Generația jihadului individual 1

B6vknhbIcAIHHwn

În ultimii ani, actele de terorism care au marcat Europa par mai puțin orchestrate de organizații formale precum Al Qaeda, fiind săvârșite mai degrabă de indivizi izolați, de „lupi singuratici”, exponenți ai unui jihad individual, necoordonat. Asasinarea regizorului danez Theo van Gogh în 2004, atacurile de la Toulouse din 2012, dar și cele împotriva publicației Charlie Hebdo de la începutul acestui an se încadrează în acest tipar emergent, în care este foarte probabil să funcționăm pentru mulți ani de acum înainte.

În sine, tranziția pe care o vedem pe parcursul deceniului trecut reflectă o transformare de fond a pieței jihadiste. Incubatoarele radicalizării nu mai sunt organizațiile studențesti sau grupurile de studiu din jurul moscheilor, existente în Londra sau Hamburg, și responsabile finalmente de circuitul care se va finaliza cu prăbușirea „Gemenilor” (2001) sau prin atacurile asupra sistemului de transport public londonez (2005). Mobilizarea nu se mai face preponderent prin interacțiunea față în față, cât mai ales online, în intimitatea propriului computer, unde accesează realitatea virtuală a forumurilor și a chat-room-urilor jihadiste. Potențialii „voluntari” sunt expuși unor imagini de o violență extremă, unde victimele sunt semeni de-ai lor, tocmai pentru a declanșa un sentiment de revoltă interioară, de injustiție profundă. Victimele Bosniei, Kașmirului, Ceceniei, Irakului și mai nou cele de pe frontul sirian exercită o irezistibilă forță de mobilizare, sunt electrizante. Este cazul gemenelor Laghriss, arestate în august 2003 pentru planificarea de atacuri sinucigașe asupra parlamentului din Rabat. More…

Despre Syriza, Grecia și austeritate Răspunde

630x420[1]
Victor Giosan: [D]acă societatea românească urăște (pe bună dreptate de altfel) politicienii este și pentru că ei fac tot timpul distincția între ceea ce este „adevărat” tehnic și ceea ce este „fezabil” politic, preferând întotdeauna partea a doua a ecuației, astfel încât minciună deschisă și ostentativă a devenit cu adevărat singură „fezabilitate” politică – vezi cazul VVP.

Dani Sandu: Cred că problema este că discutăm niște lucruri al căror nivel tehnic depășește cu foarte mult la ce are acces un cetățean uzual. Practic, cetățenii greci – din vina lor sau din vina altora – au fost mutați și spre un stat risipitor, și spre un stat în care tăierile sunt brutale și deseori fără sens în lipsa unei înțelegeri clare a întâmplărilor. E normal ca ei să se enerveze cât timp nu sunt convinși că responsabilitatea asta le aparține. More…

Sfera publică românească și masacrul de la Charlie Hebdo 1

10906375_883123821718641_6781486988614519239_n

Cea mai gravă eroare comisă de intelectualii publici români este lipsa de înțelegere pentru activitatea Charlie Hebdo, care este raison d’être al acestei reviste franceze, de unde și condamnarea post-mortem a caricaturiștilor și jurnaliștilor uciși pe 10 ianuarie în Paris, pe motiv de impietate și blasfemie. Ceea ce nu a înțeles majoritatea absolută a celor care au comentat masacrul de la Charlie Hebdo e că activitatea jurnaliștilor asasinați de gloanțele teroriștilor Al Qaeda, viza condamnarea fanatismului religios și a violenței comisie în numele unei religii. Este o nuanță care a scăpat cu totul din „dezbaterile” românești privind evenimentele de la Paris.

