Navele Mistral și Marea Neagră 3

Photex MISTRAL TONNERRE

Eroarea politică și strategică comisă de Franța în 2010 când a acceptat să vândă două nave de desant și comandament Mistral începe să se facă simțită și să devină din ce în mai evidentă. Afacerea Mistral a reușit să tensioneze relațiile Franței cu Polonia și statele baltice, cei mai vocali critici ai tranzacției, dar și cea cu Japonia. Privită într-un context mai larg și din perspectiva intereselor Rusiei, această tranzacție reușeste să creeze un nou set de tensiuni în interiorul UE și NATO, dar să și afecteze relațiile Europei cu Japonia, un partener privilegiat al Uniunii – afectând astfel poziția UE în Asia și sporind percepțiile de slăbiciune strategică a proiectului european la nivel global.

În ciuda unor dezavantaje de ordin tehnic și tactic e probabil ca cea de-a doua navă să fie desfășurată în Marea Neagră. Prezența acesteia oferă o serie întreagă de avantaje militare pe care Rusia nu le poate ignora. O navă Mistral în Marea Neagră, care ar putea acționa în Mediterana, ar spori exponențial puterea flotei Mării Negre și ar contribui decisiv la efortul de modernizarea al marinei Ruse. Prezența unui astfel de timp de navă în Marea Neagră ar spori exponențialul militar al Rusiei și ar oferi un avantaj în raport cu celalte state din regiune. Desfășurarea unei nave Mistral ar reprezenta și un răspuns cât se poate de „răspicat” al Rusiei la sporirea prezenței NATO în Marea Neagră. Din punct de vedere politic prezența unei nave Mistral ar transmite un mesaj clar statelor din regiune privind „slăbiciunea” Occidentului și puterea Rusiei. More…

Tragedia MH17 și semnificația sa politică 3

MH14_02_2980598b

Principalul responsabil pentru tragedia aviactică din estul Ucrainei este Federația Rusă, care a creat condițiile care au condus la doborârea cursei civile MH17. În Ucraina nu se desfășoară un război civil între două facțiuni ce își contestă controlul asupra statului, ci asistăm de fapt la o agresiune orchestrată din exterior, al cărei scop este subminarea suveranității și integrității teritoriale a Kievului. Insurgenții din estul Ucrainei sunt agenții de influență ai Moscovei, care acționează în numele acesteia și al căror scop este să preia controlul asupra unor bucăți din teritoriul ucrainean peste care apoi Rusia să-și poate extindă protecția. Cea mai bună dovadă că Rusia îi controlează și se află în spatele separatiștilor ucraineni sunt liderii acestora, doi cetățeni ruși și foști ofițeri ai serviciilor de informații: Igor Girgkin, cunoscut și sub numele Igor Ivanovici Strelkov, respectiv Alexander Yurevici Borodai.

În Ucraina asistăm la o agresiune mascată, un proxy war, prin care Moscova încearcă să dobândească controlul asupra teritoriului vecinului său de la vest prin încurajarea tendințelor separatiste și prin utilizarea unor grupări paramilitare formate în principal din mercenari, interlopi și forțe speciale ruse. Obiectivul Kremlinului în Ucraina este fragmentarea teritorială a acesteia și apariția unor entități teritoriale semisuverane obediente în raport cu Rusia. More…

Flancul estic al NATO – o consolidare parțială 1

_p2a26391

Statele de pe flancul estic al NATO sunt în momentul de față puse într-o situație deloc avantajoasă fiind nevoite să „lupte diplomatic” pe trei fronturi: să convingă Washington-ul să transfere o parte din trupele americane din Germania și Europa de Vest pe flancul estic, să convingă partenerii europeni din NATO de necesitatea acestei redesfășurări de forțe și să reziste presiunilor rusești. În acest context strategic complex summit-ul NATO din Țara Galilor se va dovedi crucial pentru ancorarea flancului estic al alianței, iar membri din Centrul și Estul Europei trebuie să-și argumenteze foarte bine cauza. Asigurarea flancului estic al NATO ar putea primi „o mână de ajutor” din partea Rusiei, dacă Moscova continuă să se comporte agresiv în spațiul fost sovietic.

