Spații electorale vs. alianțe. Răspuns lui Barbu Mateescu 6

Amicul Barbu Mateescu a început să propună, întâi mai discret apoi mai hotărât ideea că intenția de vot a românilor se împarte înspre trei, propunându-ni-se conceptul de spații electorale.

Un spațiu electoral, așa cum e propus de Barbu Mateescu, este egal cu suma nominală a vectorilor-candidați. Eficiența sa, în schimb, trebuie să fie dată cumva de numărul acelora care în turul doi sunt dispuși să voteze un candidat din același spațiu în loc să iasă din spațiul electoral sau să stea acasă. Pentru asta ar trebui date detaliate și, mai important, de la institute variate. În lipsă de așa ceva voi încerca să folosesc scorurile „simple” din turul doi pe post de surogat.

Ar fi nedrept din partea mea să nu menționez un argument care lipsește din articolul citat. Suma candidaților non-PPDD, a spus la un moment dat dl Mateescu, rămâne relativ constantă în timp. Asta ar sugera existenta unui spațiu electoral comun. Dar avem două probleme. Pe de o parte, suma voturilor candidaților USL rămâne și ea constantă – deci nu am avea motive să discriminăm. Pe de altă parte, existența unui spațiu electoral complet se validează în turul doi, când decizia de a trece de la un candidat la altul se ia în zile și nu luni. More…

Geopoliticile Nordului se dezgheață încet, dar sigur Răspunde

Northwest Passage

Ultimii ani au adus pe agendele internaționale un subiect la care nu ne gîndim atunci cînd discutăm politică internațională. Schimbările drastice de mediu produse în Oceanul Arctic au pornit discuții geopolitice cel puțin interesante.

Un studiu recent condus sub umbrela Ernst & Young estimează că aproximativ 13 % din rezervele de petrol și 30% din rezervele de gaze naturale nedescoperite încă se află sub Oceanul Arctic. Deci nu ar trebui să fim surprinși că, odată cu dezghețarea acestuia, va crește și activitatea în zonă. Prin urmare, diferite conflicte vor apărea. Cîteva state puternice care au „deschidere” la Ocean au pornit deja o cursă pentru a-și extinde zona economică exclusivă (exclusive economic zone), drept garantat de Convenția Națiunilor Unite privind Dreptul Mării (UNCLOS). More…

Ucraina – Goodbye UE! Răspunde

APTOPIX Ukraine Protest

Decizia Ucrainei de a suspenda negocierile pentru semnarea Acordului de Asociere cu UE nu pare să aibă nicio logică sau sugerează negocieri obscure, în urma cărora au cedat presiunilor rusești.

Un comunicat publicat de Ministerul de Ex­terne de la Varșovia, după anunțul Kievului, men­ționează că „decizia finală cu privire la semnarea AA cu UE va fi luată de Consiliul de Securitate și de președintele Ucrainei“. Documentul polonez direcționează analiza către președintele Viktor Ianukovici, deși acesta nu a avut apariții publice după ce guvernul a anunțat suspendarea negocierilor cu UE. Decizia lui Ianukovici se explică prin modul în care acesta a ajuns și s-a menținut la putere în Ucraina postsovietică. Propulsat în politică de clanuri din estul Ucrainei cu afaceri obscure, Ianukovici are doar experiența unor campanii electorale create și fraudate cu ajutorul tehnologilor politici afiliați Kremlinului și a unor mandate de premier și președinte în regimuri autoritare, susținute de corupția ge­neralizată. De fapt, Ianukovici este aproape lipsit de experiența politică a socializării cu UE, situație care l-a determinat să aleagă, în contextul alegerilor prezidențiale din 2015 și a unor sondaje în care nu apare ca favorit, sprijinul Rusiei, care nu impune normele unui scru­tin corect, solicitate de UE. În plus, Rusia nu a făcut presiuni pentru eliberarea Iuliei Ti­moșenko, care a pierdut la limită ultimele ale­geri prezidențiale și care, cu sprijinul Occidentului, a organizat protestele revoluției portocalii, în urma cărora Ianukovici a fost depo­sedat, în 2004, de un mandat prezidențial ob­ținut prin fraudă. More…

În contra abuzului de Ingelhart (2). Revolta clasei de mijloc și selecția darwinană 6

În articolul anterior am enumerat câteva perspective mai teoretice asupra manifestațiilor recente. Dacă vă plac abstracțiunile, vă invit să îl citiți. Dacă nu, este suficient deocamdată să rețineți atâta: acele abordări care explică tematica ecologică funcționează doar pentru marile orașe (București, Cluj) – în schimb ce acele abordări care sunt aplicabile unei geografii mai largi par neputincioase în a explica de ce o populație sărăcită se preocupă de ecologie.

