Amenințări rusești vs atuuri românești 2

Vladimir Evseev

Ce semnifică atunci declarațiile dlui Evseev? Ele fac parte dintr-un război propagandistic și informațional lansat de Rusia împotriva statelor NATO. Aceste declarații belicoase au scopul de a crea panică și neliniște la nivelul opiniei publice româneșt prin invocarea spectrului războiului și agresiunii. Evseev este un agent de influență al Rusiei al cărui scop este să transmită în spațiu public mesajele Kremlinului. Cum dânsul este directorul unui think than (sau pseudo-think tank) opiniile sale au anumit grad de credibilitate pentru presa internațională și pot stârni dezbateri printre specialiștii în politică internațională din țara „țintă” a propagandiștilor ruși. Deși agresive declarațiile dlui Evseev trebuie tratate cu prudență în spațiul public. Un răspuns similar și inflamator nu își are sensul și ar fi exact ceea ce își dorește Kremlinul.

România este ținta retoricii belicoase rusești deoarece este unul din pilonii NATO din regiune. Amenințările lui Evseev trebuie privite în contextul mai larg al presiunilor rusești asupra flancului estic al NATO. Statul român se dovedește a fi o „nucă tare” pentru influența rusească în regiune. Spre deosebire de vecinii maghiari, sârbi și bulgari influența rusească în România este limitată. Nu avem forțe politice credibile care să admire sau să fie capabile să emuleze regimul lui Vladimir Putin. Reformele din justiție au întărit capacitatea statului român de a se proteja în fața corupției, una din metodele preferate ale Rusiei de a se infiltra în sistemele politice și economice ale occidentului. More…

Marele pariu al lui Obama în Asia Răspunde

130916

În cele din urmă, este singura modalitate de a asigura prin fapte credibilitatea pivotului asiatic, precum și a pachetului de reacție rapidă anunțat la cel mai recent summit NATO pentru protejarea flancului estic al Alianței. Desigur, toate acestea sunt măsuri ne­cesare, dar insuficiente pentru că nu răspund pe deplin datelor actuale ale mediului de securitate contemporan. Pe scurt, s-a vorbit mult în ultimul timp de o criză de credibilitate a garanțiilor de securitate oferite de Statele Unite. Și pe bună dreptate. Fun­da­ția tehnologică pe care se sprijină aceasta este tot mai demodată, tot mai îngustă, în măsura în care competitorii au recuperat decalajul, investit masiv în tehnologii care anulează avantajele competitive care până nu de mult erau o marcă înregistrată americană și care transformau SUA într-o putere expediționară globală. Însă avantajele sale rămâneau fără egal într-o lume în care capacitatea de a domina mările, aerul și spațiul erau fără rival. Dar de ani buni, arsenalele antiacces și de interdicție regională deținute de China și Rusia proliferează: „sisteme anti-navă, antiaeriene, antisatelit gândite să contracareze avantajele tradiționale ale SUA, în special capacitatea de a-și proiecta puterea în orice regiune“, avertiza Hagel în septembrie.

Modelul din care se inspiră astăzi Administrația Obama are profunde rezonanțe istorice. A mai fost aplicat de către Eisenhower în anii ’50 (prin așa-numita politică de New Look, când armele nucleare devin principala piesă de descurajare a unei invazii sovietice), dar mai ales de către Administrația Carter în a doua jumătate a anilor ‘70. Aceasta din urmă se afla într-o conjunctură deloc de invidiat: balanța de putere convențională și chiar cea nucleară avantajau net URSS, iar eli­tele militare sovietice ajunseseră să creadă în șansele de reușită ale unei campanii de tip blietzkrieg asupra NATO. În acest context, era nevoie de o strategie de off­set, de o formulă care să compenseze dezechilibrul, investind în avantaje comparative unice Statelor Unite. Ulterior, specularea tehnologiei IT prin dezvoltarea de senzori avansați de recunoaștere și avertizare timpurie, inclusiv de arme inteligente ghi­date prin GPS vor revoluționa balanța de putere din Europa. În definitiv, așa cum arată me­mo­riile lui Robert Gates, Carter este cel care „a pregătit fundația pentru mai toate inițiativele pe care Ronald Reagan le va asuma în zona apărării“, altfel o componentă care a jucat un rol esențial în înfrângerea URSS. Obama își joacă astăzi propria șansa de a fi un Carter de secol XXI. More…

