O resetare a politicii externe a lui Obama pe final de mandat? 2

barack-obama

Din punct de vedere tactic, o majoritate republicană în Congres, deopotrivă în Camera Reprezentanților, dar și în Senat, anunță începutul unei gherile parlamentare intense împotriva principalelor inițiative ale Administrației Obama, în special a componentei asistențiale interne – Medicare, Medicaid sau a programului de asistență socială. În același timp, sub leadershipul senatorului John McCain (fostul contracandidat al lui Obama în prezidențialele din 2008), care va prelua conducerea Comisiei Serviciilor Armate, este de așteptat ca politica de apărare națională, precum și multe dintre inițiativele de politică externă ale administrației să fie atent evaluate și dezbătute. McCain este de departe cel mai vocal critic al politicilor articulate de Administrația Obama în crizele recente din Orientul Mijlociu sau din Ucraina.

Pe de altă parte, Obama va fi nevoit să găsească un echilibru între intervenționismul do­rit de republicani și inițiativele de suflet pentru moștenirea sa de politică externă: un acord care să înghețe programul nuclear militar al Iranului (o perspectivă destul de nepopulară în rândurile republicanilor, dar și în cercurile decizionale de la Tel Aviv), cuplat cu pregătirea fundației Pentagonului pentru războaiele viitorului. Această din urmă componentă ar face din Obama un Carter de secol XXI. Și nu ar fi puțin lucru. Dimpotrivă. În definitiv, „Carter a pregătit fundația pentru mai toate inițiativele pe care Ronald Reagan le va asuma în zona apărării“ (în cuvintele lui Robert Gates). Investițiile făcute atunci în tehnologii cheie vor genera o adevărată „revoluție în afacerile militare“, esențială pentru descurajarea sovieticilor și pentru asigurarea supremației militare americane în lumea de după Războiul Rece. Ceva foarte similar se încearcă în aceste zile. More…

Este posibil un parteneriat strategic româno-ucrainean? Răspunde

UKRAINE-UNREST-POLITICS-EU-RUSSIA

Ucraina ar putea găsi în România un partener pentru cooperare în domeniul securității la Marea Neagră, în promovarea unor programe economice, de creștere a investițiilor, programe de mediu, care să ducă în cele din urmă la sporirea stabilității regionale, a predictibilității.

Condiția pentru un parteneriat strategic este ca cele două țări să identifice nișele în care pot construi împreună cu fața spre viitor, de a depăși vechile litigii (drepturile comunităților istorice românești din Ucraina), prin negocierea unor soluții cu bună-credință, și nu de a piti sub covor dosare care zac de câteva decenii pe agenda bilaterală și care sunt sursă de tensiuni între București și Kiev. More…

Ucraina, România și Marea Neagră: oportunități în contextul războiului ruso-ucrainean Răspunde

2014_pro-Russian_unrest_in_Ukraine

Dintr-o perspectivă istorică europeană și a realizării potențialului de cooperare părțile ar trebui să tindă în relația bilaterală către încheierea unui parteneriat strategic ferm. Acesta ar putea deveni una dintre prioritățile politicii externe a Kievului și Bucureștiului, şi acest proiect ar fi servit de pregătirea unui plan de măsuri energetice pentru schimbarea paradigmei relațiilor, cultivarea în opinia publică a ambelor țări a loialităţii uneia faţă de cealaltă.

Prioritățile parteneriatului Ucraina-România pot deveni: cooperarea în asigurarea securității în zona Mării Negre, proiectele comune de cercetare a resurselor naturale din Marea Neagră, crearea de întreprinderi industriale mixte, elaborarea de programe comune ecologice, intensificarea cooperării transfrontaliere, consolidarea contactelor inter-parlamentare și inter-guvernamentale, schimburile în domeniile științifice și culturale, colaborarea organizațiilor societății civile. More…

Limitele campaniei împotriva ISIL Răspunde

Isis fighters wave the group's flag from what is thought to a damaged a Syrian air force jet

„Ceea ce se întâmplă astăzi în Irak este în mare măsură o continuare a vechiului război civil cu nuanțe sectare de dinainte de 2007“, îmi spune profesorul Stephen Biddle de la Universitatea George Washington. Cu alte cuvinte, natura conflictului rămâne aceeași: o dilemă de securitate extremă, un joc de sumă zero cu mize ontologice pentru principalele grupări confesionale ale Irakului. Privit în această cheie, rolul pe care Statele Unite l-au jucat în timpul campaniei de stabilizare condusă de Petraeus după 2007 a fost, ca efect, unul foarte apropiat de Balcanii anilor ’90: un rol de menținere a păcii (peace keeping). Așadar, Washingtonul era un mediator, un arbitru între Bagdadul devenit un centru gravitațional șiit și populația sunnită. Mai mult, devenise un protector al revoltei tribale din Anbar împotriva Al Qaeda.

