Ghidul jihadistului Răspunde

marais

Gherila urbană a ajuns pe străzile Europei. Masacrarea redacției Charlie Hebdo, apoi atacurile de vineri, 13 noiembrie, confirmă sinistra nouă normalitate.

Gherila urbană sub forma swarming-ului, a roiului de atentate simultane, un tipar deja probat în atacurile din Mumbai din noiembrie 2008, oferea coordonatele ideale ale succesului. Publicul țintă pare a fi preponderent „generația jihadului individual“ (cum este numită la nivelul procurorilor francezi specializați în cazuri de terorism) și care, după cum se conturează din profilul atacurilor din ultimii ani, expune o rezervă inepuizabilă: Mohammed Merah (Toulouse, 2012), frații Țarnaev (Boston, 2013), frații Kouachi (Paris, 2015) sau Ahmed Coulibaly, cel care a luat cu asalt băcănia evreiască imediat după masacrul de la Charlie Hebdo. Și fiecare dintre ei este un Anders Breivik în oglindă. Nu au neapărat nevoie de infrastructura organizației, dar trebuie să întrupeze spiritul ISIS. În mod ideal, „singura conexiune cu Statul Islamic este ideologică“. Să ne amintim că atentatorii Charlie Hebdo au trebuit să-și facă un credit la bancă pentru a-și cumpăra armele folosite. More…

Dezvoltare regională în România. Cum să devenim performeri ? Răspunde

12240122_1230685696957936_3396363836603267183_n.jpg

invitație de Grațian Mihăilescu

Joi, la sediul Institutului European din România, începând cu oră 10, are loc conferința organizată de Institutul de Studii Populare, Fundația Hans Seidel și Institutul pentru Dezvoltare Locală, „Importanţa dezvoltării regionale pentru viitorul României”, eveniment în cadrul căruia se va lansa un policy brief, urmat de o dezbatere. Printre invitați vor fi Leonard Orban, Grațian Mihăilescu, Gabriela Drăgan, Radu Magdin, Dan Cărbunaru, Wienfried Senker. Evenimentul va fi moderat de Răzvan Orăşanu. More…

O criză de securitate Răspunde

Europe-Headline-News-Now-Refugee-Crisis-650x439

Probabil una dintre marile probleme ale decidenților europeni este deficitul de atenție strategică. Astăzi se ocupă de criza ucraineană, mâine de Grexit, poimâine de refugiați. Reacționează emoțional și aparentul lor leadership nu depășește durata unui breaking-news. Campania NATO din Libia împotriva lui Gaddafi oferă exemplul perfect. Considerată inițial drept un model de intervenționism de succes, patru ani mai târziu este mai degrabă o rețetă sigură de fabricare a unui stat eșuat. Sub presiunea jurnalelor de știri și sub spectrul repetării unei noi Srebrenica, aviația franco-britanică s-a grăbit să oprească avansul armatei guvernamentale către Benghazi. Ulterior, sprijiniți de Alianță, rebelii vor triumfa împotriva regimului Gaddafi, fără însă ca operațiunea mandatată de Consiliul de Securitate să fie urmată de un efort persistent de stabilizare post-conflict. Rezultatul? Libia post Gaddafi devine o Somalie mediteraneană, un tărâm „al războiului tuturor împotriva tuturor“ și unul dintre principalii exportatori de refugiați care iau drumul Europei.

Sunt voci care cred că o operațiune UE ar fi trebuit să urmeze celei desfășurate de Alianță. „NATO și-a îndeplinit misiunea fixată de Consiliul de Securitate. Rezoluțiile 1970 și 1973 cereau NATO să instituie o carantină maritimă împotriva comerțului cu arme și o zonă de interdicție aeriană deasupra Libiei pentru a proteja populația civilă. NATO a făcut toate aceste lucruri și misiunea în coordonatele mandatului Consiliului de Securitate s-a încheiat. Responsabilitatea post-conflict cădea în sarcina ONU și într-o oarecare măsură în sfera UE, fiind organizația internațională cu cel mai mult de câștigat prin implicarea în reconstrucția post-conflict. Este evident că un grad mai mare de particpare post-conflict din partea ONU și a UE ar fi putut schimba complet situația pe care o avem astăzi. Dar asta nu era o responsabilitate NATO, ci una a UE“, crede astăzi amiralul James Stavridis, fostul comandant suprem al Forțelor Aliate din Europa. More…

Camp David: Relansarea relațiilor dintre Washington și capitalele Sunnite Răspunde

Gulf-Cooperation-Council-Summit-at-Camp-David_6_1

Văzut din perspectiva Riadului, Orientul Mijlociu este de nerecunoscut: o Americă pe pilot automat, inerțială, chiar în retragere; un sistem al statului națiune sub asalt în Siria și Irak; o amprentă iraniană tot mai răspândită prin extensiile sale proxy – Hezbollah (Liban), gruparea Houthi (Yemen), milițiile șiite (Irak), regimul Assad (Siria). Și toată efervescența agresivă iraniană, în absența unei arme nucleare în mâinile Teheranului. Este genul de realitate care a forțat un aliniament greu de imaginat cu câțiva ani în urmă: o apropiere între Israel și arabii sunniți, o formulă în care, pentru unele capitale sunnite, Ierusalimul devine mai de încredere decât Washingtonul.

