Adevărul este că trăim într-o cultură a siguranţei în care pentru fiecare risc se consideră acceptabil şi necesar ca societatea să asigure o pavăză. Aici cazul câinilor este specific. Spre deosebire de o cremă de faţă sau un aparat de ras, un câine nu poate fi pre-testat ca să aflăm dacă se încadrează standardelor de agresivitate. Un câine agresiv nu este cunoscut ca atare decât după ce a agresat cineva. De aceea riscul trebuie eliminat. Singura discuţie legitimă este despre soluţie. Adăposturi speciale sau eutanasiere, aceasta mi se pare singura întrebare legitimă.

Ca şi în cazul armelor de foc în SUA, situaţia câinilor de la noi nu mai este de mult ilustrativă pentru normele de siguranţă general acceptate ci este o excepţie de la aceste reguli. Excepţie motivată simbolic şi susţinută de un lobby semnificativ.

Înţeleg că legea aprobată în Parlament permite primăriilor să menţină câinii în adăposturi, presupunând că adăposturile există. Problema nu este, deci, în lege. Problema este că primarii nu vor tăia servicii municipale de bază ca să îşi permită întreţinerea a zeci de mii de câini. Cel puţin nu şi dacă vor să fie realeşi. Este, deci, timpul ca iubitorii de animale să vină şi să sponsorizeze din banii lor rezolvarea umană a problemei. Legea permite. More…