Miza sau plictisul acestor alegeri stau în bună măsură în mâinile domnului Iohannis. Dacă reușește să își depășească condiția actuală și să lărgească alianța din jurul său, atunci vom putea avea o bătălie reală. Pentru asta trebuie să înceteze să accepte agenda publică setată pentru el de guvernare și să definească el dezbaterea publică în jurul unor teme comune ale opoziției. Dacă nu, tot ce are nevoie domnul Ponta să facă este să evite greșeli catastrofale.
Franța suspendă livrarea primei nave Mistral Răspunde
Suspendarea livrării navei Vladivostok nu înseamnă că afacerea Mistral a fost anulată. Contractul a fost suspendat temporar, predarea urmând a fi amânată până în noiembrie – conform unor surse diplomatice citate de Le Monde. Vladivostok urma să fie predată marinei ruse în luna octombrie. În luna iunie 2014, 400 de marinari ruși au sosit la Saint Nazaire la bordul unei nave rusești pentru a fi instruiți pentru a opera navele Mistral. În urma presiunilor venite din Statele Unite, Polonia și din țările baltice, Franța a condiționat livrarea celor două nave de comportamentul Rusiei în Ucraina. Autoritățile franceze au lăsat să se înțeleagă, după izbucnirea crizei din Ucraina, că prima navă ar putea fi livrată conform planurilor în octombrie, urmând ca livrarea celei de-a doua programată în prima partea a anului 2015 să fie grevată de evoluția situației din Ucraina.
Dacă Parisul decide totuși să amâne sine die livrare navelor sau chiar să anuleze contractul va trebuie să existe un mecanism de compensare, având în vedere că în contract sunt prevăzut penalități constisitoare pentru Franța în caz că navele nu sunt predate la timp sau confiscate. De ceva vreme se vehiculează ideea ca NATO sau UE să achiziționeze aceste nave și astfel să ramburseze pierderile financiare ale Franței. In extremis marina franceză ar putea achiziționauna din nave, aceasta operând deja trei asemenea nave și planificase inițial să se doteze cu patru nave Mistral. Chiar dacă navele nu sunt livrate Rusiei, iar Franța este compensată pentru pierderile economice suferite, tehnologia pentru construcția navelor Mistral a fost deja transferată Rusiei, cea de-a doua navă, Sevastopol, aflată în curs de ansamblare, fiind pe jumătate produsă de șantierele navale ruseși. Este posibil ca în viitorul nu foarte îndepărtat nave similare clasei Mistral să fie construite în Rusia. More…
Navele Mistral și Marea Neagră 3
Eroarea politică și strategică comisă de Franța în 2010 când a acceptat să vândă două nave de desant și comandament Mistral începe să se facă simțită și să devină din ce în mai evidentă. Afacerea Mistral a reușit să tensioneze relațiile Franței cu Polonia și statele baltice, cei mai vocali critici ai tranzacției, dar și cea cu Japonia. Privită într-un context mai larg și din perspectiva intereselor Rusiei, această tranzacție reușeste să creeze un nou set de tensiuni în interiorul UE și NATO, dar să și afecteze relațiile Europei cu Japonia, un partener privilegiat al Uniunii – afectând astfel poziția UE în Asia și sporind percepțiile de slăbiciune strategică a proiectului european la nivel global.
