Mesajul Flancului Estic pentru NATO 1

646x404

Octavian Manea despre dilemele de securitate de pe flancul estic

Dacă Summit-ul NATO din Țara Galilor a fost despre reasigurare, cel de anul viitor de la Varșovia va avea ca misiune credibilizarea descurajării pe Flancul Estic. La București s-a făcut primul pas.

Oare realizăm cât de ridicolă este situația? NATO nu are voie să-și mute forțe în Est, în zona sa de responsabilitate, pentru că Rusia intră în fribrilații generând o spirală a insecurității. Pe de altă parte, Moscova nu are absolut nicio constrângere în a plasa pe Flancul Estic echipamente gândite să neutralizeze tocmai capacitatea Alianței de a-și apăra membrii expuși. Este genul de context care deschide tentația blitzkrieg-ului, a mișcărilor bruște. Varșovia trebuie să repare această breșă din sistemul de descurajare al NATO pentru că tot mai mult Alianța are o problemă de acces în regiune. More…

Reclame

Ghidul jihadistului Răspunde

marais

Gherila urbană a ajuns pe străzile Europei. Masacrarea redacției Charlie Hebdo, apoi atacurile de vineri, 13 noiembrie, confirmă sinistra nouă normalitate.

Gherila urbană sub forma swarming-ului, a roiului de atentate simultane, un tipar deja probat în atacurile din Mumbai din noiembrie 2008, oferea coordonatele ideale ale succesului. Publicul țintă pare a fi preponderent „generația jihadului individual“ (cum este numită la nivelul procurorilor francezi specializați în cazuri de terorism) și care, după cum se conturează din profilul atacurilor din ultimii ani, expune o rezervă inepuizabilă: Mohammed Merah (Toulouse, 2012), frații Țarnaev (Boston, 2013), frații Kouachi (Paris, 2015) sau Ahmed Coulibaly, cel care a luat cu asalt băcănia evreiască imediat după masacrul de la Charlie Hebdo. Și fiecare dintre ei este un Anders Breivik în oglindă. Nu au neapărat nevoie de infrastructura organizației, dar trebuie să întrupeze spiritul ISIS. În mod ideal, „singura conexiune cu Statul Islamic este ideologică“. Să ne amintim că atentatorii Charlie Hebdo au trebuit să-și facă un credit la bancă pentru a-și cumpăra armele folosite. More…

Reţeta teroriştilor: Parisul sub teroarea sindromului Mumbai Răspunde

151117094308-paris-attacks-eiffel-tower-tricolore-exlarge-169

Discursul faţă de migranţi se poate schimbă dramatic. Totodată poate creşte presiunea pentru societatea de tip Big Brother, pentru Europa Fortăreaţa retrasă în ghetouri naţionaliste. Pentru un timp, vânătoarea de vrăjitoare ar putea să devină unică obsesie a spaţiului public european. Se uită însă că fracturile intră-societale, raporturile de suma zero sectare,

Sunt materia prima care hrăneşte cauza ISIS şi a oricăror prozeliţi homegrown răspândiţi în Europa. Intervenţiaterestră împotriva Statului Islamic de negândit până mai ieri redevine o opţiune. NATO, că organizaţie de apărare colectivă, ar putea să-şi assume în Orientul Mijlociu o misiunesimilară celei din Afganistan. Dar oare a internalizat Vestul lecţiile operaţiunilor de contrainsurgenţă ale deceniului trecut şi este pregătit pentru ele? More…

O criză de securitate Răspunde

Europe-Headline-News-Now-Refugee-Crisis-650x439

Probabil una dintre marile probleme ale decidenților europeni este deficitul de atenție strategică. Astăzi se ocupă de criza ucraineană, mâine de Grexit, poimâine de refugiați. Reacționează emoțional și aparentul lor leadership nu depășește durata unui breaking-news. Campania NATO din Libia împotriva lui Gaddafi oferă exemplul perfect. Considerată inițial drept un model de intervenționism de succes, patru ani mai târziu este mai degrabă o rețetă sigură de fabricare a unui stat eșuat. Sub presiunea jurnalelor de știri și sub spectrul repetării unei noi Srebrenica, aviația franco-britanică s-a grăbit să oprească avansul armatei guvernamentale către Benghazi. Ulterior, sprijiniți de Alianță, rebelii vor triumfa împotriva regimului Gaddafi, fără însă ca operațiunea mandatată de Consiliul de Securitate să fie urmată de un efort persistent de stabilizare post-conflict. Rezultatul? Libia post Gaddafi devine o Somalie mediteraneană, un tărâm „al războiului tuturor împotriva tuturor“ și unul dintre principalii exportatori de refugiați care iau drumul Europei.