Perspectiva unui posibil acord nuclear cu Iranul devine o variabilă care poate complica încă și mai mult peisajul strategic deja schițat. Suspendarea sancțiunilor ar putea însemna deblocarea unor sume semnificative de bani, care pot fi folosiți pentru finanțarea arhipelagului de mișcări proxy deja existent, consolidând și mai mult rolul distructiv al Teheranului în regiune. More…

Iran: Acord controversat pentru o pace potențial fierbinte Răspunde

Secretary_Kerry_greets_Iranian_Foreign_Miniser_Zarif

Iranul se află în poziția Uniunii Sovietice post-Vietnam, când SUA erau interesate de destindere, dar și de reasigurarea statelor aflate sub asaltul unor campanii subversive alimentate de Moscova.

Istoria recentă ne arată că, atunci când o putere regională cu agendă revizionistă devine conștientă că a atins un anumit prag de imunitate militară, aceasta poate fi împinsă de noua conjunctură să conteste prin metode subversive statu-quo-ul local. Este cazul Pakistanului, care, la adăpostul umbrelei sale nucleare, a început să cultive o pleiadă de organizații teroriste pentru a submina controlul Indiei asupra Kașmirului. „Nuclearizarea a încurajat utilizarea militantismului. (…) Dezvoltarea unor capacități nucleare clandestine, ulterior la vedere, par să fi încurajat Pakistanul să-și urmărească cele mai îndrăznețe aspecte ale strategiei sale proxy fără teama unor consecințe serioase“, concluziona Christine Fair, profesor la Georgetown, în cartea să publicata anul trecut, Fighting to the End: The Pakistan’s Army Way of War. Din această perspectivă, amânarea cu un deceniu a unui astfel de scenariu și a introducerii variabilei nucleare în ecuația unei regiuni și așa profund instabile este în interesul tuturor. More…

München 2.0: între rima istoriei și un viitor alternativ 1

ukraines-president-petro-poroshenko-german-chancellor-angela-merkel-u-s-vice-president-joe

În urmă cu 77 de ani, în 1938, Conferința de pace de la München devenea  simbolul conciliatorismului lumii libere în fața agresiunii naziste. Oare cum va reține istoria conferința de securitate din 2015?

Cu o săptămână înainte de Conferința de Securitate de la München, un raport făcea înconjurul Washingtonului. Dincolo de emblema instituțională, reunind câteva dintre cele mai influente think-tank-uri în materie de politici de securitate națională (Brookings Institution, CNAS, Atlantic Council), acesta era produsul unor personalități cu greutate din prima Administrație Obama. Ivo Daalder (fostul ambasador SUA la NATO), James Stavridis (fost SACEUR, cel mai înalt ofițer din ierarhia militară a NATO) sau Michele Flournoy (fostul număr trei în Pentagon) erau printre principalii semnatari. Din grup mai făcea parte și Strobe Talbott, fostul adjunct al lui Madeleine Albright în vremurile de glorie ale primei extinderi NATO, un veteran al creionării politicii externe americane față de Rusia anilor ‘90. Prezența acestor foști decidenți, asociați administrațiilor democrate, este simbolică pentru că anulează ideea conform căreia vorbim exclusiv de o presiune venită din partea republicanilor pentru înarmarea Ucrainei. More…

Principii noi pentru regimul partidelor politice 2

Comisie
[A]ceastă comisie este un punct de întâlnire pentru toate modificările care afectează regimul partidelor. În ședința de ieri au fost acceptate în general principiile Campaniei Politică fără Bariere, ceea ce ne face face să fim mulțumiți și prudent optimiști. More…

Obama şi Merkel văd problema ucraineană prin aceeaşi lentilă Răspunde

2013-06-19-obama-merkel-pk

Deşi se vorbeşte despre eventuale clivaje între Germania şi Statele Unite pe opţiunile pe care Vestul le are la dispoziţie în Ucraina, o privire mai atentă la poziţia lor de fond indică alte concluzii. În esenţă, atât Berlinul cât şi Washingtonul îmbrăţişează doctrina „aşteptării strategice”(strategic patience), mizând pe faptul că o diplomaţie conciliantă dublată de sancţiuni severe care lovesc în inima economiei ruseşti îl vor descuraja pe Puţin, mai devreme sau mai târziu, să escaladeze conflictul.