„Există o perspectivă foarte populară în Washington astăzi că ISIL este produsul războiului civil sirian. Însă în Irak problema este în mod esențial una irakiană. În 2007, Maliki nu a devenit peste noapte un Thomas Jefferson sau un George Washington. El și-a arătat disponibilitatea de a coopera cu sunniții numai sub presiunea constantă a americanilor și a capitalului de presiune exercitat de aceștia. Când pârghiile au dispărut, presiunea s-a evaporat, iar Maliki s-a întors la instinctele sale politice tradiționale „marginalizarea și oprimarea sunniților“, spune Stephen Biddle. În acest context, răspunsul acestora din urmă a fost unul cât se poate de rațional: alianța cu un actor violent care putea să le ofere protecție împotriva unui guvern prădător. Toate acestea sunt detalii cheie pentru a înțelege nu doar stadiul în care ne aflăm acum în Irak, de ce am ajuns aici, dar și de ceea ce va fi nevoie pentru a stabiliza această societate. More…

Putin şi jocurile foamei Răspunde

Vladimir Putin chairs a meeting of the Presidential Council for Civil Society and Human Rights at the Kremlin

Astăzi Rusia este slabă, însă trăim în epoca răspunsului asimetric, în vremea celui slab. Acum suficient este să ai capacitatea de a submina, tulbura, de a sădi îndoială față de vechea ordine. Victoria are un cu totul alt înțeles. Și din această perspectivă campania Rusiei este un succes. Nu a schimbat doar frontierele Ucrainei, dar a schimbat și percepția europenilor. Acum Europa încearcă să-și reducă expunerea în relația cu Rusia, să se închidă. Aici este marea victorie a Rusiei. Pentru că amenințarea pe care Rusia o reprezintă astăzi este foarte similară cu cea a unei amenințări teroriste. Nu sunt suficient de puternici pentru a câștiga în sens convențional, dar au suficientă putere pentru a-i face pe oameni să se îndoiască de natura constituțională a propriilor regimuri. Pot să forțeze schimbarea acționând din interior. Viktor Orbán este exemplul cel mai proeminent, de insider care începe să ridice întrebări despre natura democrației, să se îndoiască de ordinea europeană. Ceea ce s-a întâmplat în Ucraina este în esență o problemă a UE și a Europei, dar nu în sensul în care Rusia va invada Varșovia sau Bucureștiul. Nu cred asta.

Putin este rațional, dar pentru a-i înțelege raționalitatea trebuie să înțelegem mai întâi natura regimului său și vulnerabilitățile sale structurale. Economic, el depinde de lucruri pe care nu poate să le controleze: prețul petrolului și al gazului. Pentru a diminua această incertitudine și expunere, el forțează acum un control politic și cultural total. Și dacă nu ar fi mers până la capăt în cazul Crimeei, ar fi devenit ținta atacurilor naționaliștilor. Din această perspectivă, atacul asupra Crimeei a fost unul motivat de prea multă slăbiciune și vulnerabilitate internă, pentru a-și asigura supraviețuirea politică. Și a reușit să recreeze acea majoritate imensă de dinainte de 2012. Dar este o majoritate de alt tip: masiv politizată, încărcată emoțional, instabilă. El însuși se teme că o poate scăpa de sub control. Pentru naționaliștii ruși, Estul Ucrainei reprezintă ceea ce războiul civil spaniol a fost pentru comuniștii sovietici. More…

