Dar lucrurile nu se opresc aici. Rămân în urmă cel puțin 2.000 de oameni (în București) re-socializați într-o nouă cultură protestatară, rămâne încrederea că Bucureștiul și Clujul pot mobiliza peste 10 000 de oameni, rămân canale de comunicare cu zeci de mii de membri pe Facebook, precum și canale „capilare”, „de la om la om” a căror întindere nu o putem decât bănui. Cred, de aceea, că va trebui să ne obișnuim cu ideea că vor exista proteste în continuare în actualul ciclu legislativ.

Cum anume vor arăta aceste proteste, depinde de trei factori. Primul este înțelepciunea actualilor facilitatori (organizatori mi se pare un nume nepotrivit). Dacă vor ceda în fața cântecelor de sirenă și vor crea prea repede o organizație disciplinată, se vor vedea în situația unor generali fără armată. Dacă vor impune agresiv temele lor distilate în birou și la bere, la fel. Dacă, însă, vor face un serviciu de match-making, cuplând oameni și organizații preocupate de aceleași teme și apoi facilitând, fără să forțeze, exprimarea nemulțumirii lor reale, dacă vor sluji în loc să comande, atunci vor continua să fie relevanți. Și, probabil, vom avea aceeași atmosferă civilizată.

Al doilea ține de acțiunile Guvernului. Lăsând la o parte cazul RMGC, USL a dat dovadă de o flexibilitate fără precedent în relația cu presiunea cetățenilor. Dar toate aceste eforturi sunt, încă, o formă de perestroika. Nici un moment USL nu a contestat principiul că majoritatea parlamentară răspunde doar odată la patru ani. Până atunci, în viziunea guvernanților, totul este permis. În privința temelor abordate deschis în campanie această abordare poate fi corectă. Însă atunci când dorește să ofere „surprize”, Guvernul ar face bine să producă înainte o dezbatere publică reală. More…