Suprimarea votului diasporei Răspunde

IMAG0135

Guvernul avea la dispoziție o serie întreagă de măsuri prin care putea între cele două tururi de scrutin să îmbunătățească organizarea alegilor în diaspora: suplimentarea secțiilor de votare în țările unde s-a înregistrat un aflux mare de cetățeni români la urne, desființarea acelor secții de vot unde prezența a fost sub așteptări și redirecționarea resurselor spre zonele cu aflux mare de votanți, precum și organizarea în afara ambasadelor și a consulatelor a unor secții de vot cu ajutorul organizațiilor de români și a bunelor oficii a statelor gazdă. Ministerul Afacerilor Externe, organizatorul scrutinului în afara țării, de comun acord cu Biroul Electoral Central putea, atât în turul întâi cât și în turul al doilea, să prelungească programul de vot al secțiilor de votare din străinătate.

De ce au fost obstrucționați administrativ românii din diaspora la alegerile prezidențiale din 2014?

Răspunsul este brutal de simplu: deoarece la nivelul conducerii PSD, partidul aflat la guvernare și al cărui lider candida la funcția supremă în stat, s-a crezut că românii din afara granițelor votează „instinctiv” împotriva lor. Mai mult în spatele unei participări sporite a diasporei la alegeri PSD suspecta că s-a ascunde o fraudă electorală. După alegerile din 2009 PSD, dar și PNL, au lansat acuzații de fraudă în diaspora mai ales cu privire la modul cum s-a desfășurat votul la Ambasada României de la Paris. Alte acuzații de fraudă au vizat, la vremea respectivă, filialele Institutului Cultural Român. Niciuna dintre aceste acuzații de fraudă electorală nu a putut fi dovedită, însă credința că votul din diaspora din 2009 a persistat la nivelul PSD și mai apoi al USL. More…

Scurtă diagnoză a jihadului european Răspunde

uk-choudary-610x315

Privite în perspectivă, se conturează un tipar posibil al jihadiștilor home-grown din Europa. Sunt preponderent musulmani tineri, din generația a doua și a treia, aparent integrați, vorbesc limba culturii gazdă, urmează un traseu educațional standard (chiar și studii superioare), sunt deseori dedicați comunității, relativ absorbiți pe piața muncii (chiar dacă nu în profesiile la care visează), mai aproape de clasa de mijloc decât de zona proletară. Etnic, ei provin din comunitățile legate ombilical de statul gazdă european printr-un trecut colonial: pakistanezi în cazul Marii Britanii, marocani în Spania, algerieni în Franța. Și “grație“ multiculti-ului britanic, precum și asimilaționismului francez, ei au ajuns să trăiască în ghetouri urbane și enclave culturale, în realitate veritabile polis-uri paralele, separate de societatea mainstream. Probabil în această fractură se află și criza identitară a acestei generații: sunt prinși, scindați între cultura părinților și cea a societății formale. Nu se regăsesc, nu aparțin pe deplin nici uneia, nici alteia. Cum spunea John Mackinlay, se află într-un no man’s land cognitiv. Însă pe acest teren fertil se plantează radicalismul.

„Rinocerizarea“ acestor indivizi nu se produce într-un vid. De obicei, transformarea lor în teroriști se produce pe fondul interacțiunii cu o componentă subversivă, cu „antreprenorii jihadismului“, acești revoluționari de profesie, care le speculează vulnerabilitățile, le modelează mintea, le hrănesc frustrările și le oferă o țintă la îndemână: societatea gazdă. Să ne amintim de rețeaua de predicatori, moschei și librării militante, o întreagă lume subversivă care se dezvoltă în Londra sfârșitului de secol XX, sub coordonarea și în jurul șeicilor Al-Qaeda (Abu Hamza al-Masri, Haydar Abu Doha, Abu Qatada, Omar Bakri Mohammad). Este mediul în care se formează ca teroriști atentatorii din iulie 2005. More…

Sfera publică românească și masacrul de la Charlie Hebdo 1

10906375_883123821718641_6781486988614519239_n

Cea mai gravă eroare comisă de intelectualii publici români este lipsa de înțelegere pentru activitatea Charlie Hebdo, care este raison d’être al acestei reviste franceze, de unde și condamnarea post-mortem a caricaturiștilor și jurnaliștilor uciși pe 10 ianuarie în Paris, pe motiv de impietate și blasfemie. Ceea ce nu a înțeles majoritatea absolută a celor care au comentat masacrul de la Charlie Hebdo e că activitatea jurnaliștilor asasinați de gloanțele teroriștilor Al Qaeda, viza condamnarea fanatismului religios și a violenței comisie în numele unei religii. Este o nuanță care a scăpat cu totul din „dezbaterile” românești privind evenimentele de la Paris.

