Cât de departe pot merge încercările unui stat democratic de a controla datele cetăţenilor? Nu infinit de mult. Atunci când, de exemplu, statul spionează prin ISP (Internet Service Provider), îl putem compara metaforic cu un stat ce scoate poliţişti şi camere video pe stradă (un ISP nu este chiar public, dar asta e altă poveste). Dacă însă statul ar încerca să controleze datele pe PC-ul fiecăruia dintre noi asta ar însemna echivalentul unei percheziţii discreţionare. More…
Autor: Andrei Tiut
Există viață după uninominalul pur 11
Cu greu poți să citești un blog sau să vizitezi un site de socializare fără să afli că votul uninominal „pur” într-un singur tur de scrutin („first past the post”, FPTP), propus întâi de PDL și acum de USL, va distruge puținul rămas din fragila democrație românească. Nu sunt un promotor al uninominalului de vre-un fel, dar demontarea absolută a acestei soluții mi se pare exagerată.
Mai jos găsiți o analiză a câtorva temere care însoțesc subiectul acesta în dezbaterea publică. More…
Ce putem reține din promisiunile USL 10
Odată cu apropierea alegerilor și cu pregătirea unui nou guvern se întețește preocuparea față de promisiunile politicienilor. Care sunt acestea? Sunt ele sincere? Sunt ele credibile? Ovidiu promovează cineapromis.ro, un sit care indexează metodic promisiuni în timp ce colaboratorii de pe contributors.ro se uită pe programul de guvernare al USL (având în general cuvinte de ne-laudă). More…
Inter-regnum: cine a guvernat România de la Piaţa Universităţii până la moţiunea de cenzură 1
Dacă până în ianuarie 2012 opoziţia societăţii se manifesta mai ales în sondaje şi manifestaţii sindicale sporadice, din ianuarie avem manifestaţii sistematice în „toată ţara” (adică oraşele mari) şi în principalele capitale ale Europei. Mai multe ONG-uri se coalizează în sprijinul pieţelor. În re-descoperita cultură a protestului simpatia intelectuală pentru PDL încetează să mai fie idealist-acceptabilă şi devine ridicol-îngrijorătoare. Opoziţia partinică radicalizează de-legitimarea guvernării boicotând selectiv lucrările Parlamentului. În sfârşit mai mulţii notabili PDL (începând cu Sorin Frunzăverde) migrează spre USL. More…
Statistici din lumea întreagă în Google Docs (via gapminder.org) 8
Am vorbit de câteva ori de gapminder.org pe acest blog, direct sau indirect dar – din păcate – nu am povestit ce este. Închipuiți-vă un instrument capabil să creeze grafice comparative la nivel global cu reprezentarea a nu mai puțin de 5 dimensiuni în mod intuitiv – acesta este Gapminder. Și, în plus, seriile de date sunt deja acolo. More…
3 motive să nu ne temem de declinul demografic în România (şi un bonus) 9
Ceea ce cred că lipseşte din această imagine, însă, este potenţialul de a primi migraţie. Teza acestui articol este că puterea economică a unui stat în dezvoltare se poate converti în creştere demografică. În acest sens avem 3 surse de posibili imigranţi. More…
De urmărit: campania lui Nicușor Dan 2
Să zicem că ați dori să studiați partidele, alianțele și mișcările politice din România. Partidele sunt de tip „catch-all”. Mecanismele de decizie sunt „discrete” până la limita conspirației. Datele statistice și sociologice pe care partidele și-ar baza decizia în mod rațional sunt – în spațiul public – rare, inconsistente și, uneori, dubioase. Economia pe timp de criză sau tranziție este greu de înțeles, așa că evaluarea politicilor economice poate fi dificilă Desigur există oameni și texte care depășesc aceste bariere. Dar de prea multe ori vedem aplicarea directă a unei scheme analitice de import. Sau ridicarea ideilor de „stânga” și „dreapta” la nivel de concepte fundamentale ale analizei politice. Sau comparații simpliste între canonul democratic/politically correct vs 1-2 analize de discurs. More…
Restituirea imobilelor către vechii proprietari: între lipsă de imaginație și mentalitate de monopol 1
În rezumat, Fondul Proprietatea a fost gândit pentru a oferi ca despăgubiri echivalentul a 14 mld. RON celor ale căror proprietăți au fost confiscate de regimul comunist.. Un nou (și simpluț și discutabil) calcul al MFP sugerează că suma de plătit ar fi mai degrabă 70 mld. RON. Pentru a ieși din impas Guvernul ar dori să limiteze despăgubirile la 15% din valoarea de piață. Adică – o să râdeți – 10.5 mld. RON.
A fost luată în considerare și restituirea unor imobile în natură dar ideea a fost abandonată pentru a nu crea discriminări (sic). Și, dacă Hotnews nu exagerează, ministrul finanțelor a denumit acest construct (i)logic „soluție”
Deja la o primă lectură abordarea vădește lipsă de respect față de proprietate și o oarecare doză de ipocrizie. Dar „soluția” ministrului devine și mai criticabilă dacă ne uităm la alternative. More…
Despre corupție (2): tăierea accesului la resurse 3
Unul dintre principalele succese ale strategiei Macovei, așa cum a fost prezentată în articolul anterior este că a impus în societate consensul conform căruia lupta împotriva corupției echivalează cu lupta împotriva corupților. Este – mă grăbesc – să adaug – un succes nefericit. În fapt, corupția poate fi (trebuie) abordată și ca fenomen cultural, aspect al luptei pentru resurse sau produs secundar al unui joc politic prost calibrat constituțional. În acest articol voi încerca să argumentez următoarea ipoteză: corupția poate fi combătută (și) prin tăierea accesului la resurse, atât pentru corupători cât și pentru corupți. More…
7 poziţii despre avort, de la o extremă la alta 3
Foarte adesea uităm că democraţia reală este un cadru şi nu o soluţie pentru problemele noastre filosofice şi morale. Conservatori şi socialişti, creştini, musulmani sau atei, ecologişti şi exploatatori ai gazelor de şist, (aproape) oricine are o idee nouă sau interesantă se plasează în afara (nu împotriva) consensului democratic. Şi face eforturi să extindă acest consens în propria direcţie. More…
Triumful boicotului: Piața Universității, Crin Antonescu, Sorin Frunzăverde 13
Mi-ar plăcea să cred că dezintegrarea PDL va fi rezultatul protestelor de stradă, așa cum i-am prezis prietenului de la începutul acestui articol. Dar probabil nu este, sau cel puțin nu direct. Dacă ar fi fost, atunci am fi văzut o anumită umilitate de ambele părți, o stânjeneală, un gust amar în gură ca atunci când trebuie să iei o doctorie despre care doctorul a spus că îți face bine. More…
Criticând USL: relevanțe și fantezii 16
Să critici Puterea este ușor, mai ales aici și acum. Să critici Opoziția e mai greu, mai ales când aceasta (adică USL) nu își publică programul de guvernare. În plus această critică dificilă se cere făcută ca în manualele de comunicare adică scurt, puternic și percutant. Poate aceasta explică de ce o bună parte din mesajele critice ale politicienilor și comentatorilor Puterii nimeresc adesea pe lângă subiect, sau cel puțin pe lângă interesul public. More…