Flancul estic al NATO – o consolidare parțială 1

_p2a26391

Statele de pe flancul estic al NATO sunt în momentul de față puse într-o situație deloc avantajoasă fiind nevoite să „lupte diplomatic” pe trei fronturi: să convingă Washington-ul să transfere o parte din trupele americane din Germania și Europa de Vest pe flancul estic, să convingă partenerii europeni din NATO de necesitatea acestei redesfășurări de forțe și să reziste presiunilor rusești. În acest context strategic complex summit-ul NATO din Țara Galilor se va dovedi crucial pentru ancorarea flancului estic al alianței, iar membri din Centrul și Estul Europei trebuie să-și argumenteze foarte bine cauza. Asigurarea flancului estic al NATO ar putea primi „o mână de ajutor” din partea Rusiei, dacă Moscova continuă să se comporte agresiv în spațiul fost sovietic.

România, Polonia, Bulgaria și țările baltice nu sunt singure în fața revizionismului și revanșismului rusesc, așa cum a precizat președintele Obama, dar mai au de luptat până când vor primi ceea ce își doresc. More…

Edward Lucas: Pericolul unei provocări oportuniste împotriva teritoriului NATO este din ce în ce mai mare 1

russia_03_88951c

O mulțime de oameni susțin că Rusia nu ar întreprinde nimic împotriva NATO. Dar dacă ești Putin și ești convins că NATO este slab, atunci probabil că vrei să testezi această oportunitate. Putin este mare amator de încercări low-cost. Spre exemplu, ce se va întâmpla dacă pune mâna pe un post de frontieră în Letonia și NATO nu face nimic? Cred că pericolul unei provocări oportuniste împotriva teritoriului NATO este din ce în ce mai mare. Am devenit obișnuiți cu ideea invincibilității NATO pe fondul Războiului Rece. Dar nu sunt deloc sigur că NATO a câștigat Războiul Rece. Doar că Rusia nu a fost niciodată tentată să atace Alianța, foarte probabil de teama sistemului de descurajare nucleară desfășurat de Statele Unite. În timpul Războiului Rece, eram mai mult sau mai puțin siguri de faptul că Washingtonul era dispus să riște războiul nuclear pentru a-și apăra aliații europeni. Dar oare mai este dispus să riște astăzi un război nuclear pentru un oraș din statele baltice? Nu sunt sigur.

Relațiile dintre România și Ucraina au fost întotdeauna foarte proaste. În parte, din cauza personalității președintelui Băsescu, problema Moldovei, la care se adaugă și conflictul pentru o amărâtă de insulă. Dimpotrivă, Polonia ar avea mult mai multe motive să urască Ucraina decât România. Naționaliștii ucraineni au ucis în modul cel mai brutal cu putință zeci de mii de polonezi în timpul războiului. Și totuși, relațiile dintre cele două state sunt excepțional de bune. Iar asta este o problemă care desparte Polonia de România. Polonia are un guvern puternic, în timp ce România are unul foarte slab. Mai mult, România este o țară cu o populație numeroasă, însă cu un PIB redus. România poate avea o semnificație tactică, însă, în mod fundamental, Washingtonul se poate baza astăzi pe Polonia, Polonia, Estonia, Polonia, Polonia, Estonia. Mai mult, Polonia și Estonia sunt tot mai interesate de consolidarea relațiilor de apărare cu Suedia și Finlanda. More…

România și NATO: Ce ar fi fost dacă? (II) Răspunde

BN2014-1011-02

De ce ar fi optat România pentru neutralitate după sfârșitul Războiului Rece? O explicație ține de rațiuni istorice. Apartenența la blocul comunist și participarea în cadrul Tratatului de la Varșovia pe durata Războiului Rece au însemnat că România ar putea fi ținta unei agresiuni sau chiar a unui atac nuclear. În ultimă instanță, atacul nuclear, ar fi însemnat, mai mult ca sigur, dispariția României ca unitate politică de pe hartă.

Existența unui stat neutru nu este chiar atât de simplă cum ar putea părea la prima vedere, mai ales în timpul războaielor hegemonice și a competiției între superputeri. Neutralitatea Belgiei a fost încălcată de Germania atât în Primul cât și Al Doilea Război Mondial. Danemarca, deși formal neutră în Al Doilea Război Mondial, a fost invadată de Germania, iar neutralitatea Norvegiei a fost încălcată atât de către Axă cât și de către Aliații. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Suedia nu a putut rezista presiunilor beligeranților, iar în funcție de cursul războiului neutralitatea ei a fost favorabilă, atât Axei cât și Aliaților. Elveția a trebuit să facă mari eforturi în timpul ultimei conflagrații mondiale pentru a nu dispărea de pe harta, fiind supusă presiunilor atât de către Germania nazistă, cât și de aliații occidentali. Portugalia și Spania s-au declarat neutre la începutul ultimului război mondial, inițial neutralitatea lor fiind favorabilă Axei, pentru ca pe măsură ce cursul războiului se schimba, să devină favorabili Aliaților. More…