Valoarea estetică sau bunul gust al caricaturilor din Charlie Hebdo sunt secundare oricărei discuții privind atentatul propriu-zis sau libertatea de expresie. Activitatea redacției de la Charlie Hebdo se înscrie într-o tradiție europeană din care fac parte Erasmus și Voltaire, o tradiție absentă din păcate din cultura românească. În cazul Franței nu mai pun la socoteală efectele Revoluției Franceze asupra percepției religiei, a Afacerii Dreyfus (1894) și a Legii privind separația dintre stat și biserică din 1905, fundamentul laicismului francez. În ciuda francofonismului asumat al unei părți a elitei intelectuale românești, judecând după reacțiile la atentatatul terorist de la Paris din 10 ianuarie, valorile Republicii Franceze nu par să fie deloc înțelese. More…

Despre legile Big-Brother și abordarea securității cibernetice Răspunde

lacat

Din câte știu de la oameni care se pricep mai bine decât mine, costul unei operațiuni de supraveghere a propriului popor este de câteva milioane de EUR în hardware și software, plus o echipă bună de hackeri. Vi se pare puțin? Ei bine, este chiar mai ieftin dacă ai un prieten/aliat, dispus să împărtășească tehnologia cu tine. Un sistem de acest tip nu va fi perfect; în continuare poate fi nevoie, în rare ocazii, ca serviciile să pătrundă în casele suspecților să infecteze direct BIOS-ul sau să facă alte lucruri interesante. Cu combinația potrivită de hackeri, hardware, software și acces fizic la echipamente poți urmări, în teorie, pe oricine. Prin oricine înțeleg oricine, indiferent de măsurile de siguranță.

Dar… oricine nu înseamnă oricâți. Aici intervine, în opinia mea, eroarea logică a SRI. More…

Citește aici comentariul șocant despre publicistica lui Mihai Eminescu. Nu o să îți vină să crezi ce a zis George Călinescu despre el 5

DIGITAL CAMERA

Azi este ziua lui Eminescu și, deci, ocazie de citate pioase. Ceea ce este foarte frumos, clădește conștiința națională. O singură rugăminte însă aș avea. Nu mai citați publicistica. Articolele lui Eminescu vădesc un conservatorism pășunist, defazat nu numai față de timpurile noastre ci și față de conservatorismul unui Maiorescu. Și, fiindcă știu că nu vreți să mă credeți pe mine, voi cita din Istoria literaturii române (Compendiu) a lui George Călinescu: More…

Ideile nu pot fi reduse la tăcere Răspunde

10152993_736207039747110_916597574_n

Masacrarea jurnaliștilor francezi de la Charlie Hebdo reprezintă un asalt direct asupra valorilor fundamentale ale democrației liberale. Uciderea premeditată și cu o cruzime nețărmuită a 10 jurnaliști și a 2 polițiști, aflați în exercițiu funcțiunii, reamintesc tuturor că aceste valori nu sunt nici în momentul de față banale sau pe deplin asigurate, chiar și în țările cu o democrație funcțională. Statul, societatea sau fanaticii de orice culoare politică pot suprima oricând libertatea de conștiință, dreptul la liberă exprimare sau libertatea presei, atunci când interesul politic o cere sau când ideile unora contrazic credințele și valorile altora.

Libertatea de exprimare și libertatea de conștiință nu există pentru a proteja ideile sau valorile pe care unii indivizi le apreciază ca fiind „corecte”, „decente” sau „general acceptate”. Dimpotrivă, aceste libertăți asigură cadrul în care ideile indivizilor și ale grupurilor care alcătuiesc o societate pot interacționa, uneori conflictual. Dezbaterea și conflictul dintre idei și argumente, reprezintă modul în care o societate ia decizii privind prezentul și viitorul său. În absența acestor libertăți o societate nu poate asigura membrilor săi vehiculul prin care acești pot lua decizii sau purta dezbateri privind viitorul lor. Acțiunea umană este astfel limitată și împiedicată să-și atingă potențialul. A recurge la gloanțe în momentul în care nu ai argumente sau pur și simplu pentru că nu apreciezi ideile altuia, denotă incapacitatea de a funcționa ca individ, într-o societate, oricare ar fi aceasta. More…

O resetare a politicii externe a lui Obama pe final de mandat? 2

barack-obama

Din punct de vedere tactic, o majoritate republicană în Congres, deopotrivă în Camera Reprezentanților, dar și în Senat, anunță începutul unei gherile parlamentare intense împotriva principalelor inițiative ale Administrației Obama, în special a componentei asistențiale interne – Medicare, Medicaid sau a programului de asistență socială. În același timp, sub leadershipul senatorului John McCain (fostul contracandidat al lui Obama în prezidențialele din 2008), care va prelua conducerea Comisiei Serviciilor Armate, este de așteptat ca politica de apărare națională, precum și multe dintre inițiativele de politică externă ale administrației să fie atent evaluate și dezbătute. McCain este de departe cel mai vocal critic al politicilor articulate de Administrația Obama în crizele recente din Orientul Mijlociu sau din Ucraina.

