ianuarie 24, 2014

Stimate abonat, participi la un protest neautorizat ²

by mariussuiu1911 • Analysis, International Affairs, Marius Șuiu, Posts by author • Tags: #euromaidan, Catherine Ashton, Jose Manuel Barroso, politica externă a Rusiei, politica externă și de securitate a UE, Rusia, Ucraina, UE, Vladimir Putin

Acesta este mesajul SMS pe care susțin că l-ar fi primit marți, 21 ianuarie, imediat după miezul nopții, persoane aflate în apropierea locului unde, cu doar o zi înainte, noi ciocniri se produseseră între protestatari radicali și autoritățile din Kiev.

Pe 19 ianuarie 2014, Kievul a devenit scena unor conflicte mortale. De o parte a conflictului se află autoritățile, care încearcă să protejeze puterea actualei conduceri, reprezentate de prim-ministrul Nikolai Azarov și de președintele Viktor Ianukovici. Pe de cealaltă parte a baricadei se află protestatarii pro-europeani sau nemulțumiți de lipsa reformelor și de sărăcie, care dorește apropierea Ucrainei de Uniunea Europeană (UE) și condamnă măsurile legislative autoritare și tentativele de reprimare violentă a manifestațiilor pașnice ale regimului Ianukovici. Figurile politice care se remarcă din mulțime sunt cele ale opoziției. Cei mai vizibili lideri ai acesti sunt fostul campion mondial la box, Vitali Kliciko, care intenționează să candideze la alegerile prezidențiale din 2015, și Arseni Iațeniuk, lider al celui de-al doilea mare partid din Ucraina, aliat al fostului premier Iulia Timoșenko, care se află acum în închisoare.

Conflictele din capitala Ucrainei nu sunt noi și au venit pe fondul deciziei președintelui Ianukovici de a refuza semnarea unui Acord de Asociere cu UE, acord ce ar fi liberalizat comerțul dintre cele două state și ar fi creat posibilitatea relaxării sistemului de liberă circulație spre UE. More…

ianuarie 8, 2014

Rachetele Iskander, gambitul lui Putin de sfârșit de an ²

by George Visan • Analysis, George Visan, International Affairs, Posts by author • Tags: țările baltice, Kaliningrad, NATO, politica externă a Rusiei, Polonia, rachete Iskander, scutul anti-racheta, SS-26 Stone, Vladimir Putin

Pe 14 decembrie 2013 cotidianul german Bild informa asupra desfășurării de rachete balistice tactice Iskander în enclava rusă Kaliningrad. Bild, citând surse de încredere, a precizat că desfășurarea acestui sistem de arme extrem de sofisticat a fost detectat cu ajutorul unor imagini din spațiu, realizate de sateliți de recunoaștere și că cel puțin 10 sisteme au fost desfășurate în ultimul an în apropierea graniței dintre Rusia și Uniunea Europeană.

Dacă acceptăm faptul că informațiile publicate de Bild sunt corecte atunci desfășurarea rachetelor Iskander în exclava Kaliningrad reprezintă un gest politic și militar imprudent și agresiv, ce periclitează securitatea Europei. Este imprudent din punct de vedere politic și diplomatic deoarece „balansează” o amenințare inexistentă. Este agresiv deoarece desfășurarea acestor arme a fost făcută în secret, fără avertisment și are ca obiectiv șantajul politic și militar asupra unor state care nu au demonstrat intenții agresive în raport cu Federația Rusă. Această acțiune politico-militară demonstrează asertivitatea crescândă a Kremlinului, dar și o viziune anacronică asupra securității europene. Mai mult demonstrează că Rusia nu este un partener de dialog de încredere pe teme de apărare și de securitate europeană, riscând astfel să-și alieneze o bună parte din suporterii săi din occident. More…

decembrie 3, 2013

Ciocnirea civilizațiilor politice ²

by Octavian Manea • Comentarii, International Affairs, Octavian Manea • Tags: #euromaidan, Armenia, Azerbaidjan, Bill Gates, buna guvernare, Carl Bildt, Carlos Sim, Georgia, integrare europeana, James Robinson, Moldova, Parteneriatul Estic, politica externă a Rusiei, Radek Sikorski, societate civilă, spațiul ex-sovietic, Ucraina

Pentru Ucraina, Azerbaidjan, Armenia, Georgia, Moldova, miza Parteneriatului Estic este una civilizațională. Este o alegere între două modele de societate: una inclusivistă, alta extractivă; între acquis-ul Bruxelles-ului și legea Moscovei.

