Astfel ajungem la esența problemei. Electoratul nu este o fabrică de cremvuști în care torni mesaje și din care scoți voturi. Chiar și cei mai puțin informați dintre alegători simt nevoia unei minime garanții că votul lor folosește la ceva, că nu este un simplu exercițiu de admirație. Înainte de a lupta pentru voturi, dl Tăriceanu trebuie să se poziționeze ca o alternativă credibilă. Ca să fie o alternativă credibilă, dl Tăriceanu trebuie sa aibă deja voturi. Acest cerc vicios este specific noilor partide și mișcări și, în cazul domnului Tăriceanu și al RPL, poate fi rezolvat în două moduri. Ambele necesită un impuls din partea PSD.
More…
Tag Archives: PDL
Clivaj în zona dreptei (I): societatea politică 5
Am scris de mai multe ori că un scop principal al USL, codificat în ADN-ul organizațional mai mult chiar decât în declarații publice, este anihilarea PDL și a lui Traian Băsescu. Sau cel puțin marginalizarea lor și împingerea într-o zonă în care să fie asimilați partidelor radicale, anti-sistem și extremiste. Mă grăbesc să spun că fraza dinainte nu este o judecată normativă. Prin „asimilați partidelor radicale” vreau doar să descriu o situație în care un grup de oameni aflați într-o minoritate adâncă își propun să producă transformări majore la nivelul societății.
Cât de „adâncă” trebuie să fie, însă, minoritatea ca săfie marginalizată? Experiența sugerează că, dacă toate partidele marginale au un scor însumat de aproximativ 15% (poate chiar mai mult), ele nu vor constitui o problemă majoră pentru societate sau pentru partidele „mainstream”. După această definiție, proiectul USL a eșuat. PDL are înspre 20%, PFC/PMP ~5%, PPDD ~6%, PRM ~3%. În total, din trei români care votează, unul merge către aceste partide.
În această configurație este important să înțelegem rolul PDL. După victoria lui Vasile Blaga există trei evenimente importante pentru partid. Primul este dat de scena perdeluței, care înseamnă separarea de Traian Băsescu. Al doilea moment este dat de rezistența și chiar prosperitatea PDL sub Vasile Blaga. Văduvit de sprijinul „ultra-reformiștilor” și „ultra-anti-corupților” din PFC/PMP, partidul nu numai că a supraviețuit, dar chiar a crescut în sondaje. Al treilea eveniment, doar parțial consolidat, este discursul de „pace” al d-lui Predoiu. Nimeni, indiferent de opinia despre președintele în funcție, nu îi nu neagă acestuia caracterul conflictual. Promovând pacea, domnul Predoiu arată nu doar că este diferit de Traian Băsescu ci și în ce fel. More…
Predicții pentru 2014 5
Președintele ales al României se va încadra în una din două tipologii. Fie va fi un „Om de Stat” care a mai reprezentat România în calitate oficială înainte să candideze, fie va fi lider de alianță, unde alianță nu înseamnă întoarcerea acasă a experimentelor eșuate ci o alianță între minim două electorate distincte. Cele două tipologii se pot suprapune. O discuție despre numele posibile găsiți aici și aici. O explicație puțin mai abstractă voi publica în numărul viitor al Foreign Policy România.
Sorin Oprescu nu va candida la președinție, sau, cel puțin, nu la modul serios (= cu o organizație eficientă în spate).
PDL va avea candidat propriu la președinție și acest candidat va lua (mult) mai multe voturi decât un eventual candidat PMP/PFC. More…
În contra abuzului de Ingelhart (2). Revolta clasei de mijloc și selecția darwinană 6
În articolul anterior am enumerat câteva perspective mai teoretice asupra manifestațiilor recente. Dacă vă plac abstracțiunile, vă invit să îl citiți. Dacă nu, este suficient deocamdată să rețineți atâta: acele abordări care explică tematica ecologică funcționează doar pentru marile orașe (București, Cluj) – în schimb ce acele abordări care sunt aplicabile unei geografii mai largi par neputincioase în a explica de ce o populație sărăcită se preocupă de ecologie.
În acest articol voi propune ideea că dintre variile nemulțumiri care animă populația au ieșit în față nu cele mai intense ci cele susținute de o organizare mai inteligentă. Altfel spus, militanții au scos în stradă ecologia și nu invers. Voi argumenta această poziție comparând o serie de cazuri reale, îcercând să extrag asemănările dintre mobilizările „de succes” și diferențele acestora față de mobilizările eșuate sau doar mai puțn reușite.