România, Polonia, Bulgaria și țările baltice nu sunt singure în fața revizionismului și revanșismului rusesc, așa cum a precizat președintele Obama, dar mai au de luptat până când vor primi ceea ce își doresc. More…

Europa a uitat lecţia Solidarităţii Răspunde

d7338fc200c93b8bc5c40553088e24f8641000

În perspectiva sum­mitului din toamnă, NATO se deplasează pe un teren mlăștinos, cu o falie internă intraeuropeană în plină expansiune, amplificată de măsuri luate pe jumătate și care nu corectează nici pe departe dezechilibrul de fond rostogolit din anii ‘90 până astăzi. Rămâne de văzut câte miliarde va pune pe masă Vechea Europă pentru reasigurarea Noii Europe și cât este dis­pusă în al 12-lea ceas să iasă din tradiția măsurilor convenționale, cosmetice, timide. „Ne este greu să înțelegem de ce este OK să existe baze în Germania, Anglia, Spania, Italia, Turcia, și nu în Polonia. De cine apără Germania cei 55000 de militari americani rămași acolo? Vă asigur că Polonia nu este o amenințare. Nici Danemarca nu este o amenințare. Nu știu despre francezi…“, spunea Sikorski la Wrocław pe 7 iunie. Pentru el, soluția este limpede.

Întreaga coregrafie și arhitectură NATO, anchilozată în geografia Războiului Rece, trebuie regândită pentru a reda credibilitatea garanțiilor de securitate oferite de umbrela Alianței. În caz contrar, „dacă Putin le testează și aces­tea eșuează, atunci NATO este terminată“. Și într-o eră în care aliații vorbesc doar de forțe de reacție rapidă (de altfel, în mod tradițional veriga foarte slabă a europenilor) preferând o atitudine mai degrabă „offshore“, iar Moscova își dezvoltă sisteme A2/AD (capacități antiacces și de interdicție regională), un scenariu în care Rusia ține la distanță forțele NATO, blocând realimentarea flancului estic și oferind Alianței un nou fait accomplit pe propiul teritoriu, nu este deloc SF. More…

Edward Lucas: Pericolul unei provocări oportuniste împotriva teritoriului NATO este din ce în ce mai mare 1

russia_03_88951c

O mulțime de oameni susțin că Rusia nu ar întreprinde nimic împotriva NATO. Dar dacă ești Putin și ești convins că NATO este slab, atunci probabil că vrei să testezi această oportunitate. Putin este mare amator de încercări low-cost. Spre exemplu, ce se va întâmpla dacă pune mâna pe un post de frontieră în Letonia și NATO nu face nimic? Cred că pericolul unei provocări oportuniste împotriva teritoriului NATO este din ce în ce mai mare. Am devenit obișnuiți cu ideea invincibilității NATO pe fondul Războiului Rece. Dar nu sunt deloc sigur că NATO a câștigat Războiul Rece. Doar că Rusia nu a fost niciodată tentată să atace Alianța, foarte probabil de teama sistemului de descurajare nucleară desfășurat de Statele Unite. În timpul Războiului Rece, eram mai mult sau mai puțin siguri de faptul că Washingtonul era dispus să riște războiul nuclear pentru a-și apăra aliații europeni. Dar oare mai este dispus să riște astăzi un război nuclear pentru un oraș din statele baltice? Nu sunt sigur.

Relațiile dintre România și Ucraina au fost întotdeauna foarte proaste. În parte, din cauza personalității președintelui Băsescu, problema Moldovei, la care se adaugă și conflictul pentru o amărâtă de insulă. Dimpotrivă, Polonia ar avea mult mai multe motive să urască Ucraina decât România. Naționaliștii ucraineni au ucis în modul cel mai brutal cu putință zeci de mii de polonezi în timpul războiului. Și totuși, relațiile dintre cele două state sunt excepțional de bune. Iar asta este o problemă care desparte Polonia de România. Polonia are un guvern puternic, în timp ce România are unul foarte slab. Mai mult, România este o țară cu o populație numeroasă, însă cu un PIB redus. România poate avea o semnificație tactică, însă, în mod fundamental, Washingtonul se poate baza astăzi pe Polonia, Polonia, Estonia, Polonia, Polonia, Estonia. Mai mult, Polonia și Estonia sunt tot mai interesate de consolidarea relațiilor de apărare cu Suedia și Finlanda. More…

Articolul 5 și statul de drept: despre implicațiile mesajelor lui Biden pentru securitatea regională Răspunde

800_vz4r3akch3tzrmvawvm9snjjegkttez7

În această perspectiva, pe fondul unor responsabilităţi globale tot mai extinse, dar cu o armata tot mai redusă numeric, o capacitate în declin, mutilată de sechestrul bugetar, Washingtonul este forţat să se bazeze tot mai mult pe alianţe puternice cu membri dedicaţi şi capabili să-şi asume partea leului în ceea ce priveşte asigurarea propriei lor securităţi. În această filozofie, accentul cade preponderent pe o formulă low-cost, inovativă, cu o geografie variabilă, diferită de paradigmă prezenţei terestre permanente, statice, preferând mai degrabă activele uşor transferabile şi flexibile: forţe navale şi aeriene, forţe terestre aliniate regional, dar aflate în regim de rotaţie. Oare va reinventa Ucraina dispozitivul strategic american din Europa redistribuind 10.000 de militari de pe vechiul aliniament al Războiului Rece (Vechea Europa) pe flancul estic, aşa cum a cerut Varşovia şi cum aşteaptă şi Bucureştiul? Răspunsul ar fi mai degrabă nu.