Campania lui Obama împotriva ISIL Răspunde

U.S. Navy Targets Gaddafi Military Sites On the Libyan Coast

De câteva săptămâni, America se află din nou în război în inima Levantului. Washingtonul a reușit să mobilizeze o coaliție de 40 de state într-o campanie care se desfășoară simultan pe mai multe fronturi: un război aerian deopotrivă în Siria și Irak, în prim-planul căruia se află SUA; o ofensivă terestră în Irak, centrată pe forțele Bagdadului și pe milițiile kurde; un program de antrenament și echipare a opoziției siriene, în tabere găzduite de Iordania și zona kurdă; un efort internațional – sub umbrela Rezoluției 2178 a Consiliului de Securitate – prin care se încearcă stoparea fluxului de luptători străini care se alătură cauzei Califatului Islamic – ISIL (un număr care pare să fi ajuns la 15.000, dintre care 1.500-2.500 provin din Europa și 1.000 din Asia). Sunt câteva concluzii care se desprind când analizăm cele mai recente lovituri aeriene desfășurate de SUA împotriva forțelor ISIL.

Mai întâi, bombardamentele s-au concentrat masiv pe ținte strategice din Siria situate în apropiere de Allep, Raqqah și Dayr az-Zawr. Aceasta este o măsură care se înscrie în logica exprimată de pre­șe­din­tele Obama și care vizează degradarea sistematică a capacităților ISIL. Și totuși, de ce este Siria centrul gravitațional al loviturilor? Răspunsul îl aflăm din istoria nu prea îndepărtată. În mod tradițional, una dintre lecțiile învățate de Statele Unite deopotrivă în Vietnam și în Afganistan este aceea că victoria devine imposibilă atunci când inamicul dispune de un refugiu teritorial în țara vecină capabil să ofere mișcării nu doar adăpost, tabere de antrenament, dar mai ales perspectiva realimentării cu resurse. „Am permis inamicului să mențină un adăpost. Nu am făcut nimic niciodată în legătură cu Vietnamul de Nord, însă inamicul a putut astfel să se realimenteze, să se regrupeze, păstrându-și intactă capacitatea de planificare. Ori de câte ori există un astfel de adăpost, atunci avem o problemă“, mi-a spus recent generalul Tony Zinni, fost șef al Comandamentului Central, într-un interviu pentru Small Wars Journal. More…

Războiul limitat al Moscovei și efectele asupra României Răspunde

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În ultimii 25 de ani nu a contat dacă statele central și est-europene aveau sau nu armate sau politici de securitate în adevăratul sens al cuvântului. Nu exista un prădător în ecosistemul imediat, aveau securitatea garantată de cea mai puternică națiune de pe pământ, iar într-un astfel de mediu „călătoria clandestină“ era aproape o opțiune naturală.

Majoritatea statelor de frontieră par să fi adoptat mentalitatea mainstream europeană, că pot neglija investițiile în hard power fără a exista consecințe negative. Este o perspectivă care ignoră realitatea centrală, aceea că frumusețea sistemului UE, capacitatea de a investi în dimensiunea bunurilor sociale, în detrimentul componentei militare, a fost posibilă pe fondul unei umbrele de securitate oferite de Statele Unite ale Americii. După Crimeea, Belgia își poate permite să neglijeze investițiile în propria apărare, Cehia și România – nu. More…

Limitele doctrinei Obama 1

_77409066_obama_cameron_pa

Criza din Ucraina, precum și ascensiunea forțelor Califatului Islamic au surprins Casa Albă. În cele din urmă sunt variabile care ar trebui să impună o regândire a doctrinei americane de politică externă.

Devine tot mai răspândită ideea că „stabilitatea este doar temporară fără buna guvernare“, după cum concluziona și un oficial care se pregătește să părăsească administrația. Este exact lecția învățata de Obama în Libia și care îl ține acum departe de Siria sau de revenirea terestră în Irak, pentru că, în cele din urmă, nota de plată aferentă va aparține tot Statelor Unite. În evaluarea administrației, componenta principală de răspuns în Orientul Mijlociu presupune formularea unor proiecte de societate capabile să răspundă aspirațiilor majorității sunite din Siria și minorității sunite din Irak. Dar vorbim de o sarcină mult peste disponibilitatea politică a administrației de a implica Statele Unite într-un nou exercițiu de state-building la o scară infinit mai complexă decât ceea ce își asumase George W. Bush și una care depinde mai degrabă de voința Bagdadului și, eventual, de mobilizarea ajutorului statelor sunnite din regiune. More…