Se continuă într-o variantă „soft“ extinderea comunității euroatlantice, o secvență întreruptă în august 2008. Parteneriatul Estic semnalează în egală măsură și un proiect geopolitic similar celui anunțat de Condoleezza Rice în 2005, de „diplomație transformativă“. Reperele sunt aceleași: o balanță eurasiatică în favoarea statelor ce reflectă instituțiile „bunei guvernări“. Uniunea Europeană este, în cele din urmă, un „imperiu“ normativ. „Aș spune că UE este asemeni Imperiului Roman. (…) Pentru unii, în Vest, frontiera mentală a Europei se oprește la capătul drumurilor romane antice. (…) Pentru mine, Europa se întinde până acolo unde se aplică legile europene“, spunea Radosław Sikorski în raportul anual prezentat Seimului despre obiectivele de politică externă ale guvernului. Mai mult, în discursurile sale, Sikorski vorbește de necesitatea de a răspândi, în vecinătatea estică, „buna guvernare“ europeană. Teaser-ul îl reprezintă chiar transformarea poloneză. În 25 de ani, Polonia a ajuns între primele 20 de economii ale lumii. Legătura de cauzalitate este explicită. „Buna guvernare este crucială pentru a crea pe termen lung o prosperitate pentru toți cetățenii, nu doar pentru cei câțiva înfometați de putere“, spunea Sikorski în mai 2013. More…

decembrie 2, 2013

Ucraina – Goodbye UE! ^Răspunde

by Ileana Racheru • Analysis, Ileana Racheru, Posts by author, Recomandări • Tags: Iulia Timoșenko, Parteneriatul Estic, Partidul Regiunilor, politica externă a Rusiei, Rusia, Summitul de la Vilnius, Ucraina, UE, Viktor Ianukovici, Vladimir Putin

Decizia Ucrainei de a suspenda negocierile pentru semnarea Acordului de Asociere cu UE nu pare să aibă nicio logică sau sugerează negocieri obscure, în urma cărora au cedat presiunilor rusești.

Un comunicat publicat de Ministerul de Externe de la Varșovia, după anunțul Kievului, menționează că „decizia finală cu privire la semnarea AA cu UE va fi luată de Consiliul de Securitate și de președintele Ucrainei“. Documentul polonez direcționează analiza către președintele Viktor Ianukovici, deși acesta nu a avut apariții publice după ce guvernul a anunțat suspendarea negocierilor cu UE. Decizia lui Ianukovici se explică prin modul în care acesta a ajuns și s-a menținut la putere în Ucraina postsovietică. Propulsat în politică de clanuri din estul Ucrainei cu afaceri obscure, Ianukovici are doar experiența unor campanii electorale create și fraudate cu ajutorul tehnologilor politici afiliați Kremlinului și a unor mandate de premier și președinte în regimuri autoritare, susținute de corupția generalizată. De fapt, Ianukovici este aproape lipsit de experiența politică a socializării cu UE, situație care l-a determinat să aleagă, în contextul alegerilor prezidențiale din 2015 și a unor sondaje în care nu apare ca favorit, sprijinul Rusiei, care nu impune normele unui scrutin corect, solicitate de UE. În plus, Rusia nu a făcut presiuni pentru eliberarea Iuliei Timoșenko, care a pierdut la limită ultimele alegeri prezidențiale și care, cu sprijinul Occidentului, a organizat protestele revoluției portocalii, în urma cărora Ianukovici a fost deposedat, în 2004, de un mandat prezidențial obținut prin fraudă. More…

noiembrie 15, 2013

Scutul anti-rachetă: O comparație între deciziile a două administrații americane ^Răspunde

by George Visan • Analysis, George Visan, International Affairs, Posts by author • Tags: Barack Obama, descurajare nucleară, dosarul nuclear iranian, Europa Centrală şi de Est, George W. Bush, phased adaptive approach, politica externa americana, politica externă a Rusiei, politica externă a SUA, Rusia, scutul anti-racheta, strategie nucleară, SUA

Problema apărării Europei împotriva amenințărilor cu rachete balistice a fost abordat în mod diferit de două administrații, una republicană, cealaltă democrată. Au fost avansate două soluții diferite – fapt neobișnuit pentru politica externă americană. Ambele soluții au punctele lor tari și punctele lor slabe. Și ambele strategii propuse de administrația George W. Bush, respectiv de administrația Obama urmăreau scopuri diferite și încercau să contracareze amenințări diferite. Dar poate mai important, cele două strategii propuse într-un interval de timp foarte scurt au stârnit controverse, atât în politica internă americană, cât și la nivel european și în interiorul statelor gazdă.

