Autor: Andrei Tiut 
Adică, să nu uităm cine suntem. Eu sunt cel ce nu a fost niciodată învins… iar ei sunt cei ce ştiu asta. Aşa că pe măsură ce alegerile se apropie şi sistemul lor de repere se tulbură creşte presiunea ca ei să revină la vechile certitudini: bă, lasă că are bătrânul matelot un as în mânecă. More…
În preajma referendumului sondajele arătau – aproximând grosier – 50 % intenţie de prezenţă la vot dintre care 60% USL. Adică 30% din populaţia României. Vom zice că sunt 30 %gen, adică procent din populaţia generală.
Apoi, avem ~11% vot Traian Băsescu, în condiţiile unei prezenţe la referendum de aproximativ tot 50%, adică 5,5 %gen.
Apoi avem frauda. O să zic 6% din vot, adică 3 %gen. Am ales 6% pentru că este cea mai rezonabilă dintre diversele speculaţii. În plus, de dragul argumentului, am presupus că toată frauda este înspre aducerea oamenilor la referendum, deşi ştim că au existat şi încercări de sens opus.
Să observăm totuşi că primele două grupuri nu sunt exclusive. Este posibil, de exemplu, ca electoratul USL, secţiunea, „toţi politicienii sunt răi dar PDL îi întrece” să fi ales raţional să vină la vot, dar să voteze contra suspendării ca un avertisment faţă de ceea ce ei percepeau ca un (posibil) abuz. More…
Când am scris episodul trecut ale acestei serii nu știam că am început o serie. Dar am spus atunci că informația furnizată în mediul online va fi mai multă și mai bună decât cea care vine pe alte canale și deocamdată, speranțele s-au împlinit. Avem destule materiale pentru un nou articol și, mai mult, speranță că cifrele și analizele vor continua să vină până de alegeri în ritm alert, astfel încât să mai apucăm să scriem măcar două episoade.
Unde mergi tu încredere?
Mircea Kivu observă decăderea încrederii în toți politicienii și demnitarii români, inclusiv Mugur Isărescu.
Este evident, în fața acestor cifre că vedem o deteriorare a încrederii în clasa conducătoare în ansamblul ei, distribuită relativ egal între reprezentanții acesteia, politici sau apolitici. Căderea este, foarte aproximativ, de 1/3 din iunie până în octombrie.
Printre altele, domnul Kivu așteaptă ca să vedem efecte inclusiv într-o prezență scăzută la vot. În episodul anterior am văzut cum Barbu Mateescu (Sociollogica) a identificat existența unui electorat mai nehotărât al USL. Astfel, la o prezență mai mică la vot sondajele analizate de el proiectau un scor mai mic USL. Vorbim însă de lucruri diferite. Neîncrederea crescândă identificată de Mircea Kivu este o sursă separată de absenteism (și este mascată probabil în graficele lui Barbu Mateescu în zona celor hotărâți să nu meargă la vot). Pe de altă parte nu putem exclude cu totul un scenariu vot atipic, în care prezența est asigurată mai degrabă de respingere (vot negativ) decât de încredere. More…
De ce se mai vorbește de „Jos Băsescu”? Este o întrebare pe care mi-o pune din când în când unul sau altul dintre simpatizanții ARD. Iar această întrebare revine suficient de des pentru ca eu să încep să fac distincția între diverse nivele ale răspunsului.
Cel mai simplu este răspuns este să amintim track-record-ul lui Traian Băsescu. „Vin la Primărie”, cele două scrutine prezidențiale, ultima suspendare au fost câștigate la limită și în pofida predicțiilor. Mai mult, unele aceste victorii au fost multiplicate prin acțiunea instituțională și cvasi-instituțională a președintelui, ducând la apariția guvernelor Tăriceanu și Boc, răsturnarea majorităților parlamentare etc.
Este adevărat că intre cele ~5 milioane obținute la alegeri și cele ~2.5 milioane de oameni ținuți acasă la suspendare este o mare diferență. Să ne amintim însă că politica de zi cu zi este mai mult o artă decât o știință. O serie de succese precum aceasta te poate face să te îndoiești de propriile calcule și să redefinești normalul. De câțiva ani trăim într-un climat de teamă viscerală (USL) sau speranță morbidă (ARD) alimentată de același șir de evenimente. More…
Domnii Antonescu, Ponta, şi Băsescu sunt, împreună, produsele cele mai bune ale unui sistem bazat pe anticorupţie şi concurenţă politică.