Pentru fișetul președintelui 1

iohannis-pe-bicicleta

Traian Băsescu este un studiu de caz despre cum un președinte popular și populist își poate pierde rapid legitimitatea democratică. În cazul său a fost nevoie de programul de austeritate din 2010 și reformă nesăbuită a sistemului de sănătate din iarna anului 2011, care au dus la pierderea rapidă a legitimității populare, a majorității parlamentare și în final la criza celei de-a doua suspendări în vara anului 2012. Drumul de la ovațiile cetățenilor în Piața Universității, la huiduieli și scăndari precum „Ieși afară, javră ordinară!” și „Chemați Arafatul, că-l doare ficatul!” este foarte scurt.

Nivelul de așteptări creat de alegerea lui Klaus Iohannis este foarte ridicat, iar capacitatea acestuia de a răspunde acestor așteptări este limitată. Noul președinte al României va trebui să găsească un echilibru între prioritățile pe care și le-a asumat la preluarea mandatului, promisiunile din campanie și realitatea politică. More…

Efectul Iohannis asupra politicii externe Răspunde

5533585_mediafax_foto_marius_dumbraveanu_758853001

Miile de români care au format cozi interminabile la reprezentanțele diplomatice ale României din Europa și participarea record la alegerile prezidențiale, au demonstrat totuși că țara este departe de a cădea în paradigma maghiară. În vară, la Băile Tușnad Viktor Orban proclama eșecul democrației liberale – iată însă că șocul politic al victoriei lui Klaus Iohannis îl contrazice. Având în vedere reculul democratic din regiune, Klaus Iohannis trebuie să includă pe agenda sa de politică externă ca prioritate, promovarea valorilor democratice la nivel regional. România are potențialul de a deveni un model de consolidare democratică pentru statele vecine, care au înregistrat regrese democratice în ultimii ani.

În plan european, apariția unul al doilea lider „german” în Europa ar putea avea impact asupra echilibrului de forțe în cadrul UE. România, până în prezent, balansa între cei doi poli ai Uniunii, Franța și Germania. Bucureștiul s-a numărat printre adepții politicii germane de prudență și austeritate, compensând însă prin sprijinirea poziției Franței în ceea ce privește Politica Agricolă Comună și în negocierile privind tratatul de liber schimb cu Statele Unite ale Americii. România ar putea să sprijine mai mult în următorii ani pozițiile Germaniei la nivelul UE. Franța s-ar putea trezi astfel cu o Românie mai reticientă să-i sprijine pozițiile – nu degeabă printre primii ambasadori care l-au vizitat pe Iohannis după victorie a fost cel al Parisului. Succesul lui Iohannis în România ar putea, de asemenea, îmbunătăți imaginea Berlinul în sud și sud-estul continentul, unde politicile de austeritate ale cancelarului Angela Merkel sunt profund impopulare. More…

Newport: un summit NATO al jumătăților de măsură Răspunde

NATO-Summit-Newport-2014

Cel puțin dintr-o perspectivă simbolică, summit-ul din Țara Galilor a avut ro­lul de a readuce dez­ba­terea din Alianță în regis­trul inițial care a consacrat-o din primul moment al intrării pe scena istoriei, acela al apărării colective. În cele din urmă, acțiunile Rusiei de modificare a frontierelor prin forță, încălcarea regulilor și principiilor securității europene au condus la revitalizarea unei dimensiuni ușor desuete (apărarea teritorială) într-o Europă cuprinsă mental de inerția „sfârșitului istoriei“. În 1949, menirea NATO era foarte plastic rezumată de primul secretar al NATO ca fiind aceea de a-i „menține pe ruși afară, pe americani înăuntru și pe germani sub control“. Acum, primele două componente, de a-i ține pe ruși la distanță și pe ame­ricani în Europa, rămân la fel de valide, însă sub urgența contextului de astăzi se mai adăugă și cea de reasigurare a Flancului Estic. Așadar, cât de departe a mers și cât de bine a performat summit-ul în această ultimă misiune?

