Ucraina între UE și Rusia Răspunde

Bankova - 04

În anul 2013, politica externă a Ucrai­nei s-a consumat între negocierile cu Bruxellesul pentru semnarea Acordului de Asociere (AA) și presiunile Rusiei, care solicita aderarea Ucrainei la Uniunea Vamală și renunțarea la negocierile cu UE. Toate acestea în fața pericolului unei crize iminente a economiei ucrainene. Euro-Maidanul a izbucnit ca un protest pașnic care a contestat decizia regimului Ianukovici de a nu semna acordurile cu UE și s-a extins în urma tentativei de a reprima protestele prin violență, cu ajutorul forțelor speciale ale Ministerului de Interne – Berkut.

Prin Parteneriatul Estic, UE a vorbit pe trei voci: una a inițiatorilor polonezi și suedezi, care susțin integrarea europeană (cel puțin a Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei), alta a liderilor germani pentru care „Parteneriatul Estic nu este atât despre integrare, cât despre apropierea de Europa“ și o alta a tehnocraților din instituțiile europene, care aveau sarcina de a imagina un mecanism de cooperare care să pună în acord pozițiile celor două tabere politice. Tehnocrații au pregătit documentele-suport pentru negocieri care propuneau un compromis simplu: democratizare în schimbul integrării economice în spațiul UE, fără promisiuni de integrare. Diplomați europeni au fost trimiși la Kiev pentru a negocia cu un președinte care-și întărise controlul asupra instituțiilor statului și care nu dorea să audă de niciun fel de reformă. More…

Jurnalistul Răspunde

AllThePresidentsMen

Proprietarii mijloacelor de informare în masă au schimbat rețeta. E ca și cum ai merge ani de zile la un restaurant fiindcă îți place cum fac ei acolo friptura de vită, și de la un timp constați că porția e din ce în ce mai mică, la fel de scumpă, iar vita e înlocuită cu soia și asezonată cu tot felul de chestii colorate, dar ieftine și fade. Nu e niciun mister că, în condițiile astea, nu mai cumperi de la ei.

Însă dincolo de orice-am putea spune despre noul model de business din industria de informare, partea cea mai ticăloasă din întreaga poveste mi se pare cea în care producătorii de orice altceva decât de știri au ajuns să se prezinte pe ei înșiși ca jurnaliști și să fie percepuți ca atare.

Asta în timp ce jurnalistul adevărat, producătorul de știri, a murit – sau supraviețuiește, deprimat, neplătit și alcoolic, printr-un colț murdar și întunecat de redacție, ne mai îndrăznind să spună că e jurnalist. Își iubește în continuare meseria, pe care alții i-au aruncat-o la gunoi ca fiind prea scumpă și ineficientă, și fumează țigară de la țigară. More…

Dezbatere România Publică despre procedura de revocare a parlamentarilor Răspunde

Civitas Politics a participat ca observator la dezbaterea organizată de România Publică pe moțiunea Cetăţenii ar trebui să poată declanşa în circumscripţie proceduri de demitere a parlamentarilor? Am susținut că nu ar trebui să poată. Precum într-un banc celebru, cauza noastră a fost atât de disperată încât nu puteam decât să performăm. Numai 3% susțineau poziția noastră. La final am urcat această cifră la 18%, cam cât un mare partid de opoziție. Meritele aparțin în primul rând vorbitorilor principali (Radu Zlati, PNL și Victor Giosan). Noi (eu și George) am fost observatori alături de Codru Vrabie de la EPAS.

More…

Testul Senkaku: furtună geopolitică deasupra Mării Chinei de Est 2

image-574994-galleryV9-gltp

Chiar în momentul în care premierul chinez era primit triumfalist la București, Beijingul pregătea lansarea unei operațiuni de revizionism low-cost împotriva unui teritoriu japonez.