Să mă explic. Pentru scopurile acestui articol putem împărţi politicienii în trei categorii:
Principii: politicieni de vârf, temuţi în partid, dispreţuiţi şi urâţi de adversari. Deşi unii au probleme cu justiţia sau morala, supravieţuirea lor se datorează faptului că, de-a lungul unei cariere relativ lungi, nu au putut fi condamnaţi sau discreditaţi. Este o listă extrem de scurtă : Antonescu, Băsescu, Boc, Macovei, Ponta, Stolojan (?), Tăriceanu.
Ei sunt vârful înzăpezit al muntelui, zona în care opinia publică a putut cenzura comportamentul aleşilor pe criterii de corupţie dovedită. Dacă lista vi se pare destul de pestriţă şi tristă, probabil aveţi dreptate. Chiar şi aşa, această listă, mai mult decât condamnarea lui Adrian Năstase, arată că discursul anticorupţie a avut un oarecare impact real: din cauza ei partidele au trebuit să pună la vârf persoane cu un dosar curat.
More…
Preşedintele CSM sesizat CCR în cazul senatorului Mircea Diaconu. Forţată de împrejurări CCR s-ar putea să spună că, deşi votul e liber în Parlament… rezultatul votului nu este. Cunoaştem deja decizia Curţii care susţine că Preşedintele poate refuza nominalizarea unui ministru… doar odată. În sfârşit, majoritatea parlamentară şi electorală susţine apăsat că preşedintele are obligaţia de a nominaliza primul ministru cerut de majoritatea parlamentară.
Avem trei cazuri în care actori politici importanţi sunt obligaţi să joace un rol de „notar”. Acest fapt este aberant, pentru că şi Preşedintele şi Parlamentul sunt instituţii importante, care nu ar trebui folosite în acest fel. În plus, nici una din „obligaţiile de a semna” nu apar în Constituţie.
More…
În primul rând trebuie să menţionăm că elementele tehnice implicate în acest tip de revoluţie există deja. Avem mijloace de a prelua şi procesa fotografii de rezoluţie mare, luate chiar şi la o distanţă focală mică şi cu algoritmi atât de buni încât operatorii de fotografie/film nu trebuie să fie profesionişti. Avem o modalitate relativ ieftina de transport al datelor prin reţelele de telefonie mobilă. În sfârşit, avem aparate de măsură a funcţiilor vitale pentru sportivi şi anumiţi bolnavi cronici (diabet, hipertensiune).
De nu se întâmplă atunci „revuluţia”? Nu cred că este vorba de eluzivul element uman. Elevii din fermele australiene învaţă prin radio şi nu se plâng. Chiar şi rezistenţa socială nu explică suficient acest fenomen. Problema este: de unde începem şi cine sunt cobaii? Orice sistem nou riscă să fie implementat într-o formă imperfectă. De aceea o noutate în medicină nu se introduce decât dacă beneficiile depăşesc riscurile. Aici intră în joc România. Cu un sistem medical în cădere controlată, medici care pleacă şi programatori care încă mai stai, naţiunea noastră pare unul din locurile ideale pentru inovaţie.
More…
Multă vreme am tratat cu indiferenţă speculaţiile (mai mult sau mai puţin umede) despre spargerea PNL sub presiunea conducerii „dictatoriale” a lui Crin Antonescu. Motivul? Un asemenea gest ar fi contrar principiului unităţii care animă nu doar USL ci şi relaţia dintre USL şi electorat. Ultimele gesturi ale liderilor PNL şi PSD însă re-definesc conceptul USL de aşa natură încât un asemenea gest devine posibil, cel puţin la nivel teoretic.
