America, din nou populară 8

Luna trecută Pew Research Center a dat publicităţii o nouă cercetare sociologică privind percepţia  asupra Statelor Unite în lume, în cadrul programului Pew Global Attitudes Project,  proiect ce are ca scop măsurarea opiniei publice la nivel global cu privire la calitatea vieţii şi temele care definesc sistemul internaţional. Ultima cercetare din cadrul acestui proiect, dedicată atitudinilor globale privind America, a relevat date interesante în raport cu alte sondaje efectuate în ultimii 7 ani. Practic cota de încredere acordată Statelor Unite s-a reîntors la valorile din 2002, după ce a scăzut dramatic în urma declanşării războiului împotriva terorismului şi a invaziei Irak-ului în 2003. Studiul a fost efectuat simultan în 24 de state din lume şi teritoriile palestiniene şi a constat în intervievarea a 26.397 de persoane.

Creşterea popularităţii Statelor Unite a coincis de altfel cu alegerea în funcţia de preşedinte al lui Barack Obama şi înlocuirea administraţiei Bush. Statele Unite este percepută pozitiv de largi majorităţi ale publicului în ţări precum: Franţa (de la 42% în 2008 la 75% în 2009), Germania (de la 31% în 2008 la 64% în 2009), Indonezia, Spania, Mexic, Marea Britanie, Argentina, Nigeria, Brazilia, Canada şi India (de la 66%  în 2008 la 76% în 2009). Creşteri mai mici dar semnificative s-au înregistrat în rândurile publicului din Japonia (de la 50% în 2008 la 59% în 2009), Coreea de Sud, China (de la 41% în 2008 la 46 % în 2009), Iordania, Egipt şi Liban. Cifre neschimbate faţă de 2008 s-au înregistrat în Kenia, teritoriile palestiniene, Turcia, Polonia, Rusia şi Pakistan, şi o scădere semnificativă s-a înregistrat în cazul Israelului, de la 78% în 2008 la 71% în 2009. În ţările musulmane percepţia pozitivă a SUA a crescut, dar în majoritatea covârştioare a acestor ţări imaginea Americii a rămas negativă, numai Indonezia şi Nigeria având publicuri care văd Statele Unite într-o lumină pozitivă într-o proporţie de 62% şi respectiv 61%. În Liban, Israel, Egipt, Iordania, Pakistan, Turcia şi teritoriile palestiniene opiniile populaţiei musulmane sunt covârşitor negative. De asemenea majorităţi largi ale publicului în ţări musulmane, dar în scădere faţă de sondajele efectuate în anii anterior, percep Statele Unite drept o ameninţare  la adresa securităţii lor.

O altă schimbare majoră a opiniei publice internaţionale este reflectă şi în răspunsurile la întrebarea „Dacă aveţi încredere că preşedintele Barack Obama va face ceea ce trebuie în politica externă?”, care au fost covârşitor pozitive. Încrederea că preşedintele Obama „va face ceea ce trebuie” este împărtăşită de pluralităţi importante şi în state unde America rămâne nepopulară cum ar fi Egiptul sau Iordania.  Schimbarea percepţiei asupra Americii şi asupra instituţiei prezidenţiale se datorează, susţin autorii cercetării, în mare parte alegerii preşedintelui Barack Obama şi a poziţiilor sale de politică externă în privinţa războiului din Irak, Afganistan şi a conflictului arabo-israelian. În privinţa conflictului arabo-israelian, este de notat faptul că în statele musulmante din Orientul Mijlociu unde America este percepută negativ încrederea în Statele Unite a crescut după discursul susţinut de Barack Obama la Universitatea din Cairo. În contrast, s-a constatat că în urma acestui discurs popularitatea preşedintelui american şi a Americii au scăzut oarecum în Israel, aliatul tradiţional al SUA în Orientul Mijlociu.

Cât de mult contează în analiza finală imaginea sau popularitatea unui stat în cadrul relaţiilor internaţionale – până la urmă deciziile de politică externă nu se iau pe baza sondajelor de opinie sau a opiniei publice? Opinia publică are o influenţă asupra luării deciziilor de politică externă mai ales în statele democratice, unde modelează forma politicilor adoptate de guvern. Pe de altă parte percepţia unui stat sau unui popor de către celelalte state şi naţiuni din cadrul sistemului internaţional a devenit foarte importantă într-o lume globalizată, unde legitimitatea acţiunii a devenit cel puţin la fel de importantă ca şi interesul pe care aceasta îl urmăreşte.  Popularitatea unui stat sau unui lider global este un atuu ce ţine de ceea ce Joseph S. Nye a definit a fi soft power: capacitatea unui stat de a afecta preferinţele altor actori internaţionali cu ajutorul valorilor,  prin justeţea perceputa a unei acţiuni întreprinse sau din simpla dorinta de a emula exemplul iniţiatorului unei acţiuni – pe scurt, seducţie. Soft power nu presupune coerciţie, ci se referă la capacitatea de a coopta paşnic alţi actori la cauza sau interesul tău. Această capacitate nu trebuie subestimată (a se vedea cazul nefericit al diplomaţiei americane în timpul mandatului lui George W. Bush), fiind capabilă să genereze legitimitate pentru o acţiune şi să determine agenda internaţională în soluţionarea anumitor teme.