Amenințarea cu rachete balistice din Orientul Mijlociu este una emergentă pentru Europa. Nu neg existența acesteia, dar se manifestă în principal la nivel regional – Iranul dezvoltându-și arsenalul cu rachete balistice în principal pentru a lovi aliați americani sau rivali ai republicii islamice aflați în proximitatea sa. Motivele fundamentale pentru care statele din Centrul și Estul Europei au ales să găzduiască pe teritoriul lor sistemul anti-rachetă american țin de consolidarea relațiilor cu SUA (capitalizarea în termeni politico-strategi a aderării la NATO), contrabalansarea asertivității Federației Ruse (mai ales după războiul ruso-georgian din 2008) și stabilizarea strategică a unei zone a bătrânului continent cunoscută pentru istoria sa tumultoasă. Mereu prinsă între menghină geo-strategică a ambițiilor de mare putere ale Germaniei și Rusiei, prezența americană este percepută în Europa Centrală ca un factor care contribuie la pacea și stabilitatea continentului.

Nu trebuie uitat că problema strategică cu care s-au confruntat statele Europei Centrale și de Est în secolul XX a fost supraviețuirea în cadrul sistemului internațional ca actori politici suverani și independenți. Prezența americană este o garanției că situația din secolui XX nu se va repeta și în secolul XXI. Din punctul acesta de vedere, însă, transferul unei părți a trupelor americane din Germania în Estul și Centrul Europei (în Polonia și România) ar fi o garanție politică și militară mai substanțială decât scutul anti-rachetă. More…

octombrie 22, 2013

Visul unei nopți de iarnă – legături dubioase între Moscova și Tallinn ^Răspunde

by mariussuiu1911 • Comentarii, International Affairs, Marius Șuiu, Posts by author • Tags: alegeri Estonia, Edgar Savisaar, Estonia, țările baltice, Marea Baltică, politica externă a Rusiei, Rusia, spațiul ex-sovietic, state ex-sovietice, UE

Deși o țară mică atît ca suprafață cît și ca populație, Estonia a devenit lider mondial în tehnologie și, de cînd a aderat, este un mic miracol al zonei Euro. Cînd majoritatea membrilor au suferit recesiune, economia estoniană a crescut. Estonienii și-au recăpătat independența față de URSS destul de tîrziu, în 1991. Interesant este că astăzi, aproximativ 325 000 de ruși încă locuiesc în Estonia, care are o populație totală de numai 1,3 milioane, arată stat.ee.

Ce înseamnă numerele astea? Înseamnă că nu e tocmai ușor să se ia decizii „pro-europene”, dacă vreți, sau pro-integrare, din cauză că o bună parte din populație are relații strînse (rudenie sau de orice alt fel) cu naționali ruși de peste graniță.

Este poate de înțeles faptul că anumite grupuri de interese din Rusia încă păstrează legături cu grupuri politice din state ex-sovietice, însă este poate mai greu de conceput faptul că legăturile acestea sînt atît de stînse încît să încline balanța în favoarea unui candidat la primăria unei capitale a Uniunii Europene. More…

septembrie 30, 2013

Volt face american în Siria ⁴

by George Visan • George Visan, International Affairs, Posts by author, Serii • Tags: Bashar al-Assad, John Kerry, ONU, Orientul Mijlociu, politica externă a Rusiei, politica externă a SUA, războiul civl din Siria, Serghei Lavrov

Evoluțiile diplomatice din dosarul sirian continuă să surprindă și să devină de-a dreptul confuze pentru observatorii scenei internaționale: mai întâi a fost votul negativ din Camera Comunelor care a eliminat posibilitatea unei intervenții britanice alături de America în Siria, pe urmă Franța și-a asumat plenar rolul de secondant al SUA în cazul lansării unor atacuri asupra regimului lui Bashar al Assad, iar președintele Obama a apelat la votul Congresului american pentru a obține legitimitatea necesară unei intervenții în Siria, ca apoi să se răzgândească. Ultima evoluție de pe frontul diplomatic al crizei siriene fost transferarea responsabilității pentru soluționarea crizei Federației Ruse printr-o mișcare surprinzătoare a secretarului de stat John Kerry.

