Kenneth N. Waltz a încetat din viață Răspunde

waltz

Luni 13 mai, profesorul Kenneth N. Waltz a încetat din viață la vârsta de 88 de ani după o îndelungată suferință. Unul dintre cei mai influenți politologi și specialiști în relații internaționale Kenneth Waltz este cel care a articulat teoria realismului structural, teoria care a influențat cel mai mult disciplina relațiilor internaționale și care fost pentru mult timp paradigma dominantă din domeniul. Studiul TRIP care evaluează situația disciplinei relațiilor internaționale l-a plasat pe Kenneth Waltz pe locul trei la nivel global în privința influenței asupra domeniului în ultimii 20 de ani, după Alexander Wendt și Robert O. Keohane.

Impactul său asupra teoriei relațiilor internaționale a fost și este însă mult mai profund, teoria realismului structural avansată în volumul Theory of International Politics generând cele mai productive și acerbe dezbateri intelectuale din cadrul disciplinei. Instituționalismul liberal (neo-liberalismul) și constructivismul s-au definit ca alternative la teoria lui Waltz, fapt ce face din acesta din urma cel mai influent teoretician al relațiilor internaționale după Hans Morgenthau din secolul al XX-lea. Dispariția sa este o pierdere grea pentru relațiile internaționale și pentru știința politică.

Cele mai cunoscute și importante opere ale sale sunt Man, State and War(1959) care inventariază și evaluează nivelurile de analiză care explică apariția conflictelor în cadrul relațiilor internaționale și Theory of International Politics(1979), care articulează o teorie sistemică a politicii internaționale. Kenneth Waltz și-a construit teoria pornind de la ideea că mediul (sistemul internațional) determină comportamentul unităților care fac parte din el (statele). Astfel statele sunt principalii actori ai sistemului internațional, mediul internațional este caracterizat de anarhie (absența unui autorități centrale peste state), iar principalul interes al acestora este să supraviețuiască într-un mediu competitiv. Pornind de la aceste ipoteze, Waltz deduce că statele vor fi interesate să-și maximizeze cantitate de putere disponibilă și vor fi atente la evoluțiile balanței de putere. More…

Rinocerizarea fraţilor Tsarnaev Răspunde

boston-bombing-brothers-own.si

Deşi există încă multe semne de întrebare, totuşi, una dintre cele mai probabile explicaţii-ipoteză pentru recentele atentate de la Boston este mai degrabă perspectiva unui lup singuratic decât cea a unei reţele teroriste extinse.

Profilul atentatorilor de la Boston şi etapele devenirii lor se potrivesc tiparului pe care îl conturează literatura de specialitate (despre leaderless jihad şi self-radicalization). La bază este un cocktail de ingrediente explozive (criză existenţială, dezamăgire socială, furie, alienare economică sau identitară) care îl predispun pe individ să caute în radicalism un refugiu, un adăpost. În cele din urmă, „fie că ne place sau nu, poziţiile extremiste sunt reconfortante, pentru că viziunea lor asupra viitorului este clar articulată. Ele descriu lumea ideală şi oferă un plan de ajuns acolo“, spune Fareena Alam. Problemele economice nu au ocolit familia Tsarnaev. Mai întâi părinţii, apoi Tamerlan şi soţia sa au primit asistenţă de la stat pentru a putea să supravieţuiască. Divorţul părinţilor, întoarcerea tatălui în Daghestan se prea poate să fi accentuat drama socială a celor doi fraţi. Mai mult, mama lor a fost arestată pentru că a încercat să fure nişte haine dintr-un magazin. More…

Utilitatea publică a libertății de expresie 3

63964_511349645569565_66447085_n
Reacția lui Puiu Hașotti la propunerea lui Remus Cernea este într-un fel de înțeles. Dânsul s-a format intelectual în timpul comunismului când homosexualitatea era condamnată atât din punct de vedere penal, cât și social. Mai mult, dacă pușcăria era evitată în cazul descoperirii înclinațiilor sexuale ale unei persoane diferite de cele heterosexuale, aceasta putea risca un sejur într-un spital de psihiatrie, orientarea sexuală diferită de cea „normală” fiind considerată pe vremuri drept boală psihică. Ceea ce este neînțeles este incapacitatea sa de a se adapta normelor unei societăți democratice, unde nu se poate discrimina pe baza orientării sexuale.

