
Prin 2011, într-un moment de plictiseală, m-am apucat să măsor frecvenţă pe Google a expresiilor „X sucks” vs. „X rules”, unde X=Băsescu, sau Ponta sau Crin Antonescu. Metodologia o găsiţi aici.
Am înţeles, cu mare întârziere, că eficienţa şi integritatea Justiţiei reprezintă punctul sensibil al majorităţii controverselor dintre mine şi simpatizanţii lui Traian Băsescu. Dacă Justiţia este puternică şi independentă atunci doamna Udrea este un ministru onorabil, dl Băsescu un lider onest iar doamna Anastase cel mult un caz exotic în care legea nu a putut fi aplicată. Dacă Justiţia merită acest nume atunci corupţia din vămi este un subiect tabu iar Hidroelectrica a fost corect gestionată (dimpotrivă, USL greşind prin procedura de insolvenţă). Iar apărarea aceste Justiţii independente merită susţinere din partea electoratului. Atunci când mă îndoiesc de aceste afirmaţii partizanii preşedintelui îşi suspendă propriul simţ critic şi îmi cer dovezi. Dovezi înseamnă fie condamnări fie (în logica infamă a dlui Tapalagă) referate ale procurorilor. More…
Într-un articol anterior am estimat, chiar dacă grosier, raporturile de forţă între forţele cele mai hotărâte favorabile şi opuse proiectului Băsescu. Am făcut această analiză în ideea că un compromis, oricare ar fie el, va trebui să ţină cont de acest raport. Spre exemplu, demisia condiţionată a lui Traian Băsescu ar fi fost un compromis rezonabil în 2011, dar probabil nu mai este acuma.
La fel de importante în vederea unui compromis sunt şi raporturile de încredere. În cele de mai jos voi vorbi în primul rând de încrederea intre politicieni. Există o opoziţie independentă faţă de Traian Băsescu însă aceasta nu are – deocamdată – o voce distinctă. Există de asemenea susţinători ai preşedintelui suspendat care au o voce distinctă, însă în toate momentele critice aceştia au ales să nu aleagă o cale independentă. More…

În loc să se ocupe de votul multiplu şi alte lucruri reale, mai mulţi comentatori pro Traian Băsescu au încercat să ne asigure astăzi că revizuirea listelor electorale este ilegală, nefezabilă şi, în general imposibilă – deci dezastruoasă pentru ţară. Să ne uităm puţin pe aserţiunile lor:
Ştergerea de pe liste a oricărei persoane care nu a fost dovedită moartă este ilegală.
Această frază porneşte implicit de la ipoteza anti-kafkiană că legea poate fi cunoscută cu exactitate dinainte. Fără să intru acum în detalii, sistemul juridic românesc cuprinde mai multe bazine crepusculare (dark pools) unde faptele celor puternici devin retroactiv legale. Motivul pentru care mulţi nu au observat acest fapt e de natură subiectivă. Până de curând cei puternici erau cei susţinuţi (chiar şi cu reţineri) de facţiunea „proiectul Băsescu” iar faptele lor aveau o prezumţie puternică de legalitate. Acolo unde ele erau prea dubioase, membrii facţiunii au fost foarte fericiţi să îşi suspende judecata critică în favoarea instanţelor care au dat certificate de bună purtare. Oricum, dacă nu am timp să dezvolt întregul argument acuma, pot totuşi să vă ofer un citat: More…
Colegii mei de blog (George Vişan) şi respectiv blogosferă (Barbu Mateescu) au venit zilele acestea cu propuneri/abordări de compromis care ar putea vindeca falia din societatea românească. Deşi texte rezonabile (scrise de oameni rezonabili), ele au un aer foarte specific şi aparte. Sunt acel gen de abordare pe care îl are o facţiune pe cale să piardă lupta. Trăim, într-adevăr în acel moment în care puterea prezentă proiectată este mai mică decât cea reală, şi – de aceea – este rentabil ca ea să fie transformată într-o putere viitoare mai robustă. Nu este nimic ruşinos în ce am spus; dealtfel George se recunoaşte ca simpatizând cu curentul reformist din PDL iar Barbu şi-a scris textul pentru curentul reformist în general.