Sunt voci care cred că o operațiune UE ar fi trebuit să urmeze celei desfășurate de Alianță. „NATO și-a îndeplinit misiunea fixată de Consiliul de Securitate. Rezoluțiile 1970 și 1973 cereau NATO să instituie o carantină maritimă împotriva comerțului cu arme și o zonă de interdicție aeriană deasupra Libiei pentru a proteja populația civilă. NATO a făcut toate aceste lucruri și misiunea în coordonatele mandatului Consiliului de Securitate s-a încheiat. Responsabilitatea post-conflict cădea în sarcina ONU și într-o oarecare măsură în sfera UE, fiind organizația internațională cu cel mai mult de câștigat prin implicarea în reconstrucția post-conflict. Este evident că un grad mai mare de particpare post-conflict din partea ONU și a UE ar fi putut schimba complet situația pe care o avem astăzi. Dar asta nu era o responsabilitate NATO, ci una a UE“, crede astăzi amiralul James Stavridis, fostul comandant suprem al Forțelor Aliate din Europa. More…

Camp David: Relansarea relațiilor dintre Washington și capitalele Sunnite Răspunde

Gulf-Cooperation-Council-Summit-at-Camp-David_6_1

Văzut din perspectiva Riadului, Orientul Mijlociu este de nerecunoscut: o Americă pe pilot automat, inerțială, chiar în retragere; un sistem al statului națiune sub asalt în Siria și Irak; o amprentă iraniană tot mai răspândită prin extensiile sale proxy – Hezbollah (Liban), gruparea Houthi (Yemen), milițiile șiite (Irak), regimul Assad (Siria). Și toată efervescența agresivă iraniană, în absența unei arme nucleare în mâinile Teheranului. Este genul de realitate care a forțat un aliniament greu de imaginat cu câțiva ani în urmă: o apropiere între Israel și arabii sunniți, o formulă în care, pentru unele capitale sunnite, Ierusalimul devine mai de încredere decât Washingtonul.

Perspectiva unui posibil acord nuclear cu Iranul devine o variabilă care poate complica încă și mai mult peisajul strategic deja schițat. Suspendarea sancțiunilor ar putea însemna deblocarea unor sume semnificative de bani, care pot fi folosiți pentru finanțarea arhipelagului de mișcări proxy deja existent, consolidând și mai mult rolul distructiv al Teheranului în regiune. More…

O Mică Britanie insulară? Răspunde

david-cameron-no10-getty-1024x640

Sigur, criza economică, precum și costisitoarele operațiuni de stabilizare din Basra și Helmand au pulverizat orice apetit public pentru campaniile prelungite de reconstrucție post-conflict și sunt responsabile pentru predispoziția recentă a Londrei de a sta departe de noi aventuri externe. Pe acest fond, rolul marginal avut în criza ucraineană, deși Londra este unul dintre semnatarii Memorandumului de la Budapesta (1994). Sau în coaliția internațională coagulată împotriva ISIS, unde de abia a participat cu câteva avioane.

Oare intrăm într-o eră în care credibilitatea și capacitatea Marii Britanii de a participa cot la cot într-o operațiune cu SUA intră sub semnul întrebării? Într-o epocă în care Marea Britanie devine Mica Britanie? More…

Modernizarea militară poloneză – un model și pentru România? Răspunde

Donald Tusk, Tomasz Siemoniak, Pawe³ Graœ

Geografia vulnerabilității, revizionismul Rusiei, scutul american, centrele de comandă și control ale NATO sunt forțe regionale care împing Polonia și România în aceeași direcție.

Decizia Varșoviei de a cumpăra baterii de rachete Patriot anunțată pe parcursul săptămânii trecute spune multe despre politica de securitate națională a Poloniei. E mai mult decât o simplă tranzacție comercială. Ea reflectă o orientare strategică. Se investește într-o relație specială de apărare. Opțiunea pentru Patriot-uri completează preferința pentru alte produse ultrasensibile din arhitectura defensivă poloneză – precum avioanele F-16, rachetele de croazieră aer-sol de tip JASSM sau sistemul de apărare antibalistică (Aegis), căutate tot peste Ocean. More…

Iran: Acord controversat pentru o pace potențial fierbinte Răspunde

Secretary_Kerry_greets_Iranian_Foreign_Miniser_Zarif

Iranul se află în poziția Uniunii Sovietice post-Vietnam, când SUA erau interesate de destindere, dar și de reasigurarea statelor aflate sub asaltul unor campanii subversive alimentate de Moscova.

