februarie 8, 2015

Generația jihadului individual ¹

Analysis, International Affairs, Octavian Manea • Tags: extremism islamic, jihad, leaderless jihad, radicalism, terorism

În ultimii ani, actele de terorism care au marcat Europa par mai puțin orchestrate de organizații formale precum Al Qaeda, fiind săvârșite mai degrabă de indivizi izolați, de „lupi singuratici”, exponenți ai unui jihad individual, necoordonat. Asasinarea regizorului danez Theo van Gogh în 2004, atacurile de la Toulouse din 2012, dar și cele împotriva publicației Charlie Hebdo de la începutul acestui an se încadrează în acest tipar emergent, în care este foarte probabil să funcționăm pentru mulți ani de acum înainte.

În sine, tranziția pe care o vedem pe parcursul deceniului trecut reflectă o transformare de fond a pieței jihadiste. Incubatoarele radicalizării nu mai sunt organizațiile studențesti sau grupurile de studiu din jurul moscheilor, existente în Londra sau Hamburg, și responsabile finalmente de circuitul care se va finaliza cu prăbușirea „Gemenilor” (2001) sau prin atacurile asupra sistemului de transport public londonez (2005). Mobilizarea nu se mai face preponderent prin interacțiunea față în față, cât mai ales online, în intimitatea propriului computer, unde accesează realitatea virtuală a forumurilor și a chat-room-urilor jihadiste. Potențialii „voluntari” sunt expuși unor imagini de o violență extremă, unde victimele sunt semeni de-ai lor, tocmai pentru a declanșa un sentiment de revoltă interioară, de injustiție profundă. Victimele Bosniei, Kașmirului, Ceceniei, Irakului și mai nou cele de pe frontul sirian exercită o irezistibilă forță de mobilizare, sunt electrizante. Este cazul gemenelor Laghriss, arestate în august 2003 pentru planificarea de atacuri sinucigașe asupra parlamentului din Rabat. More…

februarie 1, 2015

Scurtă diagnoză a jihadului european ^Răspunde

Comentarii, Octavian Manea, Posts by author • Tags: Eurabia, ghetoizare, insurgență urbană, jihad, radicalizare, rinocerizare

Privite în perspectivă, se conturează un tipar posibil al jihadiștilor home-grown din Europa. Sunt preponderent musulmani tineri, din generația a doua și a treia, aparent integrați, vorbesc limba culturii gazdă, urmează un traseu educațional standard (chiar și studii superioare), sunt deseori dedicați comunității, relativ absorbiți pe piața muncii (chiar dacă nu în profesiile la care visează), mai aproape de clasa de mijloc decât de zona proletară. Etnic, ei provin din comunitățile legate ombilical de statul gazdă european printr-un trecut colonial: pakistanezi în cazul Marii Britanii, marocani în Spania, algerieni în Franța. Și “grație“ multiculti-ului britanic, precum și asimilaționismului francez, ei au ajuns să trăiască în ghetouri urbane și enclave culturale, în realitate veritabile polis-uri paralele, separate de societatea mainstream. Probabil în această fractură se află și criza identitară a acestei generații: sunt prinși, scindați între cultura părinților și cea a societății formale. Nu se regăsesc, nu aparțin pe deplin nici uneia, nici alteia. Cum spunea John Mackinlay, se află într-un no man’s land cognitiv. Însă pe acest teren fertil se plantează radicalismul.

„Rinocerizarea“ acestor indivizi nu se produce într-un vid. De obicei, transformarea lor în teroriști se produce pe fondul interacțiunii cu o componentă subversivă, cu „antreprenorii jihadismului“, acești revoluționari de profesie, care le speculează vulnerabilitățile, le modelează mintea, le hrănesc frustrările și le oferă o țintă la îndemână: societatea gazdă. Să ne amintim de rețeaua de predicatori, moschei și librării militante, o întreagă lume subversivă care se dezvoltă în Londra sfârșitului de secol XX, sub coordonarea și în jurul șeicilor Al-Qaeda (Abu Hamza al-Masri, Haydar Abu Doha, Abu Qatada, Omar Bakri Mohammad). Este mediul în care se formează ca teroriști atentatorii din iulie 2005. More…

decembrie 24, 2014

Marele pariu al lui Obama în Asia ^Răspunde

Analysis, International Affairs, Octavian Manea, Recomandări • Tags: ascensiunea Chinei, Barack Obama, Marea Neagra, NATO, politica externă a Statelor Unite, Rusia, strategii anti-acces, SUA