Din această perspectiva este important să analizăm nucleul dur al celei mai recente Strategii de Securitate Naţională, un document lansat public în urmă cu două săptămâni şi care a fost întârziat mai bine de un an de zile, foarte probabil deturnat fiind de ascensiunea Califatului Islamic precum şi de invazia hibridă a Ucrainei: „trebuie întotdeauna să rezistăm tentaţiei de a supra-reacţiona, atunci când luăm decizii bazate pe frică. (…) Provocările pe care le avem de înfruntat necesită răbdare strategică şi persistenţa”, rezumă chiar Obama poziţia echipei sale care preferă politici prudente şi nu reacţii emoţionale, instinctive ghidate de breakingnews-uri. În fond, lecţia pe care Obama a extras-o din răspunsul post 9/11 ţine de supraextinderea militară şi de predispoziţia de a vedea fiecare problema de securitate globală printr-o lentilă militară. În această lectură se regăseşte în parte şi ceea ce dorea să transmită administraţia să prin politică de rebalance, miza fiind nu doar un pivot geografic (dinspre Orientul Mijlociu şi AfPak către Extremul Orient) cât una de atitudine şi priorităţi. More…

Ce mai cenzurează guvernul chinez Răspunde

Cenzura in China

Gary King și colegii săi de la Universitatea Harvard au lucrat pe o bază de date cu postări în mediile sociale chineze pe careputeau vedea ce conținut a fost cenzurat (șters) și ce conțînu a rămas. De aici au construit o imagine a modului în care funcțioenază cenzura manuală în China. Se pare că autoritățile nu simt de fapt nevoia să cenzureze într-un fel semnificativ critica per se. Autorii chiar speculează că guvernul folosește aceste informații ca să elimine cazurile de corupție care pun în pericol sistemul.

Tipurile de conținut care sunt cenzurate sunt trei. Primul tip ține de temele care pot mobiliza acțiune colectivă. Prin acțiune colectivă autorii includ orice poate duce la mișcarea fizică a oamenilor. Acțiunea colectivă poate fi inclusiv pro-guvernamentală fără ca prin aceasta să scape de cenzură. V-ați putea întreba cum poți mereu să afli dinainte ce are potențial de mobilizare și ce nu. Un rol important îl joacă probabil experiența cenzorilor și a statului. O altă strategie este excesul de zel. Temele care pot crea mobilizate sunt cenzurat integral, indiferent dacă autorul conținutului însuși instigă la mobilizare sau nu, indiferent dacă este pro-guvernamental sau nu. More…

Marele pariu al lui Obama în Asia Răspunde

130916

În cele din urmă, este singura modalitate de a asigura prin fapte credibilitatea pivotului asiatic, precum și a pachetului de reacție rapidă anunțat la cel mai recent summit NATO pentru protejarea flancului estic al Alianței. Desigur, toate acestea sunt măsuri ne­cesare, dar insuficiente pentru că nu răspund pe deplin datelor actuale ale mediului de securitate contemporan. Pe scurt, s-a vorbit mult în ultimul timp de o criză de credibilitate a garanțiilor de securitate oferite de Statele Unite. Și pe bună dreptate. Fun­da­ția tehnologică pe care se sprijină aceasta este tot mai demodată, tot mai îngustă, în măsura în care competitorii au recuperat decalajul, investit masiv în tehnologii care anulează avantajele competitive care până nu de mult erau o marcă înregistrată americană și care transformau SUA într-o putere expediționară globală. Însă avantajele sale rămâneau fără egal într-o lume în care capacitatea de a domina mările, aerul și spațiul erau fără rival. Dar de ani buni, arsenalele antiacces și de interdicție regională deținute de China și Rusia proliferează: „sisteme anti-navă, antiaeriene, antisatelit gândite să contracareze avantajele tradiționale ale SUA, în special capacitatea de a-și proiecta puterea în orice regiune“, avertiza Hagel în septembrie.

Modelul din care se inspiră astăzi Administrația Obama are profunde rezonanțe istorice. A mai fost aplicat de către Eisenhower în anii ’50 (prin așa-numita politică de New Look, când armele nucleare devin principala piesă de descurajare a unei invazii sovietice), dar mai ales de către Administrația Carter în a doua jumătate a anilor ‘70. Aceasta din urmă se afla într-o conjunctură deloc de invidiat: balanța de putere convențională și chiar cea nucleară avantajau net URSS, iar eli­tele militare sovietice ajunseseră să creadă în șansele de reușită ale unei campanii de tip blietzkrieg asupra NATO. În acest context, era nevoie de o strategie de off­set, de o formulă care să compenseze dezechilibrul, investind în avantaje comparative unice Statelor Unite. Ulterior, specularea tehnologiei IT prin dezvoltarea de senzori avansați de recunoaștere și avertizare timpurie, inclusiv de arme inteligente ghi­date prin GPS vor revoluționa balanța de putere din Europa. În definitiv, așa cum arată me­mo­riile lui Robert Gates, Carter este cel care „a pregătit fundația pentru mai toate inițiativele pe care Ronald Reagan le va asuma în zona apărării“, altfel o componentă care a jucat un rol esențial în înfrângerea URSS. Obama își joacă astăzi propria șansa de a fi un Carter de secol XXI. More…