La 23 noiembrie, orele 10 dimineață, Ministerul Apărării de la Beijing a anunțat activarea unei zone de identificare aeriană deasupra Mării Chinei de Est. Noul perimetru se exinde și asupra in­sulelor Senkaku, revendicate de China, dar care din punct de vedere legal aparțin Japoniei. Astfel, aeronavele care zboară în această zonă sunt obligate să depună anticipat planurile de zbor și să se identifice la autoritățile chineze. În cazul unui refuz, Beijingul urmând să trimită avioane de luptă pentru a le intercepta. Peste noapte și din câteva mișcări pe hartă, Beijingul retușase statutul unui teritoriu suveran. Oare urmează Marea Chinei de Sud?

Probabil că sunt puțini oamenii care pot spune că înțeleg comportamentul Chinei. Dar cu siguranță pe orice listă scurtă se află Lee Kwan Yew, fondatorul statului Singapore. Așadar, să încercăm să vedem re­giunea prin ochii săi. Ar putea fi un exer­cițiu care să facă un pic de lumină în dis­puta privind insulele Senkaku. More…

Ucraina – Goodbye UE! Răspunde

APTOPIX Ukraine Protest

Decizia Ucrainei de a suspenda negocierile pentru semnarea Acordului de Asociere cu UE nu pare să aibă nicio logică sau sugerează negocieri obscure, în urma cărora au cedat presiunilor rusești.

Un comunicat publicat de Ministerul de Ex­terne de la Varșovia, după anunțul Kievului, men­ționează că „decizia finală cu privire la semnarea AA cu UE va fi luată de Consiliul de Securitate și de președintele Ucrainei“. Documentul polonez direcționează analiza către președintele Viktor Ianukovici, deși acesta nu a avut apariții publice după ce guvernul a anunțat suspendarea negocierilor cu UE. Decizia lui Ianukovici se explică prin modul în care acesta a ajuns și s-a menținut la putere în Ucraina postsovietică. Propulsat în politică de clanuri din estul Ucrainei cu afaceri obscure, Ianukovici are doar experiența unor campanii electorale create și fraudate cu ajutorul tehnologilor politici afiliați Kremlinului și a unor mandate de premier și președinte în regimuri autoritare, susținute de corupția ge­neralizată. De fapt, Ianukovici este aproape lipsit de experiența politică a socializării cu UE, situație care l-a determinat să aleagă, în contextul alegerilor prezidențiale din 2015 și a unor sondaje în care nu apare ca favorit, sprijinul Rusiei, care nu impune normele unui scru­tin corect, solicitate de UE. În plus, Rusia nu a făcut presiuni pentru eliberarea Iuliei Ti­moșenko, care a pierdut la limită ultimele ale­geri prezidențiale și care, cu sprijinul Occidentului, a organizat protestele revoluției portocalii, în urma cărora Ianukovici a fost depo­sedat, în 2004, de un mandat prezidențial ob­ținut prin fraudă. More…

Steadfast Jazz, Noua Europă și rebalansarea NATO Răspunde

132871835_121n

Totul a început cu puțin înainte de august 2008 la… București. Doi dintre protagoniștii cheie de astăzi – estonianul Ilves și polonezul Sikorski – formulau atunci, pe scena summit-ului de la București, probleme la care Steadfast Jazz răspunde în parte abia în 2013. Cu autoritatea unui fost ministru al Apărării, Radosław Sikorski a punctat atunci vulnerabilitățile unei Alianțe insuficient ajustate la piața de securitate post-1990: planuri de apărare învechite, neactualizate, deși NATO trecuse deja prin două valuri de extindere, plus absența exercițiilor colective la nivel de divizii. În joc era chiar natura Alianței: „vrem să fim un club politic sau vrem să fim o alianță militară hardcore, în care nu doar stafful internațional, ci mii dintre ofițerii țărilor noastre se antrenează împreună și sunt parte dintr-o cultură colectivă? Este ceea ce cred că lipsește în ultimii ani“, spunea atunci Sikorski. Vorbim în cele din urmă de Polonia, o țară pentru care memoria lui 1939 a creat o veritabilă cultură strategică, iar credibilitatea garanțiilor de securitate primite se traduce printr-o prezență semnificativă la firul ierbii.

