Acum 10 ani România a fost invitată să adere la Tratatul de la Washington devenind astfel membru cu drepturi depline al NATO, cea mai puternică și cea mai de succes alianță politico-militară din istoria modernă. În aprilie 2004 drapelul României se înălța în acordurile imnului național la Bruxelles la sediul Alianței Nord-Atlantice. În mai puțin de 15 ani România a reușit să rupă cortina de fier și să se alăture, la alegerea ei, unei alianțe internaționale formate din state democratice. More…
Pe termen lung, una dintre dezbaterile generate de uraganul Sandy şi care au revenit în prim-planul societăţii americane ţine de efectele încălzirii globale. Un consens pare să se impună: uraganele de tip Sandy sunt produsul încălzirii globale. Formatori de opinie influenţi au îmbrăţişat imediat această teză. Printre ei se află, desigur, fostul vicepreşedinte Al Gore, care scria săptămâna trecută pe blogul personal că „uraganul Sandy este un semn îngrijorător al vremurilor care vor să vină. Trebuie să ţinem seama de acest avertisment şi să acţionăm rapid pentru a rezolva criza climatică“. Lui Gore i s-a alăturat chiar primarul New Yorkului, miliardarul Michael Bloomberg:
În numai 14 luni, 2 uragane ne-au forţat să evacuăm cartiere întregi, ceva ce primăria nu a făcut niciodată înainte. Dacă aceasta este o tendinţă, atunci este nesustenabilă. Clima noastră se schimbă.
Mai mult, el şi-a declarat susţinerea publică pentru Obama – un preşedinte care sprijină reducerea încălzirii globale. Însă discuţia despre Sandy va avea şi efecte internaţionale. Deja se propun investiţii masive în porţi uriaşe care să ţină furtunile la distanţă de ţărm (similare celor care protejează portul Rotterdam) nu doar în New York, ci şi în zonele care vor fi în curând afectate de creşterea nivelului mării, precum Bangladesh. More…
Pe 6 noiembrie cetățenii americani își vor alege un nou președinte care va conduce în următorii patru ani. Alegătorii americani vor avea de ales între actualul președinte ale Statelor Unite, democratul Barack Obama și contracandidatul său republican, Mitt Romney. Câștigătorul scrutinului prezidențial din 6 noiembrie va avea dificila misiunea de a relansa economia americană și a consolida puterea Statelor Unite într-un sistem internațional ce tinde spre multipolaritate.
România se bucură de o relație privilegiată cu Statele Unite, reprezentată de parteneriatul strategic încheiat în 1997 și de apartenența la Alianța Nord-Atlantică. Caracterul privilegiat al relației a fost confirmat prin selectarea în 2010 a României pentru a găzdui o parte sistemului anti-rachetă american desfășurat în Europa și de reactualizarea parteneriatului strategic în 2011. Chiar dacă în urma acestor alegeri este posibilă o alternanță la putere la Casa Albă, relațiile româno-americane nu vor fi afectate în mod fundamental, este bine însă să ne întrebăm care dintre cei doi contracandidați va avea un impact optim asupra relației bilaterale. More…
Săptămâna trecută, Galeria Lombard Freid, aflată în inima artistică a New Yorkului, a găzduit vernisajul unei noi expoziţii marca Dan Perjovschi: Exit Strategy. Inspirat de prima pagină a ziarului New York Times, mozaicul desenelor condensează tuşele esenţiale ale imaginarului electoral american de astăzi: visele clasei de mijloc, criza capitalismului, clivajul dintre majoritatea celor 99% şi minoritatea celor 1%, America supra-îndatorată. Fundalul este dominat de erorile deceniului 9/11, epoca războiului permanent. Este o Americă preocupată mai mult decât oricând de sine, care priveşte spre interior şi caută cu disperare „exitul“ (ieşirea) dintr-o imensă „harababură“. Este exact şi ceea ce s-a văzut pe sticlă, la ultima dezbatere dintre Obama şi Romney. More…
Relaţiile cele mai interesante sunt întotdeauna între vecini, atât individual cât şi colectiv. Mai ales în cazul ţărilor şi popoarelor, unde nu există posibilitatea distanţării fizice. În august-septembrie am putut vedea o tensionare puternică a relaţiilor de vecinătate între China şi Japonia, vechi rivali regionali, asupra unui grup de insule nelocuite numite de chinezi DiaoYu şi de japonezi Senkaku.