Pe de altă parte, Obama va fi nevoit să găsească un echilibru între intervenționismul do­rit de republicani și inițiativele de suflet pentru moștenirea sa de politică externă: un acord care să înghețe programul nuclear militar al Iranului (o perspectivă destul de nepopulară în rândurile republicanilor, dar și în cercurile decizionale de la Tel Aviv), cuplat cu pregătirea fundației Pentagonului pentru războaiele viitorului. Această din urmă componentă ar face din Obama un Carter de secol XXI. Și nu ar fi puțin lucru. Dimpotrivă. În definitiv, „Carter a pregătit fundația pentru mai toate inițiativele pe care Ronald Reagan le va asuma în zona apărării“ (în cuvintele lui Robert Gates). Investițiile făcute atunci în tehnologii cheie vor genera o adevărată „revoluție în afacerile militare“, esențială pentru descurajarea sovieticilor și pentru asigurarea supremației militare americane în lumea de după Războiul Rece. Ceva foarte similar se încearcă în aceste zile. More…

Pentru o reformă mai largă a sistemului partidelor Răspunde

elef

Bun, să ne uităm la situația actuală. Cel puțin 1,5 milioane de alegători au venit la vot cu o voință politică care, în mod vădit, nu pare a fi fost definită de partidele politice. Se poate argumenta inclusiv faptul că, acești alegători rămânând orfani de reprezentare politică, avem o încălcare a dreptului la asociere; aici însă argumentația ar fi mai sensibilă.

Ergo, sistemul birocratic prin care partidelor li se cere să se nască gata capabile de a exprima voința a mase largi de cetățeni a eșuat. Merită aici să facem o comparație cu domeniul comercial. Dacă eu vreau să vând pește am nevoie să înființez o firmă care are ca obiect vânzarea de pește. Aceasta este o cerință care trebuie rezolvată cât mai repede și expeditiv. Ca să ies, însă, pe piață este nevoie de alt set de autorizații. Între înființarea firmei și ieșirea pe piață am, însă timp să mă pun la punct cu toate aspectele necesare operațiunii. More…

Războiul împotriva ISIS e abia la început Răspunde

140812-isis-militants-1128_ea414ddd3248a991306640f1a2954444

O piesă esențială în strategia Washingtonului ține de re-energizarea și sprijinirea elementelor tribale sunnite în rezistența lor împotriva forțelor Statului Islamic. Este singura modalitate de a duce ofensiva adânc în teritoriul califatului. Însă, în cazul tribului Al-bu Nimr, este prea târziu. Iar problema cea mai mare este că legătura dintre noul guvern de la Bagdad și sunniți rămâne încă masiv scurtcircuitată. Mai mult, forțele guvernamentale rămân în defensivă, prea puțin dispuse să ofere susținere unor comunități sunnite în care nu au încredere. Iată contextul în care, săptămâna trecută, Martin Dempsey, șeful Statului Major Inter-Arme, cerea extinderea misiunilor americane de asistență și antrenament în provincia Al-Anbar, tocmai pentru a completa veriga lipsă dintre Bagdad și insulele de rezistență sunnită. Însă precondiția americană era aceea ca Bagdadul să ac­cepte înarmarea triburilor și, mai mult, să se imagineze formule de cooptare a lor în așa numite „unități de gardă națională“. În același timp, acest lucru va implica foarte probabil formularea unui nou contract social, în care „triburile vor avea mai mul­te de spus în propria guvernare și în propriile regiuni“ (după cum a precizat săptămâna trecută Chuck Hagel, secretarul Apărării).

