7 grafice animate cu Hugo Chavez 3

Hugo-Chavez

Am citit cu sentimente amestecate articolul 50 de adevăruri despre Hugo Chávez şi revoluţia bolivariană din Critic Atac. Deşi de regulă nu sunt de acord cu autorii care publică acolo, am apreciat întotdeauna că iau mai în serios metodologia ştiinţelor sociale decât alte surse online. De data asta, însă, ni se prezintă un melanj de date scoase din context, mizând poate pe faptul că publicul românesc nu are acces la informaţii neutre şi credibile.

Dezvoltând articolul meu pe această temă de acum câteva zile, am căutat să obţin mai multe informaţii statistice despre „revoluţia bolivariană”. Ca şi data trecută, am folosit Gapminder (creat de un statistician din Suedia, sa fim bine înţeleşi). Ca şi data trecută am comparat cu Brazilia şi Peru.

Din punct de vedere economic, revoluţia bolivariană în Venezuela înseamnă eşecul de a transforma creşterea preţului petrolului în creştere economică. Astfel, programele sociale nu au putut fi finanţate decât din impozite, confiscări şi taxe. Acestea au dus la o egalizare a societăţii venezuelene; dar să nu uităm că deja în 1999 Venezuela era una dintre cele mai egalitare societăţi din America Latină.

Nici unul dintre indicatorii analizaţi de mine nu s-a îmbunătăţit spectaculos în timpul lui Hugo Chavez. Desigur, asta nu înseamnă că nu au existat îmbunătăţiri în alte domenii despre care nu am serii de date. Totuşi, un lucru este sigur: aceste îmbunătăţiri nu au dus la o creştere accentuată a speranţei de viaţă. Orice efect în această direcţie pare să fi fost neutralizat de eşecuri sau limitări în alte domenii, precum controlul criminalităţii sau cheltuielile cu sănătatea.

Poate că nu este corect să spunem că celelalte ţări studiate au performat mai bine decât Venezuela. În fapt, ele doar au recuperat decalaje, beneficiind, dacă doriţi, de avantajul înapoierii. Altfel spus, Peru şi Brazilia au micşorat înapoierea relativă faţă Venezuela în timp ce aceasta nu a făcut un „salt înainte”, în ciuda oportunităţilor oferite de petrol. More…

Ce putem aștepta de la noul papă? 4

signs

O mare parte din neînțelegerile privind limitele puterii unui papă țin de o gândire laică privind doctrina Bisericii (a oricărei biserici). Observând că biserica s-a răzgândit și nu mai susține, spre exemplu, că pământul este plat, observatorii puțin avizați presupun că se poate răzgândi și în alte privințe. Mai precis în orice privință. Pe de altă parte persoanele pioase (și uneori lipsite de arta comunicării) susțin că nu există răzgândire, Biserica fiind lucrarea lui Dumnezeu pe pământ. Unde este adevărul? În fapt Biserica administrează trei forme de informație.

Revelația Duhului (Spiritului) Sfânt este coloana vertebrală a credinței. Indiferent de sursă (Biblia, Tradiția), ea tinde să fiee codificată în acte ale conciliilor (sinoadelor) ecumenice. Dar pot fi teoretic exprimată în proclamații ale Papei făcute ex cathedra sau în consensul credincioșilor. Fiind comunicată prin Sfântul Duh, revelația este infailibilă și neschimbătoare. Singurele sa slăbiciune poate veni din imperfecțiunea și evoluția limbajului. Spre exemplu, doctrina filioque este prezentată de Biserica Catolică ca fiind o clarificare a Simbolului Credinței de la Niceea. Versiunea catolică latină a Crezului conține filoque, versiunea greacă catolică nu.

„Expertiza” spirituală. Să presupunem că credincioșii au niște întrebări particulare iar Duhul nu oferă răspunsuri. În general vorbind, Dumnezeu nu poate fi tras la răspundere dacă face sau nu face lucruri, iar imperfecțiunea oamenilor ca „vase ale duhului” este cunoscută. Asta nu înseamnă că Biserica rămâne tăcută. În activitatea sa pastorală, ea este obligată să îndrume credincioșii pentru a alege între bine și rău. Asemenea îndrumări pot fi date la diverse nivele de la episcop în sus și, nefiind incluse între adevărurile de credință, nu sunt obligatorii decât pentru cei cărora le sunt adresate. Strict juridic vorbind, o pastorală a unui episcop nu este obligatorie în eparhiile vecine, iar actele unui papă pot fi re-gândite de următorul. More…

Să măsurăm „miracolul” lui Chavez 3

Hugo-Chavez_2440367b

Am descoperit cu surprindere ca în România Hugo Chavez are admiratori. M-aş fi aşteptat ca pentru români, ca nişte post-comunişti ce suntem, să fie relativ uşor să vedem dincolo de valul de entuziasm şi de propagandă paternalistă.