Après le déluge – reacții după europarlamentare Răspunde

10380450_10152431995269060_6186931224295423039_o

Triumful euroscepticilor are o însemnătate mai mare pe plan național, unde partidele populiste au pus în cauză partidele mainstream și modul în care fac acestea politică. Victoria partidelor eurosceptice și populiste în Marea Britanie, Franța sau Danemarca este semnificativă mai mult la nivel național, prin mesajul care îl transmite în interiorul sistemelor politice din acele țări. Nu există un consens eurosceptic la nivel național sau unul nivelul european – ceea ce din punct de vedere strategic este o veste foarte bună pentru proeuropeni. Dar în momentul de față, în state membre puternice euroscepticii controlează agenda europeană și dețin astfel inițiativă pe teme europene cheie: integrare, imigrație, etc.

Euroscepticii și populiștii din Parlamentul European sunt puțini, dar vocali. Nu dețin destulă putere în Parlamentul European pentru a influența procesul de luare a deciziilor sau de adoptare a politicilor, dar vor folosi legislativul european ca platforma pentru a-și avansa ideile și pentru a avea un impact politic mai mare la nivel național. De asemenea euroscepticii nu prezintă în momentul de față un front comun, între partidele eurosceptice și populiste care au ajuns în Parlamentul European existând diferende și diferențe care pot fi exploatate de partidele mainstream pentru a le izola, atât în plan european cât și în plan național. More…

Articolul 5 și statul de drept: despre implicațiile mesajelor lui Biden pentru securitatea regională Răspunde

800_vz4r3akch3tzrmvawvm9snjjegkttez7

În această perspectiva, pe fondul unor responsabilităţi globale tot mai extinse, dar cu o armata tot mai redusă numeric, o capacitate în declin, mutilată de sechestrul bugetar, Washingtonul este forţat să se bazeze tot mai mult pe alianţe puternice cu membri dedicaţi şi capabili să-şi asume partea leului în ceea ce priveşte asigurarea propriei lor securităţi. În această filozofie, accentul cade preponderent pe o formulă low-cost, inovativă, cu o geografie variabilă, diferită de paradigmă prezenţei terestre permanente, statice, preferând mai degrabă activele uşor transferabile şi flexibile: forţe navale şi aeriene, forţe terestre aliniate regional, dar aflate în regim de rotaţie. Oare va reinventa Ucraina dispozitivul strategic american din Europa redistribuind 10.000 de militari de pe vechiul aliniament al Războiului Rece (Vechea Europa) pe flancul estic, aşa cum a cerut Varşovia şi cum aşteaptă şi Bucureştiul? Răspunsul ar fi mai degrabă nu.

Sigur asta nu înseamnă că Uniunea Europeană, America sau NATO trebuie să poarte „războiul” pentru guvernarea Ucrainei în locul Kievului. Intervenţia Vestului se poate face şi altfel, indirect (imaginea de fond ar fi cea a unui Edward Lansdale sau T.E. Lawrence), cu accent pe (re)construcţia, ranforsarea şi acordarea de asistenţă unor sectoare strategice pentru capacitatea de guvernare a Ucrainei. Uniunea Europeană, că „imperiu administrativ şi normativ”, este în particular bine poziţionată şi echipată în acest sens. De-altfel, intervenţiile recente din Balcani, dar mai ales cele din Sierra Leone, Columbia, Filipine din deceniul trecut, iar în trecut în El Salvador (anii ‘80) sau Dhofar (anii ‘60-‘70), arată un astfel de tipar operaţional. Campania afgană, cu toate limitele şi problemele sale, a resocializat Vestul în astfel de practici operaţionale. More…

Și au trecut europarlamentarele! 4

537d134d9f1b77a8393079a1_americans-1

Pentru anumiți europeni, proiectul Uniunii Europene nu funcționează – cei afectați afectați de criză în mod direct, șomerii și tinerii – în special. Rezultatele alegerile vor spori tendința de enlargement fatigue care se manifesta deja, integrarea europeană fiind frânată și mai mult. Partidele mainstream vor trebui să vină cu politici și mesaje care să ia în considerare euroscepticismul și nemulțumirile unor segmente importante ale cetățenilor. Partidele antisistem, precum UKIP sau Front National, vor încerca să capitalizeze la nivel național rezultatele acestui scrutin și să se poziționeze mai bine în raport cu partidele consacrate. În Parlamentul Europene aceste partide vor încerca să pună în cauză proiectul european, avansându-și agendele eurosceptice asumate, încercând să demonstreze eșecul UE.

