De la doctrina preventivă înapoi la descurajare 1

Imediat după atacurile de la 11 septembrie 2001, administraţia Bush s-a grăbit să constate „moartea“ vechilor reţete de securitate care, până atunci, asiguraseră protecţia Statelor Unite. Atacurile împotriva Pentagonului şi a gemenilor din New York păreau să fi alterat fundamental regulile jocului. Logica „descurajării” din timpul Războiului Rece nu mai era considerată suficientă împotriva noului tip de adversar. Statele sunt sensibile la manipularea balanţei costuri-beneficii. În plus au active vulnerabile. Însă, terorismul motivat de perspectiva martiriului şi a gloriei lumii de apoi, cerea un răspuns de tip nou. Postura reactivă nu mai era suficientă. De aici şi răspunsul Statelor Unite, codificat în celebra Strategie de Securitate Naţională din septembrie 2002: More…

Reclame

2001–2011: Deceniul războiului non-stop Răspunde

A devenit aproape un truism să spunem că atacurile de la 11 septembrie 2001 au schimbat lumea. Prăbuşirea gemenilor (emblema prin excelenţă a prosperităţii americane), Pentagonul fumegând – imagini de neînchipuit pentru un Occident îmbătat de mitul propriei invincibilităţi – au generat atunci un tsunami cognitiv. Un lucru este însă cert: 10 ani mai târziu, Occidentul nu mai este acelaşi. Este pur şi simplu de nerecunoscut. Atunci era pe plus. Acum, „împăratul“ este gol şi împotmolit în datorii. Retroactiv, 11 septembrie ar putea rămâne în istorie drept începutul momentului spenglerian al Occidentului: declanşarea declinului. More…

Necunoscutele Libiei post-Gaddafi: sindromul Bagdadului Răspunde

Se spune adesea că istoria, chiar dacă nu se repetă, are uneori tendinţa să rimeze. Este sentimentul pe care îl ai atunci când vrei să înţelegi evenimentele din ultimele 6 luni din Libia. La tot pasul, întâlneşti imagini, altfel, destul de familiare. Este un fel de dejà vu între Balcanii anilor ’90 şi primele momente de după căderea lui Saddam Hussein. Totul a început sub spectrul Srebrenicei, etalonul incapacităţii continentale de a opri cel mai grav masacru din Europa, de după cel de-al doilea război mondial. În urmă cu două luni, preşedintele Sarkozy chiar i-a repezit pe jurnaliştii care îl tot chestionau cu privire la riscurile campaniei NATO: More…

Strategia saudită 2

Regele Abdullah al Arabiei Saudite și Bashar al Assad, 27 iulie 2010

Împreună cu Octavian Manea am redactat acest scurt comentariu publicat în Revista 22.

Într-un gest puţin anticipat, Riadhul şi-a retras ambasadorul de la Damasc, iar regele Abdullah a condamnat în termeni duri regimul Assad pentru sângeroasa reprimare a protestelor interne:

More…

Honoring the Mindset of A Generation: In Memory of Ronald Asmus Răspunde

Richard C. Hollbrooke (1941-2010) și Ronald D. Asmus (1957-2011)

Ronald Asmus was definitely, as Ivan Krastev highlighted in an article for opendemocracy.com, part of a generation “that emerged on the stage in the last days of the Cold War, it was baptized by the fall of the Berlin Wall, inspired by the thinking of dissidents and it never lost its belief in the transformative nature of democracy. It was a generation shaped by the end of the Cold War, the dilemmas of the Balkan wars and the success of the enlargement policy. It is a generation that came to importance at the moment when American power was at its height and American leadership was taken for granted”.

More…

Povestea unui martir american Răspunde

Preluăm cu permisiunea autorului un nou articol al lui Octavian Manea, publicat în Revista 22.

Într-un moment în care în Libia se anunţă zorii triburilor, iar bătrânul continent e cuprins de teama de Eurabia, povestea unui T. E. Lawrence al secolului XXI ar putea să devină pentru noi toţi o sursă de inspiraţie.

În Tameen, un cartier din Ramadi (capitala provinciei Anbar, Irak), se poate vedea o secţie de poliţie ridicată în prima parte a anului 2007. Clădirea este denumită „Martir Hisham Abu Risha“ în memoria unui ofiţer american de 32 de ani, ucis în decembrie 2006. Este singura clădire irakiană care poartă numele unui american. În interiorul sediului, pe unul dintre pereţi, se află portretul său: Căpitanul Travis Patriquin. Aşadar, un ofiţer american considerat martir în vechiul fief al insurgenţei sunite din Anbar? Pare o scenă ireală, de film. „A fost un erou“, spune primarul. „Ne-a redat libertatea.“ În „folclorul local“ se spune că a avut un rol cheie în unificarea triburilor sunite împotriva Al-Qaeda.

