De weekend: Cum am anexat Ungaria! 2

flag_pins_hungary_romania_27130500

În 2016, printr-un accident ciudat al istoriei, conaționalii ardeleni au votat și au obținut alipirea la Ungaria. Toate partidele politice din această provincie istorică s-au contopit în două: Partidul Socialist din Ardeal și Dreapta Românească Unită. Primul este defapt fostul PSD. Al doilea este uniunea din cea mai rămas din PNL, PDL și ceva simpatizanți ai d-lui Funar. La scurt timp și cu siguranță înainte primelor alegeri PSA și Partidul Socialist Maghiar s-au reunit sub denumirea de Partidul Socialist din Întreaga Ungarie.

2017. PSIU obține cel mai mare număr de mandate la următoarele alegeri dar nu suficient pentru a construi o majoritate. Totuși, cu susținerea unor membri din DRU, partidul construiește un guvern minoritar. Guvernul pornește imediat imediat un larg program de reunificarea economică menit, pe baza unei finanțări speciale UE, să ajute regiunile cele mai puțin avantajate. Printre acestei regiuni se presupune că se afla multe regiuni romanești dar și câteva maghiare. Presa raportează că, de fapt, beneficiarii sunt mai degrabă cei care susțin guvernul indiferent de culoarea politică și naționalitate. În plus guvernul maghiar implementează un program prin care autoritățile locale pe care donează în mod voluntar bani sau alte forme de sprijin către alte autorități locale defavorizate sunt ajutate de stat să obțină mai ușor fonduri europene. Astfel, regiunile care sunt net donatoare sunt fie mulțumite ca găurile sunt acoperite prin bani europeni, fie văd cum liderii locali sunt prinși în aranjamente complicate cu banii statului și ai UE. Sistemul este denumit peiorativ suveica românească.

2022 – toamna. Lovitură de teatru, Liviu Dragnea devine președinte IAUES. Scandal monstru. Guvernul argumentează că, matematic, nu s-ar fi putut ajunge la acest rezultat fără voturile Fidesz. More…

Naşte şi dreapta oameni 7

crin-thumbnail

În ultimele zile am avut două surprize umane interesante. Prima este oferită de doamna Lili Crăciun. Doamna Crăciun scrie pe Politicstand. Politicstand se laudă că a contribuit decisiv la lansarea poreclei Căcărău; altfel spus, umblă cu scatologia în gură. Dacă doamna Crăciun scrie bine sau rău, nu pot nici să afirm nici să infirm. Poate că standardele mele de limbaj şi umor să nu fie de obicei foarte ridicate. Totuşi, dacă o platformă simte nevoia să împletească patosul patriotic şi furia ideologică cu vibraţia excremenţială, refuz să vizitez acea platformă. Şi vă asigur că nu mă alint. Dintre toţi cunoscuţii, unul singur îşi permite în mod constant să folosească acest apelativ nefericit în prezenţa mea. Dar acest amic a împlinit de curând 71 de ani. La vârsta aceasta nu mai pot să îl întorc de pe căile sale.

Surpriza a venit într-un articol care a ajuns la mine prin social media. În acest articol doamna Crăciun se arată oripilată de tratamentul la care este supusă Draga Olteanu Matei. Celebra actriţă la criticat la un moment pe Traian Băsescu ceea ce a stârnit furia necontrolată a unora dintre adepţii lui. Doamna Crăciun argumentează că, indiferent de posibilele excese de limbaj al actriţei, nu este permisă să i se adreseze acesteia apelative precum „hoaşcă” sau „băbătie”.

A doua şi cea mai puternică surpriză vine de la Mihail Neamţu. More…

Noua agendă publică 16

Public-Opinion-Hands

Victoria clară şi popularitatea înaltă a USL au adus în dezbaterea publică câteva întrebări legitime. În primul rând, câtă vreme poate susţine USL această popularitate. Apoi, de unde va începe eroziunea guvernamentală. Pentru a răspunde la aceste întrebări este nevoie să ne uităm mai întâi la modul cum arată agenda publicului. Nu neapărat agenda publică a mass-media ci temerile şi preocupările cetăţenilor. Voi folosi pentru acest scop, pe lângă date din Eurobarometru, sondaje Avangarde şi INSCOP, două institute relativ generoase cu informaţia şi având aparent clienţi de orientări politice diferite.Sondajele pot fi consultate în proiectul Sondaje Publice al Context Politic, sau pe siturile producătorilor.