Rezultatul acestor alegeri va ranforsa percepția Uniunii Europene în exterior ca un actor slab, divizat și preocupat de problemele sale interne. Avansul populiștilor va pune sub semnul întrebării valorile democratice pe care Uniunea s-a chinuit să le avanseze în plan extern. Per total acest scrutin reprezintă o lovitură pentru prestigiul Uniunii într-un moment de criză în Europa generat de anexarea Crimeei de către Rusia, și tentativele acesteia din urmă de a compromite statalitea Ucrainei. More…

Franța și criza ucraineană: delicatul echilibrul al intereselor 1

Putin_1380430f

Nava Sevastopol și prezența avioanelor de vânătoare în Polonia, simbolizează dilemele Franței în ceea ce privește relațiile sale cu Rusia în contextul actualei crize generate de anexarea Crimeei. Pe de o parte Franța se solidarizează cu aliații săi din NATO și recunoaște gravitatea acțiunilor Rusiei în Ucraina, pe de altă parte încearcă să nu-și „arunce” în aer cu Moscova.

Reasigurarea simbolică a aliaților NATO de pe flancul estic, cei mai expuși și solidaritatea militară cu restul alianței nu sunt îndeajuns. Este timpul pentru decizii curajoase – care să impună costuri reale asupra Rusiei. În contextul crizei din Ucraina, refuzul livrării navelor Mistral nu este numai o sancțiune care „doare” dar și un gest de responsabilitate în raport cu comportamentul internațional al Federației Ruse. More…

De ce nu are Germania o politică externă în relația cu Ucraina? Răspunde

e7487980-a9dd-11e3-a0f0-a5e8aafb61ea_Merkel-and-Putin

Informațiile oficiale furnizate de Ministerul de Externe de la Berlin oferă doar re­latări sumare despre relațiile politice dintre Germania și Ucraina în contextul situației tensionate din ultimele luni, dinamica raporturilor economice și angajmentele asumate de Fundația pentru Cooperare Juridică Internațională, în vederea construirii unui stat de drept în Ucraina. Mai mult, strategia de politică externă a Germaniei nu menționează Ucraina, nici măcar la pachet cu statele Parteneriatului Estic (PaE). Practic, Germania nu a avut nicio strategie de politică externă în relațiile cu Ucraina și a aplicat doar principiile clasice ale Ostpolitik „schimbare prin apropiere“, care au însemnat, în practică, investiții în economia ucraineană (Germania este al doilea partener economic al Ucrainei după Cipru) și susținerea societății civile angajate în pro­cesul de democratizare. Comunitatea de experți în analiza politică a spațiului ex-sovietic nu a realizat niciun studiu cu privire la relațiile politice Berlin-Kiev, analizele publicate au abordat strict raporturile economice ale Germaniei cu statele CSI și, în principal, cu Federația Rusă.

Anexarea Crimeei și războiul neconvențional pe care Rusia îl poartă acum în estul Ucrainei au fost punctul de cotitură pentru întreaga comunitate de politică externă de la Berlin. Lecția ucraineană a politicii externe germane este una simplă, de geopolitică de secol XIX – actorul care a atentat la pacea și securitatea din Europa trebuie pedepsit. Dar această lecție este greu de acomodat în mentalul unor experți și politicieni obișnuiți cu reguli ale relațiilor internaționale stabilite în secolul XX. More…

Obama în Estul Asiei: Un ritual de reasigurare sub semnul Crimeei Răspunde

la-apphoto-japan-obama-asia-jpg-20140423

Întregul turneu al lui Obama în Asia s-a aflat simbolic sub semnul Ucrainei. Mai întâi, concluziile care s-au articulat pe flancul estic al NATO par să se transforme ușor în coșmarul statelor din Marea Chinei de Sud: „agresiunea împotriva Ucrainei este o schimbare de paradigmă, sfârșitul încrederii în ordinea post-Război Rece. Această ordine, bazată pe respectul suveranității teritoriale, a integrității și inviolabilității frontierelor și pe credința că putem să construim relații fundamentate pe valori comune, s-a prăbușit. Tratatele internționale nu se mai aplică, iar forța brută este din nou legitimă. Regulile au fost aruncate pe fereastră. Lumea s-a întors la jocul de sumă zero“, spunea recent președintele Estoniei, Tomaas Ilves, într-un editorial din Washington Post. Sunt gânduri care rezonează profund, deopotrivă la Manila sau Kuala Lumpur.

