Sebastian Lăzăroiu
Am urmărit o vreme cu interes forfota etichetată de domnul Lăzăroiu cu numele de Albă-ca-Zăpada pentru că undeva în cadrul ei apăruse ideea de a construi o noua mişcare politică (probabil partid) cu o doctrină şi un comportament „post-Băsescu”.
În mijlocul discuţiei despre calitatea (sau lipsa de calitate) a absolvenţilor de liceu, Lucian Davidescu (riscograma.ro) vine cu o afirmaţie interesantă: calitatea absolvenţilor de liceu nu este în scădere, ci mai degrabă în creştere, tinerii bacalaureaţi de anul acesta find ceva mai pregătiţi pentru viaţă decât cei de acum câţiva ani.
Surprinzător, datele îi dau dreptate. Dacă în 2006 analfabetismul funcţional (inabilitatea de a înţelege un text la prima vedere) era aproximativ 53%, în 2009 ea era doar 40% (citiţi articolul). Domnul Davidescu pune această evoluţie pe seama Internetului care îi cere în mod natural utilizatorului să îşi organizeze raţional experienţa (chiar şi atunci când îşi structurează un banal con de Hi5).
PROFESORUL, iritat: Eu n-am nici o vină! Nu vroia să înveţe! Nu m-a ascultat! Era o elevă slabă! Nu vroia să înveţe! (Eugen Ionesco, Lecția)
Într-un articol din ultimul număr al Dilemei Vechi, Andrei Pleșu îi critică pe aceia care sar imediat la gâtul „șefului” atunci când au o nemulțumire majoră. Cauzele relelor , sugerează domnul Pleșu, sunt întotdeauna mai complexe, și, de acea, nu e cazul să se ceară numaidecât demisia domnului Funeriu dacă Bacalaureatul a fost un dezastru, sau a domnilor Băsescu/Boc dacă țara merge prost.
Statutul Americii ca superputere globală este pe undeva ca starea de sănătate a lui Mark Twain: zvonurile despre moartea ei sunt de regulă mult exagerate. Totuși mulți dintre cei ce privesc lucrurile la scară istorică ne asigură că tot se va întâmpla până la urmă, după cum și Mark Twain chiar a murit.
Fiindcă tot vine 4 iulie, o să discut mai jos despre patru aspecte ale puterii americane în lume. Dintre acestea trei sunt economice, iar unul este… ceva mai complex.
Atunci când nu discutăm despre integritatea teritorială a României sau injuriile aduse regelui Mihai se aud în dezbaterea publică și unele teme mai pline de consecințe: anume renunțarea (sau nu) la prezumarea caracterului licit al averii dobândite.
În general fiecare parte încearcă să prezinte argumente scurte și pătrunzătoare care să aducă maximum ce impact. Subiectul însă nu se prea pretează la asta (sincer, am încercat să dezbat pe Facebook) și de aceea inevitabil începem să ne batem în argumente care nu au legătură între ele.
Ion I. C. Brătianu
De curând PNL a împlinit 136 de ani iar domnii Tăriceanu și Patriciu își dispută indirect „adevăratul liberalism”. În acest timp diverse bloguri (Civitas inclusiv) dezbat subiectul iar din când în când se aude și de ruperea de tradiții – vorbă mare. Ce este însă „tradiția” unui grup? De regulă ceea ce în anumite cercuri sociologice s-ar numi „trecutul util” – suma de fapte și evenimente despre care am decis (mai mult sau mai puțin conștient) că ne sunt folositoare.
Scriu acest articol fiind încă sub indignarea prilejuită de un text din România Liberă. Autorul acestui text (care sper să fi fost doar o neglijenţă) propune ca pe final de mandat Guvernul să destructureze statul social deşi este evident că după această distrugere nu ar avea timp să pună ceva în loc. Dacă PDL şi-ar propune să depăşească cu un ordin de mărime greşelile de final de mandat ale guvernării Tăriceanu, cred că abordarea propusă în RL ar fi cea mai bună cale.
Personal mi se pare că axa stânga-dreapta nu defineşte partidele ci este definită de ele. De aceea, în studiul domnului Comşa ideologia auto-asumată este consistentă cu votul în timp ce valorile politice nu. Această abordare fixează doar pe termen scurt aşteptările electoratului faţă de opţiunea ideologică a partidului. Pe termen mediu un partid poate capitaliza susţinerea populară schimbând eticheta ideologică dar păstrând unele idei forţă (Traian Băsescu) sau păstrând eticheta şi schimbând conţinutul (domnii Antonescu şi Tăriceanu?). O asemena axă poate fi relativ utilă electorului român ca să îşi descrie propria poziţie dar inutilă oricui ar vrea să ne înţeleagă din afară. More…
Mărturisesc că am privit la început proiectul de mai jos cu un oarecare scepticism. Pe undeva mi-era clar că asemenea evoluţii sunt de aşteptat. Pe de altă parte am văzut proiecte asemănătoare ale unor mari muzee care nu m-au impresionat excesiv.
Totuşi Google Art Project aduce două lucruri noi. Pe de o parte asociază muzeelor brandul Google făcând ca arta să devină „cool”. Pe de altă parte încearcă să aducă o dimensiune de reţea socială prin crearea de colecţii personale şi modalităţi de a le comunica.
Cu destul de mult timp în urmă un grup de entuziaşti ai Internetului au pus la punct o metodologie mai degrabă glumeaţă de a măsura „calitatea” diverselor distribuţii Linux. Numele ei este Suck-o-Meter şi în esenţă măsoară popularitatea pe AltaVista a termenilor <x> sucks vs. <x> rules.
Administratia Obama, privind raidul care l-a ucis pe Osama bin Laden
Cu câteva zile înainte de moartea lui Osama bin Laden SUA au revizuit codul de alertă reducând toată complexitatea sa confuzantă la două coduri: „imminent” și „elevated”. Sub această clasificare SUA nu mai este deja considerată sub amenințare teroristă. Un asemenea sentiment de siguranță nu putea fi decât întărit de acțiunea din Pakistan. Printre altele NY Times a făcut un sondaj printre cititorii săi (~14000 de respondenți) și majoritatea s-au arătat atât bucuroși cât și optimiști.
Civitas Politics 