În cele din urmă, este singura modalitate de a asigura prin fapte credibilitatea pivotului asiatic, precum și a pachetului de reacție rapidă anunțat la cel mai recent summit NATO pentru protejarea flancului estic al Alianței. Desigur, toate acestea sunt măsuri necesare, dar insuficiente pentru că nu răspund pe deplin datelor actuale ale mediului de securitate contemporan. Pe scurt, s-a vorbit mult în ultimul timp de o criză de credibilitate a garanțiilor de securitate oferite de Statele Unite. Și pe bună dreptate. Fundația tehnologică pe care se sprijină aceasta este tot mai demodată, tot mai îngustă, în măsura în care competitorii au recuperat decalajul, investit masiv în tehnologii care anulează avantajele competitive care până nu de mult erau o marcă înregistrată americană și care transformau SUA într-o putere expediționară globală. Însă avantajele sale rămâneau fără egal într-o lume în care capacitatea de a domina mările, aerul și spațiul erau fără rival. Dar de ani buni, arsenalele antiacces și de interdicție regională deținute de China și Rusia proliferează: „sisteme anti-navă, antiaeriene, antisatelit gândite să contracareze avantajele tradiționale ale SUA, în special capacitatea de a-și proiecta puterea în orice regiune“, avertiza Hagel în septembrie.

Modelul din care se inspiră astăzi Administrația Obama are profunde rezonanțe istorice. A mai fost aplicat de către Eisenhower în anii ’50 (prin așa-numita politică de New Look, când armele nucleare devin principala piesă de descurajare a unei invazii sovietice), dar mai ales de către Administrația Carter în a doua jumătate a anilor ‘70. Aceasta din urmă se afla într-o conjunctură deloc de invidiat: balanța de putere convențională și chiar cea nucleară avantajau net URSS, iar elitele militare sovietice ajunseseră să creadă în șansele de reușită ale unei campanii de tip blietzkrieg asupra NATO. În acest context, era nevoie de o strategie de offset, de o formulă care să compenseze dezechilibrul, investind în avantaje comparative unice Statelor Unite. Ulterior, specularea tehnologiei IT prin dezvoltarea de senzori avansați de recunoaștere și avertizare timpurie, inclusiv de arme inteligente ghidate prin GPS vor revoluționa balanța de putere din Europa. În definitiv, așa cum arată memoriile lui Robert Gates, Carter este cel care „a pregătit fundația pentru mai toate inițiativele pe care Ronald Reagan le va asuma în zona apărării“, altfel o componentă care a jucat un rol esențial în înfrângerea URSS. Obama își joacă astăzi propria șansa de a fi un Carter de secol XXI. More…

decembrie 18, 2014

O resetare a politicii externe a lui Obama pe final de mandat? ²

Comentarii, International Affairs, Octavian Manea, Posts by author, Recomandări • Tags: Barack Obama, ISIS, jihad, Orientul Mijlociu, politica externă a Statelor Unite, radicalism islamic, Ucraina

Din punct de vedere tactic, o majoritate republicană în Congres, deopotrivă în Camera Reprezentanților, dar și în Senat, anunță începutul unei gherile parlamentare intense împotriva principalelor inițiative ale Administrației Obama, în special a componentei asistențiale interne – Medicare, Medicaid sau a programului de asistență socială. În același timp, sub leadershipul senatorului John McCain (fostul contracandidat al lui Obama în prezidențialele din 2008), care va prelua conducerea Comisiei Serviciilor Armate, este de așteptat ca politica de apărare națională, precum și multe dintre inițiativele de politică externă ale administrației să fie atent evaluate și dezbătute. McCain este de departe cel mai vocal critic al politicilor articulate de Administrația Obama în crizele recente din Orientul Mijlociu sau din Ucraina.