În ciuda unor dezavantaje de ordin tehnic și tactic e probabil ca cea de-a doua navă să fie desfășurată în Marea Neagră. Prezența acesteia oferă o serie întreagă de avantaje militare pe care Rusia nu le poate ignora. O navă Mistral în Marea Neagră, care ar putea acționa în Mediterana, ar spori exponențial puterea flotei Mării Negre și ar contribui decisiv la efortul de modernizarea al marinei Ruse. Prezența unui astfel de timp de navă în Marea Neagră ar spori exponențialul militar al Rusiei și ar oferi un avantaj în raport cu celalte state din regiune. Desfășurarea unei nave Mistral ar reprezenta și un răspuns cât se poate de „răspicat” al Rusiei la sporirea prezenței NATO în Marea Neagră. Din punct de vedere politic prezența unei nave Mistral ar transmite un mesaj clar statelor din regiune privind „slăbiciunea” Occidentului și puterea Rusiei. More…
Dincolo de migrația aleșilor locali 3
![migration[1]](https://civitaspolitics.org/wp-content/uploads/2014/08/migration1.jpg)
Soluția este scăderea drastică a fondurilor care sunt, în esență, la discreția guvernului. Bugetarea „pe proiecte”, „pe priorități”, „pe referate”, „pe nevoi”, etc., este o invitație la corupție, sau cel puțin la patronaj politic. Nu mă credeți? – priviți la facilitățile de producție și stocare de armament inutile din SUA care au rămas de pe vremea războiului rece pentru că desființarea lor trebuie aprobată în Congres și senatorii nu vor să le dispară locuri de muncă în circumscripție.
More…
Ce să înțelegem din protestele din Ferguson, Missouri? Răspunde
Paradoxul luptei împotriva criminalității din SUA este încă o realitate – deși criminalitatea este în scădere, în timp, „militarizarea” a crescut în rândul poliției. Din anii 1990 încoace, poliția a acumulat cantități impresionante de armament și echipamente militare. Înarmarea și utilizarea tacticilor dure cu frecvență crescândă este acum descrisă ca reprezentând „militarizarea poliției”. Alte proteste au demonstrat faptul că aplicarea excesivă a forței și lipsa comunicării pot alimenta violențele.
SUA se confruntă cu declinul dezvoltării urbane, iar suburbia a devenit vulnerabilă la șomaj, sărăcie și sub-finanțarea serviciilor publice, fenomene pe care le asociem cu inner city-ul american. Chiar și familiile de clasă mijlocie au fost lovite de recesiunile anilor 2000, iar cetățenii sunt frustrați de incapacitatea autorităților de a soluționa probleme precum declinul sistemului educațional. More…
Cum să (nu) reglementăm Internetul (I) Răspunde
Săptămânile trecute, la invitația Ambasadei Germaniei la București, am participat la o vizită de documentare (fact-finding visit) în Berlin.
Vizita a fost centrată pe ideea de privacy, atât prin prisma dezvăluirilor lui Snowden și a modului în care Uniunea Europeană reacționează la ele cât și prin prisma (chiar mai sinistră) a acțiunilor unor guverne nedemocratice împotriva propriilor cetățeni.
(1) Nu există drepturi ale omului în mediul digital, există doar drepturi ale omului.
(2) Toți administratorii de situri sunt publiciști, nici un administrator de sit nu este tipograf.
A treia afirmație spune că, la modul ideal, UE ar trebui să reglementeze toate serviciile online consumate pe teritoriul său și că statele/Uniunea au o obligație absolută de a implementa drepturile cetățenești în lumea digitală. Despre acest punct, însă, vom vorbi în articolul viitor.
More…
Cine va conduce politica externă a UE? Răspunde
Competiția pentru viitorul ministru de Externe al UE se află pe ultima sută de metri. Pe lista scurtă se află Sikorski, Mogherini, Bildt și Gheorghieva. În momente seismice, Europa a dat lideri pregătiți pentru misiuni istorice – Winston Churchill în interbelic sau Karol Wojtyła în anii ‘80. Oare ce va prefera acum? More…
Ferguson, USA Răspunde
Majoritatea administrațiilor din lumea aceasta înțeleg intuitiv ideea lui Max Weber că statul deține monopolul violenței legitime. La nivelul cel mai simplist există ideea că poate ar trebui să lăsăm forțelor de ordine o anumită discreție letală astfel încât să fim siguri că vor aplica forța când este necesar. Dar există și o interpretare mai subtilă și mai problematică: un stat nu prea își poate permite să cedeze în fața forței, chiar dacă forța se pune în slujba unei cauze legitime.