Sigur asta nu înseamnă că Uniunea Europeană, America sau NATO trebuie să poarte „războiul” pentru guvernarea Ucrainei în locul Kievului. Intervenţia Vestului se poate face şi altfel, indirect (imaginea de fond ar fi cea a unui Edward Lansdale sau T.E. Lawrence), cu accent pe (re)construcţia, ranforsarea şi acordarea de asistenţă unor sectoare strategice pentru capacitatea de guvernare a Ucrainei. Uniunea Europeană, că „imperiu administrativ şi normativ”, este în particular bine poziţionată şi echipată în acest sens. De-altfel, intervenţiile recente din Balcani, dar mai ales cele din Sierra Leone, Columbia, Filipine din deceniul trecut, iar în trecut în El Salvador (anii ‘80) sau Dhofar (anii ‘60-‘70), arată un astfel de tipar operaţional. Campania afgană, cu toate limitele şi problemele sale, a resocializat Vestul în astfel de practici operaţionale. More…

Franța și criza ucraineană: delicatul echilibrul al intereselor 1

Putin_1380430f

Nava Sevastopol și prezența avioanelor de vânătoare în Polonia, simbolizează dilemele Franței în ceea ce privește relațiile sale cu Rusia în contextul actualei crize generate de anexarea Crimeei. Pe de o parte Franța se solidarizează cu aliații săi din NATO și recunoaște gravitatea acțiunilor Rusiei în Ucraina, pe de altă parte încearcă să nu-și „arunce” în aer cu Moscova.

Reasigurarea simbolică a aliaților NATO de pe flancul estic, cei mai expuși și solidaritatea militară cu restul alianței nu sunt îndeajuns. Este timpul pentru decizii curajoase – care să impună costuri reale asupra Rusiei. În contextul crizei din Ucraina, refuzul livrării navelor Mistral nu este numai o sancțiune care „doare” dar și un gest de responsabilitate în raport cu comportamentul internațional al Federației Ruse. More…

De ce nu are Germania o politică externă în relația cu Ucraina? Răspunde

e7487980-a9dd-11e3-a0f0-a5e8aafb61ea_Merkel-and-Putin

Informațiile oficiale furnizate de Ministerul de Externe de la Berlin oferă doar re­latări sumare despre relațiile politice dintre Germania și Ucraina în contextul situației tensionate din ultimele luni, dinamica raporturilor economice și angajmentele asumate de Fundația pentru Cooperare Juridică Internațională, în vederea construirii unui stat de drept în Ucraina. Mai mult, strategia de politică externă a Germaniei nu menționează Ucraina, nici măcar la pachet cu statele Parteneriatului Estic (PaE). Practic, Germania nu a avut nicio strategie de politică externă în relațiile cu Ucraina și a aplicat doar principiile clasice ale Ostpolitik „schimbare prin apropiere“, care au însemnat, în practică, investiții în economia ucraineană (Germania este al doilea partener economic al Ucrainei după Cipru) și susținerea societății civile angajate în pro­cesul de democratizare. Comunitatea de experți în analiza politică a spațiului ex-sovietic nu a realizat niciun studiu cu privire la relațiile politice Berlin-Kiev, analizele publicate au abordat strict raporturile economice ale Germaniei cu statele CSI și, în principal, cu Federația Rusă.

Anexarea Crimeei și războiul neconvențional pe care Rusia îl poartă acum în estul Ucrainei au fost punctul de cotitură pentru întreaga comunitate de politică externă de la Berlin. Lecția ucraineană a politicii externe germane este una simplă, de geopolitică de secol XIX – actorul care a atentat la pacea și securitatea din Europa trebuie pedepsit. Dar această lecție este greu de acomodat în mentalul unor experți și politicieni obișnuiți cu reguli ale relațiilor internaționale stabilite în secolul XX. More…

Obama în Estul Asiei: Un ritual de reasigurare sub semnul Crimeei Răspunde

la-apphoto-japan-obama-asia-jpg-20140423

Întregul turneu al lui Obama în Asia s-a aflat simbolic sub semnul Ucrainei. Mai întâi, concluziile care s-au articulat pe flancul estic al NATO par să se transforme ușor în coșmarul statelor din Marea Chinei de Sud: „agresiunea împotriva Ucrainei este o schimbare de paradigmă, sfârșitul încrederii în ordinea post-Război Rece. Această ordine, bazată pe respectul suveranității teritoriale, a integrității și inviolabilității frontierelor și pe credința că putem să construim relații fundamentate pe valori comune, s-a prăbușit. Tratatele internționale nu se mai aplică, iar forța brută este din nou legitimă. Regulile au fost aruncate pe fereastră. Lumea s-a întors la jocul de sumă zero“, spunea recent președintele Estoniei, Tomaas Ilves, într-un editorial din Washington Post. Sunt gânduri care rezonează profund, deopotrivă la Manila sau Kuala Lumpur.