Valoarea estetică sau bunul gust al caricaturilor din Charlie Hebdo sunt secundare oricărei discuții privind atentatul propriu-zis sau libertatea de expresie. Activitatea redacției de la Charlie Hebdo se înscrie într-o tradiție europeană din care fac parte Erasmus și Voltaire, o tradiție absentă din păcate din cultura românească. În cazul Franței nu mai pun la socoteală efectele Revoluției Franceze asupra percepției religiei, a Afacerii Dreyfus (1894) și a Legii privind separația dintre stat și biserică din 1905, fundamentul laicismului francez. În ciuda francofonismului asumat al unei părți a elitei intelectuale românești, judecând după reacțiile la atentatatul terorist de la Paris din 10 ianuarie, valorile Republicii Franceze nu par să fie deloc înțelese. More…

Ideile nu pot fi reduse la tăcere Răspunde

10152993_736207039747110_916597574_n

Masacrarea jurnaliștilor francezi de la Charlie Hebdo reprezintă un asalt direct asupra valorilor fundamentale ale democrației liberale. Uciderea premeditată și cu o cruzime nețărmuită a 10 jurnaliști și a 2 polițiști, aflați în exercițiu funcțiunii, reamintesc tuturor că aceste valori nu sunt nici în momentul de față banale sau pe deplin asigurate, chiar și în țările cu o democrație funcțională. Statul, societatea sau fanaticii de orice culoare politică pot suprima oricând libertatea de conștiință, dreptul la liberă exprimare sau libertatea presei, atunci când interesul politic o cere sau când ideile unora contrazic credințele și valorile altora.

Libertatea de exprimare și libertatea de conștiință nu există pentru a proteja ideile sau valorile pe care unii indivizi le apreciază ca fiind „corecte”, „decente” sau „general acceptate”. Dimpotrivă, aceste libertăți asigură cadrul în care ideile indivizilor și ale grupurilor care alcătuiesc o societate pot interacționa, uneori conflictual. Dezbaterea și conflictul dintre idei și argumente, reprezintă modul în care o societate ia decizii privind prezentul și viitorul său. În absența acestor libertăți o societate nu poate asigura membrilor săi vehiculul prin care acești pot lua decizii sau purta dezbateri privind viitorul lor. Acțiunea umană este astfel limitată și împiedicată să-și atingă potențialul. A recurge la gloanțe în momentul în care nu ai argumente sau pur și simplu pentru că nu apreciezi ideile altuia, denotă incapacitatea de a funcționa ca individ, într-o societate, oricare ar fi aceasta. More…

Marele pariu al lui Obama în Asia Răspunde

130916

În cele din urmă, este singura modalitate de a asigura prin fapte credibilitatea pivotului asiatic, precum și a pachetului de reacție rapidă anunțat la cel mai recent summit NATO pentru protejarea flancului estic al Alianței. Desigur, toate acestea sunt măsuri ne­cesare, dar insuficiente pentru că nu răspund pe deplin datelor actuale ale mediului de securitate contemporan. Pe scurt, s-a vorbit mult în ultimul timp de o criză de credibilitate a garanțiilor de securitate oferite de Statele Unite. Și pe bună dreptate. Fun­da­ția tehnologică pe care se sprijină aceasta este tot mai demodată, tot mai îngustă, în măsura în care competitorii au recuperat decalajul, investit masiv în tehnologii care anulează avantajele competitive care până nu de mult erau o marcă înregistrată americană și care transformau SUA într-o putere expediționară globală. Însă avantajele sale rămâneau fără egal într-o lume în care capacitatea de a domina mările, aerul și spațiul erau fără rival. Dar de ani buni, arsenalele antiacces și de interdicție regională deținute de China și Rusia proliferează: „sisteme anti-navă, antiaeriene, antisatelit gândite să contracareze avantajele tradiționale ale SUA, în special capacitatea de a-și proiecta puterea în orice regiune“, avertiza Hagel în septembrie.