Ceea ce numim în general societate civilă, intelighentsia sau militanți se pot împărți destul de confortabil în două grupuri. Pe de o parte avem reformiștii care promovează progresul în societatea românească nu doar în economie sau tehnologie ci și în moravuri sau cultură civică. Ideile lor sunt de obicei de inspirație occidentală; așadar, și ei sunt, de obicei, pro-occidentali. În unele cazuri mai rare (sau mai puțin vocale) există progresiști care își găsesc modele în guvernări precum Venezuela sau Cuba (nu fabulez). Pe de altă parte, conservatorii vor să păstreze specificitatea românilor și/sau credința acestora adăpostite de acțiunea corozivă a globalizării. Conservatorii din spațiul public nu sunt de regulă ostili Occidentului, mai ales că destul de mulți dintre ei se tem de Rusia. Avem, totuși, o zonă în cadrul conservatorismului ortodox, inspirată de monahi greci și, în general filo-răsăriteană, pentru care Occidentul este prea catolic, protestant sau laic. More…
Noul electorat al PDL (sau cum PDL este noul PPDD) 9
(1) Noii simpatizanți PDL consacră pentru moment dominația aripii Blaga. Pe de o parte, liderii locali au motive să fie recunoscători pentru un influx de votanți care îi fac să privească rundele următoare de alegeri cu mai puțin pesimism. Pe de altă parte, alegătorii PPDD, atrași de organizația cea mai puternică (vot rațional) nu o vor urma pe Elena Udrea într-o eventuală aventură în afara partidului; astfel potențialul său de șantaj și negociere scade corespunzător. Una peste alta, vedem întărirea aripii Blaga și în alegerile interne care îl favorizează net pe domnul Predoiu.
(2) Apoi, aceiași votanți fac în interesul PDL să evite orice alianță în care nu este partenerul net dominant. În momentul în care PDL ar înceta să fie cel mai puternic brand organizațional al opoziției, acești alegători s-ar putea reorienta către noua stea de pe firmament. More…
Mituri și farse: Stânga, dreapta și Internetul 1
Există un mit conform căruia Internetul românesc ar fi dominat de politică și de politicieni de dreapta. („Dreapta” fiind în acest caz oricine dorește să fie, fără discriminări).
Acest mit se bazează pe câteva idei prezente în spațiul public. Pe de o parte electoratul „ideal” al PNL și PDL este celebra clasă de mijloc cu studii superioare, locuind în urban, relativ tineri și relativ prosperi. Desigur, realitatea deviază des de la ideal; dar rămâne percepția că măcar „electoratul dur al dreptei” s-ar afla pe undeva pe aici. Există, apoi, unele reușite recunoscute, mai ales în zona Băsescu-PDL. Dacă pe zona de presă „tradițională” Antena3 și RTV nu au decât o copie palidă în B1 sau Nașul TV… în online-ul „pur” jucătorii proeminenți sunt platforme precum Hotnews-Contributors sau Ziare.com. Nu intru aici în zona de blogeri din A-list, unde discuția e mai complicată și afilierile greu de dovedit.
În acest articol propun însă să ne uităm la alt indicator: ce anume caută lumea pe Internet. More…
Prezidenţiabilii 15
Să începem cu o observaţie simplă. Toţi candidaţii cu şansă la alegerile prezidenţiale au fost fie percepuţi ca „oameni de stat” fie au fost sprijiniţi de o alianţă. Prin alianţă nu înţelegem reunirea unor partide care pe vremuri au fost un singur partid ci o coalizare între partide cu electorate diferite. Explicaţii posibile aici. Ştiind acum acest lucru, putem să ne uităm cu alţi ochi la suma de potenţiali candidaţi.
Am ales pentru această scurtă analiză nume a căror notorietate şi încredere le dă dreptul, măcar teoretic, să spere la acest post. Totuşi, vă încurajez să nu confundaţi încrederea cu intenţia de vot. Dacă cetăţeanul are încredere în candidat el poate totuşi să voteze un alt candidat în care are mai multă încredere, pe care îl consideră a avea şanse reale sau pe care îl consideră mai potrivit pentru post. More…
Complexul diplomatico-informațional 2
Am început să scriu un articol despre posibilii candidați la Președinția României în 2014. Undeva spre finalul acestui articol va fi o notă despre câțiva șefi de servicii secrete. Acest grup select îi cuprinde pe domnii Maior, Meleșcanu și Geoană și Ungureanu (deși dl Ungureanu primește tratament separat ca șef de partid). Ce au acești oameni în comun?
Au în CV diverse poziții legate de securitate și de politică externă (cel puțin într-un domeniu, de obicei în amândouă). Sunt fii sau membri ai vechilor elite socialiste ridicați prin forțe proprii. Totuși, asta nu pare să îi facă antipatici în ochii SUA. Vorbesc rar, măsurat, demn și, dacă li se oferă ocazia, destul de mult. În mod tipic este greu să re-povestești a doua zi ce au vorbit. Au schimbat cel puțin o dată în viață loialitatea politică. Toți sunt prezidențiabili: au candidat le președinție sau au fost luați în considerare pentru această candidatură.