Ca și în cazul lui Remus Cernea, nu pot să spun că personalitatea politică a lui Puiu Hașotti imi stârnește simpatie. La prima vedere senatorul liberal, aduce în atitudini și discurs politic, mai mult cu un fost activist comunist decât cu un reprezentant al unui partid liberal european. De curând am observat că senatorul liberal intenționează să elimine din lege incompatibilitatea dintre funcția de președinte al CJ sau primar și cea de membru într-o AGA ale unor regii locale, atâta timp cât nu sunt remunerați pentru munca prestată. În esență Puiu Hașotti nu este altceva decât un politician mediu dâmbovițean care caută să aibă acces preferențial la resursele publice pentru sine și amicii săi politici. Dar acest ultim aspect mă îndepărtează de la scopul articolului de față.

Chiar dacă nu sunt de acord cu afirmațiile lui Puiu Hașotti, cred că era perfect îndreptățit să le facă. Senatorul liberal, oricât de mult l-aș blama, avea dreptul să-și exprime opinia față de problema ridicată de Remus Cernea. E drept ar fi putut să-și exprime dezacordul fața de inițiativa legalizării parteneriatelor civile între persoanele de același sex folosind un limbaj echilibrat, nu unul discriminatoriu. Aici intervine farmecul și utilitatea libertății de expresie: calitatea limbajului poate varia și în același timp revelează calitatea persoanei care exprimă aceste idei. În absența libertății de exprimare, Puiu Hașotti și-ar fi disimulat homofobia iar cetățenii nu ar avut oportunitatea să îl evalueze corect din punct de vedere politic pe senatorul liberal. More…

Despre coabitare şi Sâmbra lupilor 2

wolf-and-sheep-kerry-gavin

Societatea politică românească, în special, trăieşte sub auspicii numerelor unei zicale auzită de foarte multe ori de la bunicul meu: Şi-aşa-i rău, nici altfel nu-i bine!Pentru că lumea noastră cotidiană se subîntinde arcului bramburelii şi diferendelor neistovite, apelând la simplificări aritmetice, precum unu şi cu unu fac doi. Dar se pare că numai pentru a legitima metoda din două una – ori una, ori alta, niciodată o mulţime armonică. Deşi sincronismul cultural e numai la doi paşi distanţă, preferăm adeseori, nici una, nici două, ca celălalt, dacă este o persoană/grup sau cealaltă, dacă este o idee, fatalmente să dispară. Aşa şi în cazul mult controversatei coabitări dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta, când „lupi” din ambele haite, radicalizate în pro şi anti-Băsescu, recte pro- şi anti-USL tălmăcesc pactul inter-instituţional conform intereselor lor particulare, electoraliste îndeosebi, aşa cum electoralist şi teatral este tot sistemul de valori, principii şi proceduri pe care conglomeratul format de politicieni l-a produs în ultimii 23 de ani.

Într-un articol de pe Civitas Politics, Andrei Tiut identifică două filosofii ale coabitării dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta: (1) „reconciliere, mergând până la anularea opoziţiei dintre (sic) băsişti şi anti-băsişti, iliescieni şi anti-iliescieni” şi „depăşirea raporturilor de putere între tabere” – viziunea Traian Băsescu; (2) „recunoaşterea (…) şi acceptarea „civilizată” a raporturilor reale de forţă” – viziunea Victor Ponta. Totodată, Andrei Tiut introduce în ecuaţie şi declaţia lui Ponta vizând „forţele serioase şi forţele neserioase” (partidele în accepţiunea sa, dar nu numai, zic eu) care în decembrie s-au poziţionat într-un anume fel înainte şi după alegerile din decembrie, anul trecut. O altă dihotomie exagerat simplificatoare, de tipul lozincii care trebuie memorată, dar negândită. Fiindcă, cât ar vrea Victor Ponta să-şi cosmetizeze imaginea de reprezentant al „forţelor serioase”, calculele politicianiste care stau la temelia coabitării dau dreptate şi „forţelor neserioase”.

