Gazoductul Iaşi-Ungheni și geopolitica energetică a Rusiei Răspunde

gazoduct-iasi-ungheni.wekt4lon30

„Capul plecat sabia nu-l taie“, aşa ar putea fi sintetizată stra­tegia energetică a Moldovei. Dincolo de presiunile exercitate de Federaţia Rusă, situaţia Republicii Moldova se explică prin interesele pe care guvernanții de orice culoare politică le-au urmat în negocierile cu Moscova. Aceste interese au avut ca obiectiv major menţinerea status-quo-ului politic, prin obţinerea unui preţ mai mic decât cel practicat pe piaţa europeană sau reeşalonarea datoriilor pentru gazul livrat. În toată perioada care urmat după proclamarea independenţei, guvernanţii de la Chişinău nu au încercat să implementeze o strategie energetică care să urmărească realizarea intereselor Republicii Moldova și asi­gurarea unei independenţe politice reale.

În relația cu Republica Moldova, Rusia a manipulat prețul la gaz și reeșalonarea datoriilor până când companiile rusești au ajuns să controleze sistemul moldovean de aprovizionare cu gaz. Spre deosebire de guvernanţii de la Chişinău, Moscova a avut o strategie pe termen lung, implementată pas cu pas, pentru a asigura dependenţa energetică şi, indirect, pe cea politică a Republicii Moldova. Legislația moldovenească care a stat la baza demonopolizării pieței de gaze naturale a asigurat doar separarea juridică a activităților de transport de cele de furnizare și producție. În practică, acest lucru a însemnat crearea mai multor subsidiare ale Moldovagaz pentru furnizare și transport. În paralel, Moscova a monitorizat atent și a subminat tentativele Republicii Moldova de a diversifica sursele de aprovizionare cu gaz. În anul 2012, după ce fostul premier moldovean Vlad Filat și Victor Ponta au semnat o declarație comună privind cooperarea în domeniul securității energetice (ce prevedea inclusiv construirea gazoductului Iași-Ungheni), Rusia s-a asigurat că, cel puţin pe termen scurt, acesta nu va putea fi operațional. More…

Războiul limitat al Moscovei și efectele asupra României Răspunde

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În ultimii 25 de ani nu a contat dacă statele central și est-europene aveau sau nu armate sau politici de securitate în adevăratul sens al cuvântului. Nu exista un prădător în ecosistemul imediat, aveau securitatea garantată de cea mai puternică națiune de pe pământ, iar într-un astfel de mediu „călătoria clandestină“ era aproape o opțiune naturală.

Majoritatea statelor de frontieră par să fi adoptat mentalitatea mainstream europeană, că pot neglija investițiile în hard power fără a exista consecințe negative. Este o perspectivă care ignoră realitatea centrală, aceea că frumusețea sistemului UE, capacitatea de a investi în dimensiunea bunurilor sociale, în detrimentul componentei militare, a fost posibilă pe fondul unei umbrele de securitate oferite de Statele Unite ale Americii. După Crimeea, Belgia își poate permite să neglijeze investițiile în propria apărare, Cehia și România – nu. More…

Scoția cea curajoasă… 2

Robert_Gibb_-_The_Thin_Red_Line

18 septembrie 2014 ar putea în istorie ca ziua în care Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord să înceteze să mai existe ca entitate politică – în cazul în care scoțienii vor vota în favoarea independenței. Pe 19 septembrie pe harta politică a Europei și a Lumii s-ar putea să apără două entități politice noi: pe de o parte Regatul Unit al Angliei și al Irlandei de Nord, pe de altă parte, Scoția. Marea Britanie va fi devenit istorie.

Dacă însă locuitorii Scoției vor decide să respingă perspectiva independenței și să rămână supuși ai Coroanei, uniunea politică care a luat naștere acum 307 ani va fi supusă unui amplu proiect de renegociere. Oricum ar fi privit acest masiv și nemaiîntâlnit masiv proces democratic va avea un impact greu de măsurat în acest moment, nu numai asupra Insulelor Britanice, ci la nivel global. More…

Mesaje americane: România dincolo de punctul de întoarcere? 2

IMAG0023

Poate deveni România un lider regional și un actor european de „talie grea” cum este Polonia? Pe hârtie da, este posibil – însă în momentul de față nu văd să existe voința politica și acele resurse politice care să împingă spre un asemenea deznodământ. Regresul democrației în regiune creează presiune asupra României pentru a promova valorile democratice în mod activ în vecinătatea sa. Este dificil pentru România să stabilească standarde regionale în ceea ce privește buna guvernare, domnia legii și practica democratică, când unele instincte și cutume politice românești nu au legătură cu democrația și buna guvernare. În plus lipsesc mijloacele diplomatice (pe lângă simpla apartenență la UE și NATO) și apetitul pentru a critica acele derapaje de la democrația liberală care au loc în regiune și a promova activ valorile democratice.