Argumentele fanilor ţin de două aspecte. Pe de o parte, în toate mandatele sale, Hugo Chavez ar fi fost ales democratic. Aici argumentul duce imediat în calitatea democratică a campaniei electorale. Admiratorii arată că există posturi TV critice. Ar fi interesant de văzut în ce măsură ele au semnal în zona rurală. Criticii arată spre anumite manifestări agresive la adresa presei de opoziţie şi insistă că în 2010 partidul lui Chavez a câştigat o majoritate de mandate fără să câştige votul popular.

Dincolo de aspectul strict electoral, calitatea democratică a răposatului Chavez a avut şi alte „căderi” periodice. Hugo Chavez a început cariera sa publică ca revoluţionar înarmat şi a terminat-o ca lider al unui stat prietenos cu traficanţii de droguri. More…

Combaterea terorismului reflectată în cinematografie (III) 1

1134604 - Zero Dark Thirty
Academia de Film Americană a decernat pe 24 februarie premiile Oscar, iar pe lista de nominalizați din acest an s-au regăsesc o serie de filme cu subiect politic și istoric: Lincoln, Argo și Zero Dark Thirty. Așa că am decis să scriu o mică serie dedicată modului în care a șaptea artă reflectă fenomenul politic. Am selectat două subiecte interesante, de actualitate și controversate: combaterea terorismului și rolul moderației în politică. Primul articol din serie va fi o analiză comparată și critică asupra reflectării contraterorismului în cultura modernă pornind de la două pelicule: Zero Dark Thirty, care documentează „vânătoare” lui Osama bin Laden de către SUA și The Dancer Upstairs, povestea ficționalizată a prinderii șeflui mișcării revoluționare peruane Sendoro Luminoso, Abimael Guzman. Între două cele două pelicule există multe similutidini, dar și destule diferențe care să permită o abordare comparatistă.

Ambele pelicule prezintă, per total, într-un mod credibil și realist, dar cu multe licențe artistice, metodele prin care guvernele combat terorismul, atât de factură internă, cât și cel global. Atât Zero Dark Thirty cât și The Dancer Upstairs nu se rezumă doar la a prezenta aspectele „tehnice” ale combaterii terorismului ci și implicațiile politice ale acesteia. Abordările prin care terorismul este combătut în The Dancer Upstairs și Zero Dark Thirty sunt specifice amenințărilor pe care trebuie să le neutralizeze. Ele nu sunt interșanjabile, cum ar putea părea la prima vedere, însă privindu-le în profunzime ele oferă o imagine de ansamblu asupra unei activități ce se desfășoară în anonimat și clandestinitate. În The Dancer Upstairs este preferată metoda care respectă cel mai bine supremația legii, în raport cu metodele dure folosite de armată, deoarece are avantajul soluționării pe termen al conflictului politico-social ce a dus la nașterea mișcării lui Prezidente Ezequiel și oferă șansa unui nou început democratic pentru o societate divizată. Metodele descrise în Zero Dark Thirty sunt justificate (mai puțin tortura, a cărei utilitate e scăzută și delegitimează întreg procesul) prin prisma faptului că lupta se poartă la nivel global, scopul este protejarea securității SUA și se desfășoară, în linii mari, în clandestinitate, ambele tabere dând dovadă de lipsă de scrupule în utlizarea forței. Eliminarea lui Osama bin Laden nu pune însă capăt „războiului”, Al Qaeda deși afectată profund de moartea liderului continuând lupta (vezi Somalia, Pakistan, Afganistan, Mali, Yemen și Somalia). More…

Combaterea terorismului reflectată în cinematografie (II) 1

SAS+Assault+on+Iranian+Embassy

Abordarea combaterii terorismului în The Dancer Upstairs și Zero Dark Thirty este diferită, dar diferențele sunt date în principal de natura terorismului și scopurile urmărite de cei care îl combat. Metodele de combatere a terorismului prezentate în ambele pelicule trebuie considerate din prisma faptului că avem de-a face cu opere de ficțiune, adresate publicului larg și prin urmare legătura acestora cu realitatea luptei anti-teroriste nu este atât de directă pe cât s-ar crede. În orice caz nu trebuie subestimat impactul acestor reprezentări, chiar și incomplete, asupra imaginarului public în privința combaterii terorismului. „Cultura populară” afectează însă modul în care combaterea terorismului este percepută de public, atât la nivel național, cât și global.