În opinia mea, ambele filosofii au ca punct de cotitură al comportamentului actorilor implicaţi direct supravieţuirea lor politică la vârful puterii. Şi nimic mai mult. Traian Băsescu nu l-a des-porcit între timp pe Victor Ponta şi tot „copilot” îl consideră, doar că al lui. Iar Victor Ponta nici pe departe nu l-a reevaluat pe Traian Băsescu, dincolo de prerogativele sale strict constituţional-instituţionale. More…

USL: uniune politică sau mare coaliție? 1

07_USL_29_VS_25c9a15c03

Să începem prin a ne aminti ce ține USL împreună. Inițial (1) a fost o coaliție electorală întărită cu ideea de a prezenta un front unit în fața tendințelor președintelui de a numi un prim ministru după bunul plac. În acest sens a fost un succes desăvârșit. Am argumentat într-un articol anterior că USL a evitat/compensat pierderea de alegători spre nou-apărutul PPDD, a evitat/compensat penalizarea pe care electoratul o aplică coalițiilor pur electorale („împotriva naturii”) și a primit o frumoasă primă electorală, conform legii. Prim ministru este, după cum știm, Victor Ponta. Însă victoria nu înseamnă tărie. Atingerea scopurilor unei alianțe poate să fie un bun motiv de încetare a ei.

(2) Apoi, există o fuziune parțială a celor două electorate. Aici datele la care am acces sunt mai degrabă limitate, dar știm că această fuziune, sau, dacă vreți, identitate comună există. Atâta vreme cât cele două electorate nu sunt clar separate este greu și costisitor pentru oricare partid să apară ca fiind cel ce rupe Uniunea.

(3) Apoi, există guvernarea. PNL nu poate guverna fără PSD. Dincolo de anumite scenarii ușor „wishful thinking” o moțiune de cenzură care să răstoarne un PSD cu aproape 40% în Parlament este greu de imaginat. PSD poate să guverneze fără PNL, dar nu așa cum pare proiectat actualul curs de guvernare. Măsurile de continuare a austerității și de regionalizare par să descrie o redistribuire a reurselor în rândul aleșilor locali și susținătorilor financiari ai partidului. Victor Ponta și Liviu Dragnea, cu concursul ezitant al PNL construiesc o arcă a lui Noe în care vor intra doar o parte a puternicilor zilei; restul își vor vedea accesul la resurse diminuat. Cu banii economisiți, Victor Ponta speră să treacă bugetul prin criză, menținând astfel integritatea puterii celor din Arcă. More…

Ce tip de lider este Kim Jong-Un? Răspunde

Kim_Jong-un__C__lo_1698138a1

În filmul 13 zile este o scenă memorabilă între Robert McNamara şi amiralul care coordonează tactic blocada navală impusă Cubei. Iritat de agresivitatea amiralului, McNamara explodează: „Nu înţelegi nimic. Asta nu este o blocadă. Este un nou limbaj, un nou vocabular. Este preşedintele Kennedy comunicând cu secretarul Hruşciov“. Cam la fel s-ar rezuma astăzi evenimentele din peninsula coreeană: un exerciţiu de comunicare între Kim Jong-Un şi comunitatea internaţională.

S-au spus multe, în timp, despre Kim Jong Il, tatăl actualului lider de la Phenian. Însă un studiu detaliat al perioadei în care s-a aflat la putere conturează profilul unui lider flexibil, care a oscilat între a plusa oportunist, forţând limitele statu-quo-ului, sau, dimpotrivă, unul care s-a adaptat cameleonic constrângerilor momentului. Ca regulă, comportamentul şi obiectivele sale au variat în funcţie de contextul politic în care Kim Jong Il operează. Însă ca filosofie operaţională de cursă lungă, acesta a încercat de fiecare dată maximizarea preferinţelor, conştientizând limitele contextului, dar oprindu-se întotdeauna înainte de a pune în pericol supravieţuirea regimului. More…

Aceşti ziarişti nenorociţi şi calomniile lor criminale 2

libertatea presei

După cum probabil ştiţi, CCR a hotărât să re-incrimineze insulta şi calomnia ca infracţiuni în Codul Penal.