A fost o reuniune unde a triumfat compromisul jumătăților de măsură. Nu a fost nici pe departe pivotul geografic așteptat după schimbarea statu-quo-ului teritorial în Europa. Dar se răspunde în parte temerilor celor mai expuși dintre aliați și care înainte de summit semnalau că „diviziunea de facto a Alianței între vechiul NATO, unde există trupe aliate și infrastructură, și noul NATO, unde nu există aproape nimic, este nesustenabilă“ (în cuvintele ministrului polonez al Apărării). În consecință, statele membre au decis menținerea măsurilor de reasigurare în marja Actului Fondator NATO-Rusia. Cu alte cuvinte, s-au activat prevederile destinate implementării garanțiilor de Articol 5 pentru Flancul Estic, care prevăd că apărarea colectivă se va îndeplini nu prin staționarea permanentă și substanțială de forțe com­ba­tan­te, ci printr-o capacitate de realimentare în caz de urgență. More…

Franța suspendă livrarea primei nave Mistral Răspunde

Vladivostok

Suspendarea livrării navei Vladivostok nu înseamnă că afacerea Mistral a fost anulată. Contractul a fost suspendat temporar, predarea urmând a fi amânată până în noiembrie – conform unor surse diplomatice citate de Le Monde. Vladivostok urma să fie predată marinei ruse în luna octombrie. În luna iunie 2014, 400 de marinari ruși au sosit la Saint Nazaire la bordul unei nave rusești pentru a fi instruiți pentru a opera navele Mistral. În urma presiunilor venite din Statele Unite, Polonia și din țările baltice, Franța a condiționat livrarea celor două nave de comportamentul Rusiei în Ucraina. Autoritățile franceze au lăsat să se înțeleagă, după izbucnirea crizei din Ucraina, că prima navă ar putea fi livrată conform planurilor în octombrie, urmând ca livrarea celei de-a doua programată în prima partea a anului 2015 să fie grevată de evoluția situației din Ucraina.

Dacă Parisul decide totuși să amâne sine die livrare navelor sau chiar să anuleze contractul va trebuie să existe un mecanism de compensare, având în vedere că în contract sunt prevăzut penalități constisitoare pentru Franța în caz că navele nu sunt predate la timp sau confiscate. De ceva vreme se vehiculează ideea ca NATO sau UE să achiziționeze aceste nave și astfel să ramburseze pierderile financiare ale Franței. In extremis marina franceză ar putea achiziționauna din nave, aceasta operând deja trei asemenea nave și planificase inițial să se doteze cu patru nave Mistral. Chiar dacă navele nu sunt livrate Rusiei, iar Franța este compensată pentru pierderile economice suferite, tehnologia pentru construcția navelor Mistral a fost deja transferată Rusiei, cea de-a doua navă, Sevastopol, aflată în curs de ansamblare, fiind pe jumătate produsă de șantierele navale ruseși. Este posibil ca în viitorul nu foarte îndepărtat nave similare clasei Mistral să fie construite în Rusia. More…

Navele Mistral și Marea Neagră 3

Photex MISTRAL TONNERRE

Eroarea politică și strategică comisă de Franța în 2010 când a acceptat să vândă două nave de desant și comandament Mistral începe să se facă simțită și să devină din ce în mai evidentă. Afacerea Mistral a reușit să tensioneze relațiile Franței cu Polonia și statele baltice, cei mai vocali critici ai tranzacției, dar și cea cu Japonia. Privită într-un context mai larg și din perspectiva intereselor Rusiei, această tranzacție reușeste să creeze un nou set de tensiuni în interiorul UE și NATO, dar să și afecteze relațiile Europei cu Japonia, un partener privilegiat al Uniunii – afectând astfel poziția UE în Asia și sporind percepțiile de slăbiciune strategică a proiectului european la nivel global.

În ciuda unor dezavantaje de ordin tehnic și tactic e probabil ca cea de-a doua navă să fie desfășurată în Marea Neagră. Prezența acesteia oferă o serie întreagă de avantaje militare pe care Rusia nu le poate ignora. O navă Mistral în Marea Neagră, care ar putea acționa în Mediterana, ar spori exponențial puterea flotei Mării Negre și ar contribui decisiv la efortul de modernizarea al marinei Ruse. Prezența unui astfel de timp de navă în Marea Neagră ar spori exponențialul militar al Rusiei și ar oferi un avantaj în raport cu celalte state din regiune. Desfășurarea unei nave Mistral ar reprezenta și un răspuns cât se poate de „răspicat” al Rusiei la sporirea prezenței NATO în Marea Neagră. Din punct de vedere politic prezența unei nave Mistral ar transmite un mesaj clar statelor din regiune privind „slăbiciunea” Occidentului și puterea Rusiei. More…

Falsul sentiment de securitate al Varșoviei 1

Radek-Sikorski_2783474k

Calculele unei țări depind de credibilitatea garanțiilor pe care le primește. Este credința care îl determină pe Sikorski să nu repete greșelile din 1939, când Polonia a crezut că era în siguranță.