Pe de altă parte, Obama va fi nevoit să găsească un echilibru între intervenționismul dorit de republicani și inițiativele de suflet pentru moștenirea sa de politică externă: un acord care să înghețe programul nuclear militar al Iranului (o perspectivă destul de nepopulară în rândurile republicanilor, dar și în cercurile decizionale de la Tel Aviv), cuplat cu pregătirea fundației Pentagonului pentru războaiele viitorului. Această din urmă componentă ar face din Obama un Carter de secol XXI. Și nu ar fi puțin lucru. Dimpotrivă. În definitiv, „Carter a pregătit fundația pentru mai toate inițiativele pe care Ronald Reagan le va asuma în zona apărării“ (în cuvintele lui Robert Gates). Investițiile făcute atunci în tehnologii cheie vor genera o adevărată „revoluție în afacerile militare“, esențială pentru descurajarea sovieticilor și pentru asigurarea supremației militare americane în lumea de după Războiul Rece. Ceva foarte similar se încearcă în aceste zile. More…

decembrie 12, 2014

Războiul împotriva ISIS e abia la început ^Răspunde

Comentarii, International Affairs, Octavian Manea • Tags: Al Qaeda, Irak, ISIS, Kobane, Orientul Mijlociu, statul islamic

O piesă esențială în strategia Washingtonului ține de re-energizarea și sprijinirea elementelor tribale sunnite în rezistența lor împotriva forțelor Statului Islamic. Este singura modalitate de a duce ofensiva adânc în teritoriul califatului. Însă, în cazul tribului Al-bu Nimr, este prea târziu. Iar problema cea mai mare este că legătura dintre noul guvern de la Bagdad și sunniți rămâne încă masiv scurtcircuitată. Mai mult, forțele guvernamentale rămân în defensivă, prea puțin dispuse să ofere susținere unor comunități sunnite în care nu au încredere. Iată contextul în care, săptămâna trecută, Martin Dempsey, șeful Statului Major Inter-Arme, cerea extinderea misiunilor americane de asistență și antrenament în provincia Al-Anbar, tocmai pentru a completa veriga lipsă dintre Bagdad și insulele de rezistență sunnită. Însă precondiția americană era aceea ca Bagdadul să accepte înarmarea triburilor și, mai mult, să se imagineze formule de cooptare a lor în așa numite „unități de gardă națională“. În același timp, acest lucru va implica foarte probabil formularea unui nou contract social, în care „triburile vor avea mai multe de spus în propria guvernare și în propriile regiuni“ (după cum a precizat săptămâna trecută Chuck Hagel, secretarul Apărării).

Bătălia împotriva Statului Islamic este inevitabil un proiect pe termen lung. Iar multe dintre armele necesare nu folosesc gloanțe. Și asta pentru că este mult mai mult decât o grupare teroristă. Analizată atent, ISIS reproduce tiparul ideal spre care tindea și Al-Qaeda, acela al unei insurgențe maoiste. Citite astăzi, unele dintre textele care au stat la baza strategiei militare a Al-Qaeda (precum cele semnate de Abu Ubayd al-Qurashi în prima jumătate a anilor 2000) parcă recompun radiografia comportamentală a Statului Islamic. Oferă servicii, dispune de o infrastructură de guvernare paralelă, acționează ca o gherilă, dar, în același timp, funcționează și ca o armată convențională (în buna tradiție a stadiilor unei insurgențe maoiste). Totul pentru a-și menține susținerea populară a publicului țintă și care, în mod potențial, poate ajunge până la 20 de milioane de sunniți reprimați, cât există între Damasc și Bagdad. More…

noiembrie 8, 2014

Limitele campaniei împotriva ISIL ^Răspunde

Comentarii, Octavian Manea, Recomandări • Tags: contrainsurgenţa, extremism islamic, Irak, ISIL, ISIS, statul islamic