Tradiția mainstream a protestului american este a nesupunerii civice. Martin Luther King, hippioții și mișcările Occupy aprind imaginația publicului, nu Panterele Negre sau eco-teroriștii. Dacă statul începe să cedeze în mod manifest în fața revoltelor, atunci legitimează revolta (violentă) ca mijloc de a soluționa probleme. Și, prinși între ieșirile de locuri de muncă, schimbările culturale și intrările de migranți, americanii au destule probleme. More…
Doru Pop: Eșecul intelectualilor de a prelua controlul României este transparent astăzi 1
În fond, intelectualii nu sunt altceva decât capitalul de inteligență al unei națiuni, numai că inteligența ori deșteptăciunea nu sunt suficiente pentru a proba calitatea de intelectual. Chiar dacă, în sens tradițional un intelectual este specialistul într-un domeniu academic, nu sunt în niciun fel convins că trebuie să limităm această categorie la elitele profesionale, de multe ori un medic specialist, care are predispoziții spre lectură și cultură este preferabil unui comentator cu gura mare de la televizor, care nu a citit nicio carte în ultimul deceniu. Pe de altă parte, nici orice abolvent de facultate nu devine automat membru al comunității intelectualilor, prin faptul că a efectuat lecturile obligatorii. Și aici ajungem la ideea de intelectual public – vorbim despre acel tip de „profesionist al intelectului” care este capabil să participe la dialogul cu semenii săi într-o manieră coerentă și accesibilă.
După 1989 România ar fi avut șansa unei „revoluții a intelectualilor”. Mircea Dinescu și Ion Caramitru erau la televiziune, Ana Blandiana sau Doina Cornea se găseau în mijlocul structurilor politice de la nivel central, existau variante remarcabile pentru aparița unei noi clase de politicieni, printre care se numărau oameni ca Nicolae Manolescu sau chiar Andrei Pleșu. Eșecul intelectualilor de a prelua controlul României post-decembriste – unde includ și eșecul lui Emil Constantinescu, să nu uităm, la vremea aceea Rectorul celei mai importante Universități din țară – este transparent astăzi. România este condusă de către o specie de pseudo-specialiști, de falși profesioniști, de pretinși lideri de opinie. De fapt reconstrucția despre care vorbim nu poate să se producă decât în momentul când ierarhia valorilor va fi reinstaurată în România. Fără o societate meritocratică, în care succesul și ascensiunea publică să fie asigurate numai de meritele personale autentice, nu putem vorbi despre un sistem democratic funcțional. More…
Trei electorate cheie pentru alegerile prezidențiale (I) 2
Să începem cu o observație și o premisă. Pe orice eșantion am pune întrebarea și oricum am formula-o răspunsul raportul dintre partide este cam la fel. Că întrebăm în sondaje pe toată lumea sau că îi întrebăm doar pe cei ce vor veni la vot; că întrebăm despre alegerile naționale sau cele europene răspunsurile sunt cam aceleași. Iar aceste răspunsuri au fost confirmate în ultimele alegeri (cu corecția Mircea Diaconu). Aceasta este observația.
Premisa este că în momentul în care toate formațiunile de peste 5% au candidat, presupunând că au ales în mod corect, procentele candidatului și cele ale partidului/alianței vor fi asemănătoare. Această premisă este coerentă cu relativa stabilitate a clivajelor în ultimele (multe) luni. În plus, încrederea politicienilor pare a fi în scădere. Ca o dezvoltare a premisei, ne putem aștepta ca, la finalul campaniei pentru turul întâi, să fi contat mai puțin calitățile și discursul candidatului și mai mult poziționările efectuate împreună cu formațiunile susținătoare și capacitatea de a atrage voturi de la candidații fără șanse. More…
Gloanțe și cenușă la Sarajevo Răspunde
Atentatul de la Sarajevo a fost produsul atât al acțiunii unui grup indivizi aflați în slujba statului sârb, și care acționau în afara limitelor impuse de autoritățile civile, dar și de politica de stat a Belgradului, ce viza subminarea poziției Austro-Ungariei în Balcani și unificarea slavilor sudici în jurul său. Serbia nu a luat măsurile necesare pentru a preveni atentatul și după producerea a acestuia i-a protejat pe cei care l-au planificat și comis.
