De ce cad guvernele României Răspunde

curiaSă ne uităm, deci, la circumstanțele căderii celorlați. Dl Ciorbea a căzut pe fondul scăderii economice, reformelor dure și al inabilității politice personale. Chiar și așa, actul final a fost unul de supunere față de voința PNȚCD și a Președintelui. Dl Vasile a fost poate mai abil, dar performanța slabă a guvernării și abandonarea sa de către întreaga coaliție de guvernare au dus la finalul prematur al mandatului. Domnul Boc nu a fost nici el un politician abil, dar a fost sponsorizat politic de președintele Băsescu; în momentul în care sponsorizarea a încetat, premierul s-a retras din funcție. Evident, în cazul domnului Boc nu trebuie să minimalizăm scăderea economică și efectele asupra nivelului de trai. Domnul Ungureanu a adăugat la toate acestea propriul său nivel de incompetență, ajungând la performanța ca membrii propriului partid să susțină moțiunea care l-a demis.

Să ne uităm, apoi, la prim-miniștrii care au terminat mandatul cu bine. Dl Văcăroiu nu a avut nici el abilitate politică, dar sponsorul său l-a susținut până la final. Domnii Năstase, Tăriceanu și Ponta au avut în schimb această abilitate și au putut să se elibereze de sub diverse tutele. În sfârșit, toți cei patru au guvernat perioade de creștere economică. More…

Reclame

Obama şi Merkel văd problema ucraineană prin aceeaşi lentilă Răspunde

2013-06-19-obama-merkel-pk

Deşi se vorbeşte despre eventuale clivaje între Germania şi Statele Unite pe opţiunile pe care Vestul le are la dispoziţie în Ucraina, o privire mai atentă la poziţia lor de fond indică alte concluzii. În esenţă, atât Berlinul cât şi Washingtonul îmbrăţişează doctrina „aşteptării strategice”(strategic patience), mizând pe faptul că o diplomaţie conciliantă dublată de sancţiuni severe care lovesc în inima economiei ruseşti îl vor descuraja pe Puţin, mai devreme sau mai târziu, să escaladeze conflictul.

Din această perspectiva este important să analizăm nucleul dur al celei mai recente Strategii de Securitate Naţională, un document lansat public în urmă cu două săptămâni şi care a fost întârziat mai bine de un an de zile, foarte probabil deturnat fiind de ascensiunea Califatului Islamic precum şi de invazia hibridă a Ucrainei: „trebuie întotdeauna să rezistăm tentaţiei de a supra-reacţiona, atunci când luăm decizii bazate pe frică. (…) Provocările pe care le avem de înfruntat necesită răbdare strategică şi persistenţa”, rezumă chiar Obama poziţia echipei sale care preferă politici prudente şi nu reacţii emoţionale, instinctive ghidate de breakingnews-uri. În fond, lecţia pe care Obama a extras-o din răspunsul post 9/11 ţine de supraextinderea militară şi de predispoziţia de a vedea fiecare problema de securitate globală printr-o lentilă militară. În această lectură se regăseşte în parte şi ceea ce dorea să transmită administraţia să prin politică de rebalance, miza fiind nu doar un pivot geografic (dinspre Orientul Mijlociu şi AfPak către Extremul Orient) cât una de atitudine şi priorităţi. More…

De ce s-a retras Chevron din Polonia și România 2

Proteste pungesti

La începutul acestui an, Chevron a decis să oprească explorarea gazelor de șist în Polonia, țara din Uniunea Europeană cu cele mai mari rezerve. Decizia americanilor vine după ce, în ultimii ani, Exxon Mobil și Total au ales de asemenea să renunțe la activitățile de explorare. Atitudinea guvernului polonez cu privire la exploatarea gazelor neconvenționale fusese una foarte pozitivă. Polonia are unul dintre cele mai puțin diversificate bazine energetice din Europa, așa că depinde aproape în totalitate de importul de gaz din Rusia. Mai mult de jumătate din resursele energetice ale Poloniei sunt reprezentate de cărbune, resursă deloc ecologică. Astfel, marile companii nu au avut probleme în a obține licențe de explorare, într-un interval de numai câteva luni (Paul McDonald, 2013). Pe acest fond, Polonia a fost foarte entuziastă cu privire la explorarea și, dacă ar fi fost cazul, exploatarea gazelor de șist.