„Ceea ce se întâmplă astăzi în Irak este în mare măsură o continuare a vechiului război civil cu nuanțe sectare de dinainte de 2007“, îmi spune profesorul Stephen Biddle de la Universitatea George Washington. Cu alte cuvinte, natura conflictului rămâne aceeași: o dilemă de securitate extremă, un joc de sumă zero cu mize ontologice pentru principalele grupări confesionale ale Irakului. Privit în această cheie, rolul pe care Statele Unite l-au jucat în timpul campaniei de stabilizare condusă de Petraeus după 2007 a fost, ca efect, unul foarte apropiat de Balcanii anilor ’90: un rol de menținere a păcii (peace keeping). Așadar, Washingtonul era un mediator, un arbitru între Bagdadul devenit un centru gravitațional șiit și populația sunnită. Mai mult, devenise un protector al revoltei tribale din Anbar împotriva Al Qaeda.

„Există o perspectivă foarte populară în Washington astăzi că ISIL este produsul războiului civil sirian. Însă în Irak problema este în mod esențial una irakiană. În 2007, Maliki nu a devenit peste noapte un Thomas Jefferson sau un George Washington. El și-a arătat disponibilitatea de a coopera cu sunniții numai sub presiunea constantă a americanilor și a capitalului de presiune exercitat de aceștia. Când pârghiile au dispărut, presiunea s-a evaporat, iar Maliki s-a întors la instinctele sale politice tradiționale „marginalizarea și oprimarea sunniților“, spune Stephen Biddle. În acest context, răspunsul acestora din urmă a fost unul cât se poate de rațional: alianța cu un actor violent care putea să le ofere protecție împotriva unui guvern prădător. Toate acestea sunt detalii cheie pentru a înțelege nu doar stadiul în care ne aflăm acum în Irak, de ce am ajuns aici, dar și de ceea ce va fi nevoie pentru a stabiliza această societate. More…

octombrie 17, 2014

Putin şi jocurile foamei ^Răspunde

Interviuri, Octavian Manea, Posts by author, Recomandări • Tags: integrare europeana, Ivan Krastev, politica externă a Rusiei, securitate europeană, stat națiune, UE, Vladimir Putin

Astăzi Rusia este slabă, însă trăim în epoca răspunsului asimetric, în vremea celui slab. Acum suficient este să ai capacitatea de a submina, tulbura, de a sădi îndoială față de vechea ordine. Victoria are un cu totul alt înțeles. Și din această perspectivă campania Rusiei este un succes. Nu a schimbat doar frontierele Ucrainei, dar a schimbat și percepția europenilor. Acum Europa încearcă să-și reducă expunerea în relația cu Rusia, să se închidă. Aici este marea victorie a Rusiei. Pentru că amenințarea pe care Rusia o reprezintă astăzi este foarte similară cu cea a unei amenințări teroriste. Nu sunt suficient de puternici pentru a câștiga în sens convențional, dar au suficientă putere pentru a-i face pe oameni să se îndoiască de natura constituțională a propriilor regimuri. Pot să forțeze schimbarea acționând din interior. Viktor Orbán este exemplul cel mai proeminent, de insider care începe să ridice întrebări despre natura democrației, să se îndoiască de ordinea europeană. Ceea ce s-a întâmplat în Ucraina este în esență o problemă a UE și a Europei, dar nu în sensul în care Rusia va invada Varșovia sau Bucureștiul. Nu cred asta.

Putin este rațional, dar pentru a-i înțelege raționalitatea trebuie să înțelegem mai întâi natura regimului său și vulnerabilitățile sale structurale. Economic, el depinde de lucruri pe care nu poate să le controleze: prețul petrolului și al gazului. Pentru a diminua această incertitudine și expunere, el forțează acum un control politic și cultural total. Și dacă nu ar fi mers până la capăt în cazul Crimeei, ar fi devenit ținta atacurilor naționaliștilor. Din această perspectivă, atacul asupra Crimeei a fost unul motivat de prea multă slăbiciune și vulnerabilitate internă, pentru a-și asigura supraviețuirea politică. Și a reușit să recreeze acea majoritate imensă de dinainte de 2012. Dar este o majoritate de alt tip: masiv politizată, încărcată emoțional, instabilă. El însuși se teme că o poate scăpa de sub control. Pentru naționaliștii ruși, Estul Ucrainei reprezintă ceea ce războiul civil spaniol a fost pentru comuniștii sovietici. More…

octombrie 15, 2014

Campania lui Obama împotriva ISIL ^Răspunde

Analysis, International Affairs, Octavian Manea, Posts by author, Recomandări • Tags: Barack Obama, contrainsurgenţa, Irak, ISIL, Orientul Mijlociu, politica externă a Statelor Unite, Siria, statul islamic