O Americă din nou populară după valul de anti-americanism care a dominat acest prim deceniu al secolului XXI va servi la relansarea politicii externe americane şi la descurajarea unor acţiuni împotriva intereselor americane în cadrul sistemului internaţional. De asemenea faptul că SUA nu sunt percepute în general ca o ameninţare la adresă păcii şi securităţii internaţionale de către popoarele unor state importante în regiuni unde America are interese majore oferă o „plasă de siguranţă” pentru politica externă americană în acele zone şi deschide noi oportunităţi pentru aceasta. În plus, aliaţii Americii vor trebui să piardă mai puţin timp explicând cetăţenilor, în cazul în care sunt democraţii, de ce susţin o anumită politică externă propusă de SUA, şi îşi vor putea îndeplini angajamentele cu mai multă vigoare, fără teama unor proteste de stradă masive sau de atentate teroriste sau alte forme de subversiune.

George VIŞAN

Anunțuri

8 comments

  1. Ceea ce se trece cu vederea e ca America a devenit populara numai atunci cand si-a pus cenusa in cap.

    Dupa cum banuiesc ca ai observat, mr. Visan, nici nu si-a inceput bine presedintia ca tov. Obama s-a lansat intr-un tur international al „ne cerem scuze”. Toti nemernicii de pe planeta asta au beneficiat de scuzele Casei Albe, ceea ce imi pare deloc responsabil.

    Vom vedea la ce foloseste soft power-ul acestui Jimmy Carter 2. Banuiesc ca ii va folosi la un singur lucru: la readucerea republicanilor in Casa Alba si convingerea lumii ca internationalismul multilateralist este incapabil sa guverneze o lume care nu e condusa de ingeri.

  2. @imperialistul: Fals, America nu a devenit populară când „şi-a pus cenuşă în cap”, America era populară şi când era puternică, în schimb a devenit impopulară când acţiunile ei nu au mai fost percepute ca fiind legitime – invazia din Irak, şi a preferat forţa în detrimentul diplomaţiei. A se vedea în acest sens modul în care a acţiona adminsitraţia lui George Bush Sr. când a pregătit primul război din Golf, preşedintele SUA dând telefon chiar şi lui Ion Iliescu pentru a-i explica obiectivele americane în Golful Persic şi modul nesăbuit al administraţiei lui George Bush Jr. în perioada premergătoare declanşării operaţiunii „Iraki Freedom”: antagonizarea Europei Occidentale, ignorarea dovezilor care nu suţineau punctul de vedere al administraţiei, fabricarea de dovezi şi încrederea prea mare acordată dizidenţilor irakieni din Occident (cazul lui Ahmed Chalabi e patologic).”Scuzele” prezentate de către SUA au avut rolul unei captatio benevolente a opiniei publice internaţionale şi a pregăti terenul pentru politica externă a SUA pe urmatorii 4 ani, dacă nu chiar 8.
    Aş prefera să numeşti pe acei nemernici care au primit scuze de la Obama – dacă însă te referi la lumea musulmană şi la discursul de la Cairo te sfătuiesc să te uiţi atent la sondajul organizat de Pew Research Center şi o să înţelegi poate atitudinea conciliantă a lui Obama. SUA ca să fie un actor credibil în Orientul Mijlociu trebuie să menţină un anumit echilibru de putere în regiune, iar în cazul conflictului Arabo-Israelian trebuie să fie un honest broker – rol pe care adminsitraţia Bush Jr. nu l-a jucat preferând să fie în mod făţiş de partea Israelului.
    Asupra doctrinei de politică externă în mod clar administraţia Obama nu va adopta falimentară doctrină neo-conservatoare, ci va făuri o altă doctrină ce va conţine cred eu elemente instituţionalist liberale şi realiste. Multilateralismul este necesar într-un sistem internaţional caracterizat de difuziunea puterii şi de ascensiunea unor puteri regionale precum India şi China. Fără multilateralism puterea Americii va fi mult diminuată în această lume.
    În ultimul rând aş dori să-ţi atrag atenţia ca nu suntem americani şi deci a opera cu categorii discursive gen „tovarăş” la adresa lui Obama e contraproductivă. Polarizarea excesivă a politicii americane din ultima perioadă nu ar trebui să afecteze o dezbatere purtată între doi cetăţeni ai unui stat terţ. Pe de altă parte o fi Barack Obama social democrat/socialist, dar nu e comunist şi chiar şi aşa nu are nici un sens să pici în capcana unui McCarthism deşănţat….
    În rest numai de bine,

