveşte fără avertisment. Despre asta voi mai scrie.

Ultraşii se pare că au cărat pachete cu alimente în iarna lui 2012 ca urmare a conexiunilor făcute în Piaţă. După aceea s-au lăsat o vreme de chestii politice. O vreme.

Lipsesc de la apel persoanele de vârsta a doua şi a treia care cuprind undeva între 2/3 şi 3/4 din grupul de la TNB – restul fiind monarhişti. Sau poate nu lipsesc, dar nu ştiu unde să ii caut.

Este fascinant să urmăreşti canalele media unde apar aceste grupuri. Monarhiştii, cei mai conservatori, apar la Antena 3 sau la alte posturi favorabile USL. Sau, mai precis, cauza lor apare, oamenii sunt cam alţii.

Ecologiştii şi „urbaniştii”, în schimb, sunt implicit opuşi USL. Deci nu vor apărea în mediile favorabile Uniunii. Fiind o preocupare de nişă, nici agenţiile de presă nu îi frecventează prea des. În mod natural, deci, dar infinit de amuzant, ei apar cel mai des în medii care sunt sau au fost favorabile preşedintelui. Nu dau exemple, că poate se trezeşte cineva mustrat.

Grupul cu „Românii sunt frumoşi” se vede mai degrabă pe Facebook.

Epilog 2

„Adevărata şi unica dreaptă”, indiferent de încarnare, porneşte de la două axiome general acceptate: „Emil Boc/MRU au fost buni prim-miniştri” şi „Reforma în Justiţie trebuie să continue”. Dacă cineva le-ar promite credibil un Emil Boc la Guvern şi un Daniel Morar, sau doi, la Parchete toate „sectele” ar putea lăsa la o parte diferenţele filosofice şi poate întrucâtva chiar şi orgoliile.

În cazul grupurilor din Piaţă, lucrurile sunt mai complicate. Poţi să militezi furibund, spre exemplu, pentru transparenţă în administraţie, dar să te lase rece gazele de şist sau întoarcerea monarhiei.

De aceea unitatea este un obiectiv mult mai slab în această lume. Ideea că într-un an Victor Ponta ar putea aliena toate grupurile mai mult decât Emil Boc în trei proiectează trăsăturile unei sub-culturi asupra alteia. Mai mult, ea este naivă, ignorând pattern-urile extrem de greoaie ale mobilizării protestatare la români. Deocamdată fiecare protestează (sau nu) în funcţie de cazul său particular.

Pot exista, însă, mobilizări comune. Dar ele se fac după ritmurile şi cu ocaziile proprii. De exemplu, Piaţa Taksim a generat un sentiment de solidaritate şi o manifestaţie care replica în mic spiritul şi diversitatea Pieţei. O replică în mic, a unei manifestaţii mici, desigur. Dar, insist, românii se mobilizează greu.

Concluzii

Din „nucleul Pieţei Universităţii”, orice va fi însemnând asta, se mai pot mobiliza poate 50 de oameni pentru o cauză, hai o sută şi ceva dacă vin ultraşii şi turcii. Asta nu înseamnă că sunt 100 cu totul, poate că însumaţi ar fi câteva (puţine) sute. La un o ţară de 2o de milioane asta înseamnă nimic. Experienţa Pieţei cel mult le-a crescut încrederea, dar cu siguranţă nu le-a mărit semnificativ rândurile.

Să nu ne grăbim însă să râdem. Ce a rămas din Mişcarea Papioanelor, întărită prin faptul că poate profita de greşelile guvernării, nu scoate mai mult de 30 de oameni din case. Adică un nimic ceva mai mic.

Andrei Tiut

Notă: Barbu Mateescu are un articol cu titlu asemănător. Nu este coordonare sau inspiraţie, este mersul misterios al stelelor.