Modul în care Zero Dark Thirty a reflectat utilizarea și utilitatea torturii a generat cele mai multe controverse în spațiul public american și internațional. Pe de o parte au fost cei care au susținută că pelicula lui Kathryn Bigelow justifică utilizarea torturii în lupta împotriva Al Qaeda, în timp ce alții au susținut că nu face acest lucru, și că în cel mai rău caz pelicula are o atitudine ambiguă față de tortură, ducând în eroare spectatorul. Kathryn Bigelow înseși s-a apărat susținând că tortura a fost una din sursele care au dus la localizarea și eliminarea lui bin Laden. Totuși judecând modul în care tortura este utlilizată de Maya în film pentru găsirea lui bin Laden, se poate trage concluzia că rolul acestei metode în localizarea lui bin Laden este exagerat și lipsit de autenticitate. More…

Combaterea terorismului reflectată în cinematografie (I) 2

099_SAS
Academia de Film Americană a decernat pe 24 februarie premiile Oscar, iar pe lista de nominalizați din acest an s-au regăsesc o serie de filme cu subiect politic și istoric: Lincoln, Argo și Zero Dark Thirty. Așa că am decis să scriu o mică serie dedicată modului în care a șaptea artă reflectă fenomenul politic. Am selectat două subiecte interesante, de actualitate și controversate: combaterea terorismului și rolul moderației în politică. Primul articol din serie va fi o analiză comparată și critică asupra reflectării contraterorismului în cultura modernă pornind de la două pelicule: Zero Dark Thirty, care documentează „vânătoare” lui Osama bin Laden de către SUA și The Dancer Upstairs, povestea ficționalizată a prinderii șeflui mișcării revoluționare peruane Sendoro Luminoso, Abimael Guzman. Între două cele două pelicule există multe similutidini, dar și destule diferențe care să permită o abordare comparatistă.

Ambele pelicule prezintă, per total, într-un mod credibil și realist, dar cu multe licențe artistice, metodele prin care guvernele combat terorismul, atât de factură internă, cât și cel global. Atât Zero Dark Thirty cât și The Dancer Upstairs nu se rezumă doar la a prezenta aspectele „tehnice” ale combaterii terorismului ci și implicațiile politice ale acesteia. Abordările prin care terorismul este combătut în The Dancer Upstairs și Zero Dark Thirty sunt specifice amenințărilor pe care trebuie să le neutralizeze. Ele nu sunt interșanjabile, cum ar putea părea la prima vedere, însă privindu-le în profunzime ele oferă o imagine de ansamblu asupra unei activități ce se desfășoară în anonimat și clandestinitate. În The Dancer Upstairs este preferată metoda care respectă cel mai bine supremația legii, în raport cu metodele dure folosite de armată, deoarece are avantajul soluționării pe termen al conflictului politico-social ce a dus la nașterea mișcării lui Prezidente Ezequiel și oferă șansa unui nou început democratic pentru o societate divizată. More…

Dosarul nuclear nord-corean în perspectivă Răspunde

North Korea Rocket Launch

Comportamentul nuclear al Phenianului rămâne o combinaţie între teama tradiţională de o invazie externă şi elemente care ţin de succesiunea dinastică de anul trecut.

Într-un scenariu ce a devenit rutină din 2006 până astăzi, Coreea de Nord a mai testat o armă atomică. Înaintea testului, Phenianul a făcut mai multe declarații acide împotriva vecinului din sud și a Statelor Unite, iar autoritățile comuniste au instituit starea de urgență. La scurt timp, Statele Unite și Coreea de Sud au anunțat că au detectat pregătiri pentru un posibil test nuclear. La 12 februarie, chiar în ajunul discursului privind starea națiunii al președintelui Barack Obama, inevitabilul s-a produs – Coreea de Nord a detonat un nou dispozitiv nuclear.