Mi se pare rezonabil să spunem că, dincolo de o erodare „normală”, USL poate suferi o erodare accentuată dacă situaţia personală a alegătorilor se înrăutăţeşte şi aceştia percep Guvernul ca o entitate distantă şi indiferentă. Toate celelalte proiecte de imagine ale USL nu aduc neapărat multe satisfacţii directe alegătorilor ci mai degrabă construiesc o aură de competenţă: „Ponta e băiat bun. Uite, a făcut […] şi […]. Sigur se ocupă şi de noi”. Dacă însă politicile economice sau sociale ale guvernului vor fi percepute ca un eşec, nu pare să existe deocamdată o metodă de a compensa.

Voturile pierdute de USL, dacă trendurile actuale s-ar menţine neschimbate, ar putea să meargă masiv spre nehotărâţi sau anti-sistem (non PPDD) şi mai puţin spre Opoziţia parlamentară. Probabil însă că realitatea va obliga la schimbări de atitudine şi discurs. Există, cred, trei factori care vor influenţa migraţia sau retenţia voturilor. More…

Legitimitate, amânare şi viitorul Constituţiei Răspunde

Legitimim este ceea ce ne apare ca fiind legitim.

Un autor (căruia regret acum că i-am uitat numele), argumenta că în cazul unei lovituri de forţă timpul lucrează în favoarea instituţiilor legitime şi de aceea este probabil în favoarea lor să tragă de timp. Este o afirmaţie în alb şi negru care se poate aplica unei realităţi în alb şi negru. Dacă ar fi să generalizăm şi să adaptăm această abordare la o lume dominată de griuri, am putea spune că într-un conflict timpul lucrează în favoarea poziţiei celei mai legitime. Astfel pusă, problema este mult mai greu de aplicat. Nu este mereu evident care este „cea mai legitimă poziţie” şi nici dacă legitimitate rămâne neatinsă de timp. În acelaşi timp, însă, abordarea poate fi mult mai utilă.

Dacă tot avem un capitol de teorie să vorbim puţin de timp şi conflict la Machiavelli. Principele din opera florentinului este preocupat de legitimitate, însă numai după ce îşi consolidează puterea. Până atunci poziţiile sale nu sunt cele mai legitime; mai bine zis, nu sunt legitime decât din întâmplare. Ne-am aştepta, deci, ca timpul să nu îl favorizeze. Şi, într-adevăr, sfatul lui Machiavelli către el este să nu amâne niciodată o luptă.

În cazul dezbaterii constituţionale poziţia conservatoare a fost re-înviată la nivelul discursului public din motive ce ţin şi de necesitatea USL de a mobiliza 50%+1 din masa electorală. Odată ce această constrângere dispare, merită să urmărim ce se va întâmpla. Cel mai probabil baza electorală a poziţiei conservatoare se va întoarce către indiferenţă. În acest caz majoritatea modificărilor „retrograde” ale Constituţiei vor fi anulate, deşi PNL va păstra o parte din ele pentru a uşura tranziţia spre PPE.

Există o posibilitate mai redusă ca dezbaterea constituţională să fi acţionat ca o scânteie asupra conservatorilor. Susţinătorii sunt printre puţinele mişcări cu adevărat de tip grassroots, cu zeci de organizaţii şi filiale în teritoriu, capabile inclusiv să aducă oameni cu autocarul spre Bucureşti. Până acum, presupun, organizarea lor s-a izbit de indiferenţa populară, sau poate doar de credinţa ca „oricum, tot politicienii decid”. Dacă acest văl de indiferenţă este spart, soarta Constituţiei va deveni mai complicată. More…

De ce Traian Băsescu nu poate fi primul ministru al lui Victor Ponta (II) 4

tumblr_ltmg4zQhP61qeegbeo1_500

Abandonarea lui Crin Antonescu de către Victor Ponta sau vice-versa ar avea aparenţa unei trădări, în care cel ce pleacă este etichetat ca vinovat de eşecul USL. Am văzut în articolul anterior că asemenea aparenţe costă, electoral vorbind. În acest articol ne vom uita cine şi când schimbă alianţe. Folosesc un termen mai neutru în mod intenţionat, pentru a introduce în discuţie UDMR. Ca partid al unei minorităţi, acesta îşi asumă deschis flexibilitatea, iar mutările sale nu sunt văzute ca trădare de către proprii alegători.