Zilele acestea Chevron a decis să sisteze lucrările legate de explorare și în România. Nu se știu multe informații despre motivele din spatele acestei decizii, purtătorul de cuvânt menționând doar că proiectul din România nu poate concura cu alte activități ale Chevron. Cel mai probabil, considerentele din spatele deciziei sunt economice, la fel ca și în cazul Poloniei. Dat fiind faptul că Franța pare să fi închis orice acces al firmelor interesate de exploatare, iar mediul polonez s-a dovedit a fi impracticabil, România devenea, în teorie, cel mai viabil loc pentru astfel de activități. More…

Amenințări rusești vs atuuri românești 2

Vladimir Evseev

Ce semnifică atunci declarațiile dlui Evseev? Ele fac parte dintr-un război propagandistic și informațional lansat de Rusia împotriva statelor NATO. Aceste declarații belicoase au scopul de a crea panică și neliniște la nivelul opiniei publice româneșt prin invocarea spectrului războiului și agresiunii. Evseev este un agent de influență al Rusiei al cărui scop este să transmită în spațiu public mesajele Kremlinului. Cum dânsul este directorul unui think than (sau pseudo-think tank) opiniile sale au anumit grad de credibilitate pentru presa internațională și pot stârni dezbateri printre specialiștii în politică internațională din țara „țintă” a propagandiștilor ruși. Deși agresive declarațiile dlui Evseev trebuie tratate cu prudență în spațiul public. Un răspuns similar și inflamator nu își are sensul și ar fi exact ceea ce își dorește Kremlinul.

România este ținta retoricii belicoase rusești deoarece este unul din pilonii NATO din regiune. Amenințările lui Evseev trebuie privite în contextul mai larg al presiunilor rusești asupra flancului estic al NATO. Statul român se dovedește a fi o „nucă tare” pentru influența rusească în regiune. Spre deosebire de vecinii maghiari, sârbi și bulgari influența rusească în România este limitată. Nu avem forțe politice credibile care să admire sau să fie capabile să emuleze regimul lui Vladimir Putin. Reformele din justiție au întărit capacitatea statului român de a se proteja în fața corupției, una din metodele preferate ale Rusiei de a se infiltra în sistemele politice și economice ale occidentului. More…

Generația jihadului individual 1

B6vknhbIcAIHHwn

În ultimii ani, actele de terorism care au marcat Europa par mai puțin orchestrate de organizații formale precum Al Qaeda, fiind săvârșite mai degrabă de indivizi izolați, de „lupi singuratici”, exponenți ai unui jihad individual, necoordonat. Asasinarea regizorului danez Theo van Gogh în 2004, atacurile de la Toulouse din 2012, dar și cele împotriva publicației Charlie Hebdo de la începutul acestui an se încadrează în acest tipar emergent, în care este foarte probabil să funcționăm pentru mulți ani de acum înainte.

În sine, tranziția pe care o vedem pe parcursul deceniului trecut reflectă o transformare de fond a pieței jihadiste. Incubatoarele radicalizării nu mai sunt organizațiile studențesti sau grupurile de studiu din jurul moscheilor, existente în Londra sau Hamburg, și responsabile finalmente de circuitul care se va finaliza cu prăbușirea „Gemenilor” (2001) sau prin atacurile asupra sistemului de transport public londonez (2005). Mobilizarea nu se mai face preponderent prin interacțiunea față în față, cât mai ales online, în intimitatea propriului computer, unde accesează realitatea virtuală a forumurilor și a chat-room-urilor jihadiste. Potențialii „voluntari” sunt expuși unor imagini de o violență extremă, unde victimele sunt semeni de-ai lor, tocmai pentru a declanșa un sentiment de revoltă interioară, de injustiție profundă. Victimele Bosniei, Kașmirului, Ceceniei, Irakului și mai nou cele de pe frontul sirian exercită o irezistibilă forță de mobilizare, sunt electrizante. Este cazul gemenelor Laghriss, arestate în august 2003 pentru planificarea de atacuri sinucigașe asupra parlamentului din Rabat. More…