Noua criză nucleară capătă sens şi din perspectiva succesiunii dinastice, fiind o modalitate de legitimare internă a lui Kim Jong-un. More…

Hillary Clinton şi arta diplomaţiei neconvenţionale Răspunde

hillary_clinton_154672082_620x350

Există un apetit extraordinar de a găsi paradigma definitorie a relaţiilor internaţionale contemporane. Am trecut de la Concertul Europei la Pax Britannica, la Liga Naţiunilor, de la competiţia bipolară la lumea unipolară. Există cumva această aşteptare că putem să găsim următoarea versiune a unei ordini internaţionale stabile. Dimpotrivă, cred că trebuie să gândim ca cei din Sillicon Valley, în structuri mereu flexibile şi dinamice. Nimeni nu gândeşte acolo că 2.0 rămâne 2.0 pentru totdeauna. Mereu există un 3.0 şi un 4.0 şi un 5.0.(James Steinberg, fost adjunct al lui Hillary Clinton).

Criticii preferă să spună că lista succeselor diplomatice ale Administraţiei Obama este subţire. Sau cel puţin una care nu impresionează. Retroactiv, chiar ai senzaţia că politica externă este ezitantă, nesigură,preocupată mai degrabă de externalizarea către aliaţi, că preferă eşalonul doi şi că nu are legătură cu incisivitatea doctrinei de containment sau grandoarea hegemonică a neoconservatorilor.

Dar oare criteriile de evaluare nu trebuie să fie altele? În definitiv, nu mai putem aplica aceeaşi grilă cu care ne-am obişnuit să analizăm lumea bipolară sau cea unipolară. Aşteptările nu pot fi aceleaşi. Funcţionăm într-o piaţă geopolitică fundamental diferită, multipolară şi care forţează identificarea unor tipare noi de răspuns. Acest sentiment al transformării vechilor paradigme a fost rezumat la finalul anului trecut de către Brent Scowcroft (legendarul consilier al primului preşedinte Bush), el însuşi creator de istorie într-un momet esenţial: More…

România și spațiile maritime: o relație incertă (I) 2

385141_247819108612600_123934151001097_674942_1206302172_n

Unul din primele articole publicate pe acest portal în urmă cu aproape șase ani a fost dedicat modernizării marinei militare în conformitate cu prioritățile strategice ale României. Argumentul în sine era unul de sorginte „navalistă” inspirat de scrierile lui Alfred Thayer Mahan. Între timp au avut loc o serie de evoluții politice, militare și economice ce readuc în discuției importanța unei marine militare româneșt moderne și performante la Marea Neagră.

Politic cea mai importantă evoluție a fost soluționarea disputei cu Ucraina privind delimitarea platoului continental, care a fost secondantă din punct de vedere economic de acordarea de licențe de explorare /exploatare unor companii de petrol și gaze în Zona Economică Exclusivă. Războiul din Georgia din vara lui 2008 a fost o importantă evoluție politică la nivel regional relevând riscurile de securitate generate de conflictele înghețate. În operațiunile rusești împotriva Georgiei marina rusească a jucat un rol important și a demonstrat capacitatea Kremlinului de a proiecta putere în Marea Neagră. Criza financiară și economică a afectat puternic statele riverane Mării Negre proaspă devenite membre NATO, România și Bulgaria, reducându-le potențialul economic și militar. More…

Mic glosar româno-catolic pentru ziariști și entuziaști 27

popebenedictxvi
Scopul principal al Bisericii Catolice (sau oricare alta) este salvarea credincioșilor și nu progresul social, egalitatea, prosperitatea sau ajustarea indicelui Gini. Orice efort de a judeca succesul sau eșecul bisericilor în funcție de criterii care le sunt străine dovedește o slabă informare.

Din punct de vedere dogmatic nu există papi liberali. Biserica Catolică este o biserică apostolică care își ia adevărurile de credință din Biblie și din Tradiție. În acest sens Conciliile (=Sinoadele) Vatican Unu și Doi au căutat să clarifice adevărurile credință într-o lume cu obiceiuri și tehnologii noi, dar nicidecum să inoveze. Inovația teologică este interzisă.

