După intrarea la guvernare USL ar fi făcut câteva mutări care ar trebui să îi pună pe gânduri pe partizanii „reformei statului”. Acordurile cu FMI au rămas în picioare, camerele video de la Bacalaureat sunt tot acolo și, de curând, ministrul Transporturilor a spus că ia în considerare privatizarea CFR.
Desigur momentul de reculegere al Opoziției nu va dura mult. Vom auzi că de fapt reformele au ajuns (surpriză!) la un point of no return sau dimpotrivă, că reformele sunt doar aparente atâta vreme cât nu au girul Monicăi Macovei, al lui Daniel Funeriu sau al specialistului PDL în economie (Andreea Vass?). Dar tema în sine este interesantă.
Pentru USL reformele par să fie pe o poziție fragilă în ordinea priorităților. Pe primul loc se află criza economică la egalitate cu refacerea echilibrului constituțional la starea anterioară. Reformele sunt abia pe o distantă poziție trei. Cu greu ar fi putut fi altfel: USL trebuie să împace electoratul a două partide diferite, să nu frustreze prematur așteptările baronilor locali și să își lase o marjă de negociere în relația cu trustul Intact. Și, să nu uităm, lozinca unității este la fel de importantă pentru fosta opoziție politică pe cât a fost pentru manifestanții din Piața Universității. Așadar USL poate să nu facă reforme, na chiar are mandat din partea populației în acest sens.
La fel de bine poate însă să facă. După alegeri un nou guvern Ponta ar putea avea un nivel de popularitate suficient de înalt ca să treacă legi mai dificile. Apoi, amintiți-vă de SIDEX. Mamutul industrial, evaluat la 10% din valoarea contabilă a economiei românești, neatins de Victor Ciorbea sau Mugur Isărescu a fost vândut de Adrian Năstase aparent fără opoziție sau efort. Este o logică rațională aici: dacă ați fi fost un sindicalist sau un afacerist corupt, dumneavoastră cine ați fi vrut să vă privatizeze? În asemenea cazuri partea mai conservatoare poate juca, voit sau nu, rolul „polițistului bun”, oferind oponenților reformei siguranța că au negociat cel mai bun aranjament posibil.
*
Astfel, guvernul Ponta și potențialul președinte Antonescu au mâna liberă să facă reformă – sau nu – după cum doresc. Dar de ce și-ar dori una sau alta?
În primul rând ar putea să facă reforme (sau măcar să pară) pentru a-și consolida popularitatea pe termen lung. Actualul nivel de popularitate ar putea chiar să mai crească, noua lege electorală ar putea să consolideze majoritatea în Parlament dar după aceea drumul este mai degrabă la vale. Este în interesul USL să nu abandoneze cu totul agenda reformistă, ba chiar să susțină că o întărește, pentru a nu da muniție Opoziției (oricare ar fi această opoziție)
Apoi domnii Antonescu și Ponta sunt cei care i-au dat jos pe Călin Popescu Tăriceanu sau Adrian Năstase. Domnii Tăriceanu și Năstase sunt aceia care au ținut piept prin hotărâre și iscusință lui Traian Băsescu și Ion Iliescu. Domnii Iliescu și Băsescu sunt cei mai populari și printre cei mai puternici politicieni români după ’89. Ori, un asemenea pedigree obligă. Adversarii USL ar dori să credem că cei doi co-președinți sunt grăbiți să se supună mogulilor, baronilor, sau (de ce nu?) influenței ruse. Presupunerea mea este mai degrabă contrară: cu o asemenea ascendență intenția cea mai probabilă este aceea de a supune respectivele partide. Crin Antonescu a făcut deja pași în acest sens; Victor Ponta se mișcă mai lent, dar pe termen lung probabil are de ales între dominare și supraviețuire.
În sfârșit există presiunile externe pe care le știm și cele care vor veni. Și diverse proiecte de reformare ale Uniuni însăși.
Ce stă în calea acestor factori ? După cum am sugerate deasupra, mogulii și baronetul. Altfel spus, corupția. Dar dus la extrem acest argument încetează sa fie politic, sau chiar cultural și începe să fie de-a dreptul moral. Este un fel de a spune – în mod coerent cu strategia Macovei – că nu poți face reformă cu oameni răi. Ar fi greșit să credem așa ceva.
În realitate interesele unor grupuri/organizații corupte sunt mai complexe. Ele au nevoie de o populație cooperantă și o economie care, totuși, să producă. De aceea o corupție … „luminată” va căuta să atragă fonduri UE sau să creeze valoare în economie iar o parte din aceste beneficii vor fi redistribuite spre populație. În termeni mai vulgari, trebuie să hrănești vaca spre a o putea mulge.
(De remarcat că vorbim aici pe termen scurt. Pe termen mediu o guvernare coruptă dar binevoitoare poate duce încuraja ineficiența și distorsiona piața, aducând România în situația Greciei)
*
Astfel, este de așteptat ca USL să se preocupe de realizarea unor reforme – nu neapărat în forma canonizată de PDL, dar nu fără sinceritate. Cât de intense vor fi aceste reforme va depinde de dinamica politică. O alianță între lideri și populație contra baronilor locali va duce la reforme mai intense pe când lipsa acesteia la pași mai moderați. Contează și ce fel de reforme vor fi făcute. O strategie bazată pe exploatarea de resurse naturale sau absorbția fondurilor europene ar putea aduce beneficii pe termen scurt; o strategie bazată pe creșterea productivității ar putea duce România pe calea unei dezvoltări sustenabile.
Pe teme asemănătoare:
Civitas Politics 
Pingback: PDL – USL, „mizerii” diferite «
Pingback: Cum de este posibil ca dl Corlăţean sa o numească pe dna Kovesi… oriunde « Civitas Politics