În ultimii ani, actele de terorism care au marcat Europa par mai puțin orchestrate de organizații formale precum Al Qaeda, fiind săvârșite mai degrabă de indivizi izolați, de „lupi singuratici”, exponenți ai unui jihad individual, necoordonat. Asasinarea regizorului danez Theo van Gogh în 2004, atacurile de la Toulouse din 2012, dar și cele împotriva publicației Charlie Hebdo de la începutul acestui an se încadrează în acest tipar emergent, în care este foarte probabil să funcționăm pentru mulți ani de acum înainte.
În sine, tranziția pe care o vedem pe parcursul deceniului trecut reflectă o transformare de fond a pieței jihadiste. Incubatoarele radicalizării nu mai sunt organizațiile studențesti sau grupurile de studiu din jurul moscheilor, existente în Londra sau Hamburg, și responsabile finalmente de circuitul care se va finaliza cu prăbușirea „Gemenilor” (2001) sau prin atacurile asupra sistemului de transport public londonez (2005). Mobilizarea nu se mai face preponderent prin interacțiunea față în față, cât mai ales online, în intimitatea propriului computer, unde accesează realitatea virtuală a forumurilor și a chat-room-urilor jihadiste. Potențialii „voluntari” sunt expuși unor imagini de o violență extremă, unde victimele sunt semeni de-ai lor, tocmai pentru a declanșa un sentiment de revoltă interioară, de injustiție profundă. Victimele Bosniei, Kașmirului, Ceceniei, Irakului și mai nou cele de pe frontul sirian exercită o irezistibilă forță de mobilizare, sunt electrizante. Este cazul gemenelor Laghriss, arestate în august 2003 pentru planificarea de atacuri sinucigașe asupra parlamentului din Rabat. More…

![630x420[1]](https://civitaspolitics.org/wp-content/uploads/2015/01/630x4201.jpg?w=306)