Infailibilitatea papală nu înseamnă că papa este infailibil ca persoană! Ci doar că, dacă proclamă o dogmă ex cathedra, adică respectând anumite solemnități, atunci acea dogmă este în mod necesar adevărată, căci prin intermediul Papei vorbește în fapt Sfântul Duh. More…

Securitatea națională la debutul lui 2013: între Algeria și Red October 1

lb__in_amenas__253884c

Pe 16 ianuarie 2013 un grup de teroriști fideli Al Qaeda au atacat și ocupat complexul gazifer de la Tigantourine în apropierea orașului In Aménas luând aproximativ 800 de ostatici, în cea mai mare parte cetățeni algerieni, dar și străini. Asaltul a fost extrem de violent, teroriștii „vânând” practic cetățeni străini pentru a-i folosi drept monedă de schimb. Revendicarea principală a teroriștilor a fost încetarea operațiunilor militare din Mali – o revendicare imposibil de îndeplinit. Intervenția forțelor speciale algeriene a pus capăt crizei, dar mai mulți ostatici au fost uciși sau răniți în schimbul de focuri dintre trupele guvernamentale și teroriști. Forțele algeriene au intervenit brutal, dar justificat în momentul în care teroriștii se pregăteau să părăsească complexul și să ducă ostaticii spre o altă destinație (autoritățile algeriene susțin că teroriștii ar fi intenționat să ducă ostaticii într-un alt stat). Printre cetățenii străini care munceau la complexul gazifer se numărău și români care au fost prinși la rândul lor în vâltoarea evenimentelor. Doi cetățeni români și-au pierdut viața, iar alți trei s-au salvat.

La mijlocul lunii ianuarie compania Kaspersky Lab care produce programe antivirus a anunțat descoperirea unui sofisticat program de spionaj cibernetic denumit Red October (Rocra) care a infiltrat din 2007 încoace sistemele informatice din spațiul ex-sovietic, Europa Centrală și de Est, Europa Occidentală, SUA, Brazilia, state din Africa și Australia. În sine această evoluție nu reprezintă o noutate – până la Rocra au fost atacurile cibernetice cu Stuxnet, Duqu și Flame. Statele Unite au acuzat de mai multe ori China și Rusia de atacuri asupra rețelelor sale informatice, țările baltice s-au plâns că atacatori ruși ar fi le-ar fi atacat sau accesat sisteme informatice, iar în timpul războiului ruso-georgian siteurile oficiale georgiene au trebuit să fie găzduite de serverele altor state după atacuri repetate rusești. Atacul cibernetic a devenit practic o componentă a realității strategice contemporane și este în curs de rutinizare. More…

Chuck Hagel: un Eisenhower la Pentagon Răspunde

0203-chuck-hagel-backers.jpg_full_600

Există, în general, o cerere masivă pentru implicarea Washingtonului, mai exact spus pentru leadership-ul său, în cele mai sensibile dosare contemporane: baia de sânge siriană, ambiţiile nucleare iraniene, ascensiunea Chinei, procesul de pace din Orientul Mijlociu, instabilitatea care se răspândeşte în Africa. Ce există mai puţin, însă, este disponibilitatea Washingtonului de a se afla mereu în prim-plan, de a răspunde cererii cu o ofertă echivalentă şi de a achita singur factura acestor responsabilităţi globale. Recalibrarea (chiar externalizarea) ambiţiilor globale a devenit o marcă înregistrată a doctrinei Obama. Într-un fel, ne aflăm mai puţin în faţa „naţiunii indispensabile“ a anilor ’90 şi mai mult în faţa unei „naţiuni epuizate“. Aşa rezuma Der Spiegel (sub titlul simbolic Global leadership vacuum: Europe incapable, America unwilling) atmosfera de neputinţă care pare să fi cuprins ambele maluri ale Atlanticului, cu o zi înaintea prestigiosului forum de securitate de la München.

Dar poate ceva mult mai profund explică această atitudine: o conştiinţă a propriilor limite. Şi poate nimic nu vorbeşte mai mult despre aceasta ca fascinaţia Administraţiei Obama pentru Eisenhower. În trecut, umbra lui Ike a dominat discursul preşedintelui Obama în momente cheie: atunci când anunţa suplimentarea afgană, în decembrie 2009, la West Point, dar şi miezul unor documente programatice, precum Strategia Naţională de Securitate. Desigur, pentru critici această nuanţă nu este decât o altă strategie de marketing pentru consum intern. Însă nominalizările recente pentru CIA şi Departamentul de Stat, dar mai ales cea de la Pentagon se înscriu într-o logică similară. More…