La Tokio, cel mai mare semn de întrebare este însă legat de soliditatea garanțiilor oferite de o Americă în plină recalibrare geopolitică și care pare să acumuleze tot mai mult o problemă de credibilitate în respectarea pragurilor ultimative, aparent de netrecut: „liniile roșii pe care președintele Obama le-a stabilit în Crimeea s-au transformat într-un covor roșu“, pe care Rusia mărșăluiește triumfătoare, spune Tetsuo Kotani de la Japan Institute of International Affairs. Mai mult, dacă Washingtonul a ales să reinterpreteze garanțiile date prin Memorandumul de la Budapesta față de integritatea teritorială a Ucrainei, golindu-le de conținut, „de ce ar crede liderii Japoniei că Statele Unite ar face altfel în cazul unor insule îndepărtate și nelocuite, care nu sunt altceva decât o mână de pietre?“, se întreabă Yuriko Koike, un fost ministru japonez al Apărării. More…

România și NATO: Ce ar fi fost dacă? (I) 7

resize-of-2004-nato-drapel

La zece ani de la aderarea la NATO, o întrebare încă rămâne încă fără răspuns: Ce ar fi fost dacă România nu ar fi aderat la Alianța Nordatlantică? Ce s-ar fi întâmplat dacă România nu ar fi ales să se alăture celei mai de succes alianțe politico-militare din Europa? În ce poziție strategică s-ar fi găsit România dacă nu ar fi fost membră a Alianței? Acestea sunt întrebări legitime care trebui puse, mai ales în contextul crizei din Ucraina, și care ne vor ajuta să înțelegem rațiunile pentru care România a ales să devină membru NATO și să aibă un parteneriat strategic cu Statele Unite ale Americii
Acesta este un exercițiu de istorie și de strategie contrafactuală – pe cale de consecință este atât un demers intelectual cât și un exercițiu de imaginație – ce-i drept unul care se bazează pe fapte, dar privite dintr-un alt unghi.

Procesul de aderare al României la NATO a fost unul sinuos, cu multe puncte de inflexiune și momente de cumpănă. Dacă în acele momente alte decizii ar fi fost luate decât cele care au dus în final la aderarea la NATO sau dacă evenimentele ar fi luat altă turnură, atunci România nu ar fi devenit membru al Alianței Nordatlantice. More…

Politics of the Democratic Republic of Congo: Old Ways and New Challenges Răspunde

1128-OCONGO-DEMOCRATIC-REPUBLIC-Congo-ELECTIONS-AFRICA-POLITICS_full_600

The post-colonial political landscape of many African countries has been characterized by instability, government ineffectiveness, as well as inequality among regions. It is namely because of the latter two, that many governments have lacked legitimacy, thus giving rise to discontented groups and movements, having more often than not, equally violent counter-responses to government repression. In this respect, the Democratic Republic of Congo( DR Congo) has been a representative case for the institutional failure and the violence surrounding many of the states in this region.

After many years of military rule, tensions and coups d’etat, the year 2014 brings the challenge to the DR Congo of stabilizing its political regime. This has been, in fact, an ongoing issue, as the post-colonial background of DR Congo has been constructed around notions of instability and corruption, starting with the aftermath of its independence in June 1960. In order to better understand such strong criticism, a brief historical understanding of the evolution of the country in political terms is required. More…

Maskirovka: noua față a războiului de la porțile Europei Răspunde

Armed men in Slaviansk

Deși acordul de la Geneva promite, pe hârtie, să dezamorseze criza ucraineană (prin dezarmarea grupărilor armate ilegale și restituirea clădirilor ocupate), ar fi o gravă eroare să ignorăm șablonul operațional folosit de Moscova pentru descompunerea Ucrainei. Ar putea fi în curând reluat în Moldova sau statele baltice.

Metodologia pe care Rusia o aplică astăzi în destabilizarea Ucrainei, cel puțin în stadiul actual, nu se încadrează în ceea ce am considera o agresiune clasică prin mobilizarea de formațiuni compacte de tehnică militară și trupe care iau cu asalt teritoriul unui stat. Sigur, aceste elemente există, dar în coregrafia de back­ground, masate la graniță, mai degrabă ca mesaj politic pentru Occident. Pe scurt, „nu este invazia Irakului, campania Șoc și groază, sau debarcarea din Normandia“, spune Anne Applebaum în Washington Post. Dimpotrivă, în avangarda acestui efort se află o întreagă infrastructură mai degrabă invizibilă, reunind combatanți clandestini, sub acoperire, fără însemne, miliții etnice și, desigur, nelipsitele forțe speciale. More…