
În intervalul temporal dintre manifestațiile din anul 1990 care au stat la baza apariției Fenomenului Piața Universității și actualul curent protestatar inițiat în anul 2012, România cunoaște o mobilizare firavă a societății civile ca mijloc de presiune asupra guvernării. Timp de mai bine de 20 de ani, activitatea societății civile se axează în special pe inițierea unui model de intervenție în domenii pe care statul nu le poate asigura integral, acțiunile ONG-urilor sprijinite prin programe europene reprezentând un exemplu în acest sens. În privința presiunilor exercitate la nivel politic, se remarcă în special acțiunile specifice mișcărilor sindicale fără a se bucura însă de efecte concrete pe termen lung.
Absența unui dialog autentic între sfera civilă și sfera politică a reprezentant elementul dominant al perioadei tranziției, peste care s-a suprapus o lipsă a interesului cetățenilor pentru implicarea în soluționarea problemelor specifice comunității. În aceste condiții democrația se instaurează anevoios, reformarea sistemului întâmpinând dificultăți într-o societate în care predomină atitudinile conservatoare atât la nivelul decidenților, cât și la nivelul cetățenilor. More…



![charisma-2[1]](https://civitaspolitics.org/wp-content/uploads/2013/12/charisma-21.jpg?w=306)