Acest articol este inspirat întrucâtva din ideea americană de military-industrial complex. Însă nu atât în aspectul de big business ci acela de „old boys network” și „revolving door” More…
Gazele de șist, o evaluare din perspectiva percepției publice și a jocului politic Răspunde
Articol publicat și în Revista 22.
Tema gazelor de șist a apărut pe „radarul” opiniei publice românești în ianurie 2012 cu prilejul demonstrațiilor maraton din Piața Universității. Această temă a apărut pe agenda publică în momentul în care un grup de protestatari ecologiști au desfășurat un banner în timpul protestelor anti-guvernamentale din 2012. Ca temă în spațiu public românesc, gazele de șist au fuzionat cu opoziția față de proiectul minier de la Roșia Montană, fiind relativ eclipsată de această din urmă. Cele două teme au în comun utilizarea unor metode de extragere controversate: fracturarea hidraulică și respectiv, cianurarea – metode care prezintă anumite riscuri pentru mediul înconjurător. Mai mult, ele au în comun protestul față de o elită politică nereprezentativă, care nu promovează interesul românilor. Astfel aceste două proteste de factură ecologică se pliază pe o temă mai veche prezentă la nivelul opiniei publice – „lehamitea” față de politică și politicieni.
În prezent, în cadrul protestelor anti-RMGC din Piața Universității se militează și împotriva gazelor de șist, deși acest demers nu este la fel de vizibil ca opoziția față de demararea proiectului minier. Aceste două teme gemene pun în discuție modul în care statul gestionează și exploatează resursele minerale ale României.
More…
Dacă aş fi (Guvernul din umbră al) PDL… 2
Pe scurt, în loc să păzim doar corupţii, le luăm obiectul muncii şi atunci nu vor mai fura din lipsă de fonduri şi oportunităţi. O asemenea abordare este coerentă cu preocupările unui partid de dreapta (dreptate, stat minimal). Mai mult, cooptarea băncilor, chiar marginală, va stârnii furia intelectualilor de stânga şi per a contrario va consacra PDL ca partid de dreapta în singurul loc în care această etichetă este luată în serios: Internetul.
Însă, spre deosebire de alte măsuri „de dreapta” prin această abordare nu sunt antagonizaţi decât un număr limitat de birocraţi de nivel scăzut şi mijlociu. Cetăţeanul câştigă. Statul câştigă şi el pentru că economiseşte. Chiar şi clientela politică poate fi parţial trecută prin sistemul bugetar şi apoi reciclată ca funcţionari bancari mai bine plătiţi. More…
5 motive pentru care nu cred că revoluţia începe la Roşia Montană 17
După oarecari ezitări, majoritatea televiziunilor au recunoscut că există manifestări importante de stradă care se opun proiectului RMGC şi legii speciale care îl susţine. Meritul este celor care ani de zile au construit cea mai solidă şi poate cea mai inteligentă formă de agregare a societăţii civile din România. Dar, să nu ne înşelăm: nu va veni nici o revoluţie, nici reală nici metaforică, aşa cum cred organizatorii
Motivul nr. 1. Statu Quo-ul are o susţinere de 60%. În ianuarie 2012 Guvernul avea aproximativ 20%. Astăzi are 60%. Poţi, în teorie, să învingi un guvern care are susţinerea majorităţii populaţiei. Dar nu se mai numeşte revoluţie.
Motivul nr. 2. Problema Roşia Montană nu cadrează bine cu agenda cetăţeanului.
New kids on the polls 8
Mirel Palada, extrapolând date din sondajele CCSB şi Sociopol, estimează că aproape un milion de români s-au întors în ţara în ultimele 12 luni. Dacă estimăm o prezenţă a acestora la vot în linie cu alegeri anterioare rezultă cam 450 000 de alegători noi şi apetisanţi. Dacă ne gândim că sunt oameni care nu au mai votat de multi, pare rezonabil să estimăm 550 000 în plus la europarlamentare (pseudo-first-time-voters), tot cam atât la prezidenţiale (pe Constituţia actuală! şi presupunând alegeri cu miză), dar 450 000 la parlamentarele naţionale. Să estimăm, aşa, grosier, o jumătate de milion de noi alegători. Plus alţii care poate se vor întoarce de acum încolo.
Nu ştim multe despre ei, dar ceea ce ştim este consistent. Pe de o parte, din alegerile lor de viaţă putem deduce că sunt dispuşi către alegeri radicale, fără să fie neapărat descurajaţi de riscurile implicate. Apoi, ştim că acei puţini dintre ei care au ajuns la vot au susţinut în mod constant formaţiuni mai mult sau mai puţin radicale: CDR, DA, PDL, PPDD.
Civitas Politics 