Or, după aproape 10 ani de membership în cea mai de succes Alianță din istorie, prezența NATO în Polonia echivala cu un centru de conferințe doar pe jumătate finalizat: „asta nu prea ne dă încrederea că NATO va apăra acest centru de conferințe“. Dimpotrivă, pentru Sikorski extinderea Alianței trebuia urmată de crearea contextului adecvat pentru apărarea credibilă a noilor state membre. Cu alte cuvinte, „infrastructura NATO ar trebui distribuită mai mult sau mai puțin uniform pe teritoriul său“. Toate acestea s-au spus la București în aprilie 2008, cu câteva luni înaintea războiului ruso-georgian. După august 2008, nevoia de a corecta dezechilibrul dintre Noua și Vechea Europă a devenit și mai urgent: „în NATO trebuie să ne întoarcem la fundamente“, avea să spună Sikorski în octombrie 2008, în emisiunea lui Fareed Zakaria de la CNN. În limbajul NATO, acest lucru înseamnă să ne întoarcem la a exersa sistematic apărarea colectivă sub articolul 5 al Tratatului de la Washington. More…

Afacerea Snowden – pericolul unei noi fracturi trans-atlantice 6

germany_170793411_620x350

Dezvăluirile lui Edward Snowden privind amploarea operațiunilor de spionaj americane asupra aliaților americani din Europa au declanșat cea mai mare criză în relația trans-atlantică de la invazia Irakului încoace. Prestigiu SUA a fost profund afectat de acest scandal de spionaj, încrederea cetățenilor europeni în valorile reprezentate de America a fost, din nou, zdruncinată. În Germania, țara cea mai afectată de revelațiile lui Snowden, încrederea germanilor în Statele Unite a scăzut la 35% conform ultimelor cercetări sociologice, un nivel atins numai în timpul invaziei din Irak. Popularitatea președintelui Barak Obama, foarte mare în Europa, a fost afectată grav, poate chiar iremediabil. Cooperarea dintre SUA și aliații săi europeni pentru combaterea terorismului ar putea fi pusă sub semnul întrebării de un public dezamăgit și furios care ar putea cere politicienilor europeni să nu mai împartă cu Washingtonul informațiile strânse în acest domeniu de serviciile de informații europene. Companiile americane mari de internet și tehnologie IT (Google, Yahoo, Apple, Microsoft) ar putea fi la rândul afectate de reglementări mai stricte în ceea ce privește gestiunea datelor personale ale, iar încrederea consumatorilor europeni în ele se va diminua.

Scandalul interceptărilor pune în discuție legătura trans-atlantică din două puncte de vedere. Din punct de vedere public revelațiile lui Edward Snowden reprezintă un adevărat dezastru pentru Statele Unite ale Americii, imaginea Washingtonului pe bătrânul continent fiind serios afectată. Toate eforturile americane de reconstrucție și consolidare a imaginii publice în Europa după războiul din Irak s-au dus pe apa sâmbetei după dezvăluirile privind spionajul electronic practicat de NSA. Revelațiile privind natura extinsă a spionajului practicat de SUA împotriva aliaților săi europeni și violarea crasă a intimității cetățenilor bătrânului continent re-alimentează filonul anti-american existent la nivelul opiniei publice europene. În Germania, unde s-a înregistrat cea mai vehementă reacție atât din punct de vedere public, cât și politic, unii germani au început să asocieze SUA și NSA cu Republica Democrată Germană și infama ei poliție politică – Stasi. More…

Criza vetocrației americane Răspunde

jon-stewart-goes-on-an-epic-rant-at-house-republicans-over-the-government-shutdown

Proliferarea circumpscripțiilor servite, tribalizarea politicii și dispariția centrului bipartizan (Gates, Lugar, Hagel) fac aproape imposibile moderația și compromisul.

Washingtonul traversează vremuri cu adevărat tectonice. Simptomele se văd pretutindeni. Blocajul instituțional dintre Congres și Casa Albă este din nou la un pas să arunce țara în incapacitate de plată, cu efecte potențial seismice asupra piețelor internaționale și a economiei globale. În cea mai mare parte a secolului XX, pentru 80% dintre americani răspunsul standard era că au încredere în guvern să facă ceea ce trebuie. Astăzi, încrederea în instituțiile centrale ale demecrației americane este undeva în jur de 20%.