Menținerea alianței cu Statele Unite presupune eforturi sporite de consolidare internă a României. O România slabă politic, care nu este prosperă din punct de vedere economic și care nu dezvoltă acele capabilități militare necesării asigurării propriei securită – va atrage agresiunea și își va îndepărta aliații. Degeaba încearcă SUA să recreeze în partea aceasta a Europei succesul Poloniei, dacă Bucureștiul nu reușește să emuleze exemplul Varșoviei. More…

Limitele doctrinei Obama 1

_77409066_obama_cameron_pa

Criza din Ucraina, precum și ascensiunea forțelor Califatului Islamic au surprins Casa Albă. În cele din urmă sunt variabile care ar trebui să impună o regândire a doctrinei americane de politică externă.

Devine tot mai răspândită ideea că „stabilitatea este doar temporară fără buna guvernare“, după cum concluziona și un oficial care se pregătește să părăsească administrația. Este exact lecția învățata de Obama în Libia și care îl ține acum departe de Siria sau de revenirea terestră în Irak, pentru că, în cele din urmă, nota de plată aferentă va aparține tot Statelor Unite. În evaluarea administrației, componenta principală de răspuns în Orientul Mijlociu presupune formularea unor proiecte de societate capabile să răspundă aspirațiilor majorității sunite din Siria și minorității sunite din Irak. Dar vorbim de o sarcină mult peste disponibilitatea politică a administrației de a implica Statele Unite într-un nou exercițiu de state-building la o scară infinit mai complexă decât ceea ce își asumase George W. Bush și una care depinde mai degrabă de voința Bagdadului și, eventual, de mobilizarea ajutorului statelor sunnite din regiune. More…

Franța suspendă livrarea primei nave Mistral Răspunde

Vladivostok

Suspendarea livrării navei Vladivostok nu înseamnă că afacerea Mistral a fost anulată. Contractul a fost suspendat temporar, predarea urmând a fi amânată până în noiembrie – conform unor surse diplomatice citate de Le Monde. Vladivostok urma să fie predată marinei ruse în luna octombrie. În luna iunie 2014, 400 de marinari ruși au sosit la Saint Nazaire la bordul unei nave rusești pentru a fi instruiți pentru a opera navele Mistral. În urma presiunilor venite din Statele Unite, Polonia și din țările baltice, Franța a condiționat livrarea celor două nave de comportamentul Rusiei în Ucraina. Autoritățile franceze au lăsat să se înțeleagă, după izbucnirea crizei din Ucraina, că prima navă ar putea fi livrată conform planurilor în octombrie, urmând ca livrarea celei de-a doua programată în prima partea a anului 2015 să fie grevată de evoluția situației din Ucraina.

Dacă Parisul decide totuși să amâne sine die livrare navelor sau chiar să anuleze contractul va trebuie să existe un mecanism de compensare, având în vedere că în contract sunt prevăzut penalități constisitoare pentru Franța în caz că navele nu sunt predate la timp sau confiscate. De ceva vreme se vehiculează ideea ca NATO sau UE să achiziționeze aceste nave și astfel să ramburseze pierderile financiare ale Franței. In extremis marina franceză ar putea achiziționauna din nave, aceasta operând deja trei asemenea nave și planificase inițial să se doteze cu patru nave Mistral. Chiar dacă navele nu sunt livrate Rusiei, iar Franța este compensată pentru pierderile economice suferite, tehnologia pentru construcția navelor Mistral a fost deja transferată Rusiei, cea de-a doua navă, Sevastopol, aflată în curs de ansamblare, fiind pe jumătate produsă de șantierele navale ruseși. Este posibil ca în viitorul nu foarte îndepărtat nave similare clasei Mistral să fie construite în Rusia. More…

Navele Mistral și Marea Neagră 3

Photex MISTRAL TONNERRE

Eroarea politică și strategică comisă de Franța în 2010 când a acceptat să vândă două nave de desant și comandament Mistral începe să se facă simțită și să devină din ce în mai evidentă. Afacerea Mistral a reușit să tensioneze relațiile Franței cu Polonia și statele baltice, cei mai vocali critici ai tranzacției, dar și cea cu Japonia. Privită într-un context mai larg și din perspectiva intereselor Rusiei, această tranzacție reușeste să creeze un nou set de tensiuni în interiorul UE și NATO, dar să și afecteze relațiile Europei cu Japonia, un partener privilegiat al Uniunii – afectând astfel poziția UE în Asia și sporind percepțiile de slăbiciune strategică a proiectului european la nivel global.