2015: în loc de predicții 3

10700300_394992220658113_2583691648655070495_o
Strategia PSD în momentul de față, susținută mediatic în primul rând de grupul din jurul d-lui Ponta, pare să fie următoarea: până la alegerile din 2016 (1a) Klaus Iohannis trebuie să dezamăgească și (1b) PSD să fie (oricât de puțin) deasupra așteptărilor. Pentru a dezamăgi președintele nu trebuie să fie înfrânt ci trebuie să se înfrângă singur. De aceea PSD nu se poziționează ostil față de președinte (1a) ci încearcă să îi asimileze temele de pe agendă (1b). Șansa PSD de a atinge acest obiectiv se bazează pe așteptarea ca președintele să nu își poată mulțumi toate segmentele de electorat, izolarea Președintelui ca instituție față de decizia economică, așteptările relativ modeste față de PSD pe tema corupției, disponibilitatea partidului de până acum de a-și lăsa liderii „singuri în fața DNA”. Rezultatul dorit al acestei strategii este ca președintele să își atingă vârful de formă undeva în 2015 și să fie în scădere pronunțată în perioada electorală din 2016.

Pericolul PNL, despre care am mai vorbit, este să nu își găsească o identitate clară. Partidul se va vedea sfâșiat între dorința de a nu aliena electoratul lui Klaus Iohannis și nevoia de a nu livra militanți pentru proiectele politice ale lui Traian Băsescu. O rezolvare rapidă a acestui nod gordian nu va fi posibilă, fiind nevoie întâi de fuziunea în teritoriu. Acolo se vor ciocni așteptările unor PDL-iști (paritate, respectarea puterii existente în teritoriu) de așteptările unor PNL-iști care vor contabiliza sporul de voturi adus de Klaus Iohannis în curtea (v)PNL. Partidul trebuie nu doar să navigheze în siguranță prin aceste ape, dar și să reușească consolidarea unei identități publice unitare. More…

Predicțiile anului 2014 la control Răspunde

10828149_754162658005649_5050108525921519593_o

Privind problema sub un aspect mai degrabă calitativ, observ că am putut prevedea apropierea PNL de PPE dar nu și apariția nPNL. Am putut prevedea necesitatea lui Klaus Iohannis și lipsa din competiție a lui Sorin Oprescu, dar am supraestimat rezistența la candidatură a lui Victor Ponta.

Dacă mă uit și la predicții din alte articole, observ că nu am putut prevedea valul de prezență la vot care l-a adus pe Klaus Iohannis la Cotroceni (o eroare comună, din nefericire). În schimb, am luat mai în serios decât restul lumii posibilitatea lui Călin Popescu Tăriceanu de a construi un partid cu o minimă viabilitate.

Per total, mi se pare că am ieșit mai bine decât „piața”, deși, între noi fie vorba, piața nu este teribil de dezvoltată. Dar am ieșit puțin mai slab decât în 2012-2013; cum ziceam într-un articol mai vechi, 2014 este un an în care politicienii au avut idei. More…

Agenda tineretului, această necunoscută politică 1

skater

Agenda tineretului seamănă cu agenda populației generale în sensul că este dominată de probleme ce țin de raportul dintre venituri și cheltuieli (și siguranța acestui raport). La distanță semnificativă urmează problema sănătății (ea însăși o problemă a supraviețuirii). Problema corupției are o prezență semnificativă (11%) dar nu știm dacă este doar o creștere temporară (precum la populație generală) sau o constantă. În orice caz, este posibil ca tema corupției să devină mai prezentă în funcție de agenda media.

Găsirea unei strategii de comunicare cu cei tineri reprezintă o problemă semnificativă pentru politicieni: cine va face asta va „rupe” niște alegeri. (Țineți cont și că primele două puncte din trei sunt relevante și pentru populația populației generală.) More…