    GV

  3. Domnule Visan, nu sunteti deloc original.

    Fals, America nu a devenit populară când “şi-a pus cenuşă în cap”, America era populară şi când era puternică, în schimb a devenit impopulară când acţiunile ei nu au mai fost percepute ca fiind legitime – invazia din Irak, şi a preferat forţa în detrimentul diplomaţiei.

    Fals, America a devenit nepopulara atunci cand actiunile ei au inceput sa deranjeze dictaturile lumii islamice si relatiile lor economice cu Vestul european atat de stangist-multiculturalist, asa ca repetarea acestor non-idei nu va face nici un bine si va pune intr-o lumina foarte proasta.

    Diplomatia in sine, ca si razboiul, nu este o virtute si ma mir ca nu sesizati atata lucru. O buna guvernare stie sa uzeze de diplomatie, dar nu fuge de razboi.

    Aş prefera să numeşti pe acei nemernici care au primit scuze de la Obama – dacă însă te referi la lumea musulmană şi la discursul de la Cairo te sfătuiesc să te uiţi atent la sondajul organizat de Pew Research Center şi o să înţelegi poate atitudinea conciliantă a lui Obama. SUA ca să fie un actor credibil în Orientul Mijlociu trebuie să menţină un anumit echilibru de putere în regiune, iar în cazul conflictului Arabo-Israelian trebuie să fie un honest broker – rol pe care adminsitraţia Bush Jr. nu l-a jucat preferând să fie în mod făţiş de partea Israelului.

    Nu am avut in vedere numai tarile semicivilizate din lumea islamica. Vedeti dvs., domnule Visan, la fel de respingatori mi se par oamenii cu carte care tradeaza bunul simt si adevarul inventand motive si cauze pentru a scuze ce nu putea fi scuzat. Genul de oameni care se cramponeaza de Guantanamo Bay, plangand pe umarul ucigasilor, dar fac tot ce le sta in putere pentru a spala de pacate o dictatura precum cea lui Saddam, sustinand ca „nu era atat de rea precum a zis neoconu’ de Bush”.

    Daca vreti, putem discuta si despre discursul obamist de la Cairo. Personal, consider ca numai un ‘telectual poate fi impresionat pozitiv de colectia aceea de minciuni care ar trebuie sa revolte orice cu carte si cu o constiinta functionala. Acestea fiind zise, va atrag atentia ca neutralitatea, asemenea diplomatiei, nu este ceea ce va imaginati ca este. A fi neutru inseamna a sustine adevarul, nu a te face ca nu stii cum arata minciuna. Neutralitatea fata de Hamas se manifesta nu prin asezarea la masa negocierilor cu noii hitleristi, ci prin spunerea lucrurilor pe nume: organizatie terorista care promoveaza un antisemitism feroce si care isi conduce propriul popor spre abis.

    Asupra doctrinei de politică externă în mod clar administraţia Obama nu va adopta falimentară doctrină neo-conservatoare, ci va făuri o altă doctrină ce va conţine cred eu elemente instituţionalist liberale şi realiste.

    Jimmy Carter-ism, adica ce e mai prost din liberalism si realism.

    În ultimul rând aş dori să-ţi atrag atenţia ca nu suntem americani şi deci a opera cu categorii discursive gen “tovarăş” la adresa lui Obama e contraproductivă. Polarizarea excesivă a politicii americane din ultima perioadă nu ar trebui să afecteze o dezbatere purtată între doi cetăţeni ai unui stat terţ. Pe de altă parte o fi Barack Obama social democrat/socialist, dar nu e comunist şi chiar şi aşa nu are nici un sens să pici în capcana unui McCarthism deşănţat….

    Nici nu trebuie sa fiu american pentru a avea o parere extrem de proasta despre Barack Hussein Obama si ideile sale falimentare. Acestea fiind zise, intr-o lume plina de socialisti si amatori ai teoriei chibritului privind comunismul, chiar nu ma tem de McCarthism.

