Utilitatea publică a libertății de expresie 3

63964_511349645569565_66447085_n
Reacția lui Puiu Hașotti la propunerea lui Remus Cernea este într-un fel de înțeles. Dânsul s-a format intelectual în timpul comunismului când homosexualitatea era condamnată atât din punct de vedere penal, cât și social. Mai mult, dacă pușcăria era evitată în cazul descoperirii înclinațiilor sexuale ale unei persoane diferite de cele heterosexuale, aceasta putea risca un sejur într-un spital de psihiatrie, orientarea sexuală diferită de cea „normală” fiind considerată pe vremuri drept boală psihică. Ceea ce este neînțeles este incapacitatea sa de a se adapta normelor unei societăți democratice, unde nu se poate discrimina pe baza orientării sexuale.

Ca și în cazul lui Remus Cernea, nu pot să spun că personalitatea politică a lui Puiu Hașotti imi stârnește simpatie. La prima vedere senatorul liberal, aduce în atitudini și discurs politic, mai mult cu un fost activist comunist decât cu un reprezentant al unui partid liberal european. De curând am observat că senatorul liberal intenționează să elimine din lege incompatibilitatea dintre funcția de președinte al CJ sau primar și cea de membru într-o AGA ale unor regii locale, atâta timp cât nu sunt remunerați pentru munca prestată. În esență Puiu Hașotti nu este altceva decât un politician mediu dâmbovițean care caută să aibă acces preferențial la resursele publice pentru sine și amicii săi politici. Dar acest ultim aspect mă îndepărtează de la scopul articolului de față.

Chiar dacă nu sunt de acord cu afirmațiile lui Puiu Hașotti, cred că era perfect îndreptățit să le facă. Senatorul liberal, oricât de mult l-aș blama, avea dreptul să-și exprime opinia față de problema ridicată de Remus Cernea. E drept ar fi putut să-și exprime dezacordul fața de inițiativa legalizării parteneriatelor civile între persoanele de același sex folosind un limbaj echilibrat, nu unul discriminatoriu. Aici intervine farmecul și utilitatea libertății de expresie: calitatea limbajului poate varia și în același timp revelează calitatea persoanei care exprimă aceste idei. În absența libertății de exprimare, Puiu Hașotti și-ar fi disimulat homofobia iar cetățenii nu ar avut oportunitatea să îl evalueze corect din punct de vedere politic pe senatorul liberal. More…

Aceşti ziarişti nenorociţi şi calomniile lor criminale 2

libertatea presei

După cum probabil ştiţi, CCR a hotărât să re-incrimineze insulta şi calomnia ca infracţiuni în Codul Penal.

Ce spun legile şi tratatele?

În mod surprinzător, cea mai liberală poziţie pare să o aibă ONU. Într-o decizie luată împotriva statului Filipine, Comitetul Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului ar fi decis că criminalizarea defăimării nu respectă articolul 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Orice om are dreptul la libertatea opiniilor si exprimării; acest drept include libertatea de a avea opiniii fără imixtiune din afara, precum si libertatea de a căuta, de a primi si de a raspândi informaţii si idei prin orice mijloace si independent de frontierele de stat.

Nu am stat sa verific în detaliu cazul, deoarece Declaraţia nu se aplică direct în dreptul românesc. M-am uitat însă la articolul corespunzător (10) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Observaţi lista lungă de motive de limitare a libertăţii de exprimare care include chiar şi autoritatea puterii judecătoreşti. Ne putem închipui cum nu puţini magistraţi români visează ca aceste limitări să fie aplicate cât mai ferm. Includerea insultei și calomniei în Codul Penal este implicit permisă. More…

Dreptul la locuire ca libertate personală 3

1680290642_social-housing-on-the-coast-02-photo-tomaz-gregoric

După cum povesteam în articolul trecut, m-am văzut implicat într-o dezbatere despre ce ar putea include noua Constituție. Undeva, în discuțiile mai degrabă colaterale, a apărut și ideea unui „drept la locuire”. Nu se știe dacă această propunere va ajunge sau nu în forma finală a recomandărilor, dar discuția poate fi interesantă.

În formulările sale obișnuite, dreptul la locuire presupune atât o re-distribuire semnificativă de resurse (casele sunt scumpe) cât și o acțiune eficientă și responsabilă a statului. Cel puțin punctul al doilea mi se pare utopic la noi. Dar putem încerca să privim locuirea și prin intermediul drepturilor negative.