În ciuda unor dezavantaje de ordin tehnic și tactic e probabil ca cea de-a doua navă să fie desfășurată în Marea Neagră. Prezența acesteia oferă o serie întreagă de avantaje militare pe care Rusia nu le poate ignora. O navă Mistral în Marea Neagră, care ar putea acționa în Mediterana, ar spori exponențial puterea flotei Mării Negre și ar contribui decisiv la efortul de modernizarea al marinei Ruse. Prezența unui astfel de timp de navă în Marea Neagră ar spori exponențialul militar al Rusiei și ar oferi un avantaj în raport cu celalte state din regiune. Desfășurarea unei nave Mistral ar reprezenta și un răspuns cât se poate de „răspicat” al Rusiei la sporirea prezenței NATO în Marea Neagră. Din punct de vedere politic prezența unei nave Mistral ar transmite un mesaj clar statelor din regiune privind „slăbiciunea” Occidentului și puterea Rusiei. More…

Cine va conduce politica externă a UE? Răspunde

eu-flag

Competiția pentru viitorul ministru de Externe al UE se află pe ultima sută de metri. Pe lista scurtă se află Sikorski, Mogherini, Bildt și Gheorghieva. În momente seismice, Europa a dat lideri pregătiți pentru misiuni istorice – Winston Churchill în interbelic sau Karol Wojtyła în anii ‘80. Oare ce va prefera acum? More…

Ferguson, USA Răspunde


Majoritatea administrațiilor din lumea aceasta înțeleg intuitiv ideea lui Max Weber că statul deține monopolul violenței legitime. La nivelul cel mai simplist există ideea că poate ar trebui să lăsăm forțelor de ordine o anumită discreție letală astfel încât să fim siguri că vor aplica forța când este necesar. Dar există și o interpretare mai subtilă și mai problematică: un stat nu prea își poate permite să cedeze în fața forței, chiar dacă forța se pune în slujba unei cauze legitime.

Tradiția mainstream a protestului american este a nesupunerii civice. Martin Luther King, hippioții și mișcările Occupy aprind imaginația publicului, nu Panterele Negre sau eco-teroriștii. Dacă statul începe să cedeze în mod manifest în fața revoltelor, atunci legitimează revolta (violentă) ca mijloc de a soluționa probleme. Și, prinși între ieșirile de locuri de muncă, schimbările culturale și intrările de migranți, americanii au destule probleme. More…

Gloanțe și cenușă la Sarajevo Răspunde

sarajevo-murder

Atentatul de la Sarajevo a fost produsul atât al acțiunii unui grup indivizi aflați în slujba statului sârb, și care acționau în afara limitelor impuse de autoritățile civile, dar și de politica de stat a Belgradului, ce viza subminarea poziției Austro-Ungariei în Balcani și unificarea slavilor sudici în jurul său. Serbia nu a luat măsurile necesare pentru a preveni atentatul și după producerea a acestuia i-a protejat pe cei care l-au planificat și comis.

În 1914 situația Serbiei era oarecum similară cu cea a Pakistanului de astăzi în relația sa acestuia cu talibanii – un stat care utilizeză terorismul pentru a-și avansa obiectivele de politică externă, dar care avea foarte puțin control asupra fenomenului. Pe teritoriul Serbiei funcționau o serie întreagă de organizații naționalist-teroriste ai căror membrii erau funcționari sau ofițeri ai armatei, și al căror scop era promovarea „unității sârbilor” prin orice mijloace, atât împotriva Austro-Ungariei cât și a celorlalți vecini ai Serbiei. Acțiunile acestor grupări au variat de la propaganda naționalistă, acțiuni de guerillă, activism politic și, bineînțeles, acțiuni teroriste. Cele mai cunoscute organizații naționalist-teroriste sârbe au fost Narodna Odbrana (Apărarea Neamului) și Ujedinjenje ili smrt! (Unitate sau moarte! sau pe scurt Mâna Neagră).