Deşi responsabilitatea morală asupra nesoluţionării problemei insulelor aparţine Aliaţilor în momentul semnării păcii după cel de Al Doilea Război Mondial (au uitat să includă insulele pe documentele oficiale) escaladarea tensiunilor aparţine cu siguranţă celor două (sau trei-patru) părţi implicate. Şi cel mai interesant este să observăm mentalităţile celor implicaţi, cum se manifestă, ce cer şi ce argumente aduc. În acest caz va fi vorba de partea chineză. More…
Nu mi-a mai fost simpatic un ambasador străin de la Michael Guest încoace. Drept este şi că nu urmăresc prea îndeaproape discursurile diplomatice.
Dl Guest este interesant pentru că este printre primii ambasadori care au spart zidul tăcerii vorbind deschis despre problemele societăţii româneşti. Făcea asta într-o societate condusă de Adrian Năstase şi se adresa unei prese care era … asa cum o ţinem minte. În această situaţie a reuşit să pară nu vocea puterii americane arogante ci vocea copilului care strigă „împăratul e gol”. Desigur, figuri marcante PSD în frunte cu Ion Iliescu au sărit să apere „afacerile interne”. Dar nu am avut vocea unanimă a Puterii, şi nimeni nu s-a simţit capabil să îl ia peste picior. La terminarea mandatului, prezentatoarele TV suspinau de tristeţe inclusiv la Antena 3. More…
Iranul şi bugetul unui Pentagon în criză ar putea schimba decisiv geometria actualei competiţii electorale din SUA.
Săptămâna trecută, înaintea primei dezbateri oficiale dintre Obama şi Romney, în New York, pe scena Naţiunilor Unite, premierul Israelului şi preşedintele SUA au avut, din nou, o confruntare simbolică. O lectură atentă a fiecărui discurs arată, încă o dată, cât de diferite sunt priorităţile celor doi protagonişti.
Pentru Netanyahu, urgenţa existenţială rămâne prevenirea unei bombe nucleare iraniene. Prin toate mijloacele necesare. „Pentru a înţelege cum va arăta lumea cu un Iran nuclear, imaginaţi-vă doar o Al-Qaeda cu o bombă nucleară.“ Mai mult, el a respins argumentele celor care cred că un Iran nuclear poate fi descurajat prin acelaşi mecanism de tipul „distrugerii reciproce asigurate“, care a funcţionat în timpul Războiului Rece, împotriva regimului sovietic. More…
Anularea consiliului JAI de la sfârșitul acestei săptămâni scufundă șansele de a adera pe etape la Spațiul Schengen ale României și Bulgariei începând cu acest an. Se confirmă astfel costurile ridicate pe plan extern ale crizei politice. Instabilitatea instituțională și regimul politic fracturat și polarizat al României a confirmat temerile opozanților extinderii Spațiului Schengen. Calendarul posibilei aderări este mutat în 2013, păstrându-se în linii mari aceeși formulăr de aderare: integrarea într-o primă fază cu spațiul aerian și naval, urmată de aderarea cu granițele terestre. Aderarea rămâne în continuare condiționată de rapoartele MCV, cel din decembrie fiind crucial pentru perspectivele de aderare ale celor două state sud-est europene.
Cât de mare a fost eșecul? Judecat la rece aderarea la Spațiul Schengen nu poate fi considerată un eșec major de politică externă. În primul rând nu este per se un subiect de politică externă – are o serie întreagă de ramificații interne serioase. Este un eșec de politică europeană, dar nu unul extrem de grav. A devenit un subiect major de politică internă pentru că a fost asumat drept obiectiv de guvernare de către PDL și pus pe agenda de politică externă de Traian Băsescu. Tema aderării la Spațiul Schengen a căpătat și conotații electorale deoarece oferă „beneficii palpabile” ale politicii externe publicului. Poate fi considerat un eșec major din punct de vedere al prestigiului statului – au fost investite resurse mari în securizare frontierelor și rezultatul a fost negativ – și al modului în care se percep și sunt percepuți românii în raport cu ceilalți cetățeni europeni. More…
Acum ceva timp am scris un „manifest” pe Facebook referitor la metehnele de comunicare ale românilor cu străinii. Mă plângeam că odată ajuns în străinătate fiecare român se simte ambasador şi ţine să explice ce se întâmplă în România oricui se află pe lângă el. Articolul a fost preluat de CivitasPolitics.org care m-a invitat să scriu şi despre China, unde lucrez de aproape doi ani.