Eu însă nu simpatizez cu nici unul din curentele asociate PDL şi, de aceea, am o perspectivă diferită. Acolo unde George şi Barbu gândesc un compromis între (relativ) egali eu nu pot să nu mă întreb care este raportul real de forţe pe baza căreia se poate realiza o negociere. More…
Ce înseamnă să ai o abordare ştiinţifică în ştiinţele sociale? Să foloseşti multe cifre şi să negi ceea ce nu poate fi cuantificat? – Nicidecum. O abordare ştiinţifică înseamnă să produci ipoteze testabile adică predicţii. Acest lucru este adevărat, nota bene, chiar în descrierea trecutului. Dacă eu aş spune că lângă Sarmisegetusa există o mare piramidă de aur dumneavoastră aţi putea deduce de aici o predicţie: dacă sapi suficient de mult în Grădiştea Muncelului vei găsi o mare piramidă de aur. La fel când „citeşti” baza de date a unui sondaj: nimeni nu explorează toate corelaţiile matematic posibile, ci construieşte o serie de teorii care îi limitează numărul de corelaţii de analizat – de aceea se întâmplă uneori să nu vedem în date ceea ce nu ştim să căutăm. More…
Pe un forum al unui blog susţinători şi oponenţi ai preşedintelui suspendat au ajuns la un surprinzător consens: acordul dintre USL şi SCMD nu este minuta unei lovituri de stat ci, o dovadă de prostie politică (în sensul că USL nu plănuia să ia în serios acel document şi de aceea nu s-a interesat ce semnează). Prostia USL este uneori o ipoteză seducătoare. Pare să explice, de exemplu, prestaţia de la Bruxelles şi, în plus ne face să ne simţim bine. Dar rămân ne-explicate alte fenomene. Spre exemplu momentul Johannis, adaptarea la Piaţa Universităţii sau chiar planificarea suspendării însăşi par semne de inteligenţă. Aşa că întrebarea rămâne în picioare: de ce se întâmplă aceste gafe? More…
Un partid de opoziţie ajuns la putere îşi relaxează de obicei, în timp radicalitatea discursului. Confruntat cu realitatea faptelor, partidul înlocuieşte promisiunile măreţe cu afirmaţii mai ponderate şi teoretizări despre ce este şi ce nu este posibil. În mod atipic, PDL şi Traian Băsescu au păstrat în toţi aceşti ani un discurs mai degrabă radical. Provocarea este în acest caz să păstrezi un tone egal pe o bază de argumentare din ce în ce mai subţire.
Puteţi vedea mai jos evoluţia mai multor teme din filonul radical al discursului PDL (există şi filoane mai moderate care nu fac obiectul acestui articol) More…
Un articol recent al domnului Dragoş Paul Aligică pare să rezume foarte bine poziţia mai multor suporteri ai lui Traian Băsescu, dezorientaţi de aparentul refuz al acestuia de a boicota votul:
Cine dă legitimitate în această țară? Partidele și grupările politice? Campaniile mass media și de publicitate sau marketing politic? Ce zic comentatorii sau știriștii? Opinia publică? Gloata din stradă care sparge vitrine?
Nu. Legitimitatea este dată de expresia voinței cetățenilor prin intermediul mecanismelor și procedurilor statului de drept. Odată cu anunțarea rezultatului, România trebuie să revină imediat la respectarea strictă a regulilor statului de drept.
Dincolo chiar de miza acestui referendum, această poziţie, care capătă o oarecare circulaţie, merită contrazisă făcând o distincţie între lege, legitimitate şi popularitate. În ipoteza domnului Aligică legitimitatea este o noţiune redundantă, un alt nume pentru legalitate. Sociologia, dreptul şi morala par să coincidă perfect. More…

Victor Ponta (înainte de referendum)
Premierul are o legitimitate limitată, după cum chiar membrii USL recunosc uneori. Mandatul său este produsul unei răsturnări de situaţie. Chiar dacă alegerile din 2008 (generale) şi 2012 (locale) îi sunt favorabile, acest fapt nu emulează integral afectul legitimator al unor alegeri parlamentare.
În plus, are trei teme fierbinţi de gestionat: plagiatul, suspendarea şi prestaţia diplomatică cel puţin dubioasă din timpul suspendării. Toate acestea sunt muniţie pentru adversarii săi politici. More…
Este interesant cum, în tumultul politic de azi, cei mai mulți devenim oameni a unui singur argument, puternic și hotărâtor . Eu am ieșit în Piața Universității cerând „Jos Băsescu” și simt că mai trebuie încă să lucrez pentru acest deziderat. George nu poate să accepte că Parlamentul nu trimite acasă doi parlamentari incompatibili. Alții s-au poticnit de acuzațiile de rasism. OK, poate nu suntem chiar atât de simpli. Dar dorința de a găsi rețete simple există. În răspăr cu acestă tendință, m-am gândit să compar două lucruri (oarecum) comparabile: guvernele Ponta (/USL) și Boc(/PDL/ Traian Băsescu). More…
Să ne închipuim că este 30 iulie și președintele suspendat a învins prin neprezentarea propriului electorat. Sau suntem după noile alegeri parlamentare, cu o majoritate ostilă președintelui Traian Băsescu. Ce se întâmplă în această situație?
Se întâmplă că opozanții ar putea (nu e obligatoriu) să iasă în stradă ca și în ianuarie, fără un plan ci doar cu voința de schimbare. Despre asta în alt articol.
Dar de ce ne temem (unii) de Traian Băsescu? Din cauza puterilor sale. Iar cea mai controversată dintre puteri este aceea de a numi primul ministru în răspăr cu cererile majorității parlamentare. Această putere este la originea celor mai multe conflicte constituționale și de legitimitate din 2004 încoace. Fără această putere, nici un președinte, chiar numind personal în Justiție și chiar având rol în politica externă, nu mai este catastrofal. More…