Principalii responsabili pentru izbucnirea crizei din iulie 1914, care a dus la declanșarea Primului Război Mondial sunt organizatorii și asasinii care l-au ucis pe arhiducele Franz Ferdinand. Responsabilitatea pentru acest act este împărțită cu cei, care prin inacțiunea lor sau prin îndemnurile lor, mai mult sau mai puțin tacite, au facilitat asasinatul. More…

Sunniții rămân cheia (de)stabilizării Irakului 1

la-epa-iraq-conflict-fallujah-jpg-20140105

Momentul zero al insurgenței din Anbar se află în deciziile sistemice luate de noile autorități din Bagdadul post-Saddam. Până atunci, istoric, sunniții ocupaseră un loc dominant în sistemul politic irakian. Însă aproape peste noapte, prin primele decizii asumate de administrația lui Paul Bremer în vara lui 2003, lustrația administrativă a foștilor membri ai Partidului Baath, precum și disoluția forțelor de securitate, îi împinge pe sunniți în afara „noului Irak“, îi transformă în cetățeni de rangul doi. Imediat, zeci, chiar sute de mii de oameni au rămas fără locuri de muncă. Este contextul care îi face pe sunniți să se simtă alienați și în esență să resimtă „eliberarea“ americană ca pe o pace punitivă, în care fostele elite ale puterii și comu­nitățile lor sunt epurate și excluse în bloc din noua ordine politică.

Treptat, sunniții ajung la concluzia că sunt perdanții noului Irak. Pentru ei miza invaziei americane nu mai ține doar de înlăturarea regimului Saddam Hussein, dar și a comunității lor din ecuația națională a puterii. Efectul „ocupației“ devine răsturnarea echilibrului de putere și colonizarea pârghiilor cheie cu noii beneficiari, șiiții. Irakul intră astfel într-o spirală a jocului de sumă zero, a dilemei de securitate extremă, unde câștigurile unei comunități sectare devin automat pierderile celeilalte. Neavând o miză personală în succesul noului Irak, comunitatea sunnită se transformă treptat în ceea ce literatura de specialitate numește un spoiler al păcii, un actor direct interesat de sub­minarea și eșecul unei păci percepute ca inechitabile. Reflectând asupra condițiilor societale care fac războiul posibil, generalul H.R. McMaster ne-a spus că „în cele din urmă, oamenii luptă și astăzi pentru aceleași motivații surprinse de Tucidide acum mai bine de 2.500 de ani: teamă, onoare și interes“. Sunt și motoarele care au alimentat resentimentele anti-status-quo ale sunniților (teama de șiiți, o ordine care nu le reprezintă interesele, pierderea statutului social prin rescrierea regulilor care îți dădeau dreptul să faci sau nu parte din aparatul administrativ), pregătind terenul pentru alianța temporară cu Al-Qaeda. More…

Tragedia MH17 și semnificația sa politică 3

MH14_02_2980598b

Principalul responsabil pentru tragedia aviactică din estul Ucrainei este Federația Rusă, care a creat condițiile care au condus la doborârea cursei civile MH17. În Ucraina nu se desfășoară un război civil între două facțiuni ce își contestă controlul asupra statului, ci asistăm de fapt la o agresiune orchestrată din exterior, al cărei scop este subminarea suveranității și integrității teritoriale a Kievului. Insurgenții din estul Ucrainei sunt agenții de influență ai Moscovei, care acționează în numele acesteia și al căror scop este să preia controlul asupra unor bucăți din teritoriul ucrainean peste care apoi Rusia să-și poate extindă protecția. Cea mai bună dovadă că Rusia îi controlează și se află în spatele separatiștilor ucraineni sunt liderii acestora, doi cetățeni ruși și foști ofițeri ai serviciilor de informații: Igor Girgkin, cunoscut și sub numele Igor Ivanovici Strelkov, respectiv Alexander Yurevici Borodai.

În Ucraina asistăm la o agresiune mascată, un proxy war, prin care Moscova încearcă să dobândească controlul asupra teritoriului vecinului său de la vest prin încurajarea tendințelor separatiste și prin utilizarea unor grupări paramilitare formate în principal din mercenari, interlopi și forțe speciale ruse. Obiectivul Kremlinului în Ucraina este fragmentarea teritorială a acesteia și apariția unor entități teritoriale semisuverane obediente în raport cu Rusia. More…