Istoria recentă ne arată că, atunci când o putere regională cu agendă revizionistă devine conștientă că a atins un anumit prag de imunitate militară, aceasta poate fi împinsă de noua conjunctură să conteste prin metode subversive statu-quo-ul local. Este cazul Pakistanului, care, la adăpostul umbrelei sale nucleare, a început să cultive o pleiadă de organizații teroriste pentru a submina controlul Indiei asupra Kașmirului. „Nuclearizarea a încurajat utilizarea militantismului. (…) Dezvoltarea unor capacități nucleare clandestine, ulterior la vedere, par să fi încurajat Pakistanul să-și urmărească cele mai îndrăznețe aspecte ale strategiei sale proxy fără teama unor consecințe serioase“, concluziona Christine Fair, profesor la Georgetown, în cartea să publicata anul trecut, Fighting to the End: The Pakistan’s Army Way of War. Din această perspectivă, amânarea cu un deceniu a unui astfel de scenariu și a introducerii variabilei nucleare în ecuația unei regiuni și așa profund instabile este în interesul tuturor. More…

München 2.0: între rima istoriei și un viitor alternativ 1

ukraines-president-petro-poroshenko-german-chancellor-angela-merkel-u-s-vice-president-joe

În urmă cu 77 de ani, în 1938, Conferința de pace de la München devenea  simbolul conciliatorismului lumii libere în fața agresiunii naziste. Oare cum va reține istoria conferința de securitate din 2015?

Cu o săptămână înainte de Conferința de Securitate de la München, un raport făcea înconjurul Washingtonului. Dincolo de emblema instituțională, reunind câteva dintre cele mai influente think-tank-uri în materie de politici de securitate națională (Brookings Institution, CNAS, Atlantic Council), acesta era produsul unor personalități cu greutate din prima Administrație Obama. Ivo Daalder (fostul ambasador SUA la NATO), James Stavridis (fost SACEUR, cel mai înalt ofițer din ierarhia militară a NATO) sau Michele Flournoy (fostul număr trei în Pentagon) erau printre principalii semnatari. Din grup mai făcea parte și Strobe Talbott, fostul adjunct al lui Madeleine Albright în vremurile de glorie ale primei extinderi NATO, un veteran al creionării politicii externe americane față de Rusia anilor ‘90. Prezența acestor foști decidenți, asociați administrațiilor democrate, este simbolică pentru că anulează ideea conform căreia vorbim exclusiv de o presiune venită din partea republicanilor pentru înarmarea Ucrainei. More…

Obama şi Merkel văd problema ucraineană prin aceeaşi lentilă Răspunde

2013-06-19-obama-merkel-pk

Deşi se vorbeşte despre eventuale clivaje între Germania şi Statele Unite pe opţiunile pe care Vestul le are la dispoziţie în Ucraina, o privire mai atentă la poziţia lor de fond indică alte concluzii. În esenţă, atât Berlinul cât şi Washingtonul îmbrăţişează doctrina „aşteptării strategice”(strategic patience), mizând pe faptul că o diplomaţie conciliantă dublată de sancţiuni severe care lovesc în inima economiei ruseşti îl vor descuraja pe Puţin, mai devreme sau mai târziu, să escaladeze conflictul.

Din această perspectiva este important să analizăm nucleul dur al celei mai recente Strategii de Securitate Naţională, un document lansat public în urmă cu două săptămâni şi care a fost întârziat mai bine de un an de zile, foarte probabil deturnat fiind de ascensiunea Califatului Islamic precum şi de invazia hibridă a Ucrainei: „trebuie întotdeauna să rezistăm tentaţiei de a supra-reacţiona, atunci când luăm decizii bazate pe frică. (…) Provocările pe care le avem de înfruntat necesită răbdare strategică şi persistenţa”, rezumă chiar Obama poziţia echipei sale care preferă politici prudente şi nu reacţii emoţionale, instinctive ghidate de breakingnews-uri. În fond, lecţia pe care Obama a extras-o din răspunsul post 9/11 ţine de supraextinderea militară şi de predispoziţia de a vedea fiecare problema de securitate globală printr-o lentilă militară. În această lectură se regăseşte în parte şi ceea ce dorea să transmită administraţia să prin politică de rebalance, miza fiind nu doar un pivot geografic (dinspre Orientul Mijlociu şi AfPak către Extremul Orient) cât una de atitudine şi priorităţi. More…