Ce să înțelegem din protestele din Ferguson, Missouri? Răspunde

Police Shooting Missouri

Paradoxul luptei împotriva criminalității din SUA este încă o realitate – deși criminalitatea este în scădere, în timp, „militarizarea” a crescut în rândul poliției. Din anii 1990 încoace, poliția a acumulat cantități impresionante de armament și echipamente militare. Înarmarea și utilizarea tacticilor dure cu frecvență crescândă este acum descrisă ca reprezentând „militarizarea poliției”. Alte proteste au demonstrat faptul că aplicarea excesivă a forței și lipsa comunicării pot alimenta violențele.

SUA se confruntă cu declinul dezvoltării urbane, iar suburbia a devenit vulnerabilă la șomaj, sărăcie și sub-finanțarea serviciilor publice, fenomene pe care le asociem cu inner city-ul american. Chiar și familiile de clasă mijlocie au fost lovite de recesiunile anilor 2000, iar cetățenii sunt frustrați de incapacitatea autorităților de a soluționa probleme precum declinul sistemului educațional. More…

Cine va conduce politica externă a UE? Răspunde

eu-flag

Competiția pentru viitorul ministru de Externe al UE se află pe ultima sută de metri. Pe lista scurtă se află Sikorski, Mogherini, Bildt și Gheorghieva. În momente seismice, Europa a dat lideri pregătiți pentru misiuni istorice – Winston Churchill în interbelic sau Karol Wojtyła în anii ‘80. Oare ce va prefera acum? More…

Falsul sentiment de securitate al Varșoviei 1

Radek-Sikorski_2783474k

Calculele unei țări depind de credibilitatea garanțiilor pe care le primește. Este credința care îl determină pe Sikorski să nu repete greșelile din 1939, când Polonia a crezut că era în siguranță.

Scandalul înregistrărilor a zguduit serios reputația Guvernului Tusk. Mai mult, îl expune și îl vulnerabilizează pe ministrul de Externe al Poloniei într-un moment cheie, aflat în plină campanie pentru unul dintre cele mai râvnite portofolii europene, cel deținut până în prezent de Lady Ashton. În general, nominalizarea unui reprezentant din valul estic, mai ales după Crimeea, ar fi un semnal simbolic pentru o Moscovă obișnuită cu lideri europeni care nu deranjează, șterși, care vorbesc perfect limbajul eurocraților, dar a căror autoritate se es­tom­pea­ză în fața capitalelor cu greutate.

Cu Sikorski ministru de Externe, Europa ar intra într-o altă epocă, anunțând disponibilitatea de a juca cu adevărat la scară mare, strategic, în liga marilor puteri. O realitate nu foarte convenabilă pentru mulți. Să nu uităm că energia și viziunea sa personală s-au regăsit în proiectul Parteneriatului Estic și în reconfigurarea NATO pentru a răspunde amenințărilor teritoriale venite dinspre „străinătatea apropiată“. More…

Lecţiile uitate ale reconcilierii din Irak Răspunde

0,,17726729_303,00

Granița dintre Irak și Siria s-a pulverizat, harta Orientului Mijlociu redesenându-se. Armata irakiană se dezintegrează. Milițiile șiite, în special temuta „armata Mahdi“ controlată de Moqtada al Sadr, revin în prim-plan, mobilizându-se pentru apărarea Bagdadului. Pentru mulți observatori Irakul amintește mai degrabă de Europa Evului Mediu sfâșiată de războaie religioase. Ce-i de făcut? O călătorie în istoria recentă poate să contureze câteva răspunsuri.

De departe cel mai important episod pentru stabilizarea Irakului a fost reprezentat de campania din Ramadi începută în vara anului 2006. În imaginarul conflictului a fost un moment tectonic, generând unde de șoc în toate direcțiile și schimbând chiar cursul războiului. O oportunitate unică s-a dezvăluit atunci, imediat speculată de americani. Un clivaj aproape insesizabil apăruse între sunniţi și Al Qaeda. Excesele și radicalismul militanților Al Qaeda ajunseseră în timp să îi îndepărteze tot mai mult pe liderii triburilor sunnite de agenda acestora. More…