Să pornim de la un exemplu ipotetic. Eu sau dumneavoastră nu ne permitem pe această lume decât să construim o casă de chirpici. Adică excremente de vacă, paie și lut. Chirpiciul este un material rezistent la cutremur și foc dar nu la inundații. Deci, dacă suntem pe deal, ISU nu ar trebui să fie o problemă. Și totuși, la primărie există standarde care nu permit să ne facem căsuța de balegă (hai, lut, că este mai poetic). Motivele țin, presupun, de estetică: chirpiciul îmbătrânește urât. Dar și de o efectele unei ideologii modernizatoare de secol 19, aseptică și precisă. Nu repugnă birocraților și inginerilor doar ideea unei case de balegă cât, mai ales, o casă care își schimbă forma („lucrează”) de la an la an. Pur și simplu podelele, termopanele, țevile și ușile existente în comerț nu sunt gândite să facă față la așa ceva. More…

Apel public de condamnare … şi ceva în plus 7

Nu se întâmplă des ca Civitas Politics să ia o atitudine comună asupra unui subiect. Există suficiente locuri cu disciplină militantă şi nu suntem unul dintre ele. Dar problema atacului asupra organizatorilor unei piese de teatru despre istoria gay vizează libertatea de expresie şi ni s-a părut cumva că este şi în curtea noastră. După cum spune o notă editorială mai veche încercăm să „evităm tonul auto-suficient, mesianic, afirmaţiile universaliste şi mascarea propriilor convingeri intime drept fapte”.

Dincolo însă de apelul public la autorităţi, merită să ne gândim la violenţa simbolică ce a marcat acest an. De la inamicii Elenei Udrea din Piaţa Universităţii până la hipsterii cu tricouri marinăreşti din Piaţa Victoriei, am redescoperit cu toţii plăcerea atacului virulent şi al tuşei groase. Iar campania Antenei 3 împotriva CCR a dus violenţa de limbaj acceptabilă în public la un nou nivel.

Nu sugerăm nimănui corectitudine politică. Nu trebuie ca vocile moderate să amuţească de frica extremiştilor. Dar facem un apel la discernământ. Chiar dacă violenţa publică este scăzută în ţara noastră, violenţa privată se manifestă constant. În timp ce chinezii, musulmanii sau maghiarii nu (mai) sunt obiectul violenţelor, femei, copii, ţigani, homosexuali sunt în continuare abuzaţi, uneori mortal. Dacă nu putem împiedica violenta privată, să o împiedicăm măcar să se extindă în spaţiul public.

Ni se spune că urmaşii noştri vor fi aculturalizaţi forţat, statul de drept se va dizolva, brigăzile DNA/ USL vor teroriza ţinutul în timp ce stăpânii oculţi de la FMI/ Kremlin vor seca ţara de avuţii. Se întâmplă prea des ca şi noi, cetăţeni şi producători de conţinut online să cădem pradă acestor fantezii; nu doar moderaţia a căzut victimă în ultima vreme ci şi realismul. Dar ele nu sunt nevinovate. Cochetând cu aceste scenarii apocaliptice încurajăm şi legitimăm reacţiile de apărare care pot degenera în violenţă directă.

În acest spirit ne alăturăm şi noi apelului publicat de Miliţia Spirituală şi Dilema Veche.

Andrei Tiut
George Vişan
Ioan Tănase
Irina Pop
Raluca Toma
David Stancu

PS Din afara blogului au decis să ni se alăture:

Irina Lonean (Bujder) (irinalonean.blogspot.be)

Mihaela Biolan (twitter.com/MihaelaBiolan)

Disonanțe cognitive, dreapta românească și libertatea de expresie și conștiință 5

Săptămâna trecută pe Contributors.ro ( dar și pe alte canale similare) am asistat la o dezbatere interesantă despre libertatea de conștiință, înclinațiile ideologice ale intelectualilor de centru-dreapta când este vorba de libertățile și drepturile civile, rolul bisericii în societate, separația dintre stat și biserică, toleranță și modernitate. Dezbaterea nu a atins în detaliu toate aceste puncte, dar dacă cineva citește cu atenție textele respective aceste teme se regăsesc ușor. Bineînțeles calitatea argumentelor a variat, pe alocuri recurgându-se la atacuri la persoană – dar dat fiind că în general calitatea dezbaterilor din spațiul public românesc nu este foarte ridicată, acest fapt nu este important. Important e că a avut loc. More…