Scandalul înregistrărilor a zguduit serios reputația Guvernului Tusk. Mai mult, îl expune și îl vulnerabilizează pe ministrul de Externe al Poloniei într-un moment cheie, aflat în plină campanie pentru unul dintre cele mai râvnite portofolii europene, cel deținut până în prezent de Lady Ashton. În general, nominalizarea unui reprezentant din valul estic, mai ales după Crimeea, ar fi un semnal simbolic pentru o Moscovă obișnuită cu lideri europeni care nu deranjează, șterși, care vorbesc perfect limbajul eurocraților, dar a căror autoritate se es­tom­pea­ză în fața capitalelor cu greutate.

Cu Sikorski ministru de Externe, Europa ar intra într-o altă epocă, anunțând disponibilitatea de a juca cu adevărat la scară mare, strategic, în liga marilor puteri. O realitate nu foarte convenabilă pentru mulți. Să nu uităm că energia și viziunea sa personală s-au regăsit în proiectul Parteneriatului Estic și în reconfigurarea NATO pentru a răspunde amenințărilor teritoriale venite dinspre „străinătatea apropiată“. More…

Flancul estic al NATO – o consolidare parțială 1

_p2a26391

Statele de pe flancul estic al NATO sunt în momentul de față puse într-o situație deloc avantajoasă fiind nevoite să „lupte diplomatic” pe trei fronturi: să convingă Washington-ul să transfere o parte din trupele americane din Germania și Europa de Vest pe flancul estic, să convingă partenerii europeni din NATO de necesitatea acestei redesfășurări de forțe și să reziste presiunilor rusești. În acest context strategic complex summit-ul NATO din Țara Galilor se va dovedi crucial pentru ancorarea flancului estic al alianței, iar membri din Centrul și Estul Europei trebuie să-și argumenteze foarte bine cauza. Asigurarea flancului estic al NATO ar putea primi „o mână de ajutor” din partea Rusiei, dacă Moscova continuă să se comporte agresiv în spațiul fost sovietic.

România, Polonia, Bulgaria și țările baltice nu sunt singure în fața revizionismului și revanșismului rusesc, așa cum a precizat președintele Obama, dar mai au de luptat până când vor primi ceea ce își doresc. More…

Europa a uitat lecţia Solidarităţii Răspunde

d7338fc200c93b8bc5c40553088e24f8641000

În perspectiva sum­mitului din toamnă, NATO se deplasează pe un teren mlăștinos, cu o falie internă intraeuropeană în plină expansiune, amplificată de măsuri luate pe jumătate și care nu corectează nici pe departe dezechilibrul de fond rostogolit din anii ‘90 până astăzi. Rămâne de văzut câte miliarde va pune pe masă Vechea Europă pentru reasigurarea Noii Europe și cât este dis­pusă în al 12-lea ceas să iasă din tradiția măsurilor convenționale, cosmetice, timide. „Ne este greu să înțelegem de ce este OK să existe baze în Germania, Anglia, Spania, Italia, Turcia, și nu în Polonia. De cine apără Germania cei 55000 de militari americani rămași acolo? Vă asigur că Polonia nu este o amenințare. Nici Danemarca nu este o amenințare. Nu știu despre francezi…“, spunea Sikorski la Wrocław pe 7 iunie. Pentru el, soluția este limpede.