La Tokio, cel mai mare semn de întrebare este însă legat de soliditatea garanțiilor oferite de o Americă în plină recalibrare geopolitică și care pare să acumuleze tot mai mult o problemă de credibilitate în respectarea pragurilor ultimative, aparent de netrecut: „liniile roșii pe care președintele Obama le-a stabilit în Crimeea s-au transformat într-un covor roșu“, pe care Rusia mărșăluiește triumfătoare, spune Tetsuo Kotani de la Japan Institute of International Affairs. Mai mult, dacă Washingtonul a ales să reinterpreteze garanțiile date prin Memorandumul de la Budapesta față de integritatea teritorială a Ucrainei, golindu-le de conținut, „de ce ar crede liderii Japoniei că Statele Unite ar face altfel în cazul unor insule îndepărtate și nelocuite, care nu sunt altceva decât o mână de pietre?“, se întreabă Yuriko Koike, un fost ministru japonez al Apărării. More…

Maskirovka: noua față a războiului de la porțile Europei Răspunde

Armed men in Slaviansk

Deși acordul de la Geneva promite, pe hârtie, să dezamorseze criza ucraineană (prin dezarmarea grupărilor armate ilegale și restituirea clădirilor ocupate), ar fi o gravă eroare să ignorăm șablonul operațional folosit de Moscova pentru descompunerea Ucrainei. Ar putea fi în curând reluat în Moldova sau statele baltice.

Metodologia pe care Rusia o aplică astăzi în destabilizarea Ucrainei, cel puțin în stadiul actual, nu se încadrează în ceea ce am considera o agresiune clasică prin mobilizarea de formațiuni compacte de tehnică militară și trupe care iau cu asalt teritoriul unui stat. Sigur, aceste elemente există, dar în coregrafia de back­ground, masate la graniță, mai degrabă ca mesaj politic pentru Occident. Pe scurt, „nu este invazia Irakului, campania Șoc și groază, sau debarcarea din Normandia“, spune Anne Applebaum în Washington Post. Dimpotrivă, în avangarda acestui efort se află o întreagă infrastructură mai degrabă invizibilă, reunind combatanți clandestini, sub acoperire, fără însemne, miliții etnice și, desigur, nelipsitele forțe speciale. More…

Delfinii, Dușa și rușii Răspunde

hans-landa

Zilelele acestea cotidianul rus Izvestia a publicat o știre în care se arăta că pe lângă trupele și navele pe care Statele Unite le va desfășura pe flancul estic al NATO pentru a-și reasigura aliații în fața acțiunile agresive ale Federației Ruse din Ucraina, vor fi trimiși și 20 de delfini militari și 10 lei de mare ai US Navy. Știrea a fost preluată și de agenția de știri rusă Ria Novosti care a prezentat-o în limba engleză pentru a fi preluată și de instituțiile de presă internaționale. Toate bune și frumoase, însă știrea era falsă și era cel mai probabil o intoxicație destinată atât „consumului” intern cât și celui internațional.

Lăsând la o parte presa, aspectul cel mai grav, sau dacă vreți cel mai hilar al „știrii cu delfinii”, este faptul că ea a fost comentată de ministrul Apărării, Mircea Dușa, care nu s-a obosit să o dezmintă, deși poate era cel mai în măsură să facă acest lucru.

Astfel ministrul Apărării a devenit victima și portavocea propagandei rusești, în România. More…

Lecțiile lui Carter pentru Obama Răspunde

the_right_really_really_wants_obama_to_be_jimmy_carter-1280x960

Invazia afgană a generat un șoc strategic pentru administrația Carter, pregătind terenul pentru o repoziționare a Americii în Europa.

Privită într-o perspectivă macrostrategică, politica externă a Administrației Obama din ambele mandate a fost dominată de o recalibrare programatică a angajamentelor militare globale. Mai întâi, accentul cade pe renunțarea la activele toxice, consumatoare de prea multe resurse, precum războaiele din Irak și Afganistan. Ulterior, această secvență a fost completată de imperativul de a sta pe cât posibil departe de formula intervenționismului extins, cu zeci de mii de militari, în campanii cu final deschis, incert, specifice deceniului trecut. De aici, predispoziția de a evita o implicare decisivă în Siria și de a accepta o operațiune sigură, lipsită de riscuri terestre, într-o formulă colectivă, ideală pentru punerea în valoare a capacităților sale chirurgicale, precum în Libia. În general observăm o administrație prudentă, chiar sceptică față de capacitatea Americii de a determina nu doar cum încep războaiele, dar mai ales cum se termină acestea. More…