De câteva săptămâni, America se află din nou în război în inima Levantului. Washingtonul a reușit să mobilizeze o coaliție de 40 de state într-o campanie care se desfășoară simultan pe mai multe fronturi: un război aerian deopotrivă în Siria și Irak, în prim-planul căruia se află SUA; o ofensivă terestră în Irak, centrată pe forțele Bagdadului și pe milițiile kurde; un program de antrenament și echipare a opoziției siriene, în tabere găzduite de Iordania și zona kurdă; un efort internațional – sub umbrela Rezoluției 2178 a Consiliului de Securitate – prin care se încearcă stoparea fluxului de luptători străini care se alătură cauzei Califatului Islamic – ISIL (un număr care pare să fi ajuns la 15.000, dintre care 1.500-2.500 provin din Europa și 1.000 din Asia). Sunt câteva concluzii care se desprind când analizăm cele mai recente lovituri aeriene desfășurate de SUA împotriva forțelor ISIL.

Mai întâi, bombardamentele s-au concentrat masiv pe ținte strategice din Siria situate în apropiere de Allep, Raqqah și Dayr az-Zawr. Aceasta este o măsură care se înscrie în logica exprimată de președintele Obama și care vizează degradarea sistematică a capacităților ISIL. Și totuși, de ce este Siria centrul gravitațional al loviturilor? Răspunsul îl aflăm din istoria nu prea îndepărtată. În mod tradițional, una dintre lecțiile învățate de Statele Unite deopotrivă în Vietnam și în Afganistan este aceea că victoria devine imposibilă atunci când inamicul dispune de un refugiu teritorial în țara vecină capabil să ofere mișcării nu doar adăpost, tabere de antrenament, dar mai ales perspectiva realimentării cu resurse. „Am permis inamicului să mențină un adăpost. Nu am făcut nimic niciodată în legătură cu Vietnamul de Nord, însă inamicul a putut astfel să se realimenteze, să se regrupeze, păstrându-și intactă capacitatea de planificare. Ori de câte ori există un astfel de adăpost, atunci avem o problemă“, mi-a spus recent generalul Tony Zinni, fost șef al Comandamentului Central, într-un interviu pentru Small Wars Journal. More…

septembrie 28, 2014

Războiul limitat al Moscovei și efectele asupra României ^Răspunde

International Affairs, Interviuri, Octavian Manea, Posts by author, Recomandări • Tags: CEPA, criza din Ucraina, politica externa americana, politica externă a României, politica externă a Rusiei, Wess Mitchell

În ultimii 25 de ani nu a contat dacă statele central și est-europene aveau sau nu armate sau politici de securitate în adevăratul sens al cuvântului. Nu exista un prădător în ecosistemul imediat, aveau securitatea garantată de cea mai puternică națiune de pe pământ, iar într-un astfel de mediu „călătoria clandestină“ era aproape o opțiune naturală.

Majoritatea statelor de frontieră par să fi adoptat mentalitatea mainstream europeană, că pot neglija investițiile în hard power fără a exista consecințe negative. Este o perspectivă care ignoră realitatea centrală, aceea că frumusețea sistemului UE, capacitatea de a investi în dimensiunea bunurilor sociale, în detrimentul componentei militare, a fost posibilă pe fondul unei umbrele de securitate oferite de Statele Unite ale Americii. După Crimeea, Belgia își poate permite să neglijeze investițiile în propria apărare, Cehia și România – nu. More…

septembrie 17, 2014

Newport: un summit NATO al jumătăților de măsură ^Răspunde

Comentarii, Octavian Manea, Posts by author • Tags: criza din Ucraina, Flancul Estic, NATO, reasigurare strategica, Rusia, summit NATO