Ce spun legile şi tratatele?

În mod surprinzător, cea mai liberală poziţie pare să o aibă ONU. Într-o decizie luată împotriva statului Filipine, Comitetul Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului ar fi decis că criminalizarea defăimării nu respectă articolul 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Orice om are dreptul la libertatea opiniilor si exprimării; acest drept include libertatea de a avea opiniii fără imixtiune din afara, precum si libertatea de a căuta, de a primi si de a raspândi informaţii si idei prin orice mijloace si independent de frontierele de stat.

Nu am stat sa verific în detaliu cazul, deoarece Declaraţia nu se aplică direct în dreptul românesc. M-am uitat însă la articolul corespunzător (10) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Observaţi lista lungă de motive de limitare a libertăţii de exprimare care include chiar şi autoritatea puterii judecătoreşti. Ne putem închipui cum nu puţini magistraţi români visează ca aceste limitări să fie aplicate cât mai ferm. Includerea insultei și calomniei în Codul Penal este implicit permisă. More…

Două filosofii de coabitare 2

În viziunea dlui Băsescu exprimată de curand coabitarea trebuie să ducă la reconciliere, mergând până la anularea opoziţiei dintre (sic) băsişti şi anti-băsişti, iliescieni şi anti-iliescieni. (sursa)

Înainte de a intra în analiza serioasă, nu pot să nu observam o consecinţă amuzantă. Aceia dintre „anti-băsişti” care ar accepta ramura de măslin devin noii şi adevăraţii „băsişti”, în timp ce vechii „băsişti”, dacă nu vor abolirea liniilor de demarcaţie, devin … anti-băsişti, deviaţionişti de dreapta şi spărgători de consens.

Reconcilierea înseamnă depăşirea raporturilor de putere între tabere. Colegul George propunea această cale hăt prin august 2012. Nu mi s-a părut fezabil nici atunci, dar din perspectiva preşedintelui ar fi meritat cu siguranţă să încerce. More…

Președinte reprezentativ sau șef al statului? 6

BASESCU - ABSOLVENTI MAGISTRATURA

În afara unor destul de puțini interpreți critici ai constituționalismului românesc post-comunist (începând cu 2003, în special), a celuia manufacturat întru „democrație originală” de către „constituționaliștii” lui Ion Iliescu, problema revizuirii Constituției a prins viteză în 2005, odată cu raporturile din ce în ce mai înveninate dintre instituțiile extrem de personalizate ce reprezintă, într-o formă într-adevăr plină de echivocuri, Executivul: Președintele și Primul-ministru.

Mai întâi am avut Comisia prezidențială de analiză a regimului politic și constituțional din România, înființată în mai 2008, al cărei raport final a fost făcut public în ianuarie 2009, de către președintele ei, Ioan Stanomir. Acesta a declarat la momentul acela că „membrii acesteia au îndeplinit o triplă exigență: excelența intelectuală, reprezentarea diverselor școli de drept public și lipsa unui partizanat politic” (Agerpres). Dacă prin partizanat politic înțelegem în mod superficial doar apartenența la un partid politic, nu și susținerea viziunii unui anumit om politic, constituțional nemembru de partid, atunci înțelesul conceptului de partizanat politic este pur și simplu amputat. Cu toate că membrilor respectivei comisii, Ioan Stanomir, Iulia Moțoc, Radu Carp, Dacian Dragoș, Vlad Perju sau Genoveva Vrabie nu li se poate contesta expertiza, nu li se poate contesta însă nici împărtășirea necritică a viziunii Președintelui de la acel moment, Traian Băsescu.

Acum avem înființate o Comisie parlamentară de revizuire a Constituției și un Forum constituțional, acesta din urmă mimând mai mult sau mai puțin reușit dezbaterea publică. More…

Dreptul la locuire ca libertate personală 3

1680290642_social-housing-on-the-coast-02-photo-tomaz-gregoric

După cum povesteam în articolul trecut, m-am văzut implicat într-o dezbatere despre ce ar putea include noua Constituție. Undeva, în discuțiile mai degrabă colaterale, a apărut și ideea unui „drept la locuire”. Nu se știe dacă această propunere va ajunge sau nu în forma finală a recomandărilor, dar discuția poate fi interesantă.