La construire USL era o combinaţie relativ simplă între PSD, PNL şi PC (Antena 3). Oricine era în aceste grupări era legitimat politic pentru a lupta contra preşedintelui. Oricine dorea să intre în USL pentru a lupta contra preşedintelui trebuia să treacă printr-una din aceste grupări. Astăzi, însă, USL înseamnă şi UNPR, PNG, şi alte partide ce există mai ales pe hârtie. Altfel spus trecem de la o alianţă exclusivă (pe modelul „Dreptate şi Adevăr”) la o alianţă inclusivă (pe model CDR), în care este din ce în ce mai greu să ţii afară pe cine doreşte să intre. More…
Nici nu s-a încheia bine mitingul USL şi s-au încins spiritele încercând să descâlcească intenţiile şi atitudinile lui Crin Antonescu vis-a-vis de Europa. Cred însă că dezbaterea este profund greşită. Trebuie de fapt să ne întrebăm: a vrut Crin Antonescu să spună ceva? Până la urmă, să fim serioşi, altele sunt priorităţile lui.
Discursul, ca şi altele mai vechi, a conţinut atât teme pro-europene (de tip şi noi suntem Europa) cât şi teme euro-critice (nu euro-sceptice!). Domnul Antonescu este un iscusit orator şi poate să ţină aceste teme în aer fără să se contrazică. Însă, la o analiză rece, Crin Antonescu şi USL nu propun o alternativă; ceea ce se vehiculează este coerent dar general, fără formă şi substanţă. În Europa prin noi înşine – bine dar cum, pe unde, cu ce viteză?
More…
Atunci când „mârâi” despre starea analizei politice (/sociale) în România – şi asta se întâmplă des – mă leg de două lucruri. Unu, că nu avem teorii aplicabile. Doi, că nu avem date.
De fapt teorii sunt, ba uneori chiar prea multe. Avem şi noi marxiştii noştri, ordoliberalii noştri şi orice mai vreţi. Lipsesc middle-range theories adică acele constructe coborâte cât de cât la un nivel particular. Şi lipsesc nu doar pentru România ci – din câte mai ştiu – pentru tot spaţiul estic. Acuma, ar exista şi asemenea teorii; mi le-au aruncat în faţă mai mulţi universitari cu care am discutat problema. Dar nu „au prins”, nu au produs un program de cercetare. Adică, degeaba muncesc unii să conceptualizeze problema, că sunt citaţi tot clasicii Marx şi Weber şi Wittgenstein şi Hayek şi alţii asemenea.
More…
De curând domnul Cornea a scris în Revista 22 un articol îndemnând pe cei de un gând asemenea domniei sale să nu (mai) susţină modificarea Constituţiei. Motivele invocate sunt mai multe, dar în esenţă se distinge unul: pe 9 decembrie nu vor câştiga partidele în care dl Cornea are (fie şi relativă) încredere.
În mod salutar, dl Cornea nu se aruncă să desfiinţeze a priori idealurile de republică parlamentară purtate de unii politicieni USL, şi nici nu pare să se teamă că acestea vor aduce sfârşitul lumii. Se teme însă, pe termen scurt, de „dictatura majorităţii” şi preferă Constituţia în varianta „clarificată” de CCR.
Nu sunt de acord cu tema dictaturii majorităţii – nu înţeleg care e minoritatea oprimată. Dar sunt de acord – şi am scris despre asta – că actuala configuraţie politică oferă opţiuni unice de abuz.
More…
Nu mi-a mai fost simpatic un ambasador străin de la Michael Guest încoace. Drept este şi că nu urmăresc prea îndeaproape discursurile diplomatice.
Dl Guest este interesant pentru că este printre primii ambasadori care au spart zidul tăcerii vorbind deschis despre problemele societăţii româneşti. Făcea asta într-o societate condusă de Adrian Năstase şi se adresa unei prese care era … asa cum o ţinem minte. În această situaţie a reuşit să pară nu vocea puterii americane arogante ci vocea copilului care strigă „împăratul e gol”. Desigur, figuri marcante PSD în frunte cu Ion Iliescu au sărit să apere „afacerile interne”. Dar nu am avut vocea unanimă a Puterii, şi nimeni nu s-a simţit capabil să îl ia peste picior. La terminarea mandatului, prezentatoarele TV suspinau de tristeţe inclusiv la Antena 3. More…
Civitas Politics 