Marele pariu al lui Obama în Asia Răspunde

130916

În cele din urmă, este singura modalitate de a asigura prin fapte credibilitatea pivotului asiatic, precum și a pachetului de reacție rapidă anunțat la cel mai recent summit NATO pentru protejarea flancului estic al Alianței. Desigur, toate acestea sunt măsuri ne­cesare, dar insuficiente pentru că nu răspund pe deplin datelor actuale ale mediului de securitate contemporan. Pe scurt, s-a vorbit mult în ultimul timp de o criză de credibilitate a garanțiilor de securitate oferite de Statele Unite. Și pe bună dreptate. Fun­da­ția tehnologică pe care se sprijină aceasta este tot mai demodată, tot mai îngustă, în măsura în care competitorii au recuperat decalajul, investit masiv în tehnologii care anulează avantajele competitive care până nu de mult erau o marcă înregistrată americană și care transformau SUA într-o putere expediționară globală. Însă avantajele sale rămâneau fără egal într-o lume în care capacitatea de a domina mările, aerul și spațiul erau fără rival. Dar de ani buni, arsenalele antiacces și de interdicție regională deținute de China și Rusia proliferează: „sisteme anti-navă, antiaeriene, antisatelit gândite să contracareze avantajele tradiționale ale SUA, în special capacitatea de a-și proiecta puterea în orice regiune“, avertiza Hagel în septembrie.

Modelul din care se inspiră astăzi Administrația Obama are profunde rezonanțe istorice. A mai fost aplicat de către Eisenhower în anii ’50 (prin așa-numita politică de New Look, când armele nucleare devin principala piesă de descurajare a unei invazii sovietice), dar mai ales de către Administrația Carter în a doua jumătate a anilor ‘70. Aceasta din urmă se afla într-o conjunctură deloc de invidiat: balanța de putere convențională și chiar cea nucleară avantajau net URSS, iar eli­tele militare sovietice ajunseseră să creadă în șansele de reușită ale unei campanii de tip blietzkrieg asupra NATO. În acest context, era nevoie de o strategie de off­set, de o formulă care să compenseze dezechilibrul, investind în avantaje comparative unice Statelor Unite. Ulterior, specularea tehnologiei IT prin dezvoltarea de senzori avansați de recunoaștere și avertizare timpurie, inclusiv de arme inteligente ghi­date prin GPS vor revoluționa balanța de putere din Europa. În definitiv, așa cum arată me­mo­riile lui Robert Gates, Carter este cel care „a pregătit fundația pentru mai toate inițiativele pe care Ronald Reagan le va asuma în zona apărării“, altfel o componentă care a jucat un rol esențial în înfrângerea URSS. Obama își joacă astăzi propria șansa de a fi un Carter de secol XXI. More…

După 25 de ani: ce mâncăm și de unde Răspunde

10857792_10152873507392488_5949516838065865527_n

În 2007-2008 importurile de alimente, deja aflate pe trend ascendent, fac un nou salt pentru a a acoperi lipsa ofertei interne. Importurile rămân ridicate dar exporturile compensează din ce în ce mai mult, astfel încât în 2013 România devine exportator net de mâncare (anul nu este prezent în grafic). Agricultura românească rămâne „meteosensibilă”; de aceea prezența unei surse rapide de import prin deschiderea granițelor cu UE are o importanță strategică care nu poate fi subestimată.

Să tragem linie. Agricultura a scăzut în perioada post-comunistă dar nu a „căzut”. Având mult pământ și mulți fermieri, România produce o valoare agricolă relativ mare pe cap de locuitor. Asta deși eficiența (valoarea pe hectar) rămâne slabă. Totuși, românii au scăpat de exporturile forțate din perioada comunistă și se bucură de rolul stabilizator ar relațiilor economice cu restul UE. Asta ne asigură o dietă mai bogată în calorii, lapte și produse animale. More…

Pentru fișetul președintelui 1

iohannis-pe-bicicleta

Traian Băsescu este un studiu de caz despre cum un președinte popular și populist își poate pierde rapid legitimitatea democratică. În cazul său a fost nevoie de programul de austeritate din 2010 și reformă nesăbuită a sistemului de sănătate din iarna anului 2011, care au dus la pierderea rapidă a legitimității populare, a majorității parlamentare și în final la criza celei de-a doua suspendări în vara anului 2012. Drumul de la ovațiile cetățenilor în Piața Universității, la huiduieli și scăndari precum „Ieși afară, javră ordinară!” și „Chemați Arafatul, că-l doare ficatul!” este foarte scurt.

Nivelul de așteptări creat de alegerea lui Klaus Iohannis este foarte ridicat, iar capacitatea acestuia de a răspunde acestor așteptări este limitată. Noul președinte al României va trebui să găsească un echilibru între prioritățile pe care și le-a asumat la preluarea mandatului, promisiunile din campanie și realitatea politică. More…