În acest articol voi propune ideea că dintre variile nemulțumiri care animă populația au ieșit în față nu cele mai intense ci cele susținute de o organizare mai inteligentă. Altfel spus, militanții au scos în stradă ecologia și nu invers. Voi argumenta această poziție comparând o serie de cazuri reale, îcercând să extrag asemănările dintre mobilizările „de succes” și diferențele acestora față de mobilizările eșuate sau doar mai puțn reușite.

Ceea ce numim în general societate civilă, intelighentsia sau militanți se pot împărți destul de confortabil în două grupuri. Pe de o parte avem reformiștii care promovează progresul în societatea românească nu doar în economie sau tehnologie ci și în moravuri sau cultură civică. Ideile lor sunt de obicei de inspirație occidentală; așadar, și ei sunt, de obicei, pro-occidentali. În unele cazuri mai rare (sau mai puțin vocale) există progresiști care își găsesc modele în guvernări precum Venezuela sau Cuba (nu fabulez). Pe de altă parte, conservatorii vor să păstreze specificitatea românilor și/sau credința acestora adăpostite de acțiunea corozivă a globalizării. Conservatorii din spațiul public nu sunt de regulă ostili Occidentului, mai ales că destul de mulți dintre ei se tem de Rusia. Avem, totuși, o zonă în cadrul conservatorismului ortodox, inspirată de monahi greci și, în general filo-răsăriteană, pentru care Occidentul este prea catolic, protestant sau laic. More…

Se poate purta o dezbatere rațională pe tema resurselor naturale în România? 1

431957_10152907115220327_615872576_n

Valul de proteste din acest an a pus în discuție, printre altele, modul în care sunt gestionate resursele naturale ale România. Roșia Montană, Pungești și Moșna sunt localitățile-simbol pentru protestatarii din București, Cluj și alte orașe, care trebuie apărate și protejate de adversari precum politicienii corupți, stat, corporații, care nu vor decât să fure, să otrăvească și să distrugă.

Situația a fost tratată de către instituțiile statului în mod neprofesionist și cu lipsă de transparență – mai ales în cazul Roșiei Montane. Iar unele instituții s-au comportat de-a dreptul iresponsabil – în cel puțin două ocazii MAI a retras jandarmii de pe traseul protestelor din București, în speranța că poate-poate se va întâmpla ceva care să justifice o intervenție brutală (cea mai probabilă explicație). Mesajele transmise de politicieni în ceea ce privește Roșia Montană și/sau gazele de șist au fost populiste, inconsecvente și per total iresponsabile, aspect care a sporit exponențial neîncrederea cetățenilor în obiectivele proiectelor de exploatare a resurselor naturale. More…

De ce nu poate salva Traian Băsescu „dreapta” 2

tumblr_m59cdqN3Jf1qaajkao1_500

Excomunicarea lui Traian Băsescu din corpul colectiv al națiunii române începe prin treptat: o huiduială pe scena Festivalului Enescu, un grup de muncitori care mănâncă tolăniți în timpul vizitei sale „de lucru”. Semne mici dar care transmit că regulile de conviețuire încep să nu i se mai aplice președintelui, că acesta nu mai este „co-național” sau chiar că nu mai este „om”. Contează aici faptul că sfidările nu sunt individuale, ci colectivități întregi se manifestă mai mult sau mai puțin spontan. Totuși, până în 2011 lucrurile par a fi ținute sub control. Disperarea care culminează în 2010 pare să dea înapoi, guvernarea rezistă, opoziția față de Traian Băsescu este etichetată ca fiind „lipsă de proiect”.

Nu doresc să spun (deocamdată) că destinul politic al președintelui este stabilit, că va aluneca întâi în extremism și apoi în semi-uitare. Dl Băsescu mai are o mică fereastă de timp în care va încerca să manevreze o ieșire. Doar spun atât: președintele nu va salva dreapta pentru că va fi ocupat în lunile care vin să se salveze pe sine însuși. More…

Steadfast Jazz, Noua Europă și rebalansarea NATO Răspunde

132871835_121n

Totul a început cu puțin înainte de august 2008 la… București. Doi dintre protagoniștii cheie de astăzi – estonianul Ilves și polonezul Sikorski – formulau atunci, pe scena summit-ului de la București, probleme la care Steadfast Jazz răspunde în parte abia în 2013. Cu autoritatea unui fost ministru al Apărării, Radosław Sikorski a punctat atunci vulnerabilitățile unei Alianțe insuficient ajustate la piața de securitate post-1990: planuri de apărare învechite, neactualizate, deși NATO trecuse deja prin două valuri de extindere, plus absența exercițiilor colective la nivel de divizii. În joc era chiar natura Alianței: „vrem să fim un club politic sau vrem să fim o alianță militară hardcore, în care nu doar stafful internațional, ci mii dintre ofițerii țărilor noastre se antrenează împreună și sunt parte dintr-o cultură colectivă? Este ceea ce cred că lipsește în ultimii ani“, spunea atunci Sikorski. Vorbim în cele din urmă de Polonia, o țară pentru care memoria lui 1939 a creat o veritabilă cultură strategică, iar credibilitatea garanțiilor de securitate primite se traduce printr-o prezență semnificativă la firul ierbii.