Modelul din care se inspiră astăzi Administrația Obama are profunde rezonanțe istorice. A mai fost aplicat de către Eisenhower în anii ’50 (prin așa-numita politică de New Look, când armele nucleare devin principala piesă de descurajare a unei invazii sovietice), dar mai ales de către Administrația Carter în a doua jumătate a anilor ‘70. Aceasta din urmă se afla într-o conjunctură deloc de invidiat: balanța de putere convențională și chiar cea nucleară avantajau net URSS, iar eli­tele militare sovietice ajunseseră să creadă în șansele de reușită ale unei campanii de tip blietzkrieg asupra NATO. În acest context, era nevoie de o strategie de off­set, de o formulă care să compenseze dezechilibrul, investind în avantaje comparative unice Statelor Unite. Ulterior, specularea tehnologiei IT prin dezvoltarea de senzori avansați de recunoaștere și avertizare timpurie, inclusiv de arme inteligente ghi­date prin GPS vor revoluționa balanța de putere din Europa. În definitiv, așa cum arată me­mo­riile lui Robert Gates, Carter este cel care „a pregătit fundația pentru mai toate inițiativele pe care Ronald Reagan le va asuma în zona apărării“, altfel o componentă care a jucat un rol esențial în înfrângerea URSS. Obama își joacă astăzi propria șansa de a fi un Carter de secol XXI. More…

O resetare a politicii externe a lui Obama pe final de mandat? 2

barack-obama

Din punct de vedere tactic, o majoritate republicană în Congres, deopotrivă în Camera Reprezentanților, dar și în Senat, anunță începutul unei gherile parlamentare intense împotriva principalelor inițiative ale Administrației Obama, în special a componentei asistențiale interne – Medicare, Medicaid sau a programului de asistență socială. În același timp, sub leadershipul senatorului John McCain (fostul contracandidat al lui Obama în prezidențialele din 2008), care va prelua conducerea Comisiei Serviciilor Armate, este de așteptat ca politica de apărare națională, precum și multe dintre inițiativele de politică externă ale administrației să fie atent evaluate și dezbătute. McCain este de departe cel mai vocal critic al politicilor articulate de Administrația Obama în crizele recente din Orientul Mijlociu sau din Ucraina.

Pe de altă parte, Obama va fi nevoit să găsească un echilibru între intervenționismul do­rit de republicani și inițiativele de suflet pentru moștenirea sa de politică externă: un acord care să înghețe programul nuclear militar al Iranului (o perspectivă destul de nepopulară în rândurile republicanilor, dar și în cercurile decizionale de la Tel Aviv), cuplat cu pregătirea fundației Pentagonului pentru războaiele viitorului. Această din urmă componentă ar face din Obama un Carter de secol XXI. Și nu ar fi puțin lucru. Dimpotrivă. În definitiv, „Carter a pregătit fundația pentru mai toate inițiativele pe care Ronald Reagan le va asuma în zona apărării“ (în cuvintele lui Robert Gates). Investițiile făcute atunci în tehnologii cheie vor genera o adevărată „revoluție în afacerile militare“, esențială pentru descurajarea sovieticilor și pentru asigurarea supremației militare americane în lumea de după Războiul Rece. Ceva foarte similar se încearcă în aceste zile. More…

Războiul împotriva ISIS e abia la început Răspunde

140812-isis-militants-1128_ea414ddd3248a991306640f1a2954444

O piesă esențială în strategia Washingtonului ține de re-energizarea și sprijinirea elementelor tribale sunnite în rezistența lor împotriva forțelor Statului Islamic. Este singura modalitate de a duce ofensiva adânc în teritoriul califatului. Însă, în cazul tribului Al-bu Nimr, este prea târziu. Iar problema cea mai mare este că legătura dintre noul guvern de la Bagdad și sunniți rămâne încă masiv scurtcircuitată. Mai mult, forțele guvernamentale rămân în defensivă, prea puțin dispuse să ofere susținere unor comunități sunnite în care nu au încredere. Iată contextul în care, săptămâna trecută, Martin Dempsey, șeful Statului Major Inter-Arme, cerea extinderea misiunilor americane de asistență și antrenament în provincia Al-Anbar, tocmai pentru a completa veriga lipsă dintre Bagdad și insulele de rezistență sunnită. Însă precondiția americană era aceea ca Bagdadul să ac­cepte înarmarea triburilor și, mai mult, să se imagineze formule de cooptare a lor în așa numite „unități de gardă națională“. În același timp, acest lucru va implica foarte probabil formularea unui nou contract social, în care „triburile vor avea mai mul­te de spus în propria guvernare și în propriile regiuni“ (după cum a precizat săptămâna trecută Chuck Hagel, secretarul Apărării).