Generația jihadului individual 1

B6vknhbIcAIHHwn

În ultimii ani, actele de terorism care au marcat Europa par mai puțin orchestrate de organizații formale precum Al Qaeda, fiind săvârșite mai degrabă de indivizi izolați, de „lupi singuratici”, exponenți ai unui jihad individual, necoordonat. Asasinarea regizorului danez Theo van Gogh în 2004, atacurile de la Toulouse din 2012, dar și cele împotriva publicației Charlie Hebdo de la începutul acestui an se încadrează în acest tipar emergent, în care este foarte probabil să funcționăm pentru mulți ani de acum înainte.

În sine, tranziția pe care o vedem pe parcursul deceniului trecut reflectă o transformare de fond a pieței jihadiste. Incubatoarele radicalizării nu mai sunt organizațiile studențesti sau grupurile de studiu din jurul moscheilor, existente în Londra sau Hamburg, și responsabile finalmente de circuitul care se va finaliza cu prăbușirea „Gemenilor” (2001) sau prin atacurile asupra sistemului de transport public londonez (2005). Mobilizarea nu se mai face preponderent prin interacțiunea față în față, cât mai ales online, în intimitatea propriului computer, unde accesează realitatea virtuală a forumurilor și a chat-room-urilor jihadiste. Potențialii „voluntari” sunt expuși unor imagini de o violență extremă, unde victimele sunt semeni de-ai lor, tocmai pentru a declanșa un sentiment de revoltă interioară, de injustiție profundă. Victimele Bosniei, Kașmirului, Ceceniei, Irakului și mai nou cele de pe frontul sirian exercită o irezistibilă forță de mobilizare, sunt electrizante. Este cazul gemenelor Laghriss, arestate în august 2003 pentru planificarea de atacuri sinucigașe asupra parlamentului din Rabat. More…

Scurtă diagnoză a jihadului european Răspunde

uk-choudary-610x315

Privite în perspectivă, se conturează un tipar posibil al jihadiștilor home-grown din Europa. Sunt preponderent musulmani tineri, din generația a doua și a treia, aparent integrați, vorbesc limba culturii gazdă, urmează un traseu educațional standard (chiar și studii superioare), sunt deseori dedicați comunității, relativ absorbiți pe piața muncii (chiar dacă nu în profesiile la care visează), mai aproape de clasa de mijloc decât de zona proletară. Etnic, ei provin din comunitățile legate ombilical de statul gazdă european printr-un trecut colonial: pakistanezi în cazul Marii Britanii, marocani în Spania, algerieni în Franța. Și “grație“ multiculti-ului britanic, precum și asimilaționismului francez, ei au ajuns să trăiască în ghetouri urbane și enclave culturale, în realitate veritabile polis-uri paralele, separate de societatea mainstream. Probabil în această fractură se află și criza identitară a acestei generații: sunt prinși, scindați între cultura părinților și cea a societății formale. Nu se regăsesc, nu aparțin pe deplin nici uneia, nici alteia. Cum spunea John Mackinlay, se află într-un no man’s land cognitiv. Însă pe acest teren fertil se plantează radicalismul.

„Rinocerizarea“ acestor indivizi nu se produce într-un vid. De obicei, transformarea lor în teroriști se produce pe fondul interacțiunii cu o componentă subversivă, cu „antreprenorii jihadismului“, acești revoluționari de profesie, care le speculează vulnerabilitățile, le modelează mintea, le hrănesc frustrările și le oferă o țintă la îndemână: societatea gazdă. Să ne amintim de rețeaua de predicatori, moschei și librării militante, o întreagă lume subversivă care se dezvoltă în Londra sfârșitului de secol XX, sub coordonarea și în jurul șeicilor Al-Qaeda (Abu Hamza al-Masri, Haydar Abu Doha, Abu Qatada, Omar Bakri Mohammad). Este mediul în care se formează ca teroriști atentatorii din iulie 2005. More…