De weekend: MRU este o pisică 10

Zilele acestea am scris două articole foarte mişto. Unul vorbeşte despre instrumentalizarea politică a tabu-ului, celălalt examinează impactul carismei în cultura „dreptei” dincolo de Traian Băsescu însuşi. Ambele au avut vizualizări mai degrabă slabe. Articolul lui George despre miturile politicii externe româneşti le-a depăşit în cu uşurinţă. Nu m-am supărat – era un articol bine documentat şi bine scris. Apoi am scris despre opţiunile şi soarta lui MRU. Iar articolul a avut (raportat la prima zi) cam de patru ori mai mulţi cititori.

Şi în acest moment am decis că eu mă oftic. Ce v-a făcut frate MRU de vreţi să şţiţi totul despre el? V-a hrănit el când eraţi flămânzi? V-a vizitat când eraţi bolnavi? V-a păstrat rândul la lapte? S-a cuplat cu Zăvoranca? Cu Pepe? Apare pe Youtube sub formă de pisică sau de bebeluş? More…

Cele două căi ale lui MRU 8

De ce tocmai MRU? Pe scurt situaţia arată aşa: atunci când MRU a trântit uşa către PDL o parte din simpatizanţii lui Traian Băsescu s-au coalizat în jurul său fără a mai intenţiona să voteze cu partidul „prezidenţial”. Aceste cugetări nu îmi aparţin, le am şi eu de la oameni care au văzut cifre, dintre care primul care mi-a spus această poveste este Barbu Mateescu.

Cele două căi. Faptele de mai sus deschid două oportunităţi. Una aparţine PDL şi presupune ca dl. Ungureanu să fie integrat într-un soi de alianţă prin care electoratul său să fie adus „înapoi în turmă”. Cealaltă aparţine grupului reformist din PDL. Dl. Ungureanu nu este doar un tânăr politician ci şi un intelectual respectabil, un birocrat cu experienţă şi mai ales, un om a cărui reputaţie nu pare sensibilă la campaniile de propagandă ale Antenei 3.

Pe baza acestor calităţi reformiştii PDL, „intelectualii preşedintelui” şi radicalii luptei anti-corupţie au putut spera la un lucru nesperat: o bază de putere proprie şi o pârghie prin care să forţeze, în condiţii favorabile, „reforma dreptei”. În varianta optimistă Dreapta va fi fost reprezentată de un PDL profund reformat (un post-PDL dacă vreţi) integrat cu resturile cele mai reformatoare ale PNL şi ţinut pe calea cea dreaptă de către un soi de consiliu de onoare condus de Monica Macovei. În variantă ultra-optimistă dreapta românească şi Internaţionala Socialistă ar fi presat PSD către o nouă şi adevărată reformă internă. More…

Costurile externe ale crizei politice 10

Criza politică a trecut. A venit vremea să facem un bilanț al acestor tensionate două luni, dar nu la nivel intern, ci la nivelul relațiilor externe – deoarece criza noastră politică locală a avut și o consistentă componentă externă. Au existat intervenții din partea aliaților noștrii (SUA), critici și intervenții din partea Uniunii Europene, apeluri interne către instituții internaționale (Comisia de la Veneția), apeluri interne către Uniunea Europeană și Comisia Europeană și apeluri în interiorul familiilor politice europene. Ambele tabere politice au instrumentalizat intervențiile și influența actorilor internaționali în interes propriu.

Izolare vs Decredibilizare:

În timpul suspendării și după referendum în spațiul public au apărut acuze vitriolice cu privire la izolarea diplomatică a României. PDL și Traian Băsescu au acuzat USL că „scoate Românie din UE” prin acțiunile lor și că „puciul parlamentar” a dus la izolare diplomatică. Pe de altă parte USL a acuzat PDL și pe Traian Băsescu că a stricat imaginea României în exterior prin prezentarea cu rea intenție a unui „proces democratic normal.”

Ceea ce s-a întâmplat de fapt nu fost o izolare diplomatică ci o decredibilizare majoră a poziției României, mai ales în interiorul Uniunii Europene. Sursele acestei decredibilizări au fost două: pe de o parte rapiditatea procesului de suspendare a președintelui( doar 3 zile față de 60 de zile în 2007) și presiunile asupra CCR și pe de altă parte au fost atacurile și declarațiile cu iz naționalist al USL la adresa UE, Comisiei Europene și a unor lideri europeni (ținta predilectă a fost cancelarul german Angela Merkel). More…

Blestemul carismei (The spice must flow) 7

Pe când pregăteam acest articol, cineva relativ apropiat de fenomen mi-a explicat: „Există câţiva care regretă că au penis. Acuma nu pot să ofere decât o gaură prin care să fie penetraţi de Băsescu. Ei ar dori să aibă două”. Argumentul era că asemenea atitudini extreme sunt rare. Totuşi, articolul meu nu este despre carisma lui Traian Băsescu, ci despre rolul carismei în general.