În cazul crizei siriene politica externă americană s-a dovedit ambivalentă și echivocă: timp de doi ani Washington-ul s-a abținut să intervină, în ciuda unui dezastru umanitar evident – peste 100 000 de morți și 2 milioane de refugiați – limitându-se la impunerea unor „praguri de netrecut” (red lines) care circumscriau o posibilă intervenție directă doar în cazul în care regimului lui Assad ar fi transferat arme de distrugere în masă unor rețele teroriste (un scenariu de coșmar pentru SUA, dar și pentru Israel) sau ar fi fost utilizate asupra civililor. Cazul sirian se înscria foarte în precedentele stabilite de intervențiile americane în fosta Iugoslavie, Somalia și Libia – numai că de data aceasta SUA au ales să stea în expectativă. Atacul cu arme chimice de la Ghouta a schimbat însă dinamica politicii externe americane, care a intrat pe „repede înainte” în pregătiri de război, la mijloc fiind credibilitatea SUA după ce unul din pragurile de netrecut a fost încălcat. More…

septembrie 16, 2013

Siria, frontul diplomatic și interesele aflate în joc ¹

by George Visan • Analysis, George Visan, International Affairs, Posts by author, Serii • Tags: Arabia Saudita, arme chimice, China, intervenție militară în Siria, Iran, Israel, Liban, Orientul Mijlociu, politica externă a Rusiei, politica externă a SUA, Qatar, Rusia, războiul civil din Siria, Siria, Turcia

Dacă acum câteva săptămâni o intervenție americană și aliată în războiul civil sirian părea ca fiind iminentă evoluțiile de pe frontul diplomatic au amânat această intervenție. Eșecul premierului Cameron de a obține un vot în Camera Comunelor care să susțină intervenția americană în Siria și opoziția ruso-chineză din Consiliul de Securitate al ONU au văduvit poziția SUA de legitimitatea necesară. Ezitările americane privind necesitatea intervenției armate în Siria au jucat de asemenea un rol important în amânarea a ceea ce părea inevitabil după atacul cu arme chimice de la Ghouta. Este util în momentul de față să ne uităm și să analizăm interesele fiecărui actor internațional implicat în criza siriană.

Statele Unite nu doresc în momentul de față să o conducă o intervenție, chiar și limitată în Siria. Atacul de la Ghouta a forțat însă mână administrației Obama, în joc fiind credibilitatea SUA după lansarea în urmă cu doi ani a „pragurilor de netrecut”. La nivel regional există însă „o cerere” pentru o intervenție americană care vine din partea aliaților Washington-ului: Turcia, Arabia Saudită, Qatar – care din diferite rațiuni strategice și politice doresc eliminarea regimul lui Bashar al Assad și îi sprijină pe rebeli. Din această poziției aliații SUA încearcă să convingă Washington-ul de necesitatea unei intervenții. În Europa singurul aliat american care ar sprijini o intervenție internațională și ar lua partea activ la ea este Franța, după „defecțiunea” britanică și lipsa de interes a statelor NATO și UE. În cazul prăbușirii regimului sirian, Rusia are cel mai mult de pierdut, fiind pus sub semnul întrebării rolul său în cadrul sistemului internațional. China deși nu are interese majore în Siria se opune intervenției, pentru a contrabalansa puterea americană. În prezent situația tinde spre soluționarea pașnică a crizei, dar riscul unei intervenții este totuși prezent. More…

august 30, 2013

De ce se opune Rusia unei intervenții a SUA în Siria? ²

by Ileana Racheru • Comentarii, Ileana Racheru, International Affairs, Posts by author, Recomandări • Tags: Bashar al-Assad, Chuck Hagel, interventie Siria, Orientul Mijlociu, politica externă a Rusiei, Rusia, Serghei Lavrov, Siria, SUA, Tartus

Chuck Hagel, secretarul pentru probleme de apărare al SUA, a anunțat, la 27 august 2013, că forțele militare ale SUA sunt pregătite să intervină în conflictul din Siria dacă președintele Obama va ordona un atac. Premierul britanic, David Cameron a declarat că omenirea nu poate să rămână indiferentă după ce a văzut persoane suferinde sau decedate ca urmare a unor atacuri suspecte cu arme chimice. Președintele Franței, Francois Hollande a afirmat că Franța este dispusă să pedepsească pe oricine se află în spatele atacurilor cu arme chimice.

Rusia a condamnat intențiile Occidentului de a interveni în conflict, susținând, prin vocea ministrului de externe Serghei Lavrov, că SUA folosesc „motive nefundamentate” pentru a interveni în Siria. Strategia Rusiei în conflictul din Siria se explică prin faptul că elita moscovită gândește în termenii realismului clasic și care nutrește trei angoase.
More…