În trecut, în marile universități americane, prima opțiune a cursurilor destinate studiului fundamentelor securității naționale era probabil Diplomația lui Kissinger sau orice alt „manual“ capabil să surprindă mecanica unei lumi care funcționa în spiritul balanței de putere al geopoliticii tradiționale. Astăzi, într-un curs intitulat national security and defense transformation predat de un profesor care și-a petrecut toață viața în armată, mi se recomandă drept manual, nici mai mult, nici mai puțin, decât Prețul Politicii, cea mai recentă carte a legendarului jurnalist Bob Woodward. Și dacă ar fi să rezum spiritul, atmosfera Washingtonului contemporan, așa cum apare în Prețul Politicii, o lume în care default-ul a devenit o armă politică, nimeni nu o face mai bine ca Robert Gates, veteranul a 8 administrații prezidențiale: „Liderii de la ambele capete ale Bulevardului Pennsylavania trebuie să iasă din jocul de sumă nulă“. More…

Obama și sindromul Vietmalia Răspunde

black-hawk-down-original

Al doilea mandat arată un Obama schimbat, realist, pragmatic, mult mai puțin dispus să se lase ghidat de idealism în politica sa externă.

Într-un moment sensibil pentru Administrația sa, expus criticilor pentru modul în care a gestionat răspunsul în cazul crizei siriene, la câteva zile distanță de un simbolic shutdown guvernamental, președintele Obama a folosit oportunitatea discursului de acum două săptămâni ținut în fața Adunării Generale a ONU pentru a clarifica obiectivele politicii sale externe în Orientul Mijlociu și Nordul Africii. Multe dintre nuanțele folosite atunci par să anunțe o schimbare de optică, o resetare a filosofiei de securitate națională din timpul primului mandat. More…

Despre percepția gazelor de șist în România Răspunde

Shale gas EROI

Am scris pentru ROEC (Romania Energy Center) un policy brief despre percepția gazelor de șist în România în ultimele 18 luni. Brief-ul evaluează evoluțiile politice și cele de la nivel societal pe tema exploatării gazelor de neconvenționale începând cu protestele din ianuarie 2012, când aceasta a fost introdusă pe agenda publică, până aproape de izbucnirea protestelor privind proiectul minier de la Roșia Montană, unde exploatarea gazelor de șist apare ca subtemă.

Din concluziile policy briefului:

Există un consens politic la nivelul elitei politice cu privire la necesitatea exploatării gazelor neconvenționale.

Publicul românesc nu este foarte bine informat în privința gazelor de șist și a fracturării hidraulice.

Opoziția împotriva proiectului se manifestă mai ales la nivel local More…

Republica Moldova, mai aproape de UE Răspunde

02.11.2007

Alegeri parlamentare organizate de 3 ori în 2 ani, 3 guverne în 3 ani şi perfomanţa de a fi singurul stat din lume în care parlamentul nu a reuşit să aleagă preşedintele vreme de aproape 3 ani – aceasta este imaginea vieții politice a Republicii Moldova, unde criza pare că definește o caracteristică constantă a jocurilor de putere de la Chișinău.

Instabilitatea politică de la Chișinău a debutat în 2009, pe fondul organizării de alegeri parlamentare anticipate, sub presiunea minirevoluției Twitter, care a contestat victoria incertă obținută de PCRM la scrutinul organizat câteva luni mai devreme și a permis crearea Alianței pentru Integrare Europeană (AIE), formată din PL, PLDM și AMN. AIE a obținut 53 mandate de deputați, care au asigurat majoritatea necesară susținerii Guvernului Vlad Filat, dar care au fost insuficiente pentru alegerea președintelui statului (61 de voturi). Marian Lupu, candidatul propus de AIE, nu a întrunit votul a cel puțin 61 deputați în urma a două tentative succesive de alegere a șefului statului, situație care a dus la organizarea unui nou scrutin legislativ în 2010, în urma căruia a fost format Guvernul AIE II, condus tot de către Vlad Filat. Rezultatele alegerilor legislative din 2010, deși nu au adus AIE numărul minim de mandate parlamentare necesare alegerii președintelui statului, au consolidat poziția acesteia (59 mandate). More…