Bătălia împotriva Statului Islamic este inevitabil un proiect pe termen lung. Iar multe dintre armele necesare nu folosesc gloanțe. Și asta pentru că este mult mai mult decât o grupare teroristă. Analizată atent, ISIS reproduce tiparul ideal spre care tindea și Al-Qaeda, acela al unei insurgențe maoiste. Citite astăzi, unele din­tre textele care au stat la baza strategiei militare a Al-Qaeda (precum cele semnate de Abu Ubayd al-Qurashi în prima jumătate a anilor 2000) parcă recompun radiografia comportamentală a Statului Islamic. Oferă servicii, dispune de o infrastructură de guvernare paralelă, acționează ca o gherilă, dar, în același timp, funcționează și ca o armată convențională (în buna tradiție a stadiilor unei insurgențe ma­oiste). Totul pentru a-și menține susținerea populară a publicului țintă și care, în mod potențial, poate ajunge până la 20 de milioane de sunniți reprimați, cât există între Damasc și Bagdad. More…

Cu ce defilăm la paradă? 5

parada-masini-1-decembrie-2014-bucuresti-20

O paradă militară este un foarte bun prilej de etalare a celor mai noi sisteme de armament intrate în înzestrarea forțelor armate. În timpul Războiului Rece o metodă foarte bună de a „măsura” capabilitățile militare ale URSS-ului erau paradele militare organizate în Piața Roșie cu ocazia comemorii Revoluției din Octombrie sau a Zilei Victoriei. De câteva ori reprezentanții NATO au aflat de existența unor sisteme de armament în urma prezentării acestora la paradele militare de 9 Mai sau cele care marcau Revoluția bolșevică.

Nu voi face o recenzie a ultimei parade militare românești de 1 Decembrie. Evenimentul s-a consumat acum o săptămână și nu acesta este scopul articolului. Voi comenta însă un trend pe care eu îl consider îngrijorător și oarecum, o lipsă de onestitate din partea organizatorilor: prezența în blocul de pardă a unor echipamente militare care nu sunt în înzestrarea Armatei sau care poate nu vor intra. Vorbesc de un trend deoarece, e a doua oară consecutiv când observ aceste aspecte, prima dată fiind la parada din 2013. Concret este vorba de prezența Daciilor Duster Army echipate cu armament, iar în 2013 prezența transportorului blindat Saur 2. More…

Efectul Iohannis asupra politicii externe Răspunde

5533585_mediafax_foto_marius_dumbraveanu_758853001

Miile de români care au format cozi interminabile la reprezentanțele diplomatice ale României din Europa și participarea record la alegerile prezidențiale, au demonstrat totuși că țara este departe de a cădea în paradigma maghiară. În vară, la Băile Tușnad Viktor Orban proclama eșecul democrației liberale – iată însă că șocul politic al victoriei lui Klaus Iohannis îl contrazice. Având în vedere reculul democratic din regiune, Klaus Iohannis trebuie să includă pe agenda sa de politică externă ca prioritate, promovarea valorilor democratice la nivel regional. România are potențialul de a deveni un model de consolidare democratică pentru statele vecine, care au înregistrat regrese democratice în ultimii ani.

În plan european, apariția unul al doilea lider „german” în Europa ar putea avea impact asupra echilibrului de forțe în cadrul UE. România, până în prezent, balansa între cei doi poli ai Uniunii, Franța și Germania. Bucureștiul s-a numărat printre adepții politicii germane de prudență și austeritate, compensând însă prin sprijinirea poziției Franței în ceea ce privește Politica Agricolă Comună și în negocierile privind tratatul de liber schimb cu Statele Unite ale Americii. România ar putea să sprijine mai mult în următorii ani pozițiile Germaniei la nivelul UE. Franța s-ar putea trezi astfel cu o Românie mai reticientă să-i sprijine pozițiile – nu degeabă printre primii ambasadori care l-au vizitat pe Iohannis după victorie a fost cel al Parisului. Succesul lui Iohannis în România ar putea, de asemenea, îmbunătăți imaginea Berlinul în sud și sud-estul continentul, unde politicile de austeritate ale cancelarului Angela Merkel sunt profund impopulare. More…

Este posibil un parteneriat strategic româno-ucrainean? Răspunde

UKRAINE-UNREST-POLITICS-EU-RUSSIA

Ucraina ar putea găsi în România un partener pentru cooperare în domeniul securității la Marea Neagră, în promovarea unor programe economice, de creștere a investițiilor, programe de mediu, care să ducă în cele din urmă la sporirea stabilității regionale, a predictibilității.

Condiția pentru un parteneriat strategic este ca cele două țări să identifice nișele în care pot construi împreună cu fața spre viitor, de a depăși vechile litigii (drepturile comunităților istorice românești din Ucraina), prin negocierea unor soluții cu bună-credință, și nu de a piti sub covor dosare care zac de câteva decenii pe agenda bilaterală și care sunt sursă de tensiuni între București și Kiev. More…