În 1914 situația Serbiei era oarecum similară cu cea a Pakistanului de astăzi în relația sa acestuia cu talibanii – un stat care utilizeză terorismul pentru a-și avansa obiectivele de politică externă, dar care avea foarte puțin control asupra fenomenului. Pe teritoriul Serbiei funcționau o serie întreagă de organizații naționalist-teroriste ai căror membrii erau funcționari sau ofițeri ai armatei, și al căror scop era promovarea „unității sârbilor” prin orice mijloace, atât împotriva Austro-Ungariei cât și a celorlalți vecini ai Serbiei. Acțiunile acestor grupări au variat de la propaganda naționalistă, acțiuni de guerillă, activism politic și, bineînțeles, acțiuni teroriste. Cele mai cunoscute organizații naționalist-teroriste sârbe au fost Narodna Odbrana (Apărarea Neamului) și Ujedinjenje ili smrt! (Unitate sau moarte! sau pe scurt Mâna Neagră).
Principalii responsabili pentru izbucnirea crizei din iulie 1914, care a dus la declanșarea Primului Război Mondial sunt organizatorii și asasinii care l-au ucis pe arhiducele Franz Ferdinand. Responsabilitatea pentru acest act este împărțită cu cei, care prin inacțiunea lor sau prin îndemnurile lor, mai mult sau mai puțin tacite, au facilitat asasinatul. More…
Sunniții rămân cheia (de)stabilizării Irakului 1
Momentul zero al insurgenței din Anbar se află în deciziile sistemice luate de noile autorități din Bagdadul post-Saddam. Până atunci, istoric, sunniții ocupaseră un loc dominant în sistemul politic irakian. Însă aproape peste noapte, prin primele decizii asumate de administrația lui Paul Bremer în vara lui 2003, lustrația administrativă a foștilor membri ai Partidului Baath, precum și disoluția forțelor de securitate, îi împinge pe sunniți în afara „noului Irak“, îi transformă în cetățeni de rangul doi. Imediat, zeci, chiar sute de mii de oameni au rămas fără locuri de muncă. Este contextul care îi face pe sunniți să se simtă alienați și în esență să resimtă „eliberarea“ americană ca pe o pace punitivă, în care fostele elite ale puterii și comunitățile lor sunt epurate și excluse în bloc din noua ordine politică.
Treptat, sunniții ajung la concluzia că sunt perdanții noului Irak. Pentru ei miza invaziei americane nu mai ține doar de înlăturarea regimului Saddam Hussein, dar și a comunității lor din ecuația națională a puterii. Efectul „ocupației“ devine răsturnarea echilibrului de putere și colonizarea pârghiilor cheie cu noii beneficiari, șiiții. Irakul intră astfel într-o spirală a jocului de sumă zero, a dilemei de securitate extremă, unde câștigurile unei comunități sectare devin automat pierderile celeilalte. Neavând o miză personală în succesul noului Irak, comunitatea sunnită se transformă treptat în ceea ce literatura de specialitate numește un spoiler al păcii, un actor direct interesat de subminarea și eșecul unei păci percepute ca inechitabile. Reflectând asupra condițiilor societale care fac războiul posibil, generalul H.R. McMaster ne-a spus că „în cele din urmă, oamenii luptă și astăzi pentru aceleași motivații surprinse de Tucidide acum mai bine de 2.500 de ani: teamă, onoare și interes“. Sunt și motoarele care au alimentat resentimentele anti-status-quo ale sunniților (teama de șiiți, o ordine care nu le reprezintă interesele, pierderea statutului social prin rescrierea regulilor care îți dădeau dreptul să faci sau nu parte din aparatul administrativ), pregătind terenul pentru alianța temporară cu Al-Qaeda. More…
Civitas Politics 