Întreaga coregrafie și arhitectură NATO, anchilozată în geografia Războiului Rece, trebuie regândită pentru a reda credibilitatea garanțiilor de securitate oferite de umbrela Alianței. În caz contrar, „dacă Putin le testează și aces­tea eșuează, atunci NATO este terminată“. Și într-o eră în care aliații vorbesc doar de forțe de reacție rapidă (de altfel, în mod tradițional veriga foarte slabă a europenilor) preferând o atitudine mai degrabă „offshore“, iar Moscova își dezvoltă sisteme A2/AD (capacități antiacces și de interdicție regională), un scenariu în care Rusia ține la distanță forțele NATO, blocând realimentarea flancului estic și oferind Alianței un nou fait accomplit pe propiul teritoriu, nu este deloc SF. More…

Edward Lucas: Pericolul unei provocări oportuniste împotriva teritoriului NATO este din ce în ce mai mare 1

russia_03_88951c

O mulțime de oameni susțin că Rusia nu ar întreprinde nimic împotriva NATO. Dar dacă ești Putin și ești convins că NATO este slab, atunci probabil că vrei să testezi această oportunitate. Putin este mare amator de încercări low-cost. Spre exemplu, ce se va întâmpla dacă pune mâna pe un post de frontieră în Letonia și NATO nu face nimic? Cred că pericolul unei provocări oportuniste împotriva teritoriului NATO este din ce în ce mai mare. Am devenit obișnuiți cu ideea invincibilității NATO pe fondul Războiului Rece. Dar nu sunt deloc sigur că NATO a câștigat Războiul Rece. Doar că Rusia nu a fost niciodată tentată să atace Alianța, foarte probabil de teama sistemului de descurajare nucleară desfășurat de Statele Unite. În timpul Războiului Rece, eram mai mult sau mai puțin siguri de faptul că Washingtonul era dispus să riște războiul nuclear pentru a-și apăra aliații europeni. Dar oare mai este dispus să riște astăzi un război nuclear pentru un oraș din statele baltice? Nu sunt sigur.

Relațiile dintre România și Ucraina au fost întotdeauna foarte proaste. În parte, din cauza personalității președintelui Băsescu, problema Moldovei, la care se adaugă și conflictul pentru o amărâtă de insulă. Dimpotrivă, Polonia ar avea mult mai multe motive să urască Ucraina decât România. Naționaliștii ucraineni au ucis în modul cel mai brutal cu putință zeci de mii de polonezi în timpul războiului. Și totuși, relațiile dintre cele două state sunt excepțional de bune. Iar asta este o problemă care desparte Polonia de România. Polonia are un guvern puternic, în timp ce România are unul foarte slab. Mai mult, România este o țară cu o populație numeroasă, însă cu un PIB redus. România poate avea o semnificație tactică, însă, în mod fundamental, Washingtonul se poate baza astăzi pe Polonia, Polonia, Estonia, Polonia, Polonia, Estonia. Mai mult, Polonia și Estonia sunt tot mai interesate de consolidarea relațiilor de apărare cu Suedia și Finlanda. More…

România și NATO: Ce ar fi fost dacă? (II) Răspunde

BN2014-1011-02

De ce ar fi optat România pentru neutralitate după sfârșitul Războiului Rece? O explicație ține de rațiuni istorice. Apartenența la blocul comunist și participarea în cadrul Tratatului de la Varșovia pe durata Războiului Rece au însemnat că România ar putea fi ținta unei agresiuni sau chiar a unui atac nuclear. În ultimă instanță, atacul nuclear, ar fi însemnat, mai mult ca sigur, dispariția României ca unitate politică de pe hartă.

Existența unui stat neutru nu este chiar atât de simplă cum ar putea părea la prima vedere, mai ales în timpul războaielor hegemonice și a competiției între superputeri. Neutralitatea Belgiei a fost încălcată de Germania atât în Primul cât și Al Doilea Război Mondial. Danemarca, deși formal neutră în Al Doilea Război Mondial, a fost invadată de Germania, iar neutralitatea Norvegiei a fost încălcată atât de către Axă cât și de către Aliații. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Suedia nu a putut rezista presiunilor beligeranților, iar în funcție de cursul războiului neutralitatea ei a fost favorabilă, atât Axei cât și Aliaților. Elveția a trebuit să facă mari eforturi în timpul ultimei conflagrații mondiale pentru a nu dispărea de pe harta, fiind supusă presiunilor atât de către Germania nazistă, cât și de aliații occidentali. Portugalia și Spania s-au declarat neutre la începutul ultimului război mondial, inițial neutralitatea lor fiind favorabilă Axei, pentru ca pe măsură ce cursul războiului se schimba, să devină favorabili Aliaților. More…