Bătălia împotriva Statului Islamic este inevitabil un proiect pe termen lung. Iar multe dintre armele necesare nu folosesc gloanțe. Și asta pentru că este mult mai mult decât o grupare teroristă. Analizată atent, ISIS reproduce tiparul ideal spre care tindea și Al-Qaeda, acela al unei insurgențe maoiste. Citite astăzi, unele din­tre textele care au stat la baza strategiei militare a Al-Qaeda (precum cele semnate de Abu Ubayd al-Qurashi în prima jumătate a anilor 2000) parcă recompun radiografia comportamentală a Statului Islamic. Oferă servicii, dispune de o infrastructură de guvernare paralelă, acționează ca o gherilă, dar, în același timp, funcționează și ca o armată convențională (în buna tradiție a stadiilor unei insurgențe ma­oiste). Totul pentru a-și menține susținerea populară a publicului țintă și care, în mod potențial, poate ajunge până la 20 de milioane de sunniți reprimați, cât există între Damasc și Bagdad. More…

Este posibil un parteneriat strategic româno-ucrainean? Răspunde

UKRAINE-UNREST-POLITICS-EU-RUSSIA

Ucraina ar putea găsi în România un partener pentru cooperare în domeniul securității la Marea Neagră, în promovarea unor programe economice, de creștere a investițiilor, programe de mediu, care să ducă în cele din urmă la sporirea stabilității regionale, a predictibilității.

Condiția pentru un parteneriat strategic este ca cele două țări să identifice nișele în care pot construi împreună cu fața spre viitor, de a depăși vechile litigii (drepturile comunităților istorice românești din Ucraina), prin negocierea unor soluții cu bună-credință, și nu de a piti sub covor dosare care zac de câteva decenii pe agenda bilaterală și care sunt sursă de tensiuni între București și Kiev. More…

Ucraina, România și Marea Neagră: oportunități în contextul războiului ruso-ucrainean Răspunde

2014_pro-Russian_unrest_in_Ukraine

Dintr-o perspectivă istorică europeană și a realizării potențialului de cooperare părțile ar trebui să tindă în relația bilaterală către încheierea unui parteneriat strategic ferm. Acesta ar putea deveni una dintre prioritățile politicii externe a Kievului și Bucureștiului, şi acest proiect ar fi servit de pregătirea unui plan de măsuri energetice pentru schimbarea paradigmei relațiilor, cultivarea în opinia publică a ambelor țări a loialităţii uneia faţă de cealaltă.

Prioritățile parteneriatului Ucraina-România pot deveni: cooperarea în asigurarea securității în zona Mării Negre, proiectele comune de cercetare a resurselor naturale din Marea Neagră, crearea de întreprinderi industriale mixte, elaborarea de programe comune ecologice, intensificarea cooperării transfrontaliere, consolidarea contactelor inter-parlamentare și inter-guvernamentale, schimburile în domeniile științifice și culturale, colaborarea organizațiilor societății civile. More…

Alegerile din Ucraina, primele concluzii Răspunde

ukraine-elections

Pentru prima dată în istoria de 23 de ani a republicii Ucraina s-a rupt echilibrul dintre cele două mari blocuri electorale, orientate, una către Vest, cealaltă către Est. Practic, pentru prima data, la Kiev parlamentul o să fie dominat de o majoritate pro-occidentală.

Președintele Poroșenko își consolidează puterea. Însă, Blocul Poroșenko a obținut mai puțin decât spera. Visa la 30% sau chiar peste. Mai multe sondaje îi atribuiau acest scor. De ce nu l-a obținut? Blocul Poroșenko a fost încropit în pripă, n-are structuri în teritoriu, s-a bazat pe filialele UDAR, formațiune condusă de Kliciko, primarul Kievului (care însă n-a făcut campanie). Kliciko este principalul aliat al lui Poroșenko.