Teza acestui articol este că viziunea „reformiştilor” din „proiectul Băsescu” se bazează în mod fundamental pe rolul pozitiv al personalităţii carismatice în societate şi nu pe o abordare de tip sistem. Dacă vreţi, carisma le furnizează vitalitate şi orientare în universul social la fel cum „mirodenia” furniza aceste beneficii în universul Dune. De aceea am avut material să scriu acest text fără să mă refer mai deloc la preşedinte.

În limbajul bisericilor apostolice carisma (harisma) este aproximativ sinonimă cu starea de graţie (har). În această stare omul are o relaţie aparte cu Dumnezeu şi poate face lucruri extraordinare. Mintea şi inima credinciosului înţeleg însă că nu omul face aceste lucruri ci Dumnezeu prin om. More…

Cine va câştiga alegerile? Cine va face guvernul? 7

De curând Cristi Andrei şi Dan Dumitrescu au publicat analize ale modului în care s-ar putea repartiza mandatele parlamentare în urma alegerilor din decembrie 2012. Cristi conduce Agenţia de Rating Politic, apropiată USL; Dan Dumitrescu a publicat analiza sa în Contributors.ro, sit apropiat proiectelor electorale ale lui Traian Băsescu. Cu atât mai interesantă este convergenţa lor.

Legea. Să presupunem că într-un colegiu sunt doar doi candidaţi. Vom echivala acest colegiu cu 100 de puncte. Câştigătorul obţine 60 de puncte, învingătorul 40. Pentru ca sistemul electoral este majoritar, câştigătorul va primi colegiul, adică toate cele 100 de puncte. Dar, pentru că acelaşi sistem este şi proporţional, cele 40 de puncte nu dispar ci totalul punctelor pe ţară se suplimentează. Algoritmul propriu-zis contează mai puţin, important este să reţinem că existenţa unor colegii în care un candidat obţine peste 50% din primul tur produce o suplimentare a locurilor în Parlament ce echivalează cu o primă electorală. More…

Boicot şi Tabu: de la linşajul media (A3) la nunta Ebei 7

Nu are utilitate să ne întrebăm ce fel de oameni sunt aceia care au fluierat. Deocamdată (deşi pentru nuntă parcă reacţiile contrare au fost mai puternice) patronajul societăţii este în spatele lor. Merită însă să ne întrebăm cum îi văd acei oameni, şi susţinătorii lor, pe preşedinte: mai puţin decât un criminal, mai departe decât un străin.

Putem vorbi deja, cred, de o logică a instrumentalizării tabuului. Logica boicotului despre care am vorbit în martie presupunea retragerea cetăţenilor şi birocraţilor din relaţia lor pre-stabilită cu statul. Logica tabuului presupune retragerea societăţii din relaţia rituală cu anumiţi membri care sunt marginalizaţi (membri CCR, CSM) sau excluşi simbolic (Traian Băsescu). More…

Potpourri de trădători: Carol al II-lea, Ion Antonescu și Mihai I 4

Trădarea este probabil cea mai detestată acțiune umană în orice context. Dante rezervă ultimul cerc al Infernului său trădătorilor, un loc înghețat unde Diavolul îi devora pe Iuda, Brutus și Cassius. În spațiul public românesc situația nu este foarte diferită. Trădarea este aspru sancționată la nivel discursiv, mai ales dacă e vorba de „trădare de neam și de țară”. Și nu mă refer aici doar la discursul protocronist, comunist și naționalist promovat de cvasi-defuncta România Mare.

Obsesia trădării naționale denotă o viziune primitivă asupra istoriei naționale. Istoria românească este percepută la nivel public maniheistic, atunci când românii nu au fost de „de partea istoriei” au fost victimele predilecte ale istoriei – fie că aceasta s-a manifestat sub forma invaziilor barbare, ale Imperiului Otoman sau ale Marilor Puteri. Trădătorul sau „coada de topor”este în această viziune facilitatorul interesat al „consecințelor nemiloase ale istoriei”și colaboratorul celor care au dorit „răul românilor”. Maniheismul acestei percepții asupra istoriei facilitează nașterea unor mituri privind trecutul istoric al românilor. More…

5 lucruri pe care trebuie să le ştiţi ca să înţelegeţi USL 17

Conducerea Uniunii are bune competenţe strategice şi proaste competenţe tactice. Prin comparaţie echipa Băsescu pare să aibă capabilităţi tactice mai degrabă decât strategice. Pentru a argumenta această afirmaţie este suficient să ne uităm la parcursul lor. USL însuşi este o construcţie strategică pe când diversele alianţe în jurul PDL nu au fost până astăzi decât interfeţe ale organizaţiei de partid. În campaniile electorale în schimb, în confruntările directe sau numărătorile paralele supremaţia PDL/Traian Băsescu este evidentă.

La fel, boicotul USL a fost strategic, cel al preşedintelui tactic. Totuşi, există o excepţie de la această regulă şi anume politica de cadre, care ţine de strategie şi este stăpânită ceva mai bine de echipa lui Traian Băsescu. More…

Cum să salvezi un copy/paste pentru eternitate. Astăzi: Iulia Motoc 10

Am intrat în disputa dintre Florin Iaru şi Iulia Motoc printr-o serie de coincidenţe. Domnul Iaru a publicat în Caţavencii un articol în care documenta faptul că Iulia Motoc a copiat articole întregi pe blogul său, fără să atribuie sursa.