Să presupunem că tocmai au existat alegeri. Primii care ar putea să schimbe alianţa sunt partidele cele mai mici. UDMR în 2000 şi de atunci încolo, PC în 2004, UNPR în 2009. Mişcarea lor se face de obicei odată cu formarea guvernului. S-a discutat mult despre influenţa lor disproporţionată în sistemul politic, dar poate că unul din motivele pentru care sunt contactaţi primii este că preţul lor este accesibil.

Apoi, la mijlocul guvernării, urmează partidele/facţiunile medii. Acestea sunt parteneri juniori într-o coaliţie care nu îi satisface. Astfel au fost facţiunea Roman, PNL în primul CDR, PNL şi PDL în guvernul Ciorbea, PNL în guvernul D.A. (dată fiind popularitatea preşedintelui). De regulă (cazul Roman fiind excepţia), aceste mişcări însoţesc o remaniere guvernamentală. More…

Utilitatea publică a libertății de expresie 3

63964_511349645569565_66447085_n
Reacția lui Puiu Hașotti la propunerea lui Remus Cernea este într-un fel de înțeles. Dânsul s-a format intelectual în timpul comunismului când homosexualitatea era condamnată atât din punct de vedere penal, cât și social. Mai mult, dacă pușcăria era evitată în cazul descoperirii înclinațiilor sexuale ale unei persoane diferite de cele heterosexuale, aceasta putea risca un sejur într-un spital de psihiatrie, orientarea sexuală diferită de cea „normală” fiind considerată pe vremuri drept boală psihică. Ceea ce este neînțeles este incapacitatea sa de a se adapta normelor unei societăți democratice, unde nu se poate discrimina pe baza orientării sexuale.

Ca și în cazul lui Remus Cernea, nu pot să spun că personalitatea politică a lui Puiu Hașotti imi stârnește simpatie. La prima vedere senatorul liberal, aduce în atitudini și discurs politic, mai mult cu un fost activist comunist decât cu un reprezentant al unui partid liberal european. De curând am observat că senatorul liberal intenționează să elimine din lege incompatibilitatea dintre funcția de președinte al CJ sau primar și cea de membru într-o AGA ale unor regii locale, atâta timp cât nu sunt remunerați pentru munca prestată. În esență Puiu Hașotti nu este altceva decât un politician mediu dâmbovițean care caută să aibă acces preferențial la resursele publice pentru sine și amicii săi politici. Dar acest ultim aspect mă îndepărtează de la scopul articolului de față.

Chiar dacă nu sunt de acord cu afirmațiile lui Puiu Hașotti, cred că era perfect îndreptățit să le facă. Senatorul liberal, oricât de mult l-aș blama, avea dreptul să-și exprime opinia față de problema ridicată de Remus Cernea. E drept ar fi putut să-și exprime dezacordul fața de inițiativa legalizării parteneriatelor civile între persoanele de același sex folosind un limbaj echilibrat, nu unul discriminatoriu. Aici intervine farmecul și utilitatea libertății de expresie: calitatea limbajului poate varia și în același timp revelează calitatea persoanei care exprimă aceste idei. În absența libertății de exprimare, Puiu Hașotti și-ar fi disimulat homofobia iar cetățenii nu ar avut oportunitatea să îl evalueze corect din punct de vedere politic pe senatorul liberal. More…

USL: uniune politică sau mare coaliție? 1

07_USL_29_VS_25c9a15c03

Să începem prin a ne aminti ce ține USL împreună. Inițial (1) a fost o coaliție electorală întărită cu ideea de a prezenta un front unit în fața tendințelor președintelui de a numi un prim ministru după bunul plac. În acest sens a fost un succes desăvârșit. Am argumentat într-un articol anterior că USL a evitat/compensat pierderea de alegători spre nou-apărutul PPDD, a evitat/compensat penalizarea pe care electoratul o aplică coalițiilor pur electorale („împotriva naturii”) și a primit o frumoasă primă electorală, conform legii. Prim ministru este, după cum știm, Victor Ponta. Însă victoria nu înseamnă tărie. Atingerea scopurilor unei alianțe poate să fie un bun motiv de încetare a ei.