Or, după aproape 10 ani de membership în cea mai de succes Alianță din istorie, prezența NATO în Polonia echivala cu un centru de conferințe doar pe jumătate finalizat: „asta nu prea ne dă încrederea că NATO va apăra acest centru de conferințe“. Dimpotrivă, pentru Sikorski extinderea Alianței trebuia urmată de crearea contextului adecvat pentru apărarea credibilă a noilor state membre. Cu alte cuvinte, „infrastructura NATO ar trebui distribuită mai mult sau mai puțin uniform pe teritoriul său“. Toate acestea s-au spus la București în aprilie 2008, cu câteva luni înaintea războiului ruso-georgian. După august 2008, nevoia de a corecta dezechilibrul dintre Noua și Vechea Europă a devenit și mai urgent: „în NATO trebuie să ne întoarcem la fundamente“, avea să spună Sikorski în octombrie 2008, în emisiunea lui Fareed Zakaria de la CNN. În limbajul NATO, acest lucru înseamnă să ne întoarcem la a exersa sistematic apărarea colectivă sub articolul 5 al Tratatului de la Washington. More…

Scutul anti-rachetă: O comparație între deciziile a două administrații americane Răspunde

mda_aegis

Problema apărării Europei împotriva amenințărilor cu rachete balistice a fost abordat în mod diferit de două administrații, una republicană, cealaltă democrată. Au fost avansate două soluții diferite – fapt neobișnuit pentru politica externă americană. Ambele soluții au punctele lor tari și punctele lor slabe. Și ambele strategii propuse de administrația George W. Bush, respectiv de administrația Obama urmăreau scopuri diferite și încercau să contracareze amenințări diferite. Dar poate mai important, cele două strategii propuse într-un interval de timp foarte scurt au stârnit controverse, atât în politica internă americană, cât și la nivel european și în interiorul statelor gazdă.

Amenințarea cu rachete balistice din Orientul Mijlociu este una emergentă pentru Europa. Nu neg existența acesteia, dar se manifestă în principal la nivel regional – Iranul dezvoltându-și arsenalul cu rachete balistice în principal pentru a lovi aliați americani sau rivali ai republicii islamice aflați în proximitatea sa. Motivele fundamentale pentru care statele din Centrul și Estul Europei au ales să găzduiască pe teritoriul lor sistemul anti-rachetă american țin de consolidarea relațiilor cu SUA (capitalizarea în termeni politico-strategi a aderării la NATO), contrabalansarea asertivității Federației Ruse (mai ales după războiul ruso-georgian din 2008) și stabilizarea strategică a unei zone a bătrânului continent cunoscută pentru istoria sa tumultoasă. Mereu prinsă între menghină geo-strategică a ambițiilor de mare putere ale Germaniei și Rusiei, prezența americană este percepută în Europa Centrală ca un factor care contribuie la pacea și stabilitatea continentului.

Nu trebuie uitat că problema strategică cu care s-au confruntat statele Europei Centrale și de Est în secolul XX a fost supraviețuirea în cadrul sistemului internațional ca actori politici suverani și independenți. Prezența americană este o garanției că situația din secolui XX nu se va repeta și în secolul XXI. Din punctul acesta de vedere, însă, transferul unei părți a trupelor americane din Germania în Estul și Centrul Europei (în Polonia și România) ar fi o garanție politică și militară mai substanțială decât scutul anti-rachetă. More…

Noul electorat al PDL (sau cum PDL este noul PPDD) 9

(1) Noii simpatizanți PDL consacră pentru moment dominația aripii Blaga. Pe de o parte, liderii locali au motive să fie recunoscători pentru un influx de votanți care îi fac să privească rundele următoare de alegeri cu mai puțin pesimism. Pe de altă parte, alegătorii PPDD, atrași de organizația cea mai puternică (vot rațional) nu o vor urma pe Elena Udrea într-o eventuală aventură în afara partidului; astfel potențialul său de șantaj și negociere scade corespunzător. Una peste alta, vedem întărirea aripii Blaga și în alegerile interne care îl favorizează net pe domnul Predoiu.

