Într-un articol din martie respingeam ipoteza unei apropieri oculte între PSD (Victor Ponta) şi Traian Băsescu/ PDL spunând:

Astfel, semnalele curente ne spun că USL încă mai cooperează la demantelarea PDL. Ar fi şi „păcat” să renunţe acuma când PDL se oferă pe tavă.

Însă dacă semnele se schimbă, dacă Victor Ponta va susţine menţinerea puterilor prezidenţiale şi, mai ales, dacă apare concurenţă parlamentară între cele două partide veţi şti că vântul se schimbă.

O vreme vântul a continuat să bată din aceeaşi direcţie, ducând la abandonul ipotezei oculte din spaţiul public. Crin Antonescu a fost înscăunat preşedinte al Comisie de revizuire, primind astfel propriul vehicul simbolic. Aşa cum m-am aşteptat, Victor Ponta a s-a distanţat de Traian Băsescu imediat ce s-a rezolvat problema procurorilor. Parlamentarii preluaţi au fost în general oameni de organizaţie, capabili să aducă voturi în alegeri şi nu doar ridicători de mână în Parlament.

Între timp lucrurile s-au schimbat. PSD a trecut la acumularea en masse de parlamentari, ajungând să aibă o majoritate de facto în una din Camere. Pe de altă parte limitarea influenţei prezidenţiale a continuat neabătută. Şi nu este doar o penalizare pentru incapacitatea de a atrage electorat, căci locul preşedintelui nu a fost luat de mai robustul PDL. Nu, pur şi simplu PSD îşi construieşte o bază de putere de unul singur. Cum s-a ajuns aici?

S-a ajuns deoarece USL a încetat să mai acumuleze suficientă putere cât să ajungă la toată lumea. În special PNL a fost lovit. Crin Antonescu a eşuat să utilizeze poziţia în Comisie pentru a poza ca pater patriae. PDL nu a murit, dimpotrivă, a recuperat puţin. DNA s-a dovedit mult mai eficient în a descoperi corupţii liberali decât cei ai PSD. Confruntat cu această situaţie PNL a recurs la una din tacticile tradiţionale ale acestui partid: s-a poziţionat drept copilul rebel al puterii, încercând să exploateze slăbiciunile aliaţilor. Doar că PSD nu este PNŢCD şi nici 2013 nu este 1996+ (atunci PNL avea destul de puţin de pierdut, acuma apără postul de preşedinte al ţării).

Taberele

Taberele în această luptă-negociere nu sunt două ci (cel puţin) trei.

Victor Ponta are interesul să aibă de partea sa un PNL cooperant (ca să nu spunem disciplinat). Adaosul de voturi ajută premierul să facă faţă cu succes presiunii baronilor (vezi: Echilibrul între principi şi baroni în guvernul Ponta). Acest adaos ar fi cu atât mai binevenit cu cât Victor Ponta nu are resursele lui Călin Popescu Tăriceanu şi marea redistribuire care ar fi venit odată cu regionalizarea întâmpină dificultăţi.

Din nefericire pentru el, PNL are obiceiul să îşi facă propriile poziţii. După cum ziceam încă din februarie:

Uităm adesea că PNL este în fapt un UDMR românesc. Altfel spus, îşi securizează electoratul printr-un discurs bazat pe principii dar, în acelaşi timp, fiind un partid junior în majoritatea parlamentelor, manifestă o extremă flexibilitate şi abilitate de negociere. […] PNL/ Antonescu vor fi în continuare loiali USL în anumite privinţe în timp ce în altele vor avea propria lor părere. Cum menţinerea lui Crin Antonescu ca prezidenţiabil depinde de onorarea unor promisiuni, presupun că partidul se va comporta parolist faţă de ideile forţă ale USL şi creativ faţă de ce nu este inclus în punctele fundamentale ale Uniunii.

Dacă deranjul produs de PNL depăşeşte o anumită limită (şi nu ştim clar care este aceea) premierul poate găsi preferabil ca poziţie de repliere să îl abandoneze pe Crin Antonescu baronilor pentru a avea pace în partid.

Aşa numiţii baroni locali au interesul simplu de a avea acces cât mai liber la putere şi resurse, precum şi pe acela de a avea o poziţie de presiune asupra lui Victor Ponta. Tradiţional PSD a acceptat în frunte un preşedinte puternic care să impună acel minim de bună guvernare care să ajute organizaţia să reziste şi prospere. Dar asta nu înseamnă că preşedintele USL e menajat în vre-un fel. Dacă poate rezistă; dacă nu, nu.

Dar în abordarea baronilor (incluzându-l aici pe Sorin Oprescu) este şi un element de tactică pură. Chiar şi ce nu vor neapărat să îl vadă îndepărtat pe Crin Antonescu au motiv să se prefacă pentru a obţine sprijin pentru proiecte mai puţin agreate de Guvern (regimul incompatibilităţilor, autoritatea Primăriei Generale asupra primarilor de sector, etc),

Ca poziţie de repliere baronii ar putea accepta probabil un PNL care nu se întinde mai mult decât îi este plapuma şi nu pune în discuţie supremaţia PSD.

PNL şi Crin Antonescu doresc probabil să obţină un echilibru mulţumitor între accesul la putere (prin Guvern) şi accesul la opinia publică (prin discurs de cvasi-opoziţie). Ei sunt conştienţi că este un trade-off, şi au făcut o serie întreagă de concesii. Dar în momentul în care una din cele două dorinţe e grav ameninţată, PNL devine un partener mai puţin cooperant. În plus (părere personală) Crin Antonescu doreşte să se termine odată concurenta simbolică din USL pentru a se concentra pe modalităţi de a bloca adversarii din afara Uniunii.

Nu este clar care este poziţia de repliere a PNL, sau dacă există posibilitate de repliere în cadrul USL.

*

Majoritatea eforturilor de a „disciplina” PNL au fost încercate gradual, de la mustrări publice până la ameninţări voalate („Nu ştiu dacă dl Antonescu mai doreşte sa fie candidatul USL”). Chiar şi pentru cei ce nu doresc musai ruperea USL, pare a fi momentul unei încordări mai realiste a muşchilor: asta este ceea ce vedem acum. Problema este că, inevitabil, vocile anti-PNL sunt lăsate (și mai) libere iar resursele partidului sunt consumate în achiziţia de parlamentari. Asta face dificil pentru PNL să diferenţieze între amicii care pun condiţii şi inamicii care se pregătesc să trădeze. Date fiind măsurile luate de PSD diferenţa între amici şi inamici ţine mai mult de declaraţii.

Ori, dacă PNL interpretează gesturile PSD ca o negociere agresivă, rămâne posibilă o rezolvare a conflictelor interne. Dacă, însă, PNL percepe o distanţare care premerge ruperea atunci devine în interesul liberalilor să dramatizeze cât mai tare acest moment şi să aibă grijă ca USL să se rupă în condiţiile lor.

Altfel spus, soarta USL depinde în mare măsură de abilităţile de comunicare şi de inteligenţa politică a acelor liberali şi social-democraţi care doresc ca Uniunea să continue să existe. Săptămânile următoare ne vor arăta dacă este suficient sau nu.

Andrei Tiut