Adevărul este că sunt o groază de mituri şi legende urbane despre China. Problema este că foarte puţini au fost acolo şi şi mai puţini au stat pe acolo să vadă ce se întâmplă de fapt. Iar lumea tinde să privească China ori prin prisma comunismului ori prin prisma PR-ului “miracolului economic chinez”.
Aşadar să începem cu cea mai arzătoare problemă a românului: comunismul. More…
Săptămâna aceasta are loc Convenția Națională Republicană, în Tampa, Florida – un stat disputat între republicani și democrați în alegerile prezidențiale, și de altfel statul care a hotărât deznodământul scrutinului din 2000. În cadrul convențiilor se confirmă candidatul fiecărui partid, dar de obicei se știe deja cine va fi ales. Astfel, ele sunt un fel de paradă: o ocazie pentru (re-)enunțarea scopurilor în caz de victorie electorală și trâmbițarea succesului sigur al candidatului – „the next president of the United States”, cum sunt prezentați aceștia înaintea tuturor aparițiilor de campanie. Ca bonus, sunt o oportunitate pentru staruri politice în ascensiune să se afirme printr-un discurs strălucit (așa cum a făcut-o Obama la convenția democrată din 2004).
Pentru republicani, însă, cerul este înnorat zilele astea – și nu numai din cauza uraganului așteptat în Tampa. Săptămâna trecută, site-ul popular Gawker a publicat aproape o mie de pagini originale, cu informații confidențiale despre tranzacțiile fondului Bain Capital (al cărui șef a fost Mitt Romney cel puțin până în 1999[i]) și despre alte investiții ale candidatului republican. Deși deocamdată nu par să ofere nicio informație explozivă, acestea atrag încă o dată atenția asupra milioanelor de dolari obținuți de Mitt Romney din investiții și salvați de taxe ridicate prin diverse acrobații financiare, inclusiv o companie-paravan (shell company) în insulele Cayman.[ii] Nimic ilegal, dar publicitate proastă pentru un om care are dificultăți în a convinge alegătorul de rând că este unul de-al lor. More…
Acest articol inaugurează o serie de postări care vor analiza miturile și prejudecățile pe care românii le au față de politica externă a propriului stat. „Răsfoind” agenda publică românească și din dialogurile purtate cu diferite persoane pe tema politicii externe a României am constatat că la nivelul publicului, dar și în rândul intelectualilor există o serie întreagă de mituri, idei preconcepute și mistificări legate de acest subiect. Situația este agravată de comentatorii politici care se plimbă de la o televiziune de știri la altă și opinează asupra politicii externe românești, pozând în experți deși nici studiile sau experiența profesională nu-i recomandă.
Unul din cele mai des întâlnite și populare mituri despre politica externă românească este că statul român și-a trădat aliații. A fost un mit destul de popular care a a circulat mai ales în timpul campaniei de aderare la NATO și a fost folosit ca justificare (parțială) pentru ratarea primului val de integrare nord-atlantica a fostelor state membre ale Pactului de la Varșovia sau ca temere nejustificată pentru a nu fi primiți în Alianță.
Mitul trădării aliaților relevă o serie de informații importante despre modul în care politica externă este percepută și înțeleasă în România. În primul rând personalizarea – trădare este o faptă care afectează o persoană sau un grup de persoane. Chiar dacă există tendința de a personaliza statele discursul despre politica externă, atât la nivel practic ( a se vedea cât de des e uzitată sintagma „prieteni și aliați” în discursul diplomatic) cât și la nivel academic – statele nu sunt persoane. More…
Nu sunt un suporter al USL – de fapt am și protestat împotriva actualei puteri în Piața Victoriei. S-ar putea deci să dezamăgesc sau să enervez pe mulți care își vor vedea convingerile personale zdruncinate sau doar contrazise de cele ce urmează. E un risc asumat dat fiind polarizarea politică a societății românești din această perioadă. Dar e bine de știut că eu nu scriu ca să-mi confirm prejudecățile. Pe scurt teza acestui articol, în termeni vulgari, e următoare: Victor Ponta și Crin Antonescu nu vor ramâne la putere sprijiniți de regimente de tancuri rusești, iar în apărarea lui Traian Băsescu nu va intra în Marea Neagră un Carrier Strike Group american. Mi-e teamă că lucrurile sunt un pic mai complicate decât par la prima vedere. More…
Civitas Politics 