Srdja & Wael: arta de a face o revoluţie Răspunde

„Pe 21 decembrie, în Sibiu, cam pe la ora 8 dimineaţa, am păşit de pe trotuar (unde mă făceam că am treabă) pe stradă (în grupul de manifestanţi). De atunci sunt un om liber.” (Dan Perjovschi despre „Revoluţia mea”.) More…

Extremele se atrag, însă cea stângă beneficiază încă de tratament preferenţial în raport cu cea dreaptă 8

Deşi au trecut circa 20 de ani de la căderea comunismului, ideologia totalitară de extremă stângă şi numeroasele reformulări, justificări, rectificări, nuanţări şi dezvoltări ale acesteia continuă să beneficieze de un tratament (supra)preferenţial la nivel politic, academic şi în masa largă a opiniei publice comparativ cu ideologia totalitară de extremă dreaptă. Acest lucru este cu atât mai de neînţeles cu cât ideologia totalitară de extremă stânga este prioritară în raport cu ideologia totalitară aşa-zis de extremă dreapta, care nu a fost decât o reformulare a acesteia din urmă, şi a fost mult mai longevivă şi mai distructivă. Mai mult, deşi acest lucru se aminteşte rar, chiar şi anumite elemente care particularizau ideologia totalitară de dreaptă – în esenţă exploatarea unui filon tradiţionalist şi xenofob – au fost asimilate în timp, deşi la o intensitate mai scăzută, de majoritatea regimurilor totalitare de stânga. More…

Concurenţa şcolară versus planificare centralizată Răspunde

Soluţia ieşirii din acest impas, care nu face decât să transforme corupţia într-o activitate normală şi pe scară largă în societate, este eliminarea sistemului de învăţământ administrat birocratic de stat, care alocă accesul în şcoli după principiul „legării de glie”, şi introducerea unui sistem de învăţământ concurenţial, finanţat prin vouchere individuale care urmează elevul sau o taxă negativă („credit educaţional”) pe venitul părinţilor/tutorilor, un sistem care permite alocarea transparentă şi liberă a accesului la şcoli conform cererii şi ofertei. More…

153 de ani de la alegerea lui Alexandru Ioan Cuza pe tronul Moldovei Răspunde

Carol Popp de Szathmary - principele Alexandru Ioan Cuza (colecţiile Muzeului Naţională de Artă a României, Bucureşti)

Astăzi se împlinesc 153 de ani de la alegerea „nobilului republican” Alexandru Ioan Cuza – în data de 5 ianuarie 1859, conform calendarului iulian/17 ianuarie 1859, conform calendarului gregorian – pe tronul Principatului Moldova. În memoria acestui eveniment crucial din istoria României – care a pavat, pe de o parte, drumul spre unificarea naţională odată cu dubla sa alegere pe tronul Ţării Româneşti de către Adunarea Obştească din Bucureşti,  în data de 24 ianuarie/5 februarie a aceluiaşi an,  şi care a pus bazele, pe de altă parte, redobândirii independenţei Principatelor române faţă de suzeranul Imperiul Otoman, „protectorul” Imperiul Rus şi garantele puteri ale Concertului european (Franţa, Anglia, Imperiul Habsburgic, Prusia şi Regatul Sardiniei şi Piemontului) –  întrerupem „programul obişnuit” din ultimele zile  pentru o scurtă evocare :

More…

Tocqueville despre democraţie Răspunde

În ultimii ani, atât preşedintele Traian Băsescu cât şi liderii opoziţiei bicefale s-au întrecut şi se întrec în mod agresiv în supralicitarea democraţiei populare, declanşând haotic referendumuri, lansând apeluri către popor şi instigând demonstraţii de stradă pro şi contra; însă – aşa cum a descoperit Alexis de Tocqueville cu două sute de ani în urmă – democraţia fără limite, fără reguli procedurale şi fără respectul unor valori mai înalte se reduce întotdeauna la tirania pasiunilor oarbe şi schimbătoare ale mulţimii :

More…

Astăzi, cu 72 de ani în urmă, în Basarabia Răspunde


More…

O aniversare politică tristă Răspunde

Azi ar fi trebuit să fiu pe vapor, în larg, departe de ţărmurile româneşti. E ultima zi a anului 1947.

More…