Blocul opoziției intră în parlament, însă rezultatul este modest. Totuși, Poroșenko știe că rândurile opoziției vor fi consolidate de prezența eternei sale rivale, Timoșenko. Va avea de furcă cu opoziția, șanse mici ca să obțină o majoritate pentru modificarea substanțială a Constituției, așa că va trebui să negocieze foarte greu. Însă, fără modificarea Constituției, Ucraina n-are nici o șansă să-și reformeze sistemul politic, care o ține blocată într-un model post-sovietic. More…

Future prospects for EU – Chinese cooperation on cybersecurity Răspunde

MS 1

The world today is obviously threatened by different actors than it used to be 60 years ago. Globalization, information technology developments, and the growing importance given to the “free”, “non-regulated” internet are shifting governments’ focus from traditional threats such as military concerns towards something else; wars can now be fought online, and extremely sensitive information can be accessed by highly-skilled, well-motivated private individuals while they are having their breakfast on the other side of the world.

In the current context, there is a push for more regulation of the virtual world, while cyberterrorism has become quite the usual topic in the media. A very popular example can be given by the revelations made by Edward Snowden, a former US government contractor who released a series of documents containing extremely sensitive information regarding secret surveillance activities conducted by the National Security Agency (NSA). Snowden was forced to flee the country and, after moving from Hawaii to Hong-Kong and then Russia, his whereabouts remain to this day unclear; Snowden became in the process, one of the most well-known people in the world.

More…

Campania lui Obama împotriva ISIL Răspunde

U.S. Navy Targets Gaddafi Military Sites On the Libyan Coast

De câteva săptămâni, America se află din nou în război în inima Levantului. Washingtonul a reușit să mobilizeze o coaliție de 40 de state într-o campanie care se desfășoară simultan pe mai multe fronturi: un război aerian deopotrivă în Siria și Irak, în prim-planul căruia se află SUA; o ofensivă terestră în Irak, centrată pe forțele Bagdadului și pe milițiile kurde; un program de antrenament și echipare a opoziției siriene, în tabere găzduite de Iordania și zona kurdă; un efort internațional – sub umbrela Rezoluției 2178 a Consiliului de Securitate – prin care se încearcă stoparea fluxului de luptători străini care se alătură cauzei Califatului Islamic – ISIL (un număr care pare să fi ajuns la 15.000, dintre care 1.500-2.500 provin din Europa și 1.000 din Asia). Sunt câteva concluzii care se desprind când analizăm cele mai recente lovituri aeriene desfășurate de SUA împotriva forțelor ISIL.

Mai întâi, bombardamentele s-au concentrat masiv pe ținte strategice din Siria situate în apropiere de Allep, Raqqah și Dayr az-Zawr. Aceasta este o măsură care se înscrie în logica exprimată de pre­șe­din­tele Obama și care vizează degradarea sistematică a capacităților ISIL. Și totuși, de ce este Siria centrul gravitațional al loviturilor? Răspunsul îl aflăm din istoria nu prea îndepărtată. În mod tradițional, una dintre lecțiile învățate de Statele Unite deopotrivă în Vietnam și în Afganistan este aceea că victoria devine imposibilă atunci când inamicul dispune de un refugiu teritorial în țara vecină capabil să ofere mișcării nu doar adăpost, tabere de antrenament, dar mai ales perspectiva realimentării cu resurse. „Am permis inamicului să mențină un adăpost. Nu am făcut nimic niciodată în legătură cu Vietnamul de Nord, însă inamicul a putut astfel să se realimenteze, să se regrupeze, păstrându-și intactă capacitatea de planificare. Ori de câte ori există un astfel de adăpost, atunci avem o problemă“, mi-a spus recent generalul Tony Zinni, fost șef al Comandamentului Central, într-un interviu pentru Small Wars Journal. More…