Cel puțin dintr-o perspectivă simbolică, summit-ul din Țara Galilor a avut rolul de a readuce dezbaterea din Alianță în registrul inițial care a consacrat-o din primul moment al intrării pe scena istoriei, acela al apărării colective. În cele din urmă, acțiunile Rusiei de modificare a frontierelor prin forță, încălcarea regulilor și principiilor securității europene au condus la revitalizarea unei dimensiuni ușor desuete (apărarea teritorială) într-o Europă cuprinsă mental de inerția „sfârșitului istoriei“. În 1949, menirea NATO era foarte plastic rezumată de primul secretar al NATO ca fiind aceea de a-i „menține pe ruși afară, pe americani înăuntru și pe germani sub control“. Acum, primele două componente, de a-i ține pe ruși la distanță și pe americani în Europa, rămân la fel de valide, însă sub urgența contextului de astăzi se mai adăugă și cea de reasigurare a Flancului Estic. Așadar, cât de departe a mers și cât de bine a performat summit-ul în această ultimă misiune?

A fost o reuniune unde a triumfat compromisul jumătăților de măsură. Nu a fost nici pe departe pivotul geografic așteptat după schimbarea statu-quo-ului teritorial în Europa. Dar se răspunde în parte temerilor celor mai expuși dintre aliați și care înainte de summit semnalau că „diviziunea de facto a Alianței între vechiul NATO, unde există trupe aliate și infrastructură, și noul NATO, unde nu există aproape nimic, este nesustenabilă“ (în cuvintele ministrului polonez al Apărării). În consecință, statele membre au decis menținerea măsurilor de reasigurare în marja Actului Fondator NATO-Rusia. Cu alte cuvinte, s-au activat prevederile destinate implementării garanțiilor de Articol 5 pentru Flancul Estic, care prevăd că apărarea colectivă se va îndeplini nu prin staționarea permanentă și substanțială de forțe combatante, ci printr-o capacitate de realimentare în caz de urgență. More…

septembrie 11, 2014

Limitele doctrinei Obama ¹

Comentarii, International Affairs, Octavian Manea, Posts by author, Serii • Tags: Barack Obama, califatul islamic, criza din Ucraina, doctrina Obama, ISIS, politica externă a Statelor Unite

Criza din Ucraina, precum și ascensiunea forțelor Califatului Islamic au surprins Casa Albă. În cele din urmă sunt variabile care ar trebui să impună o regândire a doctrinei americane de politică externă.

Devine tot mai răspândită ideea că „stabilitatea este doar temporară fără buna guvernare“, după cum concluziona și un oficial care se pregătește să părăsească administrația. Este exact lecția învățata de Obama în Libia și care îl ține acum departe de Siria sau de revenirea terestră în Irak, pentru că, în cele din urmă, nota de plată aferentă va aparține tot Statelor Unite. În evaluarea administrației, componenta principală de răspuns în Orientul Mijlociu presupune formularea unor proiecte de societate capabile să răspundă aspirațiilor majorității sunite din Siria și minorității sunite din Irak. Dar vorbim de o sarcină mult peste disponibilitatea politică a administrației de a implica Statele Unite într-un nou exercițiu de state-building la o scară infinit mai complexă decât ceea ce își asumase George W. Bush și una care depinde mai degrabă de voința Bagdadului și, eventual, de mobilizarea ajutorului statelor sunnite din regiune. More…

august 25, 2014

Cine va conduce politica externă a UE? ^Răspunde

Analysis, International Affairs, Octavian Manea, Posts by author, Recomandări • Tags: Înalt Reprezentant pentru Politica Externă și de Securitate a UE, Carl Bildt, Federica Mogherini, Kristalina Gheorghieva, politica externă a UE, Radosław Sikorski, securitate europeană

Competiția pentru viitorul ministru de Externe al UE se află pe ultima sută de metri. Pe lista scurtă se află Sikorski, Mogherini, Bildt și Gheorghieva. În momente seismice, Europa a dat lideri pregătiți pentru misiuni istorice – Winston Churchill în interbelic sau Karol Wojtyła în anii ‘80. Oare ce va prefera acum? More…