(2) Apoi, există o fuziune parțială a celor două electorate. Aici datele la care am acces sunt mai degrabă limitate, dar știm că această fuziune, sau, dacă vreți, identitate comună există. Atâta vreme cât cele două electorate nu sunt clar separate este greu și costisitor pentru oricare partid să apară ca fiind cel ce rupe Uniunea.

(3) Apoi, există guvernarea. PNL nu poate guverna fără PSD. Dincolo de anumite scenarii ușor „wishful thinking” o moțiune de cenzură care să răstoarne un PSD cu aproape 40% în Parlament este greu de imaginat. PSD poate să guverneze fără PNL, dar nu așa cum pare proiectat actualul curs de guvernare. Măsurile de continuare a austerității și de regionalizare par să descrie o redistribuire a reurselor în rândul aleșilor locali și susținătorilor financiari ai partidului. Victor Ponta și Liviu Dragnea, cu concursul ezitant al PNL construiesc o arcă a lui Noe în care vor intra doar o parte a puternicilor zilei; restul își vor vedea accesul la resurse diminuat. Cu banii economisiți, Victor Ponta speră să treacă bugetul prin criză, menținând astfel integritatea puterii celor din Arcă. More…

Două filosofii de coabitare 2

În viziunea dlui Băsescu exprimată de curand coabitarea trebuie să ducă la reconciliere, mergând până la anularea opoziţiei dintre (sic) băsişti şi anti-băsişti, iliescieni şi anti-iliescieni. (sursa)

Înainte de a intra în analiza serioasă, nu pot să nu observam o consecinţă amuzantă. Aceia dintre „anti-băsişti” care ar accepta ramura de măslin devin noii şi adevăraţii „băsişti”, în timp ce vechii „băsişti”, dacă nu vor abolirea liniilor de demarcaţie, devin … anti-băsişti, deviaţionişti de dreapta şi spărgători de consens.

Reconcilierea înseamnă depăşirea raporturilor de putere între tabere. Colegul George propunea această cale hăt prin august 2012. Nu mi s-a părut fezabil nici atunci, dar din perspectiva preşedintelui ar fi meritat cu siguranţă să încerce. More…

Scena politică românească: dragoste, ură şi apartenenţă 4

Scena politica
Ieri am avut o oră moartă, în care m-am gândit să desenez scena politică din România, aşa cum o văd eu. Sau, mai bine zis, aşa cum o puteam vedea la acea oră; între timp s-a mai mişcat un pic.

Legenda schemei este în linii mari intuitivă. Sus este puterea, jos este opoziţia. Contururile ferme înseamnă instituţionalizare, „norul” înseamnă o grupare ne-instituţionalizată. Săgeata bi-direcţională înseamnă o relaţie funcţională, cea uni-direcţională semnifică de obicei aşteptări ne-împărtăşite. Fulgerul este conflict (nu contează direcţia săgeţii). PPDD şi UDMR lipsesc din motive de spaţiu. UNPR şi PNŢCD lipsesc pentru că, într-un anume sens, nu există. More…

OSINT 7: Câte voturi poate obține Mișcarea Populară (a lui) Traian Băsescu 1

Într-un articol scris înainte de apariția Mișcării Populare spuneam că alegătorii pe care Traian Băsescu îi mai are sunt de ordinul sutelor de mii. În alt articol, Barbu Mateescu, destul de activ pe această temă, vorbește de un potențial de 1-2 milioane. Și mai interesant, dl Lăzăroiu vorbește într-o postare celebră de 20% din alegători (~1,5 milioane la o prezență sub 8 milioane) care în turul doi al alegerilor prezidențiale vor vota disciplinat cu candidatul indicat de actualul președinte. Voi încerca să arăt că aceste trei estimări se referă (probabil) la același bazin electoral, însă privit din perspective (foarte) diferite.

În articolul meu, pornesc de la experiența alegerilor parlamentare. În acest caz președintele a fost cumva captiv PDL (nu a avut altă alternativă de susținut). Iar PDL a avut – suntem toți de acord – o campanie proastă. Ținând cont că Traian Băsescu nu a avut de atunci vreun come-back vizibil, cel puțin ca imagine, este de presupus că aceste sute de mii sunt capitalul de pornire, punctul zero, al unei construcții inspirate de Traian Băsescu.