Paranteză: aspectul de „escrocherie” este mai slab decât la dl. Ponta (salariul şi reputaţia dnei Motoc nu se bazează pe blog); dar aspectul de furt intelectual este mai puternic, deoarece dna judecător nu pare să fi discutat cu „victimele”.

Văzând articolul am făcut o verificare rapidă, cupă care am decis să postez pe Facebook, în scopul declarat de a îmi chinui prietenii din proiectul Băsescu. Vedeţi, ei zic toţi că sunt realişti şi blazaţi, dar eu îi bănuiesc că în sufletul lor mai cred în poveşti cu cavaleri şi domniţe. Sau, vorba cuiva, în Tolkien. Printr-o coincidenţă îi am drept contacte atât pe dna. Motoc cât şi pe dl. Iaru, asă că am putut să urmăresc polemica indirectă. Printr-o altă coincidenţă îmi plac poveştile cu detectivi şi ştiu ce se poate face cu un calculator. More…

Brâncoveanu și mitul administratorului (despre circulația elitelor) 4

Emil Constantinescu a venit de la catedră, Mugur Isărescu și Lucian Croitoru au venit de la bancă. Mihai Răzvan Ungureanu a venit de la Externe/SIE iar Mircea Geoană (oarecum) din diplomație. Victor Ciorbea, Traian Băsescu, Emil Boc, Klaus Iohannis au venit de la primării.

Prin contrast Ion Iliescu, Petre Roman, Nicolae Văcăroiu, Radu Vasile, Adrian Năstase, Călin Popescu-Tăriceanu, Victor Ponta și Crin Antonescu au urcat la putere pe linie de partid (sau revoluționară).

Rotunjind, din 4 politicieni de maxim nivel, 4 nu se impun ca politicieni în aparatul reprezentativ central (Guvern, Parlament, Partide) ci vin cu o anume aură tehnocratică dată de experiența administrativă. Cazul Ministerului de Externe este atipic, dar cunoscut – nu insist aici. Dintre aceștia doi, 1 vine din lumea academică/ diplomație/ sistemul bancar în timp ce 1 vine din administrația locală. Zero procente vin din „economia reală” – domnul Tăriceanu are experiență relevantă, dar nu trecutul său de antreprenor l-a propulsat în poziția de prim ministru. More…

Judecătorul Cristi Danileţ şi fantasmele Justiţiei 8

CSM a dat un comunicat în care se arată îngrijoraţi de declaraţiile politicienilor români (în special Crin Antonescu) şi în acelaşi timp arată acestuia că nu are dreptul să convoace Consiliul. Dreptatea se află, cred, în afara acestei discuţii. Nici politicienii nu procedează foarte corect, nici CSM nu are de ce să confunde o cerere de convocare (potenţial legitimă, dat fiind contextul) cu un ordin. Dar pe mine m-a fascinat justificarea adusă de judecătorul Cristi Danileţ la televiziune.

În esenţă domnul judecător a argumentat că declaraţiile politicienilor aduc atingere imaginii Justiţiei, susţinând partizanatul politic al procurorilor. Dacă populaţia crede în acest partizanat, atunci ar putea scădea încrederea în actul de justiţie. Asta ar fi un lucru rău, ergo, trebuie ca declaraţiile să înceteze. Astfel o politică de silenzio stampa le este cerută politicienilor pentru a apăra actul de justiţie (pe care nu ei îl făptuiesc) în timp ce CSM însuşi are libertatea de a sta în vacanţă, fără să iasă activ în apărarea membrilor puterii judecătoreşti. Este un tip de argumentare pe care ţin minte că l-am mai auzit şi cu alte ocazii.

Această opinie este, cred, profund perversă. Credibilitatea Justiţiei nu poate veni în lipsa dezbaterii publice ci tocmai din dezbaterea publică. More…

Tăcerea atomică 3

Imediat ce a fost citit comunicatul CCR pe televiziuni m-am întors liniştit la filmul la care mă uitam înainte. Nu doream să ştiu mai mult, nu doream explicaţii, nu doream să mai raţionalizez nimic.

După încheierea filmului am decis totuşi să mă uit pe Facebook şi pe mail ca să văd comentarii. Era linişte; cum e şi la ora la care scriu acest text. Băsişti feroce şi USL-işti fără inhibiţii, toţi se pare că au hotărât să se uite la filmele şi să îşi vadă de vieţile proprii. Poate e lehamite, poate e incertitudine, nu ştiu.

În definitiv nimeni nu poate spune că a învins. Cu toţii ne-am imaginat soldaţi într-o bătălie a luminii şi astăzi unii (mulţi?) vedem cum la sfârşit lumina a fost sacrificată de mult în favoarea victoriei. A întunericului cel mai mic. More…