(2) Apoi, aceiași votanți fac în interesul PDL să evite orice alianță în care nu este partenerul net dominant. În momentul în care PDL ar înceta să fie cel mai puternic brand organizațional al opoziției, acești alegători s-ar putea reorienta către noua stea de pe firmament. More…

Mituri și farse: Stânga, dreapta și Internetul 1

Screenshot_10

Există un mit conform căruia Internetul românesc ar fi dominat de politică și de politicieni de dreapta. („Dreapta” fiind în acest caz oricine dorește să fie, fără discriminări).

Acest mit se bazează pe câteva idei prezente în spațiul public. Pe de o parte electoratul „ideal” al PNL și PDL este celebra clasă de mijloc cu studii superioare, locuind în urban, relativ tineri și relativ prosperi. Desigur, realitatea deviază des de la ideal; dar rămâne percepția că măcar „electoratul dur al dreptei” s-ar afla pe undeva pe aici. Există, apoi, unele reușite recunoscute, mai ales în zona Băsescu-PDL. Dacă pe zona de presă „tradițională” Antena3 și RTV nu au decât o copie palidă în B1 sau Nașul TV… în online-ul „pur” jucătorii proeminenți sunt platforme precum Hotnews-Contributors sau Ziare.com. Nu intru aici în zona de blogeri din A-list, unde discuția e mai complicată și afilierile greu de dovedit.

În acest articol propun însă să ne uităm la alt indicator: ce anume caută lumea pe Internet. More…

Afacerea Snowden – pericolul unei noi fracturi trans-atlantice 6

germany_170793411_620x350

Dezvăluirile lui Edward Snowden privind amploarea operațiunilor de spionaj americane asupra aliaților americani din Europa au declanșat cea mai mare criză în relația trans-atlantică de la invazia Irakului încoace. Prestigiu SUA a fost profund afectat de acest scandal de spionaj, încrederea cetățenilor europeni în valorile reprezentate de America a fost, din nou, zdruncinată. În Germania, țara cea mai afectată de revelațiile lui Snowden, încrederea germanilor în Statele Unite a scăzut la 35% conform ultimelor cercetări sociologice, un nivel atins numai în timpul invaziei din Irak. Popularitatea președintelui Barak Obama, foarte mare în Europa, a fost afectată grav, poate chiar iremediabil. Cooperarea dintre SUA și aliații săi europeni pentru combaterea terorismului ar putea fi pusă sub semnul întrebării de un public dezamăgit și furios care ar putea cere politicienilor europeni să nu mai împartă cu Washingtonul informațiile strânse în acest domeniu de serviciile de informații europene. Companiile americane mari de internet și tehnologie IT (Google, Yahoo, Apple, Microsoft) ar putea fi la rândul afectate de reglementări mai stricte în ceea ce privește gestiunea datelor personale ale, iar încrederea consumatorilor europeni în ele se va diminua.

Scandalul interceptărilor pune în discuție legătura trans-atlantică din două puncte de vedere. Din punct de vedere public revelațiile lui Edward Snowden reprezintă un adevărat dezastru pentru Statele Unite ale Americii, imaginea Washingtonului pe bătrânul continent fiind serios afectată. Toate eforturile americane de reconstrucție și consolidare a imaginii publice în Europa după războiul din Irak s-au dus pe apa sâmbetei după dezvăluirile privind spionajul electronic practicat de NSA. Revelațiile privind natura extinsă a spionajului practicat de SUA împotriva aliaților săi europeni și violarea crasă a intimității cetățenilor bătrânului continent re-alimentează filonul anti-american existent la nivelul opiniei publice europene. În Germania, unde s-a înregistrat cea mai vehementă reacție atât din punct de vedere public, cât și politic, unii germani au început să asocieze SUA și NSA cu Republica Democrată Germană și infama ei poliție politică – Stasi. More…

Despre fragmentarea elitei (1) 1

Articolul de față își propune să identifice o paradigmă relevantă pentru viziunea actuală asupra ideii de „elită”. Această viziune a „câte o elită” nu ar putea fi posibilă fără tehnologie și fără erodarea psihologică a elitei tradiționale.

Când vorbim de elite segmentul educat inevitabil corelează conceptul de „elită” cu teoria elitelor. Elita este o formă de minoritate sui generis a societății dar nu este exonerată de eroare, greșeli și iluzia invulnerabilității. Cum se ajunge la situația în care o elită ia anumite decizii greșite, observabile cu ușurință și de omul de rând, și uneori persistă în deciziile inițiale chiar dacă timpul, circumstanțele dovedesc contrariul?

More…