Cifrele lui Barbu Mateescu se „întâmplă” în viitor și ele sunt dependente de un set de criterii de performanță indicate în articol. Dacă performează mai bine am putea vedea mai mult, dacă nu, mai puțin. Ca să fiu sincer, nu sunt sigur dacă prin „mai puțin” se înțelege sub pragul de un milion sau la limita acelui prag. More…

Urgenţa perpetuă 2

575021_420483771322863_1142094968_n

Acum nişte săptămâni am luat decizia să răresc relaţiile cu Ovidiu. El m-a descris (în cuvinte mai complicate) ca un politruc USL. Eu l-am diagnosticat (în mintea mea) cu sindromul tristeţii post-băsesciene persistente. Pe aceste baze, vă daţi seama, dialogul ulterior s-a redus dramatic.

Voi lua însă o pauză pentru a discuta puţin pornind de la articolul său despre republica uselistă. Comentând despre documentele programatice ale USL (mai precis absenţa lor), Ovidiu ajunge să facă o descriere succintă a luării deciziilor de reformă în epoca Băsescu-Boc. Aş schematiza-o astfel:

1 – O serie de specialişti construiesc o comisie la Cotroceni şi, în mod relativ transparent, propun nişte soluţii.

2 – Traian Băsescu reţine din aceste soluţii fix ce îl interesează pe el. Pentru că poate.

3 – Guvernul Boc, în mod tipic prin asumarea răspunderii, face să se întâmple ce s-a decis la punctul 2.

Nu am urmărit foarte atent tribulaţiile comisiilor prezidenţiale, dar descrierea pare corectă. Este mai greu, deocamdată să facem o schemă a deciziilor USL, dar o să propun cu titlu provizoriu următoarea:

0 – responsabili USL (dar nu cei cu autoritatea ultimă) lansează o serie de propuneri ca baloane de încercare; societatea civilă se repede asupra lor să le desfiinţeze.

1 – folosind informaţia de la punctul 1 nişte specialişti merg la (liderii) USL şi, în mod cu totul ne-transparent, propun nişte soluţii.

2 – USL reţin din aceste soluţii fix ce îi interesează. Pentru că pot.

3 – Parlamentul face să se întâmple cele reţinute la punctul doi (supermajoritate)

Ovidiu compară punctul 1 din „procedura” PDL cu punctul 0 din „procedura” USL.

Argumentele sale sunt un caz destul de tipic de gândire Big Design Up Front (1, 2) contaminat cu bunele practici ale Uniunii Europene. More…

Ce așteptări am de la guvernarea USL? 2

733786_4484684311719_952097648_n

În măsura în care discursul ideologic contează, trebuie să ținem cont la punctul opt că stânga modernă nu urmărește naționalizarea mijloacelor de producție, ci reglementarea activității private și livrarea de servicii sociale. Astfel, un discurs de stâng justifică o administrație stufoasă și nu neapărat producție economică de stat.

Astfel, „stânga” poate fi mai potrivită să facă privatizări în timp ce „dreapta” este mai potrivită să restructureze administrația.

Pentru aceia dintre dumneavoastră care au citit multă ideologie (serii de propoziții universale și insensibile cultural) afirmația de mai sus ar putea părea bizară. Dar ea se verifică faptic. Guvernarea Năstase a privatizat, printre altele, SIDEX. Adică 10% din valoarea contabilă a economiei românești și 1-2 % din PIBul României de azi. Pe timpul guvernărilor Tăriceanu și Boc privatizările au stagnat. Guvernul Tăriceanu a blocat creșterea salariilor profesorilor, iar guvernul Boc a aplicat celebra reducere de 25% din salariile bugetarilor.

Pe vremea guvernării Boc am așteptat ca, în loc să taie egal cu 25%, Guvernul să aplice Legea salarizării unitare. Și, în loc să piardă funcționari prin metode „naturale”, să restructureze aparatul de stat în funcție de nevoi. Astfel, am fi avut o reformă reală, pe care guvernele ulterioare nu ar fi putut-o anula cu ușurință. More…