More…

Anders Breivik: între Fight Club și Mad Max sau ideologia unui terorist Răspunde

Preluăm cu permisiunea autorului un nou articol al lui Octavian Manea, publicat în Revista 22.

„Cred că asta este ultima mea postare. Este vineri, 22 iulie, ora 12.51. Sincere salutări”. Semnătura aparţine lui Anders Breivik, de 32 de ani, autointitulat Comandant al Cavalerilor Justiţiari. Apoi a urmat carnagiul: a detonat o bombă în zona guvernamentală din Oslo, apoi a luat cu asalt o şcoală de vară, strategic izolată pe o insulă. A tras fără alegere, foc cu foc, în tot ce mişca. Bilanţul? A fost cel mai sângeros atac după cel de-al doilea război mondial întâmplat pe teritoriu norvegian: 76 de morţi şi 96 de răniţi.

More…

România din sufletul unui american 2

Preluăm, cu permisiunea autorului, articolul lui Octavian Manea din Revista 22 despre impresiile lăsate de România asupra unui antropolog american.

Jonathan Stillo a venit pentru prima dată în România în urmă cu 10 ani, într-o tabără de antropologie, în Valea Jiului. A crescut la New York, într-o familie de americani cu rădăcini italiene. De-altfel, Italia şi sonoritatea ei lingvistică îi sunt familiare. A crescut cu ele. Sunt parte din universul copilăriei sale. Şi totuşi, nu vorbeşte italiană. Însă astăzi se simte mult mai aproape de ţara „strămoşilor“ lui, vorbind fluent limba română. De fapt, „România este parte din mine“, recunoaşte Jonathan Stillo. Iar „Delta Dunării este cel mai frumos loc pe care l-am văzut în viaţa mea, în lume. Este un loc magic. Acolo, mă simt de parcă ar fi sfârşitul civilizaţiei. Nu am văzut niciodată atât de multe stele“.

More…

Obama își resetează alianțele Răspunde

O gardă de onoare poloneză prezintă onorul președinților Barack Obama și Bronislaw Komorowski

Preluăm, cu permisiunea autorului, articolul lui Octavian Manea din Revista 22 despre turneul european al președintelui Barack Obama.

Departe de fi un atlantist îndrăgostit, turneul european al preşedintelui Obama pare să reconfirme angajamentul Statelor Unite faţă de doi dintre aliaţii săi pivot: Marea Britanie şi Polonia.

Între Noua şi Vechea Europă

More…

Ike şi cultul moderaţiei 3

Dwight „Ike” Eisenhower, al 34-lea președinte al SUA

Preluăm cu permisiunea autorului, articolul publicat de Octavian Manea în Revista 22.

Pentru Ike, pericolul era intern şi ţinea de sănătatea fiscală a naţiunii americane.

17 ianuarie 1961. Biroul Oval. Discursul de rămas bun al lui Dwight D. Eisenhower. În ultimele sale clipe prezidenţiale, într-un moment în care America se afla la apogeul puterii ei, eroul Normandiei a ţinut să transmită americanilor de peste ani testamentul său politic:

More…

R2P: introducere în istoria unui mindset (II) Răspunde

Votul Rezoluției 1973/2011: Ambasadorul Regatului Unit Sir Mark Lyall Grant și Ambasadoarea SUA Susan E. Rice

Criza libiană stă sub semnul unui nou principiu al relaţiilor internaţionale consacrat prin adoptarea Rezoluţiei 1973 a Consiliului de Securitate. Rând pe rând, Obama, Cameron, Sarkozy au justificat legalitatea şi legitimitatea intervenţiei invocând „responsabilitatea de a proteja” (R2P). De departe, Franţa s-a aflat în avangarda implementării „responsabilităţii de a proteja”: „Ne aflăm acolo pentru a pune în aplicare un principiu istoric, crucial, protecţia civililor. Iată care este miza. Rezoluţia 1973 este una istorică pentru că instituie şi exprimă principiul responsabilităţii de a proteja. Ea impune un precedent: acela ca populaţia civilă să nu trăiască sub spectrul ameninţării (propriului guvern). Este foarte important ca prietenii noştri arabi să înţeleagă asta. Este în joc credibilitatea comunităţii internaţionale. Ceea ce se întâmplă în Libia creează jurisprudenţă” a precizat preşedintele Sarkozy. Şi totuşi, cum am ajuns aici?

More…