În formulările sale obișnuite, dreptul la locuire presupune atât o re-distribuire semnificativă de resurse (casele sunt scumpe) cât și o acțiune eficientă și responsabilă a statului. Cel puțin punctul al doilea mi se pare utopic la noi. Dar putem încerca să privim locuirea și prin intermediul drepturilor negative.

Să pornim de la un exemplu ipotetic. Eu sau dumneavoastră nu ne permitem pe această lume decât să construim o casă de chirpici. Adică excremente de vacă, paie și lut. Chirpiciul este un material rezistent la cutremur și foc dar nu la inundații. Deci, dacă suntem pe deal, ISU nu ar trebui să fie o problemă. Și totuși, la primărie există standarde care nu permit să ne facem căsuța de balegă (hai, lut, că este mai poetic). Motivele țin, presupun, de estetică: chirpiciul îmbătrânește urât. Dar și de o efectele unei ideologii modernizatoare de secol 19, aseptică și precisă. Nu repugnă birocraților și inginerilor doar ideea unei case de balegă cât, mai ales, o casă care își schimbă forma („lucrează”) de la an la an. Pur și simplu podelele, termopanele, țevile și ușile existente în comerț nu sunt gândite să facă față la așa ceva. More…

Instituționalizarea opoziției și noua Constituție 5

1308423389_132174_6

La invitația CeRe voi participa, împreună cu colegul George Vișan, la o întâlnire cu generoasa temă: „Implicarea societății civile în revizuirea Constituției” care vrea să se asigure, nici mai mult nici mai puțin decât că „vocile organizațiilor neguvernamentale relevante în domeniile bună guvernare, drepturile omului și democrație nu rămân exterioare procesului consultativ dezvoltat pe marginea revizuirii Constituției”.

Măsura în care cineva ne va asculta vocea, sau chiar și măsura în care se va degaja o singură voce sunt discutabile. Chiar și așa, când primești o astfel de invitație îți pui niște întrebări, care sub diverse forme, pot fi reduse la formularea: „Ce vreau eu de la Constituție”. Am scris de mai multe ori pe această temă, dar de obicei în cheie negativă, arătând mai degrabă ce nu merge decât discutând ce ar funcționa. Totuși, există o propunere „pozitivă” despre care am vrut de mai multe ori să scriu. Anume să instituționalizăm opoziția parlamentară și să îi dăm pârghii de control asupra statului. More…

Cu legea pre lege călcând: 5 motive pentru care România nu este un stat de drept 2

No-Rule-Of-Law_2011

Cam din 2004 am crezut și am pornit de la premisa că România este un stat de drept. Unul cu multe minusuri, desigur, dar acestea țineau mai degrabă de infracționalitate. Adică, puteai să exerciți o putere arbitrară nepedepsit, dar măcar era ilegal. Prin 2010 am ajuns la concluzia că nu este chiar așa. Nu neapărat că din 2010 s-au dus lucrurile pe apa sâmbetei, dar atunci m-am lămurit eu.

Statul de drept este mai mult decât respectarea legilor. Altfel, stat de drept ar fi fost și Germania nazistă prin aplicarea celebrului Führerprinzip (Voința führerului este lege în stat). Statul de drept/domnia legii apare atunci când conducerea cetății se face primordial prin reguli stabile care permit cetățeanului și instituțiilor să își organizeze viața știind dinainte ce așteaptă statul de la ei și astfel să fie stăpânii propriului destin.

Rule of law este un concept deosebit de popular în gândirea libertariană. Domnia legii, combinată cu un număr minimal de reguli și legi sunt ingrediente ale acelei societăți cvasi-utopice și anti-politice în care legile sunt stabilite în avans și legiferarea ulterioară de către un Parlament este absentă sau minimală. Pe scurt, libertate fără democrație și dreptate fără politică. Pentru acest articol însă, vom recunoaște că politica nu poate fi eradicată. Pentru a avea stat de drept este suficient ca zona de acțiune a politicului să fie pre-stabilită și limitată rezonabil. More…