Extinderea UE – care sunt limitele Europei? 4

606x341_173866_eu-enlargement-in-search-of-the-nex

Dintre toatea politicile europene singura al cărei succes este considerat incontestabil este politica de extindere. Este de asemenea cea mai palpabil aspect al politicii externe a Bruxelles-ului. Dacă celalte aspecte ale CFSP-ului sunt ceva mai greu de definit, extinderea UE este elementul pe care fiecare actor european îl înțelege, de la membrii comisiei până la ultimul cetățean european. Este de asemenea și o temă de politică externă ușor de „vândut” din punct de vedere politic: de la 6 state membre UE a crescut la 15, pe urmă la 25 și în final la 28.

„Este organizația politică europeană cu cea mai mare creștere a numărului de membrii în ultimii 50 de ani” conform lui Péter Balász, fost ministru de externe al Ungariei. În același timp politica de extindere este cea mai contestată politică publică a UE, atât la nivel intern în scopuri electorale, cât și la nivel european după cum a observat recent fostul comisar european Leonard Orban. Ostilitatea față de politica de extindere a UE a apărut pe fondul crizei economice, dar și a problemelor generate de integrarea statelor din Centrul și Estul Europei, fenomen devenit notoriu sub denumirea de enlargement fatigue.

Subiectul politicii de extindere a fost tema conferinței Procesul extinderii Uniunii Europene organizate de reprezentanța UE în România în data 10 iulie, eveniment care a încheiat primul semestru din circuitul conferințelor europene organizate în acest an. More…

Cum negociază democrațiile… 3

Citind de curând cotidianul EUObserver mi-a atras atenția un articol care comenta o serie de depeșe diplomatice făcute publice de WikiLeaks, despre modul în care au reacționat statele membre ale UE  în timpul războiului dintre Rusia și Georgia, din august 2008. Protagonistele acestor telegrame erau două democrații europene consolidate – Franța și Suedia.

More…

Imperativele unei Politici Externe Estice a României 8

Regiunea Marii Negre

După căderea comunismului, graţie regimului gorbaciovist al lui Ion Iliescu dintre anii 1990-1996, România a fost unul dintre ultimele state non-sovietice membre ale Pactului de la Varşovia care şi-au reorientat în mod hotărât politica externă spre Vest. Această întârziere, care a adus prejudicii greu de măsurat poporului român încă vizibile astăzi, a absorbit energiile politicii externe a României în deceniul următor şi a fost parţial recuperată, datorită politicii externe a guvernării CDR dintre anii 1996-2000, dar mai ales datorită forţei inerţiale a împrejurărilor europene şi internaţionale care au favorizat consolidarea blocului euro-atlantic şi integrarea europeană, culminând cu aderarea  României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) în 2004 şi la Uniunea Europeană în 2007. În prezent, deşi România mai are multe de făcut pentru a-şi consolida rolul şi alinia capacităţile la potenţial în cadrul celor două organizaţii internaţionale occidentale, se impune o recalibrare a politicii externe naţionale spre Est.

More…

Uniunea Europeană şi Turcia, încotro…? Răspunde

Turcia

Am participat marţi 29 iunie la conferinţa Turcia – cheie către viitorul Europei organizată de Institutul European din România. Conferinţa s-a dovedit a fi extrem de utilă din mai multe puncte de vedere: conferinţa a oferit o perspectivă asupra ambiţiilor Turciei la nivel regional şi global, asupra modului în care elitele ei concep rolul acesteia în cadrul sistemului internaţional, asupra multiplelor sale identităţi politice şi a percepţiei asupra proiectului european. În cele ce urmează voi rezuma şi comenta punctele de vedere exprimate la conferinţă de ministrul turc al afacerilor europene Egemen Bağış şi de consilierul prezidenţial pentru afaceri europene Leonard Orban, pe care apoi le voi corela cu anumite tendinţe şi evoluţii internaţionale ce relevează importanţa crescândă a Turciei la nivel global.

More…