  4. @ Ar trebui să te temi de McCarthism. Este o simplă vânătoare de vrăjitoare şi cai verzi pe pereţi. Demonizarea inamicului ideologic şi analiza faptelor şi a cauzelor acestora sunt două lucuri foarte diferite. Diplomaţia poate fi multe lucruri: cel mai adesea este un instrument de politică externă, dar este şi o virtute. Înainte de a te repede şi a răspunde cu invective, jumătăţi de adevăruri şi idei preconcepute te rog documentează-te. Până ce vei face acest lucru stimabile eu îmi menţin argumentul. Asupra originalităţii mele îi las pe alţii să se pronunţe, oameni pe care îi socotesc mult mai în măsură sa facă acest lucru.
    GV

    PS Nu neg că Hamas este o organizaţie teroristă. Mă stresează maniheismul din argumentele tale….

  5. Fara diversiuni, rogu-te, domnule Visan.

    Iti faci educatia cu televizorul, uitandu-te la filmele lui George Clooney? Zau asa, daca atat ai retinut tu din MacCarthy, ai probleme serioase privind istoricul vietii politice americane, caz in care iti recomand o documentare mai serioasa. Ai putea incepe prin a vedea cine a infiintat The Un-American Activities Committee. Stii cine, maestre Visan? Un democrat pe nume Samuel Dickstein. Cand? In timpul celui de-al doilea razboi mondial. De ce? Pentru a-i ancheta pe simpatizantii nazisti si pe oponentii la razboi, ocazie cu care comunistii americani au practicat delatiunea cu entuziasm. Da’ nazistii merita sa fie epurati, nu? In schimb, comunistii, bietii de ei, nu: victime amarate ale unui om nebun si rau pe nume Joe McCarthy.

    P.S.

    Nu neg că Hamas este o organizaţie teroristă. Mă stresează maniheismul din argumentele tale….

    😆 Ce probleme ai si tu, maestre Visan. In loc sa te deranjeze hitlerismul Hamas, tu te declari „stresat” de „maniheismul” meu, expresie folosita de relativisti pentru a-i cataloga pe acei thought-criminals care au nerusinarea de a crede ca raul trebuie combatut, nu tolerat.

  6. Nu stiu dacă să râd sau sa fiu furios când îţi citesc diatribele. Esti fantastic de ignorant. Constat în continuare faptul că la argumente raţionale răspunzi cu atacuri la persoane şi clişeuri ideologice. Ca să fie foarte clar nu mă interesează cine a avut ideea inventării HUAC. Dacă această comisie parlamentară a fost gândită ca un instrument al democraţiei militante, atunci a fost o ideea care nu şi-a atins scopurile şi a ajuns să legitimeze poziiţile persoanelor pe care urma să le ancheteze şi să le demaşte. Îndrăznesc să spun că nu este misiune unei comisii parlamentare să investigheze opţiunile politice ale unor indivizi, atât timp cât aceste opţiuni sunt în conformitate cu legea. Îndrăznesc să afirm că numai justiţia poate decide dacă cutărescu, indiferent că e nazist sau comunist sau anarhist, prin activităţile sale, a adus atingere ordinii de drept. Nici un individ pe lumea asta nu poate fi tras la răspundere pentru opţiunile sale politice, atât timp cât şi le exprimă paşnic. Ce a reuşit Mc Carthy şi HUAC să facă – au descoperit unul sau doi diplomaţi americani care lucrau ptr. sovietici (Alger Hiss e cel mai cunoscut) şi în rest au răspândit panică şi neîncredere între cetăţenii de rând şi instituţiile statului. Toate investigaţiile HUAC şi a lui MaCarthy au echivalat cu vânătoare de vrajitoare modernă.

    Ca să mă întorc la Hamas: politica, fie ea internă sau internaţională este populată cu actori, care au interese, asteptari si preferinte. La un anumit nivel pot sa-i priveşti pe aceşti actori ca fiind băietii buni sau băieţi răi, dar asta e un nivel primar. Pe de altă parte este complet cretin să construieşti politici publice sau externe bazându-te numai distincţii ideologice. Nu o să îţi atingi niciodată scopurile. Hamas nu este un club de gentlemeni sau o organizaţie de binefacere, este o organizaţie politică care posedă un braţ armat şi trebuie tratată ca atare. Adică trebuie să foloseşti atât forţa cât şi negocierile pentru a o submina şi a obliga să facă pace. Pentru moduri inteligente de a trata cu organizaţii teroriste te rog ia şi citeşte cum s-a ajuns la pacificarea Irlandei de Nord în 1998. Britanicii nu s-au dus numai cu parul în Londonderry sau Ulster.

    GV

  7. Eu nu sunt deloc nervos. Visanii de pe lumea asta ma amuza cum nu iti poti imagina, stimate domn. Ma simt excelent de fiecare data cand dau de un ‘telectual indignat de McCarthy, dar nu si de Hamas, o simpla „organizatie politica” precum oricare alta. 😆 😆 😆 Ei bine, maestre Visan, pozitia ta este cu adevarat demna de un „complet cretin”. :mrgreen:

    Felicitari.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s